ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5448/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5448/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 453 din 29

februarie 2008 a Tribunalului Sălaj a fost admisă în parte acțiunea precizată a

reclamantului T.M.T. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Sălaj,

Statul Român prin D.G.F.P., Consiliul Local Zalău, Primăria municipiului Zalău

și S.J. Sălaj, S.D.V. A fost obligat Consiliul Zalău la restituirea în natură

către reclamant a imobilului înscris în C.F. 465 Zalău, nr. top 420/a, compus

din casă, curte și grădină în suprafață de 1068 mp, în întregime, imobilul

fiind înscris în prezent în C.F. nr. 1 Zalău, nr. top 420/a.

S-a constatat că între reclamant și

pârâta Primăria municipiului Zalău a intervenit o înțelegere privind

compensarea terenului de 3055 mp înscris în C.F. 465 Zalău, nr. top 420 /b/3 cu

suprafața de 3065 mp teren în zona „Grădina Poporului” din Zalău, pârâta

Primăria Municipiului Zalău fiind obligată să atribuie acest teren

reclamantului.

Pârâtul S.J. Sălaj, S.D.V., a fost

obligat să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului, imobilul

înscris pe nr. top 420/a.

A fost respinsă ca nefondată cererea

privind intabularea reclamantului în C.F. și cererea privind constatarea ca

fiind compensate cheltuielile de edificare a corpului nou adăugat P + 1 și

prejudiciul provocat.

Pentru a pronunța această sentință

tribunalul a reținut că, potrivit extrasului de C.F., imobilul compus din casă,

curte și grădină în suprafață de 297 stjp. înscris în C.F. 465 nr. top 420/a și

imobilul situat pe nr. top 420/b/23 același C.F. și compus din 852 stjp a fost

coproprietate tabulară, prin cumpărare în părți egale a defunctei P.A. și a

soției sale S.E.

Prin Decizia nr. 32/1957 a Sfatului

Popular al orașului Zalău, s-a dispus ca imobilul în litigiu să fie intabulat

de pe numele vechilori proprietari în favoarea Statului Român, ca urmare a

naționalizării, prin efectul Decretului nr. 92/1050.

Ulterior, Statul Român și-a

intabulat dreptul de proprietate dobândit prin naționalizare, nr. top 420/a

asupra imobilului – casă, curte și grădină în suprafață de 1068 mp.

S-a reținut că reclamantul și-a

justificat calitatea procesuală conform certificatelor de moștenitor.

În ce privește imobilul situat la

nr. top 420/b/3, acesta a fost dezmembrat în mai multe nr. topografice noi: pe

nr. top 420/3/3/2/3, este situat Blocul N 11, pe nr. top 420/3/3/2/4, este

situat Blocul N 12, pe nr. top 420/b/3/1, se află construcțiile ridicate de L.G.

și E., iar nr. top 420/b/3/2/1, 420/b/3/2/2 sunt libere de construcții, pe

toate aceste nr. topografice proprietar fiind Statul Român.

Cu privire la această suprafață de

teren de 3065 mp, între reclamant și Primăria municipiului Zalău, a intervenit

o înțelegere potrivit căreia Primăria Zalău a fost de acord cu acordarea în

compensare pe amplasamentul situat în zona „Grădina Poporului” suprafața de

3065 mp în raport de 1 la 1, astfel că restituirea acestei suprafețe de teren

este rezolvată nefiind necesară introducerea în cauză a proprietarilor de

construcții situate pe acest teren.

Caracterul abuziv, fără titlu al

preluării terenului de 1350 mp în raport de dispozițiile art. 6 alin. (1) din

Legea nr. 213/1998, a fost dezlegat irevocabil, astfel că, în dezbatere a rămas

cererea de restituire a imobilului înscris în C.F. 65 Zalău, nr. top 420/a,

compus din casă, curte și grădină în suprafață de 1068 mp în care funcționează S.B.D.V.

