ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1577/2003

La data de 4 aprilie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul C.L.P.și de pârâta D.G.F.P. Sălaj, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.103 din 4 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 4 aprilie 2003, care face parte integrantă din prezenta deciziei, iar pronunțarea s-a amânat la 15 aprilie 2003. C U R T E A Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr.78/2002, reclamantul C.L.P.a chemat în judecată pe pârâții Consiliul local Cehu Silvaniei, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Județean Sălaj, solicitând în principal restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr.3530 Cehu Silvaniei, compus din grădină intravilan în suprafață de 9325 mp.

și casă de locuit. În subsidiar, reclamantul a solicitat despăgubiri bănești sau compensare cu alte bunuri ori servicii. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a solicitat Consiliului local Cehu Silvaniei restituirea în natură a imobilului cu dispoziție motivată sau prin echivalent, însă acesta nu i-a răspuns, acest fapt echivalând cu neacceptarea ofertei, motiv ce l-a determinat să purceadă la soluționarea pe cale jurisdicțională a cauzei. Reclamantul a mai arătat că terenul a fost cunpărat de el în 1945, ulterior s-a construit pe acesta o casă în 1951, ca apoi să fie preluat în 1957 și intabulat nelegal în favoarea statului în baza Decretului nr.92/11950.

Prin sentința civilă nr.270 din 8 martie 2002, Tribunalul Sălaj a admis în parte acțiunea și a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 300.000 lei calculat la nivelul anului 1957, actualizată cu indicele inflației la data plății efective, respingând acțiunea față de Consiliul local Cehu Silvaniei și Consiliul județean Sălaj. Pentru a da această soluție tribunalul a reținut că, în anul 1951, imobilul, aflat în stadiul de construit „în roșu”, a fost preluat abuziv de la reclamant, amenajându-se inițial un staționar medical, apoi spitalul orășenesc. Proiectantul, în principiu, nu s-a opus, s-a încheiat o minută, acesta urmând să primească o despăgubire de 300.000 lei, pe care însă nu a încasat-o niciodată.

S-a mai reținut că reclamantul a înaintat notificare la Primăria Cehu Silvaniei în baza prevederilror Legii nr.10/2001, prin care a cerut restituirea în natură a imobilului, iar în subsidiar măsuri reparatorii; apărarea pârâților în sensul că notificarea nefiind expediată prin executorul judecătoresc, nu poate fi luată în considerare, întrucât acest fapt nu constituie o fire de neprimire a notificării.

Instanța a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.16 al.1 din Legea nr.10/2001; astfel, imobilul în litigiu fiind ocupat de Spitalul orășenesc Cehu Silvaniei, deci de o unitate de sănătate, foștilor proprietari li se pot acorda numai măsuri reparatorii prin echivalent, considerent pentru care, apreciind valoarea imobilului la 300.000 lei, așa cum s-a stabilit prin procesul verbal din 20 august 1957, instanța de fond a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la restituirea acestei sume, actualizată potrivit indicelui de inflație și a respins acțiunea față de ceilalți pârâți. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sălaj, apreciind sentința ca fiind netemeinică și nelegală.

Curtea de Apel Cluj – Secția civilă, prin decizia nr.103 din 4 iulie 2002, a respins ca nefondate apelurile. Referitor la critica exprimată de reclamant privind nerestituirea în natură a imobilului, instanța de apel a reținut că , deși acesta a fost preluat abuziv, se încadrează în art.2 lit.h din Legea nr.10/2001, și, cu toate acestea el nu poate fi restituit în natură, reclamantul putând beneficia numai de măsuri reparatorii prin echivalent, situația juridică a terenului fiind analizată prin prisma prevederilor art.16 și art.18 lit.c din aceeași lege, deoarece imobilul a fost transformat, devenind unul nou în raport cu cel preluat „în roșu” în anul 1951, sau chiar în raport cu cel din anul l957, când în procesul verbal s-a consemnat despre edificarea unor noi construcții de peste 200.000 lei.

S-a mai reținut că invocarea lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Sălaj este eronată, deoarece plata despăgubirilror prin echivalent bănesc se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin serviciile sale publice descentralizate. Împotriva acestei decizii, atât reclamantul, cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sălaj, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice.

Prin recursul formulat, reclamantul a criticat hotărârile instanțelor pentru nelegalitate, constând în faptul că nu i-au restituit imobilul în natură și pentru că, în situația acordării de despăgubiri, acestea trebuiesc calculate începând cu anul 1951 și nu 1957. Recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sălaj critică soluția instanței de apel, care a menținut în totalitate soluția dată de instanța de fond, în primul rând sub aspectul menținerii sale ca parte în proces, deși nu are calitate procesuală pasivă, pentru că acțiunea reclamantului este prematur introdusă, în lipsa răspunsului la notificarea făcută, că greșit s-a respins acțiunea față de Consiliul local Cehu Silvaniei, întrucât spitalul a trecut în domeniul public al acestui oraș.

