Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2002

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1486/2003

HOTĂRÂRE
12.12.2002
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1486/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2002)

S-a luat în examinare, în camera de consiliu, conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria sectorului 5 București și Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ în soluționarea cauzei privind pe SC „B.B.B.” SA, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și SC „”B” SA. În absența părților a căror citare nu a fost dispusă.

C U R T E A Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 iunie 1997 la Curtea de Apel București, reclamanta Societatea comercială „B.B.B.” SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Alimentației, solicitând anularea hotărârii comunicate cu scrisoarea nr.51128/1997 și obligarea pârâtului să-i elibereze certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului din incinta imobilului situat în București, Calea Rahovei nr.157 sector 5. Cu cererea formulată la 13 noiembrie 2000, reclamanta și-a modificat acțiunea, solicitând obligarea pârâtului să-i atribuie în proprietate exclusivă suprafața de 947,74 mp, reprezentând curtea interioară a imobilului și care asigură accesul în clădirea proprietatea sa, motivând că a rămas fără obiect cererea de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 902,47 mp pentru care ministerul pârât i-a eliberat certificatul solicitat.

Prin sentința civilă nr.816 din 12 iunie 2001 Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5, reținând că față de modificarea adusă cererii inițiale, acțiunea reclamantei are ca obiect revendicarea terenului și competența de a se pronunța în primă instanță aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul. Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia nr.1.305 din 4 aprilie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ, cu motivarea că instanța de drept comun este competentă să rezolve situația dreptului de proprietate în urma administrării probelor necesare și utile cauzei.

Prin sentința civilă nr.423 din 31 ianuarie 2003, Judecătoria sectorului 5 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ și constatând că s-a ivit un conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Curții Supreme de Justiție. Hotărârea pronunțată de Judecătoria sectorului 5 s-a întemeiat pe cererea depusă de reclamantă la 12 decembrie 2002 și prin care a precizat că a formulat acțiunea în contencios administrativ, solicitând obligarea ministerului pârât să-i elibereze titlu de proprietate pentru terenul în suprafață de 947,74 mp. Investită în soluționarea prezentului conflict negativ de competență, Curtea va stabili că Judecătoria sectorului 5 este competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului litigiului.

Prin cererea depusă de reclamantă la 12 decembrie 2002, nu a fost modificat obiectul acțiunii avut în vedere la pronunțarea sentinței civile nr.816 din 12 iunie 2001 prin care Curtea de Apel București s-a dezinvestit în favoarea Judecătoriei sectorului 5. Această hotărâre de declinare de competență a devenit irevocabilă urmare respingerii recursului declarat de reclamantă prin decizia nr.1305 din 4 aprilie 2002, în care Curtea Supremă de Justiție a stabilit cu autoritate de lucru judecat competența materială a instanței de drept comun în soluționarea fondului pricinii. În consecință, Curtea va stabili competența de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5, instanță la care urmează a fi înaintat dosarul.

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Societatea comercială „B.B.B.” SA Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și Societatea comercială „B” SA București în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1311/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 14 august 2003, reclamanta SC L.F. SA București a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, so
ÎCCJ 2003-11-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3772/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 februarie 2003, la Judecătoria sectorului 1 București, reclamanta A.M. a solicitat obligarea pârât
ÎCCJ 2005-02-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 552/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 noiembrie 2002, reclamanții Consiliul Local al sectorului 1 București și Administrația Piețelor sectorului 1 au chem
ÎCCJ 2005-03-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1840/2005
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3655 din 3 martie 1999 la Judecătoria sector 1 București, completată, reclamanții D.E. și D.A. au chemat în judeca
ÎCCJ 2003-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 154/2003
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta N.E. a chemat în judecată pe părâții SC C.C. SA și Ministerul Agricultur
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă