ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 353/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 353/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Sălaj, reclamanții I.G., I.l.L., B.A., S.S., B.l., I.M., B.G., B.V.

și B.F. jr. au chemat în judecată pe pârâtul I.P.J. Sălaj, solicitând obligarea

acesteia de a le restitui în deplină proprietate și posesie suprafața de 1471

m.p. teren din imobilul înscris în CF 1747 Zalău,

nr. top 723/a, compus din casă, curte și grădină în suprafață de 7625

m.p.,

imobil situat administrativ în Zalău, str. Cloșca, obligarea pârâtului la plata

unor despăgubiri lunare pentru lipsa de folosință a terenului, în cuantum, de

300 euro lunar, începând cu 01 ianuarie 1990 și până la restituirea efectivă a

terenului. Ulterior, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că au

revendicat suprafața de 1595 m.p.

La termenul din 23 aprilie 2009, I.P.

J. Sălaj a formulat cerere de arătare a

titularului dreptului de

administrare a construcției amplasată pe

terenul în litigiu, indicându-l în persoana statului român – M.I.R.A.,

solicitându-se introducerea în cauză a M.F.P. și a M.I.R.A.

La termenul din 19 11 2010, au fost

introduși în cauză

M.A.I. și S.R., prin

M.F.P.

Prin sentința civilă nr. 1350 din 03

martie 2011 a Tribunalului Sălaj,

a

fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta I.P.J.

Sălaj, a fost admisă în parte acțiunea precizată a reclamanților I.G., I.L.,

descendenți ai defunctei I.M., B.A., S.S., B.l. jr., B.G., B.V., B.F. jr. și a

fost obligat pârâtul I.P.J. Sălaj să lase în deplină proprietate și posesie,

suprafața de teren de 1595 m.p. din imobilul înscris în CF nr. 1747 Zalău, nr.

top 723/a, situat administrativ în Zalău, str. Traian. Pârâtul a fost obligat

la plata unei despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului în cuantum de

47420 lei anual, începând cu 08 august 2005 și până la restituirea efectivă a

terenului. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. A

fost respinsă cererea pârâtului de recunoaștere a dreptului de retenție ca nefondat.

S-a constatat că reclamanții nu au consimțit la introducerea în cauză a

terțului indicat de pârât ca titular al dreptului – M.A.I. Pârâtul a fost

obligat la 4000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Instanța de fond a avut în vedere

faptul că, prin întâmpinarea formulată, M.A.I. a recunoscut că deține imobilul

din litigiu în administrare, condiție în care este îndeplinită teza I din art.

66 alin. (l) C. proc. civ., însă reclamanții nu au consimțit ca el să ia locul

pârâtului, ba chiar au arătat că cererea de arătare a dreptului a fost tardiv

formulată, condiție în care judecata va continua fără să se modifice raportul

procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 283/ A din 29

septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie,

a

admis apelul declarat de pârâtul I.P.J. Sălaj, pe care a schimbat-o parțial, în

sensul că a respins acțiunea față de pârâtul Inspectoratul de Poliție al

Județului Sălaj, a menținut restul dispozițiilor.

Apelul a fost soluționat în

contradictoriu cu intimații-reclamanți cât și cu intimații-pârâți M.A.I. și S.R.

prin M.F.P.

Instanța de apel a reținut că

antecesoarea reclamanților a fost proprietara parcelei cu nr. top 723/a, teren

în suprafață de 7625 m.p.

și construcție,

înscrise în CF 1747 Zalău.

Acest imobil a fost preluat de stat,

dispunându-se transcrierea

acestuia în CF

nr. 1 Zalău, cu intabularea dreptului de proprietate în

favoarea

Statului român și în administrarea Sfatului Popular al Orașului Zalău.

După preluare, imobilul a fost

dezlipit, formându-se două parcele cu nr. top noi, respectiv parcela cu nr. top

nou 723/a/l în suprafață de 6325 m.p. cu construcție, P.C., în

administrarea C.P.O. Zalău și parcela cu nr.

top

nou 723/a/2, în suprafață de 1300 m.p., în administrarea C.S.S.

Pentru parcela

cu nr. top nou 723/a/2, s-a deschis o nouă carte

funciară, respectiv 4576 Zalău, însă dezlipirea nu a fost

operată în vechea carte funciară a imobilului, respectiv CF nr. 1 Zalău, în

care a rămas în continuare înscris statul român pe parcela inițială nedezlipită

cu nr. top 723/a, deși prin încheierea de înscriere a dezlipirii s-a dispus

acest lucru.

