ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5448/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 453 din 29 februarie 2008 a Tribunalului Sălaj a fost admisă în parte acțiunea precizată a reclamantului T.M.T. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Sălaj, Statul Român prin D.G.F.P., Consiliul Local Zalău, Primăria municipiului Zalău și S.J. Sălaj, S.D.V. A fost obligat Consiliul Zalău la restituirea în natură către reclamant a imobilului înscris în C.F. 465 Zalău, nr. top 420/a, compus din casă, curte și grădină în suprafață de 1068 mp, în întregime, imobilul fiind înscris în prezent în C.F. nr. 1 Zalău, nr. top 420/a. S-a constatat că între reclamant și pârâta Primăria municipiului Zalău a intervenit o înțelegere privind compensarea terenului de 3055 mp înscris în C.F.

465 Zalău, nr. top 420 /b/3 cu suprafața de 3065 mp teren în zona „Grădina Poporului” din Zalău, pârâta Primăria Municipiului Zalău fiind obligată să atribuie acest teren reclamantului. Pârâtul S.J. Sălaj, S.D.V., a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului, imobilul înscris pe nr. top 420/a. A fost respinsă ca nefondată cererea privind intabularea reclamantului în C.F. și cererea privind constatarea ca fiind compensate cheltuielile de edificare a corpului nou adăugat P + 1 și prejudiciul provocat. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, potrivit extrasului de C.F., imobilul compus din casă, curte și grădină în suprafață de 297 stjp. înscris în C.F.

465 nr. top 420/a și imobilul situat pe nr. top 420/b/23 același C.F. și compus din 852 stjp a fost coproprietate tabulară, prin cumpărare în părți egale a defunctei P.A. și a soției sale S.E. Prin Decizia nr. 32/1957 a Sfatului Popular al orașului Zalău, s-a dispus ca imobilul în litigiu să fie intabulat de pe numele vechilori proprietari în favoarea Statului Român, ca urmare a naționalizării, prin efectul Decretului nr. 92/1050. Ulterior, Statul Român și-a intabulat dreptul de proprietate dobândit prin naționalizare, nr. top 420/a asupra imobilului – casă, curte și grădină în suprafață de 1068 mp. S-a reținut că reclamantul și-a justificat calitatea procesuală conform certificatelor de moștenitor.

În ce privește imobilul situat la nr. top 420/b/3, acesta a fost dezmembrat în mai multe nr. topografice noi: pe nr. top 420/3/3/2/3, este situat Blocul N 11, pe nr. top 420/3/3/2/4, este situat Blocul N 12, pe nr. top 420/b/3/1, se află construcțiile ridicate de L.G. și E., iar nr. top 420/b/3/2/1, 420/b/3/2/2 sunt libere de construcții, pe toate aceste nr. topografice proprietar fiind Statul Român. Cu privire la această suprafață de teren de 3065 mp, între reclamant și Primăria municipiului Zalău, a intervenit o înțelegere potrivit căreia Primăria Zalău a fost de acord cu acordarea în compensare pe amplasamentul situat în zona „Grădina Poporului” suprafața de 3065 mp în raport de 1 la 1, astfel că restituirea acestei suprafețe de teren este rezolvată nefiind necesară introducerea în cauză a proprietarilor de construcții situate pe acest teren.

Caracterul abuziv, fără titlu al preluării terenului de 1350 mp în raport de dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, a fost dezlegat irevocabil, astfel că, în dezbatere a rămas cererea de restituire a imobilului înscris în C.F. 65 Zalău, nr. top 420/a, compus din casă, curte și grădină în suprafață de 1068 mp în care funcționează S.B.D.V. Zalău. S-a apreciat că imobilele care nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995 și pentru care nu există titlu valabil constituit în favoarea statului (aspect statuat de altfel irevocabil în speță de instanța de trimitere, prin decizia de casare) pot face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor, formulate de persoanele îndreptățite pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun.