Zalău.

S-a apreciat că imobilele care nu

intră sub incidența Legii nr. 112/1995 și pentru care nu există titlu valabil constituit

în favoarea statului (aspect statuat de altfel irevocabil în speță de instanța

de trimitere, prin decizia de casare) pot face obiectul cererilor de restituire

sau de acordare a despăgubirilor, formulate de persoanele îndreptățite pe cale

judecătorească, potrivit dreptului comun.

Sub acest aspect, s-a constatat că reclamantul

a făcut dovada calității de moștenitor al proprietarului tabular înscris în C.F.

înainte de preluarea imobilului de către Statul Român și pe de altă parte, că

preluarea de către stat a fost abuzivă, fără titlu valabil.

Or, în atare condiții, s-a dispus a

fi obligat Consiliul Local Zalău, ca reprezentant al Statului Român, la

restituirea în natură către reclamant a imobilului, iar pârâtul S.J. Sălaj, S.B.D.V.,

să lase în deplină proprietate și posesie imobilul.

Cererea reclamantului de compensare

a cheltuielilor de edificare a corpului nou de clădire cu prejudiciul provocat

prin preluarea bunului și demontarea anexelor a fost apreciată neîntemeiată.

S-a considerat că incidente în speță

sunt dispoz. art. 494 alin. (3) C. civ., conform cărora proprietarul imobilului

are dreptul, atunci când construcțiile au fost edificate de un al treilea, de

bună-credință, să plătească o sumă de bani echivalentă cu cea a creșterii

valorii fondului.

În cauză însă, reclamantul a cerut

compensarea cheltuielilor legate de edificarea corpului nou cu prejudiciul

creat prin demolarea anexelor, fără a se face dovada proprietății foștilor

titulari tabulari asupra acestora.

În ce privește valoarea fructelor,

constând în chirii ce nu au fost acordate din momentul atribuirii imobilului

pârâtului S.J. Sălaj și până în prezent, s-a stabilit că acestea nu pot fi

considerate ca făcând parte din prejudiciul suferit pentru a se dispune

compensarea cu cheltuielile de efectuare a corpului nou de clădire, conform

art. 1143 C. civ., întrucât compensația operează când două persoane sunt

datoare una alteia. Or, în speță, reclamantul nu a cerut plata chiriei de la

pârâți și nici pârâții plata contravalorii clădirii nou adăugate la imobil.

În plus, prin admiterea capătului de

cerere privind revendicarea, s-a dispus restituirea întregului imobil cu nr.

top 420/a, deci și a noiii clădiri, aceasta fiind alipită clădirii vechi, în

virtutea prevederilor art. 489 C. civ. privind accesiunea imobiliară. Așadar,

pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local Zalău, are obligația predării în

natură a acestui imobil pentru care reclamantul susține că a suferit o pagubă

prin fructele pierdute în urma nefolosirii imobilului.

În consecință, obligația pârâtului

este restituirea în natură, iar cererea reclamantului este compensarea unei

sume de bani, reprezentând chiria și prețul imobilului demolat, astfel că nu

sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 1145 C. civ., text conform căruia

datoriile ce urmează a se compensa trebuie să aibă ambele ca obiect o sumă de

bani. Or, în speță, una din obligații este de a preda în natură un bun, iar

cealaltă, pretinsă a fi o obligație din partea reclamantului, reprezintă o sumă

de bani.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat apel pârâții S.J.U. Sălaj și Consiliul județean Sălaj.

1) Consiliul Județean Sălaj a

solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, în principal,

pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât, în subsidiar, ca

nefondată.

În motivarea apelului s-a arătat că

prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii,

raportat la disp. art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, în condițiile

existenței unei legi speciale de reparație, precizarea temeiului juridic al

acțiunii ca fiind art. 480 C. civ., făcându-se după intrarea în vigoare a Legii

nr. 213/1998.