În considerarea acestei împrejurări,

moștenitorii fostei proprietare tabulare, exercitând în justiție o acțiune de

drept comun, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, au chemat în

judecată P. Zalău, C.L.M. Zalău și I.Ș.J. Zalău, obținând o hotărâre

judecătorească prin care s-a constatat preluarea fără titlu valabil,

dispunându-se restabilirea situației anterioare

de carte funciară

. În cuprinsul acestor hotărâri, se reține că pe teren

este edificată doar o construcție, P.C., fără a se face vreo referire la

construcția obiect al prezentului litigiu.

Din raportul de expertiză tehnică

judiciară întocmit de ing.

expert T.l.,

rezultă că terenul ocupat de pârât are o suprafață

totală de 1595 m.p.,

pe acesta fiind edificate construcții neînscrise în cartea funciară,

recunoscute de reclamanți prin chiar cererea de chemare în judecată.

Așa cum rezultă

din adresa nr. 135/11/574067 din 10 ianuarie 1973 a

Ministerului de Interne, imobilul s-a

aflat în administrarea M.I. la data preluării și, conform adresei nr. nr.

240.061 din 3 mai 1990 a aceluiași minister, se află și în prezent, pârâtul

ocupând imobilul fără a avea un titlu propriu.

Acesta a și fost

motivul pentru care pârâtul a formulat o cerere

de arătare a titularului dreptului, despre care

reclamantul a susținut că ar fio cerere de chemare în judecată a altei

persoane, la care s-a opus, motiv pentru care tribunalul, prin hotărârea obiect

al prezentului apel, a constatat această împrejurare, pârâtul inițial nefiind

scos din proces, iar cel arătat titular al dreptului nefiind introdus în

proces, nici în locul acestuia, nici în calitate de intervenient forțat.

În realitate, între cele două

modalități de introducere forțată în proces a unor terți există o diferență

esențială, ce rezultă din modul de reglementare a cererii de arătare

titularului dreptului, cuprinsă în dispozițiile art. 63 C. proc. civ.

Astfel, în cauzele având ca obiect

revendicarea unui imobil, diferența dintre cele două modalități de introducere

forțată a terțului în proces de către pârât se referă la poziția pârâtului față

de terț.

Dacă pârâtul susține că are doar posesia,

pe care este gata să o predea celui care se va dovedi titular al dreptului și

chiar să-i plătească despăgubiri atunci când e cazul, introducerea terțului se

face prin cererea de chemare în judecată a altei persoane. Acest lucru rezultă

și din modul de reglementare a aplicației particulare referitoare la creanța

având ca obiect o sumă de bani, art. 59 C. proc. civ. Pârâtul pune suma de bani

la dispoziția instanței, pentru ca aceasta să stabilească cui i se cuvine, el

recunoscând datoria, respectiv creanța însăși, așa cum, în cazul acțiunii în

revendicare, nu contestă că nu are niciun drept asupra imobilului, fiind gata

să-l predea celui pe care instanța îl va stabili ca fiind adevăratul

proprietar.

În cazul cererii de arătare a

titularului dreptului, însă, între pârât și terțul pe care acesta dorește să-l

introducă în proces există un raport juridic contractual, pârâtul deținând

lucrul în baza unui contract încheiat cu terțul. Acesta este motivul pentru

care, într-o

acțiune în revendicare, nu are

posibilitatea de a formula apărările pe

care le-ar putea formula cel

pentru care deține bunul, având deci interes să-l introducă pe acesta în cauză.

În speță, cel arătat titular al

dreptului este cel care are dreptul de administrare constituit de statul ce a

preluat abuziv imobilul și care trebuie chemat în judecată într-o acțiune în

revendicare de drept comun, mai cu seamă că există o construcție edificată pe

terenul revendicat, punându-se problema preluării sau nepreluării ei de către

proprietar, respectiv a aplicării tratamentului constructorului de bună sau de

rea credință, în cazul accesiunii imobiliare artificiale reglementată de art.

494 C. civ.

Reclamanții nu

au înțeles să se judece cu titularul dreptului de administrare și s-au și opus

introducerii acestuia în cauză, în calitate

de titular al dreptului, termenul în

care cererea a fost formulată fiind

reglementat

prin norme supletive, așa cum rezultă din dispozițiile art. 135 C. proc. civ.

Față de dispozițiile art. 66 C. proc. civ.,

s-a pus problema dacă acesta dobândește calitatea de intervenient forțat, prin

aplicarea dispozițiilor art. 58 sau, pur și simplu, nu devine parte în proces,

nefiind întrunite condițiile art. 66. În

realitate, față de dispozițiile de

excepție cuprinse în art. 66 C. proc.

civ., față de refuzul reclamantului ca terțul să fi introdus în cauză în locul

pârâtului, deși acesta a recunoscut susținerile pârâtului, în mod corect prima

instanță, respectând principiul disponibilității procesului civil, rezultând

din art. 129 alin. ultim C. proc. civ., reclamantul judecându-se cu cine vrea,

a luat act de voința acestuia.