Sub acest aspect, s-a constatat că reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor al proprietarului tabular înscris în C.F. înainte de preluarea imobilului de către Statul Român și pe de altă parte, că preluarea de către stat a fost abuzivă, fără titlu valabil. Or, în atare condiții, s-a dispus a fi obligat Consiliul Local Zalău, ca reprezentant al Statului Român, la restituirea în natură către reclamant a imobilului, iar pârâtul S.J. Sălaj, S.B.D.V., să lase în deplină proprietate și posesie imobilul. Cererea reclamantului de compensare a cheltuielilor de edificare a corpului nou de clădire cu prejudiciul provocat prin preluarea bunului și demontarea anexelor a fost apreciată neîntemeiată.

S-a considerat că incidente în speță sunt dispoz. art. 494 alin. (3) C. civ., conform cărora proprietarul imobilului are dreptul, atunci când construcțiile au fost edificate de un al treilea, de bună-credință, să plătească o sumă de bani echivalentă cu cea a creșterii valorii fondului. În cauză însă, reclamantul a cerut compensarea cheltuielilor legate de edificarea corpului nou cu prejudiciul creat prin demolarea anexelor, fără a se face dovada proprietății foștilor titulari tabulari asupra acestora. În ce privește valoarea fructelor, constând în chirii ce nu au fost acordate din momentul atribuirii imobilului pârâtului S.J. Sălaj și până în prezent, s-a stabilit că acestea nu pot fi considerate ca făcând parte din prejudiciul suferit pentru a se dispune compensarea cu cheltuielile de efectuare a corpului nou de clădire, conform art. 1143 C. civ., întrucât compensația operează când două persoane sunt datoare una alteia.

Or, în speță, reclamantul nu a cerut plata chiriei de la pârâți și nici pârâții plata contravalorii clădirii nou adăugate la imobil. În plus, prin admiterea capătului de cerere privind revendicarea, s-a dispus restituirea întregului imobil cu nr. top 420/a, deci și a noiii clădiri, aceasta fiind alipită clădirii vechi, în virtutea prevederilor art. 489 C. civ. privind accesiunea imobiliară. Așadar, pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local Zalău, are obligația predării în natură a acestui imobil pentru care reclamantul susține că a suferit o pagubă prin fructele pierdute în urma nefolosirii imobilului. În consecință, obligația pârâtului este restituirea în natură, iar cererea reclamantului este compensarea unei sume de bani, reprezentând chiria și prețul imobilului demolat, astfel că nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 1145 C. civ., text conform căruia datoriile ce urmează a se compensa trebuie să aibă ambele ca obiect o sumă de bani.

Or, în speță, una din obligații este de a preda în natură un bun, iar cealaltă, pretinsă a fi o obligație din partea reclamantului, reprezintă o sumă de bani. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâții S.J.U. Sălaj și Consiliul județean Sălaj. 1) Consiliul Județean Sălaj a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, în principal, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât, în subsidiar, ca nefondată. În motivarea apelului s-a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, raportat la disp. art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, în condițiile existenței unei legi speciale de reparație, precizarea temeiului juridic al acțiunii ca fiind art. 480 C. civ., făcându-se după intrarea în vigoare a Legii nr. 213/1998.

Acest pârât nu are calitate procesuală pasivă, pentru că titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul public este unitatea administrativ-teritorială, consiliul județean fiind o autoritate deliberativă a administrației publice locale, fără personalitate juridică, având atribuții legate de administrarea domeniului public. Noul corp de clădire nu poate fi dobândit prin accesiune, fiind domeniu public, care este inalienabil, indestructibil și insesizabil și, oricum, preluarea construcției este condiționată, așa cum rezultă din disp. art. 494 C. civ., de plata acesteia de către proprietarii terenului. Instanța a obligat la restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 465 Zalău, cu nr. top 420/a, fără a ține seama că suprafața terenului a fost diminuată, iar reclamantul a renunțat la acțiune față de persoanele fizice în proprietatea cărora se află diferența de teren.

