ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2067/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj-Zalău la

data de 1 iulie 2002, reclamantul G.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții primarul municipiului Zalău, J.I. și J.V., să se constate că terenul în

suprafață de 638,5 mp, situat în Zalău, cu nr. top. 421/b/2/1/2/1, înscris în C.F.

5308 Zalău, nu putea face obiectul restituirii în baza Legii nr. 18/1991, să se

constate că acest imobil poate face obiect de restituire în baza Legii nr.

10/2001, să se dispună anularea dispoziției nr. 390/2001 emisă de Primarul

municipiului Zalău, radierea dreptului de proprietate al pârâților J.I. și V.

din C.F. 5308 Zalău și intabularea dreptului de proprietate în favoarea

reclamantului.

Acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată de Tribunalul Sălaj-Zalău

prin sentința civilă nr. 1740 din 6 septembrie 2002.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, așa

cum rezultă din sentința civilă nr. 601 din 11 aprilie 1975 pronunțată de

Judecătoria Zalău, terenul în litigiu a fost preluat de Statul Român prin

decizia nr. 121 din 27 martie 1975, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr.

58/1974, fiindu-i aplicabile astfel dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea

nr. 18/1991, republicată.

În concluzie, s-a reținut că regimul juridic al terenului revendicat

este reglementat de actul normativ menționat anterior și nu de Legea nr.

10/2001, preluarea imobilului făcându-se în baza unui titlu valabil, respectiv

a Legii nr. 58/1974, lege în vigoare la acea dată.

Pentru aceleași considerente, a fost respins și capătul de cerere

privind anularea dispoziției nr. 307/2001 emisă de primarul municipiului Zalău.

Referitor la petitele privind radierea dreptului de proprietate al

pârâților și intabularea dreptului de proprietate a reclamantului, s-a considerat

că acestea sunt nefondate, în primul rând pentru faptul că pârâții J. au

dobândit în mod legal imobilul în litigiu, în baza art. 36 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, republicată și, în al doilea rând deoarece, în baza sentinței

civile nr. 4213/1999 a Judecătoriei Baia Mare, s-a dispus radierea dreptului de

proprietate al reclamantului și intabularea dreptului de proprietate al

pârâților.

Instanța de fond a constatat nefondată și excepția puterii de lucru

judecat invocată de pârâți întrucât nu există tripla identitate de părți,

obiect și cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul, apel admis prin

decizia civilă nr. 20 din 21 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Oradea

și, în consecință, s-a anulat sentința apelată și s-a trimis cauza Judecătoriei

Oradea pentru competentă soluționare, întrucât s-a considerat că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile Legii nr. 18/1991.

Prin decizia civilă nr. 1523 din 25 februarie 2004, Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâți împotriva acestei

hotărâri, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza la aceeași

instanță pentru soluționarea apelului, cu motivarea că instanța de apel trebuie

să verifice, pe cale de excepție, legalitatea aplicării dispozițiilor Legii nr.

18/1991, iar pe fond, să soluționeze o plângere formulată împotriva dispoziției

primarului municipiului Zalău, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.

În rejudecare, Curtea de Apel Oradea a pronunțat decizia civilă nr. 37

din 22 februarie 2006 prin care a fost admis apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței civile nr. 1740 din 6 septembrie 2002 a Tribunalului Sălaj,

pe care a schimbat-o în întregime și, în consecință:

S-a constatat că imobilului cu nr. 421/b/2/1/2/1 înscris în C.F. 5308

Zalău nu îi erau aplicabile măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.

18/1991, motiv pentru care a dispus radierea înscrierii dreptului de

proprietate al pârâților J.I. și J.V. din C.F.

A fost anulată dispoziția nr. 390 din 19 iunie 2001 a Primarului

municipiului Zalău și s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la

restituirea în natură a imobilului în litigiu, dispunându-se și înscrierea

dreptului de proprietate în C.F.

Trebuie menționat, în primul rând, faptul că în cauză a fost introdusă

numita L.M., fiica pârâților J., ca urmare a decesului pârâtei J.V., decedată

la 22 mai 2003.

Instanța de apel a reținut în considerente că în mod greșit s-a

constatat că pârâții ar putea beneficia de prevederile art. 36 alin. (1)-(3)

din Legea nr. 18/1991 ci, dimpotrivă, reclamantul trebuia să beneficieze de

dispozițiile art. 36 alin. (5) din actul normativ menționat.

S-a mai reținut că, potrivit art. 52 din Legea nr. 10/2001, persoanele

îndreptățite, cărora până la intrarea în vigoare a prezentei legi li s-au

respins prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă acțiunile având

ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, pot solicita, indiferent de

natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent

în condițiile legii, acțiunea reclamantului fiind astfel întemeiată, raportat

și la dispozițiile art. 1 art. 2 lit. g), art. 3 și art. 6 din Legea nr.

10/2001.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții J.I. și L.M.,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Critica invocată de recurenți este, în esență, aceea că decizia recurată

este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor Legii nr.

18/1991 și ale Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul în litigiu nu poate face

obiectul Legii nr. 10/2001, neavând calitatea de bun preluat în mod abuziv,

situația juridică a acestui imobil fiind reglementată de prevederile legii

fondului funciar.

Reclamantul G.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta

Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed.

Făcând un mic istoric al imobilului, se reține că prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 837/1958, autorii reclamantului au cumpărat

împreună cu pârâții J.I. și J.V. imobilul situat în Zalău, compus din nr. top.

421/b/2/1/2/1, teren intravilan în suprafață de 638,5 mp și nr. top.

