ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1577/2003

La

data de 4 aprilie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de

reclamantul C.L.P.și de pârâta D.G.F.P. Sălaj, în nume propriu și în numele

Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.103 din 4 iulie

2002 a Curții de Apel Cluj – Secția civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 4 aprilie 2003,  care face parte

integrantă din prezenta deciziei, iar pronunțarea s-a amânat la 15 aprilie

2003.

C

U R T E A

Asupra

recursurilor de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr.78/2002, reclamantul C.L.P.a chemat în judecată pe

pârâții Consiliul local Cehu Silvaniei, Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice și Consiliul Județean Sălaj, solicitând în principal

restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr.3530 Cehu Silvaniei, compus

din grădină intravilan în suprafață de 9325 mp. și casă de locuit.

În

subsidiar, reclamantul a solicitat despăgubiri bănești sau compensare cu alte

bunuri ori servicii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că  a solicitat

Consiliului local Cehu Silvaniei restituirea în natură a imobilului  cu

dispoziție motivată sau prin echivalent, însă acesta nu i-a răspuns, acest fapt

echivalând cu neacceptarea ofertei, motiv ce l-a determinat să purceadă la

soluționarea pe cale jurisdicțională a cauzei.

Reclamantul

a mai arătat că terenul a fost cunpărat de el în 1945, ulterior s-a construit

pe acesta o casă în 1951, ca apoi să fie preluat în 1957 și intabulat nelegal

în favoarea statului în baza Decretului nr.92/11950.

Prin

sentința civilă nr.270 din 8 martie 2002, Tribunalul Sălaj a admis în parte

acțiunea și a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să

plătească reclamantului  suma de 300.000 lei calculat la nivelul anului 1957,

actualizată cu indicele inflației la data plății efective, respingând acțiunea

față de Consiliul local Cehu Silvaniei și Consiliul județean Sălaj.

Pentru

a da această soluție tribunalul a reținut că, în anul 1951, imobilul, aflat în

stadiul de construit „în roșu”, a fost preluat abuziv de la reclamant,

amenajându-se inițial un staționar medical, apoi spitalul orășenesc.

Proiectantul,

în principiu, nu s-a opus, s-a încheiat o minută, acesta urmând să primească o

despăgubire de 300.000 lei, pe care însă nu a încasat-o niciodată.

S-a

mai reținut că reclamantul a înaintat notificare la Primăria Cehu Silvaniei în

baza prevederilror Legii nr.10/2001, prin care a cerut restituirea în  natură a

imobilului, iar în subsidiar măsuri reparatorii; apărarea pârâților în sensul

că notificarea nefiind expediată prin executorul judecătoresc, nu poate fi

luată în considerare, întrucât acest fapt nu constituie o fire de neprimire a

notificării.

Instanța

a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.16 al.1 din Legea

nr.10/2001; astfel, imobilul în litigiu fiind ocupat de Spitalul orășenesc Cehu

Silvaniei, deci de o unitate de sănătate, foștilor proprietari li se pot acorda

numai măsuri reparatorii prin echivalent, considerent pentru care, apreciind

valoarea imobilului la 300.000 lei, așa cum s-a stabilit prin procesul verbal

din 20 august 1957, instanța de fond a obligat Statul Român,  prin Ministerul

Finanțelor Publice la restituirea acestei sume, actualizată potrivit indicelui

de  inflație și a respins acțiunea față de ceilalți pârâți.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sălaj, apreciind

sentința ca fiind netemeinică și nelegală.

Curtea

de Apel Cluj – Secția civilă, prin decizia nr.103 din 4 iulie 2002, a respins

ca nefondate apelurile.

Referitor

la critica exprimată de reclamant privind nerestituirea în natură a imobilului,

instanța de apel a reținut că , deși acesta a  fost preluat abuziv, se

încadrează în art.2 lit.h din Legea nr.10/2001, și, cu toate acestea el nu

poate fi restituit în natură, reclamantul putând beneficia numai de măsuri

reparatorii prin echivalent, situația juridică a terenului fiind analizată

prin  prisma prevederilor art.16 și art.18 lit.c din aceeași lege, deoarece

imobilul a fost transformat, devenind unul nou în raport cu cel preluat „în

roșu” în anul 1951, sau chiar în raport cu cel din anul l957, când în procesul

verbal s-a consemnat despre edificarea unor noi construcții de peste 200.000

lei.

S-a

mai reținut că invocarea lipsei calității  procesuale pasive a Direcției

Generale a Finanțelor Publice a Județului Sălaj este  eronată, deoarece plata

despăgubirilror prin echivalent bănesc se face de către Ministerul Finanțelor

Publice, prin serviciile sale  publice descentralizate.

Împotriva

acestei decizii, atât reclamantul, cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Județului Sălaj, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor

Publice.

Prin

recursul formulat, reclamantul a  criticat hotărârile instanțelor pentru

nelegalitate, constând în faptul că nu i-au restituit imobilul în natură și

pentru că, în situația acordării de despăgubiri,  acestea trebuiesc calculate

începând cu anul 1951 și nu 1957.

Recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sălaj critică

soluția instanței de apel, care a menținut în totalitate soluția dată de

instanța de fond, în primul rând sub aspectul menținerii sale ca parte în

proces, deși nu are calitate procesuală pasivă, pentru că acțiunea

reclamantului este prematur introdusă, în lipsa răspunsului la notificarea

făcută, că greșit s-a  respins acțiunea față de Consiliul local Cehu Silvaniei,

întrucât spitalul a trecut în domeniul public al acestui oraș.

S-a

mai arătat că imobilul a fost preluat de statul român fără titlu și, în atare situație,

potrivit art.9 al.1 lit.c din Legea nr.10/2001, părțile pot conveni și asupra

unor modalități de restituire, inclusiv restituirile în natură cu plata unei

sulte; S-a reținut și că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privitre la

măsurile reparatorii de care poate beneficia reclamantul, întrucât în speță,

măsurile reparatorii prin echivalent sunt posibile numai în situația în care

restituirea în natură nu este posibilă, or, acest lucru îl  poate aprecia doar

primăria și, abia după primirea acestui răspuns, reclamantul putea ataca în

fața instanței dispoziția primăriei.

S-a

arătat și că suma de 300.000 lei poate fi actualizată cu indicele de inflație

numai din anul 1990, pentru perioada anterioară neexistînd acte normative care

să reglemnteze coeficienții de actualizare după rata inflației, precum și că

greșit au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, neavând nici o

culpă procesuală.

Recursul

pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj urmrează a fi admis pentru

cele ce urmează.

Este

întemeiată critica privind greșita menținere în cauză a acestei pârâte, care nu

are calitate procesuală pasivă.

Într-adevăr

art.26 din Legea nr.10/2001 prevede că numai în cazul în care unitatea

deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în

judecată statul, prin Ministerul Finanțelor Publice;  or, în speță imobilul în

care este spitalul orașului Cehu Silvaniei aparține în prezent domeniului

public al orașului Cehi Silvaniei, astfel încât, instanțele au pronunțat

hotărâri nelegale deoarece au respins acțiunea reclamantului față de Consiliul

local Cehu Silvaniei, care are calitate procesuală pasivă, astfel încât

acțiunea trebuie admisă și față de acesta.

Este

îndreptățită și critica privind prematuritatea introducerii acțiunii de către

reclamant, întrucât nu au fost respectate toate etapele

procedurale

prevăzute de Legea nr.10/2001 și, cu toate că reclamantul nu a primit nici un

răspuns la notificarea depusă, s-a adresat instanței de judecată, el

neatacînd, practic, nici un act  emis de Primăria Cehu Silvaniei.

Este de remarcat și faptul că

instanțele au greșit acordând reclamantului despăgubiri bănești în sumă de

300.000 lei, calculate la data preluării  și actualizate cu indicele de

inflație la data plății, întrucât, în conformitate cu prevederile art.40 din

Legea nr.10/2001, pe baza evaluării despăgubirilror bănești, în termen de un an

de la expirarea termenului de 6 luni prevăzut de lege pentru depunerea

notificărilor, prin lege specială se vor reglementa modalitățile, cuantumul și

procedurile de acordare a despăgubirilor bănești, care pot fi  plafonate.

Având

în vedere argumentele de mai sus, se impune admiterea acestui recurs, casarea

hotărârilor pronunțate și respingerea acțiunii pronunțate de reclamant.

În

ceea ce privește recursul reclamantului, se privește ca nefondat și urmează a

fi respins.

În

primul rând, acțiunea pronunțată de reclamant, așa cum s-a mai arătat, este

prematur introdusă; acesta nu a așteptat rezolvarea notificării formulate,

adresându-se instanței de judecată în baza art.24 pct.7 și 8 din Legea

nr.10/2001,  cu toate că nu a atacat nici un act  emis de Primăria Cehu

Silvaniei pentru a se încadra în prevederile acestui articol.

Prima

critică exprimată vizând nerestituirea imobilului în natură, nu poate fi

primită; întrucât imobilul este ocupat în prezent de Spitalul orășenesc  Cehu

Silvaniei, în cauză sunt aplicabile prevederile art.16 al.1 din Legea

nr.10/2001, care arată că, în situația imobilelor ocupate de unități bugetare

din învățământ, din sănătate, așezăminte social-culturale sau de instituții

publice .....etc., foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin

echivalent, în condițiile prezentei legi.

În

ceea ce privește ce-a de a doua critică, referitoare la cuantumul și calculul

despăgubirilor, potrivit al.2 din textul de lege menționat, Guvernul este cel

care va stabili prin hotărâre, imobilele care nu vor fi retrocedate  în natură

și  pentru care se  acordă  măsuri  reparatorii  prinechivalent; cu alte

cuvinte, întrucât nu există o dispoziție administrativă emisă în baza art.16

al.2 din Legea nr.10/2001, prin care să se dispună că imobilul nu va fi

retrocedat în natură și că se acordă măsuri reparatorii, evident, contestația

este prematur introdusă.

Față

de cele ce preced, recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj, în nume propriu și în numele

Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.103 din 4 iulie 2002 a

Curții de Apel Cluj – Secția civilă.

Casează

decizia și sentința civilă nr.270 din 8 martrie 2002 a Tribunalului Sălaj și

respinge acțiunea reclamantului.

Respinge

recursul declarat de reclamantul C.L.P.împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Propnunțată

în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.