Prima instanță nu s-a pronunțat asupra noului corp de clădire, ignorând existența acestuia, prin dispunerea restituirii în natură a imobilului cu date de carte funciară. Instanța a modificat unilateral obiectul acțiunii, pronunțându-se asupra unei acțiuni în constatare, deși reclamantul a exercitat acțiune în revendicare. 2) Pârâtul S.J.U. Zalău a criticat soluția, solicitând schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii capetelor de cerere privind restituirea în natură a parcelei cu nr. top 420/a din C.F. nr. 1 Zalău și obligarea acestui pârât apelant la lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului. S-a susținut că imobilul în litigiu face parte din domeniul public al Județului Sălaj, conform Hotărârii Consiliului județean Sălaj nr. 62/1999 și H.G.

nr. 966/2002, astfel că nu poate fi restituit în natură, îndrumarea instanței de trimitere fiind cu privire la această clădire să se verifice posibilitatea de compensare a despăgubirilor pentru terenul ocupat de blocuri și locuința particulară. S-a arătat că prima instanță a făcut aplicarea disp. art. 489 C. civ. privind accesiunea imobiliară, constatând că nu poate fi compensată valoarea clădirii nou construite și că nu pot fi acordate fructele civile, situație în care era obligată să aplice prev. art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ., în sensul că proprietarul terenului trebuie să-l indemnizeze pe constructorul de bună credință cu o sumă de bani egală cu prețul materialelor și al muncii sau cu creșterea valorii fondului, însă prima instanță în mod nelegal nu a aplicat aceste dispoziții.

A fost reiterată excepția inadmisibilității, invocată și în motivele de apel ale celuilalt pârât. Prin decizia civilă nr. 310/A din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj a fost admis apelul declarat de pârâtul S.J.U. Zalău și în consecință, schimbată în parte sentința, în sensul obligării reclamantului să plătească acestui pârât despăgubiri în valoare de 129.640 Euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând diferența dintre valoarea materialelor și prețul muncii pentru corpul nou P + 1 E din cadrul S.B.D.V. și valoarea anexelor demolate. A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Consiliul județean Sălaj. A fost respinsă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 966/2002.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: - Asupra excepției inadmisibilității acțiunii, pe motiv că ar exista o lege specială de reparație, s-a constatat că acest aspect a fost dezlegat irevocabil prin decizia nr. 1032 din 17 mai 2007 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în ciclul procesual anterior, care a statuat asupra preluării nevalabile a bunului prin efectul naționalizării, a faptului că terenul neintrând cu titlu valid în patrimoniul statului, nu putea deveni domeniul public al unității administrativ-teritoriale. În plus, acțiunea s-a exercitat în anul 1999, anterior intrării în vigoare a legii speciale de reparație. - Excepția vizând nelegalitatea H.G.

nr. 966/2002, de aprobare a domeniului public al Județului Sălaj, și a cărei competență de soluționare instanța și-a stabilit-o, față de investirea cu soluționarea cauzei la o dată anterioară intrării în vigoare a Legii contenciosului nr. 554/2004, a fost găsită neîntemeiată față de considerentele menționate în legătură cu preluarea nevalabilă a bunului. - În același sens, al caracterului nefondat, s-a apreciat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul județean Sălaj, în condițiile în care obiectul acțiunii constă în revendicarea unui imobil despre care chiar această parte afirmă că se află în patrimoniul unității administrativ-teritoriale, care este administrat de consiliul județean.

- A fost găsit neîntemeiat motivul vizând întinderea terenului aferent spitalului, constatându-se că este vorba strict de terenul care a rămas în proprietatea statului (parcela cu nr. top 420/a, transmisă din C.F. nr. 465 în C.F. nr. 1 Zalău) cu privire la care pârâții nu au solicitat efectuarea vreunei expertize de delimitare (din raportul de expertiză extrajudiciară rezultând că la un moment dat s-a dezmembrat din suprafața menționată, fără nicio justificare, un teren de 35 mp, care a fost însă propus spre înscriere tot în favoarea statului). - Obiectul acțiunii nu a fost modificat, astfel cum s-a pretins, limitele judecății fiind determinate prin decizia de casare a instanței de recurs, care a statuat asupra incidenței dispozițiilor art. 494 C. civ., referitoare la tratamentul juridic al constructorului de bună-credință.

