ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2737/2007

Deliberând asupra recursului civil

de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin notificarea nr. 817 din 9 mai 2001 formulată în temeiul Legii nr.

10/2001 de numiții M.L., M.I., B.M. și M.I., adresată, inițial, Prefecturii

județului Sălaj și înregistrată, ulterior, sub nr. 10507 din 17 martie 2002 la Primăria

municipiului Zalău, s-a solicitat restituirea în natură a terenului în

suprafață de 7913 mp intabulat în C.F. Zalău nr. 3366 nr. top 1789/a/1/b/1,

situat administrativ în municipiul Zalău.

Prin dispoziția nr. 1688 din 17 mai 2004 Primarul municipiului Zalău,

județul Sălaj, a respins solicitarea adresată pe cale de notificare cu

motivarea că terenul a fost revendicat de respectivele persoane în baza Legii

nr. 10/2001, prin cererea nr. 16253 din 15 martie 1991. În baza

procesului-verbal de punere în posesie nr. 329 din 17 mai 1993 s-a emis titlul

de proprietate nr. 41504/19176 din care rezultă că familia M. a fost pusă în

posesie și cu terenul solicitat prin notificare, din rezerva comisiei, pe alt

amplasament (în parcela Pietriș – Meteo), astfel că cererea de restituire nu

face obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001.

La data de 19 ianuarie 2006 reclamanții M.L., M.I., B.M. și M.I. au

contestat în justiție dispoziția emisă de pârâtul primarul municipiului Zalău,

solicitând anularea actului și în principal, restituirea în natură a

imobilului, arător și fânaț în Tog, în suprafață de 7913 mp, înscris în C.F.

3366 Zalău nr. top 1789/a/1/b/1, din intravilanul municipiului Zalău, iar în

subsidiar, dacă restituirea în natură nu este posibilă, reclamanții au cerut să

fie despăgubiți în echivalent.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că dispoziția este nelegală

întrucât din dosarul depus în temeiul Legii nr. 18/1991, rezultă că, ei au

solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de

12,79 ha, teren justificat cu acte de proprietate, din care în temeiul acestei

legi au primit doar suprafața de 9,06 ha prin titlul de proprietate nr.

410504/19176 și a rămas nerestituită suprafața de 3,73 ha teren. Imobilul

solicitat prin notificarea nr. 817 din 9 mai 2001 nu a format obiect al Legii

nr. 18/1991, bunul fiind expropriat în favoarea Statului Român.

Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Sălaj, secția civilă, prin

sentința nr. 277 din 24 martie 2006, a respins, ca nefondată, acțiunea

reclamanților.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut și motivat că din

C.F. nr. 3366 Zalău nr. top 1789/a/1/b/1 rezultă că terenul numit „arător și

fânaț în Tog”, cu suprafața de 7913 mp, a fost dobândit prin contract de

vânzare-cumpărare în anul 1947 de mama reclamanților, M.M. în cotă de 5/10

părți și de către reclamanți, fiecare, cu câte 1/10 părți. În anul 1960 acest

teren a fost preluat de Statul Român, conform încheierii nr. 781 din 6 aprilie

1960.

Prin cererea nr. 16253 din 15 martie 1991 reclamanții au solicitat

parcela de teren în baza Legii nr. 18/1991 și pentru că terenul era ocupat de

construcții, prin titlul de proprietate nr. 41504/19176 din 3 august 1993,

reclamanții au fost împroprietăriți cu suprafața de 0,91 ha, pe un alt

amplasament, respectiv parcela Pietriș – Meteo, astfel că în baza art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi terenurile

situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data

notificării, precum și cele al căror regim este reglementat de Legea fondului

funciar.

Întrucât din conținutul cererii de atribuire în proprietate din 15

martie 1991, conform celor declarate de reclamanți la acea dată, rezultă că

terenul în litigiu era în extravilan la data comasării, instanța a conchis că

cererea reclamanților nu face obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001.

Sentința tribunalului a fost menținută de Curtea de Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, care, prin

decizia nr. 207/A din 16 iunie 2006, a respins, ca nefondat, apelul

reclamanților.

Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentința

tribunalului, în termen legal, au declarat recurs reclamanții M.L., M.I., M.I.

și B.M., care, în temeiul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., au invocat

următoarele critici: greșit au fost aplicate prevederile art. 8 din Legea nr.