În aceste condiții, deși pârâtul, față

de reclamant, are calitatea de simplu posesor, acesta nu are calitate

procesuală pasivă într-o astfel de acțiune, întrucât se pune problema

comparării unor titluri asupra imobilului, el deținând imobilul pentru altul. Întrucât

reclamanții nu au fost de acord cu modificarea cadrului procesual, în cadrul

procesual fixat de aceștia, acțiunea nu poate fi admisă, din considerentele

deja arătate.

Împotriva menționatei decizii au

declarat și motivat recurs, în termen legal, reclamanții I.G., I.l.L., B.A., S.S.,

B.l. Jr., B.G., B.V. și B.F. Jr. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestora, s~a arătat că

instanța de apel a reținut eronat starea de fapt, atunci când afirmă că

imobilul cu nr. top. 723/a, aflat în CF nr. 1 Zalău, ar fi fost dezmembrat,

formându-se două imobile, dar că această dezmembrare nu s-a operat în evidența

de carte funciară nr. 1 Zalău.

Deci imobilul top. 723/a a plecat din

CF 1747 Zalău cu

suprafața de 7625 m.p.,

s-a înscris în CF Nr. 1 Zalău și s-a reîntors în

CF 1747 Zalău, cu

aceeași suprafață și același număr topografic,

ceea ce exclude orice dezmembrare a acestui imobil în tot intervalul

de timp, cea. 35 ani, în care s-a aflat în CF nr.

l Zalău în proprietatea

S.R.

Instanța de apel

susține eronat că dreptul de proprietate asupra

suprafeței de 1300 m.p. privind terenul cu nr.

top.723/a/2, ar fi

înscris în CF 4576

Zalău, ori nu s-a dovedit că această carte funciară

există cu adevărat

și nici faptul că în ea este notat dreptul de proprietate asupra terenului

723/a/2.

Instanța de apel

mai susține că dezmembrarea imobilului 723/a

s-a efectuat în fapt, dar nu a fost notată în CF nr. J

Zalău.

Instanța de apel ignoră în mod voit

dispozițiile art. 66 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd foarte clar că,

atunci când cel chemat în judecată nu se înfățișează sau tăgăduiește arătările

pârâtului, se vor aplica dispozițiile art. 58 C. proc. civ.

Or, dispozițiile art. 58 C. proc. civ.,

sunt extrem de clare, în sensul că „cel chemat în judecată, dobândește

calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă”.

M.A.I. s-a și comportat ca un

intervenient forțat, deși nu s-a prezentat la termenele de judecată, a depus

întâmpinare, a ridicat excepții care au fost soluționate odată cu fondul, prin

sentința civilă nr. 1350 din 3 martie 2011 și a recunoscut practic calitatea

recurenților de proprietari ai imobilului revendicat, din moment ce au

împuternicit I.P.J. Sălaj să negocieze cu reclamanții condițiile de cumpărare a

unei porțiuni de teren pe care, în perioada regimului comunist, au edificat o

construcție.

Astfel, apare clar că M.A.I. s-a

considerat un „intervenient forțat”, iar instanța de fond i-a atribuit practic

această calitate, aspect care rezultă din modul în care instanța de fond a

soluționat cererile și excepțiile ridicate de M.A.I. și cum a analizat și s-a

pronunțat asupra apărărilor formulate de aceasta.

În această situație nimic nu îl

împiedica pe M.A.I. să prezinte titlul în baza căruia ar putea susține că ar

avea un drept real asupra imobilului din litigiu sau apărările care ar fi putut

să paralizeze acțiunea introductivă.

Soluționarea cererii introductive nu

putea fi condiționată de

chemarea în

judecată în calitate de pârât a M.A.I., deoarece acela care folosea imobilul

era pârâtul și nu o altă persoană, iar M.A.I. nu a putut

să prezinte la

dosar vreun act prin care să demonstreze că are un drept real asupra imobilului

revendicat de recurenți.

Referitor la

construcția existentă pe teren, dispozițiile legale în

vigoare la data edificării

construcției cât și cele de la data judecării

litigiului

nu conferă constructorului, fie el și de bună credință, vreun

drept de

proprietate asupra construcțiilor edificate, care aparțin proprietarului

terenului pe care au fost edificate. În această situație judecarea procesului,

ce avea ca obiect revendicarea terenului, nu putea fi condiționată de chemarea

în judecată a constructorului pe terenul altuia, aceasta cu atât mai mult cu

cât nu M.A.I. a edificat construcția.

Analizând recursul formulat, în raport

de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele

considerente:

Deși sunt invocate ca motive de recurs

prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., din dezvoltarea acestora

rezultă că numai motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a

fost motivat și poate forma obiect de analiză în recurs, în timp ce motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a fost invocat numai formal,

fără a fi susținut de argumente, astfel că analizarea deciziei recurate din

perspectiva sa nu este posibilă.