S-a mai arătat că imobilul a fost preluat de statul român fără titlu și, în atare situație, potrivit art.9 al.1 lit.c din Legea nr.10/2001, părțile pot conveni și asupra unor modalități de restituire, inclusiv restituirile în natură cu plata unei sulte; S-a reținut și că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privitre la măsurile reparatorii de care poate beneficia reclamantul, întrucât în speță, măsurile reparatorii prin echivalent sunt posibile numai în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, or, acest lucru îl poate aprecia doar primăria și, abia după primirea acestui răspuns, reclamantul putea ataca în fața instanței dispoziția primăriei.

S-a arătat și că suma de 300.000 lei poate fi actualizată cu indicele de inflație numai din anul 1990, pentru perioada anterioară neexistînd acte normative care să reglemnteze coeficienții de actualizare după rata inflației, precum și că greșit au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, neavând nici o culpă procesuală. Recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj urmrează a fi admis pentru cele ce urmează. Este întemeiată critica privind greșita menținere în cauză a acestei pârâte, care nu are calitate procesuală pasivă.

Într-adevăr art.26 din Legea nr.10/2001 prevede că numai în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanțelor Publice; or, în speță imobilul în care este spitalul orașului Cehu Silvaniei aparține în prezent domeniului public al orașului Cehi Silvaniei, astfel încât, instanțele au pronunțat hotărâri nelegale deoarece au respins acțiunea reclamantului față de Consiliul local Cehu Silvaniei, care are calitate procesuală pasivă, astfel încât acțiunea trebuie admisă și față de acesta. Este îndreptățită și critica privind prematuritatea introducerii acțiunii de către reclamant, întrucât nu au fost respectate toate etapele procedurale prevăzute de Legea nr.10/2001 și, cu toate că reclamantul nu a primit nici un răspuns la notificarea depusă, s-a adresat instanței de judecată, el neatacînd, practic, nici un act emis de Primăria Cehu Silvaniei.

Este de remarcat și faptul că instanțele au greșit acordând reclamantului despăgubiri bănești în sumă de 300.000 lei, calculate la data preluării și actualizate cu indicele de inflație la data plății, întrucât, în conformitate cu prevederile art.40 din Legea nr.10/2001, pe baza evaluării despăgubirilror bănești, în termen de un an de la expirarea termenului de 6 luni prevăzut de lege pentru depunerea notificărilor, prin lege specială se vor reglementa modalitățile, cuantumul și procedurile de acordare a despăgubirilor bănești, care pot fi plafonate. Având în vedere argumentele de mai sus, se impune admiterea acestui recurs, casarea hotărârilor pronunțate și respingerea acțiunii pronunțate de reclamant.

În ceea ce privește recursul reclamantului, se privește ca nefondat și urmează a fi respins. În primul rând, acțiunea pronunțată de reclamant, așa cum s-a mai arătat, este prematur introdusă; acesta nu a așteptat rezolvarea notificării formulate, adresându-se instanței de judecată în baza art.24 pct.7 și 8 din Legea nr.10/2001, cu toate că nu a atacat nici un act emis de Primăria Cehu Silvaniei pentru a se încadra în prevederile acestui articol. Prima critică exprimată vizând nerestituirea imobilului în natură, nu poate fi primită; întrucât imobilul este ocupat în prezent de Spitalul orășenesc Cehu Silvaniei, în cauză sunt aplicabile prevederile art.16 al.1 din Legea nr.10/2001, care arată că, în situația imobilelor ocupate de unități bugetare din învățământ, din sănătate, așezăminte social-culturale sau de instituții publice … etc., foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile prezentei legi.

În ceea ce privește ce-a de a doua critică, referitoare la cuantumul și calculul despăgubirilor, potrivit al.2 din textul de lege menționat, Guvernul este cel care va stabili prin hotărâre, imobilele care nu vor fi retrocedate în natură și pentru care se acordă măsuri reparatorii prinechivalent; cu alte cuvinte, întrucât nu există o dispoziție administrativă emisă în baza art.16 al.2 din Legea nr.10/2001, prin care să se dispună că imobilul nu va fi retrocedat în natură și că se acordă măsuri reparatorii, evident, contestația este prematur introdusă. Față de cele ce preced, recursul reclamantului va fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.103 din 4 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția civilă. Casează decizia și sentința civilă nr.270 din 8 martrie 2002 a Tribunalului Sălaj și respinge acțiunea reclamantului. Respinge recursul declarat de reclamantul C.L.P.împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Propnunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.