Acest pârât nu are calitate

procesuală pasivă, pentru că titularul dreptului de proprietate asupra

bunurilor din domeniul public este unitatea administrativ-teritorială,

consiliul județean fiind o autoritate deliberativă a administrației publice

locale, fără personalitate juridică, având atribuții legate de administrarea

domeniului public.

Noul corp de clădire nu poate fi

dobândit prin accesiune, fiind domeniu public, care este inalienabil,

indestructibil și insesizabil și, oricum, preluarea construcției este

condiționată, așa cum rezultă din disp. art. 494 C. civ., de plata acesteia de

către proprietarii terenului.

Instanța a obligat la restituirea în

natură a imobilului înscris în C.F. 465 Zalău, cu nr. top 420/a, fără a ține

seama că suprafața terenului a fost diminuată, iar reclamantul a renunțat la

acțiune față de persoanele fizice în proprietatea cărora se află diferența de

teren.

Prima instanță nu s-a pronunțat

asupra noului corp de clădire, ignorând existența acestuia, prin dispunerea

restituirii în natură a imobilului cu date de carte funciară.

Instanța a modificat unilateral

obiectul acțiunii, pronunțându-se asupra unei acțiuni în constatare, deși

reclamantul a exercitat acțiune în revendicare.

2) Pârâtul S.J.U. Zalău a criticat

soluția, solicitând schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii

capetelor de cerere privind restituirea în natură a parcelei cu nr. top 420/a

din C.F. nr. 1 Zalău și obligarea acestui pârât apelant la lăsarea în deplină

proprietate și posesie a imobilului.

S-a susținut că imobilul în litigiu

face parte din domeniul public al Județului Sălaj, conform Hotărârii

Consiliului județean Sălaj nr. 62/1999 și H.G. nr. 966/2002, astfel că nu poate

fi restituit în natură, îndrumarea instanței de trimitere fiind cu privire la

această clădire să se verifice posibilitatea de compensare a despăgubirilor

pentru terenul ocupat de blocuri și locuința particulară.

S-a arătat că prima instanță a făcut

aplicarea disp. art. 489 C. civ. privind accesiunea imobiliară, constatând că

nu poate fi compensată valoarea clădirii nou construite și că nu pot fi

acordate fructele civile, situație în care era obligată să aplice prev. art.

494 alin. (3) teza a II-a C. civ., în sensul că proprietarul terenului trebuie

să-l indemnizeze pe constructorul de bună credință cu o sumă de bani egală cu

prețul materialelor și al muncii sau cu creșterea valorii fondului, însă prima

instanță în mod nelegal nu a aplicat aceste dispoziții.

A fost reiterată excepția

inadmisibilității, invocată și în motivele de apel ale celuilalt pârât.

Prin decizia civilă nr. 310/A din 18

noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj a fost admis apelul declarat de pârâtul S.J.U.

Zalău și în consecință, schimbată în parte sentința, în sensul obligării

reclamantului să plătească acestui pârât despăgubiri în valoare de 129.640 Euro

sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând diferența dintre valoarea

materialelor și prețul muncii pentru corpul nou P + 1 E din cadrul S.B.D.V. și

valoarea anexelor demolate.

A fost respins ca nefondat apelul

declarat de pârâtul Consiliul județean Sălaj.

A fost respinsă excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 966/2002.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a avut în vedere următoarele considerente:

- Asupra excepției inadmisibilității

acțiunii, pe motiv că ar exista o lege specială de reparație, s-a constatat că

acest aspect a fost dezlegat irevocabil prin decizia nr. 1032 din 17 mai 2007 a

Curții de Apel Cluj, pronunțată în ciclul procesual anterior, care a statuat asupra

preluării nevalabile a bunului prin efectul naționalizării, a faptului că

terenul neintrând cu titlu valid în patrimoniul statului, nu putea deveni

domeniul public al unității administrativ-teritoriale.