Verificând modul

de interpretare și de aplicare a legii de către

instanța de apel, Înalta Curte constată că aceasta a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 64 – art. 66 C. proc. civ.

Deși încă de la prima instanță de fond

a fost formulată cerere de arătare a titularului dreptului de către pârât, atât

în cadrul întâmpinării, cât și prin cerere depusă separat pentru

termenul din 23 aprilie 2009, această cerere nu a

fost avută în vedere de către instanță, care a trecut la administrarea de

probe, fără a dispune

citarea în cauză a titularului dreptului, în

temeiul art. 65 alin. (2) C. proc. civ.

De abia cu două termene anterioare

soluționării cauzei, la data de 19 noiembrie 2010, au fost introduși în cauză M.A.I.

și S.R., prin M.F.P., în calitate de pârâți.

M.A.I. a formulat întâmpinare, prin

care a invocat necitarea sa până la acel moment, cât și lipsa de

contradictorialitate în administrarea probelor în ceea ce-l privește, aspect de

natură a-i încălca dreptul la apărare.

Cu toate

acestea, deși prin hotărârea pronunțată, prima instanță

de fond răspunde excepțiilor invocate

de M.A.I. prin întâmpinare, considerându-l parte în proces, apreciază ulterior,

în cuprinsul aceleiași sentințe, că judecata va continua fără să se modifice

raportul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată.

În calea de atac a apelului M.A.I. continuă

să fie citat în calitate de intimat-pârât și, prin admiterea apelului, acțiunea

reclamanților este respinsă cu motivarea că aceștia nu au chemat în judecată pe

adevăratul proprietar și s-au opus modificării cadrului procesual, care s-ar fi

realizat prin admiterea cererii de arătare a titularului dreptului, ceea ce ar

fi permis ca adevăratul proprietar să fie introdus în proces în locul

pârâtului.

Înalta Curte consideră greșit acest argument

întrucât art. 66 alin. (l) C. proc. civ., condiționează acordul reclamantului

pentru înlocuirea pârâtului de poziția

titularului dreptului, aceea de a

recunoaște susținerile pârâtului,

recunoaștere care nu a avut loc în cauză, cât timp cererea de arătare a

titularului dreptului nu a fost pusă în discuție. Cel indicat ca titular al

dreptului, în raport de poziția pe care o adopta, urma să dobândească fie

calitatea de pârât, în temeiul art. 66 alin. (l) C. proc. civ., fie pe cea de

intervenient în interes propriu, în acord cu art. 66 alin. (2) C. proc. civ.

Deși prima instanță de fond a reținut

că M.

A.I. și-ar fi exprimat poziția asupra

dreptului

său privind imobilul în

litigiu prin întâmpinarea depusă, Înalta Curte

constată că o astfel de

poziție nu a rezultat în mod neechivoc din cuprinsul întâmpinării, fiind

prezumată de către instanță cu ocazia motivării hotărârii pronunțate în cauză.

De altfel, inconsecvența cu

care instanța a

acționat prin neluarea în discuție a cererii de arătare a

titularului

dreptului se regăsește și în soluționarea acestei cereri, astfel cum rezultă

din motivarea sentinței, în care s-au analizat excepțiile invocate de către M.A.I.,

pentru ca mai apoi calitatea acestuia de parte să fie negată, deși fusese

citată în cauză în calitate de pârât.

Deoarece calitatea în care M.A.I. a

fost citată în cauză nu a fost lămurită încă de la prima instanță de fond,

cauza a fost soluționată în absența unui cadru procesual configurat în condiții

de legalitate.

În plus, nu va putea fi menținută

soluția de admitere a apelului și de respingere a acțiunii motivată de lipsa

calității de proprietar a pârâtului, în condițiile în care acesta a adus la

cunoștință instanței că nu este titularul dreptului și chiar a formulat o

cerere de arătare a titularului dreptului, incorect soluționată.

Constatându-se lipsa de preocupare a

instanței de a stabili corect cadrul procesual încă de la prima instanță de

fond, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., este incident astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., recursul urmează a fi admis. Se va casa decizia recurată, precum și

sentința nr. 1350 din 3 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția

civilă, și se va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Sălaj, urmând ca

această instanță să ia act de poziția M.A.I., indicat ca titular al dreptului,

în temeiul art. 65 alin. (l) C. proc. civ., urmând a fi configurat în mod

corect cadrul procesual în cauză.

PENTRU ACESTE

MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanții I.G.,

I.I.L., B.A., S.S., B.l. Jr.,

B.G., B.V. și B.F. Jr.,

împotriva

deciziei nr. 283/ A din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel

Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Casează decizia recurată, precum și

sentința nr. 1350 din 3 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția

civilă și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Sălaj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

30 ianuarie 2013.