- Cu privire la problema compensării creanțelor bănești ale părților, s-a constatat că această instituție nu poate opera, întrucât pentru terenurile aferente blocurilor și proprietatea unor persoane fizice, au fost propuse în compensare alte terenuri. - A fost apreciată însă întemeiată, critica din apelul pârâtului S.J. având ca obiect modalitatea de aplicare a prevederilor referitoare la accesiunea imobiliară deoarece, contrar îndrumărilor instanței de recurs, tribunalul nu a acordat despăgubiri acestui pârât în calitate de constructor de bună-credință, din al cărui patrimoniu a fost edificată clădirea nouă. Or, pe acest aspect s-a considerat greșit că pârâtul trebuia să formuleze cerere reconvențională întrucât reclamantul revendicând clădirea nouă pe temeiul accesiunii imobiliare artificiale, el nu poate intra în posesia acesteia decât dacă îl indemnizează pe constructor.

Este vorba în realitate, de o apărare de fond, similară excepției de neexecutare, care ar paraliza acțiunea. În plus, cu privire la această împrejurare s-a pronunțat irevocabil instanța de recurs, dând îndrumări primei instanțe. În ce privește cuantumul despăgubirilor, s-au reținut concluziile raportului de expertiză potrivit cărora diferența dintre valoarea manoperei și a materialelor și valoarea anexelor demolate (preluate de la antecesorii reclamantului) este de 129.640 Euro. Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantul T.M. și Consiliul județean Sălaj. 1. Reclamantul a criticat soluția invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., dezvoltând următoarele argumente: - Stabilind creanța pârâtului S.J.

Sălaj, precum și creanța parțială deținută de către reclamant privind anexele demolate, devine în același timp, de neînțeles, cum de instanța nu a dat recunoaștere și creanței reclamantului privind fructele cuvenite (și evaluate de către expert, conform expertizei întocmite). Aceste motive nu sunt cuprinse în decizia atacată, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - Instanța a pronunțat o soluție cu încălcarea dispozițiilor legale în materie (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Astfel, au fost nesocotite dispozițiile art. 1143 și urm. C. civ. privind compensarea și condițiile operării acesteia.

În acest sens, s-a arătat că, potrivit cererii formulate de către reclamant, trecerea în proprietatea acestuia a corpului nou de clădire, în condițiile art. 492 și art. 494 C. civ., cu obligarea la plata unei sulte (determinate în raport cu valoarea materialelor și prețul muncii) trebuia să aibă în vedere compensarea sultei nu numai cu valoarea anexelor demolate ci și a fructelor cuvenite și nedobândite de la data naționalizării imobilului. Au fost încălcate și dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție referitoare la egalitatea cetățenilor, fără privilegii și discriminării întrucât acceptarea în totalitate a creanțelor stabilite prin expertiză pentru o parte și acceptarea doar parțială a creanțelor stabilite de expertiză pentru cealaltă parte reprezintă dovada indubitabilă a încălcării acestei prevederi.

De asemenea, au fost nesocotite dispozițiile art. 294 C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza, obiectul și nici nu se pot face cereri noi. Or, pârâtul S.J. Sălaj nu a formulat cerere reconvențională, emițând doar în apel pretenții cu privire la despăgubiri. Aprecierea că ar putea fi acordate și din oficiu, fiind vorba de o accesiune artificială, nu poate fi primită, având în vedere principiul disponibilității părților. 2. Recurentul Consiliul județean Sălaj a criticat decizia instanței de apel sub următoarele aspecte: - Ambele instanțe de fond, prin hotărârile pronunțate, nu s-au pronunțat asupra inadmisibilității acțiunii, excepție invocată cu referire la dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care permit un astfel de demers judiciar doar în baza unor legi speciale de reparație.

- Eronat a fost analizată și excepția vizând lipsa calității procesuale pasive a Consiliului județean Sălaj, față de prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora unicul proprietar al bunurilor aflate în domeniul public al județului este persoana juridică de drept public respectiv, județul, iar nu consiliul județean. - În ce privește solicitarea reclamantului de revendicare a imobilului pe calea accesiunii, a clădirii nou construite, instanța a ignorat excepțiile de ordine publică derivate din caracterele dreptului de proprietate publică, respectiv, inalienabilitatea, insesizabilitatea și imprescriptibilitatea. - Cu privire la fondul cauzei, instanța nu a analizat cererea reclamantului sub toate aspectele și nici potrivit îndrumărilor instanței de casare, obligând la restituirea în natură a unui imobil (din C.F.