În plus, acțiunea s-a exercitat în

anul 1999, anterior intrării în vigoare a legii speciale de reparație.

- Excepția vizând nelegalitatea H.G.

nr. 966/2002, de aprobare a domeniului public al Județului Sălaj, și a cărei

competență de soluționare instanța și-a stabilit-o, față de investirea cu

soluționarea cauzei la o dată anterioară intrării în vigoare a Legii

contenciosului nr. 554/2004, a fost găsită neîntemeiată față de considerentele

menționate în legătură cu preluarea nevalabilă a bunului.

- În același sens, al caracterului

nefondat, s-a apreciat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Consiliul județean Sălaj, în condițiile în care obiectul acțiunii

constă în revendicarea unui imobil despre care chiar această parte afirmă că se

află în patrimoniul unității administrativ-teritoriale, care este administrat

de consiliul județean.

- A fost găsit neîntemeiat motivul

vizând întinderea terenului aferent spitalului, constatându-se că este vorba

strict de terenul care a rămas în proprietatea statului (parcela cu nr. top

420/a, transmisă din C.F. nr. 465 în C.F. nr. 1 Zalău) cu privire la care

pârâții nu au solicitat efectuarea vreunei expertize de delimitare (din

raportul de expertiză extrajudiciară rezultând că la un moment dat s-a

dezmembrat din suprafața menționată, fără nicio justificare, un teren de 35 mp,

care a fost însă propus spre înscriere tot în favoarea statului).

- Obiectul acțiunii nu a fost

modificat, astfel cum s-a pretins, limitele judecății fiind determinate prin

decizia de casare a instanței de recurs, care a statuat asupra incidenței

dispozițiilor art. 494 C. civ., referitoare la tratamentul juridic al

constructorului de bună-credință.

- Cu privire la problema compensării

creanțelor bănești ale părților, s-a constatat că această instituție nu poate

opera, întrucât pentru terenurile aferente blocurilor și proprietatea unor

persoane fizice, au fost propuse în compensare alte terenuri.

- A fost apreciată însă întemeiată,

critica din apelul pârâtului S.J. având ca obiect modalitatea de aplicare a

prevederilor referitoare la accesiunea imobiliară deoarece, contrar

îndrumărilor instanței de recurs, tribunalul nu a acordat despăgubiri acestui

pârât în calitate de constructor de bună-credință, din al cărui patrimoniu a

fost edificată clădirea nouă.

Or, pe acest aspect s-a considerat

greșit că pârâtul trebuia să formuleze cerere reconvențională întrucât

reclamantul revendicând clădirea nouă pe temeiul accesiunii imobiliare

artificiale, el nu poate intra în posesia acesteia decât dacă îl indemnizează pe

constructor.

Este vorba în realitate, de o

apărare de fond, similară excepției de neexecutare, care ar paraliza acțiunea.

În plus, cu privire la această

împrejurare s-a pronunțat irevocabil instanța de recurs, dând îndrumări primei

instanțe.

În ce privește cuantumul

despăgubirilor, s-au reținut concluziile raportului de expertiză potrivit

cărora diferența dintre valoarea manoperei și a materialelor și valoarea

anexelor demolate (preluate de la antecesorii reclamantului) este de 129.640 Euro.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către reclamantul T.M. și Consiliul județean Sălaj.

invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., dezvoltând

următoarele argumente:

- Stabilind creanța pârâtului S.J.

Sălaj, precum și creanța parțială deținută de către reclamant privind anexele

demolate, devine în același timp, de neînțeles, cum de instanța nu a dat

recunoaștere și creanței reclamantului privind fructele cuvenite (și evaluate

de către expert, conform expertizei întocmite). Aceste motive nu sunt cuprinse

în decizia atacată, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

- Instanța a pronunțat o soluție cu

încălcarea dispozițiilor legale în materie (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Astfel, au fost nesocotite

dispozițiile art. 1143 și urm. C. civ. privind compensarea și condițiile

operării acesteia.