10/2001 pentru că terenul de 7913 mp este situat în municipiul Zalău;

calificarea terenului în litigiu ca fiind în extravilan sau intravilan la data

preluării abuzive trebuie să aibă la bază o documentație și nicidecum o

mențiune făcută de petenți în cuprinsul unei cereri; instanțele nu au ținut

cont că legiuitorul a înțeles să acorde beneficiul Legii nr. 10/2001 și pentru

imobilele ce la data preluării lor abuzive erau în extravilanul localităților,

dar au devenit intravilane până la data notificării prin care s-a cerut

restituirea lor; greșit s-a reținut că pentru terenul litigios s-a emis titlu

de proprietate în baza Legea nr. 18/1991 pentru un teren pe un alt amplasament,

deoarece reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate

pentru suprafața totală de 12,79 ha, iar prin titlul de proprietate le-a fost

reconstituită doar suprafața de 9,06 ha, inclusiv terenul primit pe alt amplasament,

rămânând un rest de teren nerestituit în suprafață de 3,73 ha; eronat s-a

reținut că suprafața de 0,91 ha de la pct. „Pietriș Meteo” a fost atribuită în

schimbul suprafeței de 0,79 ha; pe cale de excepție recurenții-reclamanți au

invocat nulitatea absolută a dispoziției nr. 1688 din 17 mai 2004 emisă de

primarul municipiului Zalău deoarece a fost dată de o entitate necompetentă cât

timp terenul este ocupat, în întregime, de SC S. SA Zalău, aceasta fiind

unitatea deținătoare a bunului.

Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed:

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată „nu intră

sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților

la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror

regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr.

1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului

funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 167/1997, cu modificările și completările

ulterioare”.

Din textul citat rezultă că nu fac obiect de reglementare al Legii nr.

10/2001 doar terenurile situate în extravilanul localităților, inclusiv

terenurile aflate în extravilanul localităților și evidențiate în patrimoniul

unor societăți comerciale, precum și terenurile al căror regim juridic este

reglementat prin legile fondului funciar.

Mutatis mutandis

, terenurile situate în intravilanul localităților fac

obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001. Ținând seama că legiuitorul a avut

în vedere și acele imobile care nu au fost încă restituite, prin formularea „și

nerestituite” cuprinsă în art. 1 din lege, rezultă că domeniul de reglementare

al legii are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu

caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în

sensul că domeniul de reglementare al acesteia acoperă și acele terenuri din

intravilanul localităților care, până la intrarea în vigoare a acesteia,

respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor

îndreptățite.

În scopul aplicării corecte a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 și întrucât instanțele nu au stabilit și lămurit pe deplin

împrejurările de fapt care au generat litigiul dintre părții, se impune

admiterea recursului declarat de reclamanți și casarea deciziei dată în apel,

cu consecința reluării judecății la aceeași instanță.

Astfel, în rejudecare, instanța de trimitere, prin suplimentarea

dovezilor, va stabili categoria din care făcea parte nemișcătorul la data

notificării, adică dacă bunul era situat la acea dată în extravilanul

localității Zalău sau în intravilanul acesteia. Chestiunea este esențială

pentru determinarea incidenței legii reparatorii, cu atât mai mult cu cât

terenul fiind situat, administrativ, pe B-dul M.V. (fostă str. T.V.), aparent,

el se găsește în intravilanul localității Zalău.

Odată lămurit acest aspect, având în vedere caracterul actului normativ

de aplicat și anume, de complinire în raport cu celelalte acte normative cu

caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, în rejudecare, instanța de

trimitere va verifica pe bază de probe apărarea constantă a reclamanților,

formulată chiar prin acțiunea introductivă de instanță, în sensul că au avut în

proprietate suprafața totală de 12,79 ha, din care, în baza Legii nr. 18/1991,

li s-au restituit prin titlu de proprietate doar suprafața de 9,06 ha, rămânând

nerestituită suprafața de 3,73 ha. Totodată, va fi verificată susținerea

reclamanților potrivit căreia terenul cedat pe alt amplasament, în suprafață de

0,91 ha, la pct. „Pietriș – Meteo” nu a fost atribuit în schimbul suprafeței de

0,79 ha revendicată în dosarul de față, dacă există o hotărâre a Comisiei

locale de aprobare a acestui schimb și dacă această hotărâre a fost comunicată

reclamanților.

Tot în rejudecare, pe bază de dovezi, inclusiv printr-o expertiză

tehnică de specialitate, se va verifica dacă terenul solicitat de reclamanți

este sau nu ocupat în totalitate și care este unitatea sau entitatea care îl

deține pentru ca în raport de probele ce se vor administra să se poată răspunde

în deplină cunoștință de cauză la aspectul dacă Primarul municipiului Zalău a

fost entitatea competentă să soluționeze notificarea reclamanților.

Întrucât în proces s-a afirmat că terenul revendicat a fost preluat de

Statul Român prin încheierea nr. 781 din 6 aprilie 1960, cu ocazia rejudecării,

se va stabili în ce temei sau în baza cărui titlu a fost emisă această

încheiere (naționalizare, expropriere, etc.), chestiune ce nu a fost lămurită

de nici una dintre instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții M.L., M.I., B.M. și M.I. împotriva deciziei nr. 207 A din 16 iunie

2006 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru

minori și familie, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecarea apelului declarat de reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2007.