465 Zalău, nr. top 420/a), fără să țină seama de faptul că suprafața de teren a fost diminuată și că diferența se află în proprietatea unor persoane fizice. De asemenea, instanța a modificat obiectul acțiunii, judecând cererea ca fiind una în constatare și nu în revendicare, așa cum precizase reclamantul. Mai mult, cuantumul despăgubirilor acordate ca echivalent al construcțiilor nou edificate a fost diminuat nelegal prin deducerea din cuantumul total a c/valorii anexelor demolate, deși acestea n-au fost demolate de către proprietarul actual al construcțiilor. Totodată, acordarea despăgubirilor nu putea fi făcută ca măsură de compensare a echivalentului construcțiilor nou edificate decât în sarcina celui obligat la restituirea proprietății, iar nu în sarcina detentorului precar.

Criticile recurentului neîncadrate în drept, urmează să fie analizate de către instanță [în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.] din perspectiva motivelor prev. de art. 304 pct. 9 și 5 C. proc. civ., având în vedere că se invocă nesocotirea unor norme de drept material, precum și a unor norme de procedură, legate de cadrul judecății, în măsura în care însă, dezvoltarea lor permite încadrarea și analiza conform normelor procedurale menționate. Examinând criticile formulate prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată următoarele: 1) Recursul declarat de reclamant este nefondat. - Prin invocarea caracterului nelegal al hotărârii din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., reclamantul susține că aceasta nu cuprinde motive cu privire la recunoașterea, doar parțială, a creanței acestuia, în privința c/valorii anexelor demolate, nefiind luată astfel în considerare și creanța sa vizând c/valoarea fructelor ce i s-ar fi cuvenit. O asemenea susținere a recurentului este lipsită de orice fundament având în vedere că instanța de apel judecă și se pronunță în limitele învestirii sale ( tantum iudicatum quantum appellatum ). În speță, reclamantul nu a declarat apel împotriva hotărârii de primă instanță care nu i-a recunoscut această pretenție, cu motivarea că nu se poate aprecia ca făcând parte din prejudiciul suferit de către reclamant, valoarea fructelor constând în chirii.

Or, în condițiile în care nu a atacat soluția pe acest aspect, reclamantul nu poate pretinde să regăsească în considerentele deciziei argumente vizând creanța pretinsă de acesta, decurgând din fructele civile ce i s-ar fi cuvenit și pe care nu le-a cules de la momentul preluării abuzive a imobilului. - Critica vizând nesocotirea dispozițiilor art. 1143 și urm. C. civ., referitoare la condițiile compensării este, în principal, o reiterare a aspectului vizând lipsa compensării cu suma de bani ce ar fi reprezentat creanța reclamantului pentru fructele nepercepute și ca atare, pentru argumentele arătate anterior, nu poate fi primită. Lăsând să se definitiveze soluția pe acest aspect, reclamantul nu poate susține ca în operațiunea de compensare a creanțelor să fie avută în vedere suma cu privire la care prima instanță stabilise că nu i se datorează.

- Referirea la dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție este lipsită de orice fundament, raportat la datele speței. Susținând că a fost creat un tratament discriminatoriu părților, recurentul arată că acesta ar consta în faptul că pârâtului i-a fost recunoscută în totalitate creanța, în timp ce lui, doar în parte, obținând astfel, o valorificare parțială a pretențiilor sale. Textul constituțional invocat nu are însă nicio legătură cu modalitatea în care părțile demonstrează temeinicia pretențiilor lor în cadrul procedurii judiciare. Dispoziția constituțională menționată are în vedere legalitatea în drepturi a cetățenilor, în fața legii și a autorităților publice. Aceasta nu înseamnă că în cadrul unui proces părțile trebuie să obțină câștig de cauză în egală măsură întrucât tranșarea litigiului se realizează în funcție de mijloacele de probă administrate și de textele de lege incidente.

De aceea, este total în afara ipotezei normei constituționale susținerea recurentului că s-ar fi creat un tratament discriminatoriu, prin aceea că uneia dintre părți i-a fost recunoscut dreptul de creanță în totalitate, iar celeilalte numai în parte. - Susținerea că ar fi fost nesocotite, prin soluția adoptată, dispozițiile art. 294 C. proc. civ., întrucât pârâtul nu ar fi pretins acordarea de despăgubiri pe cale reconvențională, astfel încât instanța nu se putea pronunța asupra lor, este de asemenea, nefondată. Asupra acestui aspect, stabilind că judecata pricinii urmează a se face pe temeiul accesiunii imobiliare artificiale pentru corpul nou de clădire, în limitele dispozițiilor art. 494 C. civ.