În acest sens, s-a arătat că,

potrivit cererii formulate de către reclamant, trecerea în proprietatea

acestuia a corpului nou de clădire, în condițiile art. 492 și art. 494 C. civ., cu obligarea la plata unei sulte (determinate în raport cu valoarea materialelor și

prețul muncii) trebuia să aibă în vedere compensarea sultei nu numai cu

valoarea anexelor demolate ci și a fructelor cuvenite și nedobândite de la data

naționalizării imobilului.

Au fost încălcate și dispozițiile

art. 16 alin. (1) din Constituție referitoare la egalitatea cetățenilor, fără

privilegii și discriminării întrucât acceptarea în totalitate a creanțelor

stabilite prin expertiză pentru o parte și acceptarea doar parțială a

creanțelor stabilite de expertiză pentru cealaltă parte reprezintă dovada

indubitabilă a încălcării acestei prevederi.

De asemenea, au fost nesocotite

dispozițiile art. 294 C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se pot schimba

calitatea părților, cauza, obiectul și nici nu se pot face cereri noi.

Or, pârâtul S.J. Sălaj nu a formulat

cerere reconvențională, emițând doar în apel pretenții cu privire la

despăgubiri. Aprecierea că ar putea fi acordate și din oficiu, fiind vorba de o

accesiune artificială, nu poate fi primită, având în vedere principiul

disponibilității părților.

Sălaj a criticat decizia instanței de apel sub următoarele aspecte:

- Ambele instanțe de fond, prin hotărârile

pronunțate, nu s-au pronunțat asupra inadmisibilității acțiunii, excepție

invocată cu referire la dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998,

care permit un astfel de demers judiciar doar în baza unor legi speciale de

reparație.

- Eronat a fost analizată și

excepția vizând lipsa calității procesuale pasive a Consiliului județean Sălaj,

față de prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora unicul

proprietar al bunurilor aflate în domeniul public al județului este persoana

juridică de drept public respectiv, județul, iar nu consiliul județean.

- În ce privește solicitarea

reclamantului de revendicare a imobilului pe calea accesiunii, a clădirii nou

construite, instanța a ignorat excepțiile de ordine publică derivate din

caracterele dreptului de proprietate publică, respectiv, inalienabilitatea,

insesizabilitatea și imprescriptibilitatea.

- Cu privire la fondul cauzei,

instanța nu a analizat cererea reclamantului sub toate aspectele și nici

potrivit îndrumărilor instanței de casare, obligând la restituirea în natură a

unui imobil (din C.F. 465 Zalău, nr. top 420/a), fără să țină seama de faptul

că suprafața de teren a fost diminuată și că diferența se află în proprietatea

unor persoane fizice.

De asemenea, instanța a modificat

obiectul acțiunii, judecând cererea ca fiind una în constatare și nu în

revendicare, așa cum precizase reclamantul.

Mai mult, cuantumul despăgubirilor

acordate ca echivalent al construcțiilor nou edificate a fost diminuat nelegal

prin deducerea din cuantumul total a c/valorii anexelor demolate, deși acestea

n-au fost demolate de către proprietarul actual al construcțiilor.

Totodată, acordarea despăgubirilor

nu putea fi făcută ca măsură de compensare a echivalentului construcțiilor nou

edificate decât în sarcina celui obligat la restituirea proprietății, iar nu în

sarcina detentorului precar.

Criticile recurentului neîncadrate

în drept, urmează să fie analizate de către instanță [în condițiile art. 306

alin. (3) C. proc. civ.] din perspectiva motivelor prev. de art. 304 pct. 9 și

5 C. proc. civ., având în vedere că se invocă nesocotirea unor norme de drept

material, precum și a unor norme de procedură, legate de cadrul judecății, în

măsura în care însă, dezvoltarea lor permite încadrarea și analiza conform

normelor procedurale menționate.