422/b/2/1/2, casă de locuit și teren aferent în suprafață de 638,5 mp, ambele

fiind înscrise în C.F. 4258 Zalău, în cota de ½ pentru fiecare familie.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 2042 din 29 noiembrie 1974 a

Judecătoriei Zalău s-a dispus ieșirea din indiviziune prin vânzarea la

licitație publică asupra imobilului cu privire la care cele două familii avea

cote egale de ½, iar prin sentința civilă nr. 601 din 11 aprilie 1975,

pronunțată de aceeași instanță, s-a adjudecat în favoarea pârâților în

întregime supraedificatele, împreună cu suprafața de 604 mp teren aferent, din

top. 422/b/2/1/2 din C.F. 4258 Zalău, precum și cu suprafața de 34,50 mp teren,

cu nr. top nou 421/b/2/1/2/2, rezultat din dezmembrarea parcelei topo vechi nr.

421/b/2/1/2, în total adjudecându-se construcțiile în întregime și 638,50 mp

teren aferent.

Restul de teren în suprafață de 638,50 mp, din nr. top. nou

421/b/2/1/2/1 a trecut în proprietatea statului în temeiul dispozițiilor art.

56 din Legea nr. 4/1973.

În considerentele sentinței civile nr. 601 din 11 aprilie 1975

(hotărârea de adjudecare) s-a reținut că, în temeiul art. 30 alin. (2) din

Legea nr. 58/1974, s-a dispus trecerea în proprietatea statului a terenului

situat în Zalău, în suprafață de 638,50 mp, din nr. topo. nou 421/b/2/1/2/1 de

la G.M. și G.D. (decizia civilă nr. 121 din 27 martie 1975 emisă de Biroul

executiv al Consiliului popular Zalău, decizia anterioară hotărârii de

adjudecare).

Prin preluarea de către stat a dreptului de proprietate asupra terenului

în suprafață de 638,50 mp aparținând familiei reclamantului, anterior vânzării

la licitație a imobilului înscris în C.F. 4258 Zalău, se poate trage concluzia

că adjudecarea nu mai putea viza imobilul în întregul său, ci doar

imobilul-construcție și suprafața de 638,50 mp teren aferent, din nr. top.

422/b/2/1/2 și din top.nou 421/b/2/1/2/2.

După apariția Legii nr. 18/1991, reclamantul a formulat cerere în

temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (5) și (6) din Legea nr. 18/1991,

considerând că are dreptul să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru

suprafața de 638,50 mp teren preluat de stat, iar prin decizia nr. 217/1991 și

prin Ordinul nr. 79/1992 emis de prefectul județului Sălaj i s-a reconstituit

acest drept, intabulat în C.F. și consfințit apoi prin mai multe hotărâri

judecătorești.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 4213/1999, hotărâre rămasă

irevocabilă, Judecătoria Baia Mare a admis acțiunea pârâților și a constatat

nulitatea absolută a actelor emise de prefect în favoarea reclamantului,

stabilindu-se că aceștia sunt proprietari și asupra terenului în suprafață de

638,50 mp, în condițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Ca urmare a apariției Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat

notificare, solicitând restituirea în natură a terenului în litigiu, notificare

respinsă prin dispoziția nr. 390 din 19 iunie 2001 emisă de primarul

municipiului Zalău, cu motivarea că terenul revendicat cade sub incidența

dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 247/2005 prevede că prin imobile preluate abuziv se înțeleg și „orice

alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor

legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal

prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației

de stat”.

Prin conținutul său, textul citat acoperă toate situațiile de preluare

fără titlu valabil a imobilelor, inclusiv preluările făcute prin aplicarea

incorectă a legii în baza căreia bunul a trecut în proprietatea statului.

Terenul în suprafață de 638,50 mp, preluat de stat, este situat în

intravilan, dar nu i se aplică regimul juridic prevăzut de art. 36 alin. (3)

din Legea nr. 18/1991, care a stabilit dreptul la constituire în beneficiul

proprietarilor construcțiilor, titulari la data intrării în vigoare a legii ai

dreptului de folosință pentru terenul aferent locuinței.

De aceea, în asemenea situație, când dobânditorul construcției nu mai

este îndreptățit să ceară constituirea dreptului de proprietate asupra

terenului în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, dreptul la

restituire al foștilor proprietari, de la care terenul a fost preluat de stat

în temeiul dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, se stabilește în raport

de prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, republicată, iar

preluarea este cu sau fără titlu valabil, după cum dispozițiile legii în baza

căreia terenul a trecut în proprietatea statului au fost sau nu aplicate

corect.

În cauză, aplicarea corectă a dispozițiilor art. 30 alin. (2) din Legea

nr. 58/1974 impunea plata de despăgubiri ce se stabileau conform dispozițiilor

art. 56 din Legea nr. 4/1973, despăgubiri care sunt menționate în cuprinsul

sentinței civile nr. 2042/1974 a Judecătoriei Zalău, dar nu s-a făcut dovada

achitării efective a acestora, deși s-au făcut demersuri de către instanța de

apel în acest sens.

De altfel, reclamantul a susținut constant faptul neplății

despăgubirilor, iar pârâții nu au dovedit că s-ar fi plătit despăgubiri pentru

terenul în litigiu.

În consecință, preluarea terenului revendicat de reclamant s-a făcut în

mod abuziv, fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării,

reclamantul fiind îndreptățit la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.

10/2001.

Instanța de apel a dispus legal ca reclamantului să i se restituie în natură

terenul în litigiu, având în vedere că acesta reprezintă o suprafață ce poate

fi folosită în mod distinct, cu un front la stradă de 16,70 mp, putând asigura

un loc de casă distinct de cel al pârâților J.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții J.I. și L.M. împotriva deciziei nr. 37/A din 22 februarie 2006

a Curții de Apel Oradea, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2007.