și cu o posibilă compensare a despăgubirilor pentru terenul ocupat de blocuri și locuința particulară, se pronunțase deja instanța de recurs prin intermediul deciziei de casare (decizia nr. 1032/R/2007 a Curții de Apel Cluj). Pe de altă parte, compensarea legală (spre deosebire de compensarea judiciară) se subsumează noțiunii de mijloc de apărare avut în vedere de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., posibil de valorificat în faza apelului. În acest sens, instanța de apel a reținut corect că este vorba în realitate de o apărare de fond asemănătoare excepției de neexecutare a contractului, prin care se tinde la paralizarea pretențiilor părții adverse. Pentru toate aceste considerente, criticile formulate de reclamant fiind găsite nefondate, recursul acestuia va fi respins în consecință.

2. Cu privire la recursul declarat de pârâtul Consiliul județean Sălaj, se constată următoarele: - În primul rând, motivele de recurs sunt o preluare identică și cvasiintegrală a criticilor din apel, recurentul ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură și o judecată din partea instanței de apel care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite. În aceste condiții, prin motivele de recurs trebuia să se indice, punctual, de ce sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată.

Astfel, prima instanță de control judiciar motivează detaliat asupra criticilor vizând inadmisibilitatea acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului județean, asupra întinderii terenului aferent și a faptului că dezmembrarea din acesta a unei suprafețe de 35 mp, fără nicio justificare, pentru ca apoi să se propună reînscrierea tot în favoarea statului nu împietează în niciun fel asupra restituirii în natură, asupra faptului că judecata s-a făcut în limitele obiectului acțiunii, fără denaturarea acestuia. Or, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea jurisdicțională dată de instanța de apel criticilor formulate, recurentul-pârât reiterează aceleași aspecte, ca și când ar supune judecății în recurs hotărârea de primă instanță.

În astfel de condiții, reluarea și relevarea acelorași aspecte, prin ignorarea faptului că asupra lor s-a pronunțat deja o instanță, fără să se arate de ce este greșită modalitatea de rezolvare, nu poate îmbrăca forma unor critici de nelegalitate în sensul dispoz. art. 304 C. proc. civ. - Singurele aspecte deduse judecății prin recursul pârâtului și care vizează într-adevăr, soluția din apel, sunt cele privitoare la deducerea, din cuantumul total al despăgubirilor, a c/valorii anexelor demolate (deși acestea n-au fost demolate de proprietarul actual al construcțiilor) și faptul că acordarea despăgubirilor nu putea fi făcută (ca măsură de compensare a echivalentului construcțiilor nou edificate) decât în sarcina celui obligat la restituirea proprietății, iar nu în sarcina detentorului precar.

Referitor la primul aspect, care critică modalitatea de stabilire a întinderii creanței pârâtului - diminuată prin luarea în calcul a c/valorii anexelor (preluate de la autorul reclamantului și demolate ulterior) - el este susținut prin argumentul conform căruia demolarea nu s-ar fi realizat de către proprietarul actual al construcțiilor. Or, această împrejurare este nerelevantă, având în vedere că stabilirea despăgubirilor s-a făcut ca măsură reparatorie prin compensare dată în sarcina unității/entității deținătoare, care nu trebuie să fie neapărat proprietarul actual al imobilului.

În sensul dispozițiilor legale, este unitate deținătoare „fie entitatea cu personalitate juridică ce exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (Cap. II din H.G. nr. 257/2007). Pentru aceleași argumente nu subzistă nici critica privitoare la stabilirea despăgubirilor în sarcina detentorului precar, iar nu în sarcina celui obligat la restituirea proprietății. Față de toate aceste aspecte, criticile formulate de către pârât au caracter nefondat, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul T.M.T. și de pârâtul Consiliul Județean Sălaj împotriva deciziei civile nr. 310/A din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2010.