Examinând criticile formulate prin

intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată următoarele:

1) Recursul declarat de reclamant

este nefondat.

- Prin invocarea caracterului

nelegal al hotărârii din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

reclamantul susține că aceasta nu cuprinde motive cu privire la recunoașterea,

doar parțială, a creanței acestuia, în privința c/valorii anexelor demolate,

nefiind luată astfel în considerare și creanța sa vizând c/valoarea fructelor

ce i s-ar fi cuvenit.

O asemenea susținere a recurentului

este lipsită de orice fundament având în vedere că instanța de apel judecă și

se pronunță în limitele învestirii sale (

tantum iudicatum quantum appellatum

).

În speță, reclamantul nu a declarat

apel împotriva hotărârii de primă instanță care nu i-a recunoscut această

pretenție, cu motivarea că nu se poate aprecia ca făcând parte din prejudiciul

suferit de către reclamant, valoarea fructelor constând în chirii.

Or, în condițiile în care nu a

atacat soluția pe acest aspect, reclamantul nu poate pretinde să regăsească în

considerentele deciziei argumente vizând creanța pretinsă de acesta, decurgând

din fructele civile ce i s-ar fi cuvenit și pe care nu le-a cules de la

momentul preluării abuzive a imobilului.

- Critica vizând nesocotirea

dispozițiilor art. 1143 și urm. C. civ., referitoare la condițiile compensării

este, în principal, o reiterare a aspectului vizând lipsa compensării cu suma

de bani ce ar fi reprezentat creanța reclamantului pentru fructele nepercepute

și ca atare, pentru argumentele arătate anterior, nu poate fi primită.

Lăsând să se definitiveze soluția pe

acest aspect, reclamantul nu poate susține ca în operațiunea de compensare a

creanțelor să fie avută în vedere suma cu privire la care prima instanță stabilise

că nu i se datorează.

- Referirea la dispozițiile art. 16 alin.

(1) din Constituție este lipsită de orice fundament, raportat la datele speței.

Susținând că a fost creat un tratament

discriminatoriu părților, recurentul arată că acesta ar consta în faptul că

pârâtului i-a fost recunoscută în totalitate creanța, în timp ce lui, doar în

parte, obținând astfel, o valorificare parțială a pretențiilor sale.

Textul constituțional invocat nu are

însă nicio legătură cu modalitatea în care părțile demonstrează temeinicia

pretențiilor lor în cadrul procedurii judiciare.

Dispoziția constituțională

menționată are în vedere legalitatea în drepturi a cetățenilor, în fața legii

și a autorităților publice.

Aceasta nu înseamnă că în cadrul unui

proces părțile trebuie să obțină câștig de cauză în egală măsură întrucât

tranșarea litigiului se realizează în funcție de mijloacele de probă

administrate și de textele de lege incidente.

De aceea, este total în afara

ipotezei normei constituționale susținerea recurentului că s-ar fi creat un

tratament discriminatoriu, prin aceea că uneia dintre părți i-a fost recunoscut

dreptul de creanță în totalitate, iar celeilalte numai în parte.

- Susținerea că ar fi fost

nesocotite, prin soluția adoptată, dispozițiile art. 294 C. proc. civ.,

întrucât pârâtul nu ar fi pretins acordarea de despăgubiri pe cale

reconvențională, astfel încât instanța nu se putea pronunța asupra lor, este de

asemenea, nefondată.

Asupra acestui aspect, stabilind că

judecata pricinii urmează a se face pe temeiul accesiunii imobiliare

artificiale pentru corpul nou de clădire, în limitele dispozițiilor art. 494 C. civ. și cu o posibilă compensare a despăgubirilor pentru terenul ocupat de blocuri și locuința

particulară, se pronunțase deja instanța de recurs prin intermediul deciziei de

casare (decizia nr. 1032/R/2007 a Curții de Apel Cluj).

Pe de altă parte, compensarea legală

(spre deosebire de compensarea judiciară) se subsumează noțiunii de mijloc de apărare

avut în vedere de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., posibil de

valorificat în faza apelului.

În acest sens, instanța de apel a

reținut corect că este vorba în realitate de o apărare de fond asemănătoare

excepției de neexecutare a contractului, prin care se tinde la paralizarea

pretențiilor părții adverse.

Pentru toate aceste considerente,

criticile formulate de reclamant fiind găsite nefondate, recursul acestuia va

fi respins în consecință.

de pârâtul Consiliul județean Sălaj, se constată următoarele:

- În primul rând, motivele de recurs

sunt o preluare identică și cvasiintegrală a criticilor din apel, recurentul

ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură și o judecată din

partea instanței de apel care a arătat argumentele pentru care criticile respective

nu pot fi primite.

În aceste condiții, prin motivele de

recurs trebuia să se indice, punctual, de ce sunt greșite considerentele

instanței de apel care sprijină soluția adoptată.

Astfel, prima instanță de control

judiciar motivează detaliat asupra criticilor vizând inadmisibilitatea

acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului județean,

asupra întinderii terenului aferent și a faptului că dezmembrarea din acesta a

unei suprafețe de 35 mp, fără nicio justificare, pentru ca apoi să se propună

reînscrierea tot în favoarea statului nu împietează în niciun fel asupra

restituirii în natură, asupra faptului că judecata s-a făcut în limitele

obiectului acțiunii, fără denaturarea acestuia.

Or, fără să arate de ce este

nelegală dezlegarea jurisdicțională dată de instanța de apel criticilor

formulate, recurentul-pârât reiterează aceleași aspecte, ca și când ar supune

judecății în recurs hotărârea de primă instanță.

În astfel de condiții, reluarea și

relevarea acelorași aspecte, prin ignorarea faptului că asupra lor s-a

pronunțat deja o instanță, fără să se arate de ce este greșită modalitatea de

rezolvare, nu poate îmbrăca forma unor critici de nelegalitate în sensul

dispoz. art. 304 C. proc. civ.

- Singurele aspecte deduse judecății

prin recursul pârâtului și care vizează într-adevăr, soluția din apel, sunt

cele privitoare la deducerea, din cuantumul total al despăgubirilor, a

c/valorii anexelor demolate (deși acestea n-au fost demolate de proprietarul

actual al construcțiilor) și faptul că acordarea despăgubirilor nu putea fi

făcută (ca măsură de compensare a echivalentului construcțiilor nou edificate)

decât în sarcina celui obligat la restituirea proprietății, iar nu în sarcina

detentorului precar.

Referitor la primul aspect, care

critică modalitatea de stabilire a întinderii creanței pârâtului - diminuată

prin luarea în calcul a c/valorii anexelor (preluate de la autorul

reclamantului și demolate ulterior) - el este susținut prin argumentul conform

căruia demolarea nu s-ar fi realizat de către proprietarul actual al

construcțiilor.

Or, această împrejurare este

nerelevantă, având în vedere că stabilirea despăgubirilor s-a făcut ca măsură

reparatorie prin compensare dată în sarcina unității/entității deținătoare,

care nu trebuie să fie neapărat proprietarul actual al imobilului.

În sensul dispozițiilor legale, este

unitate deținătoare „fie entitatea cu personalitate juridică ce exercită, în

numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un

bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică care are

înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat

bunul care face obiectul legii (Cap. II din H.G. nr. 257/2007).

Pentru aceleași argumente nu

subzistă nici critica privitoare la stabilirea despăgubirilor în sarcina

detentorului precar, iar nu în sarcina celui obligat la restituirea

proprietății.

Față de toate aceste aspecte,

criticile formulate de către pârât au caracter nefondat, recursul urmând să fie

respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

reclamantul T.M.T. și de pârâtul Consiliul Județean Sălaj împotriva deciziei

civile nr. 310/A din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

octombrie 2010.