ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3183/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Zalău, precizată ulterior, reclamanții T.M., F.A. și T.M.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Sălaj, Consiliul

Județean Sălaj - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Direcția Silvică

Sălaj, Primarul municipiului Zalău, A.V.A.S., Prefectul județului Sălaj, SC A.

SA Zalău, prin lichidatori judiciari O.E.M. și N.V.D. și Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale:

- să li se constate dreptul

de proprietate ce le revine ca moștenitori ai defuncților P.A. și P.E., asupra

terenului în suprafață de 4277 mp înscris în C.F. nr. 465, top nr. 1854/1/c/3/1/1/1/1/a,

asupra terenului în suprafață de 7863 mp, înscris în C.F. nr. 465, top nr. 1854/1/c/3/1/1/1/1/a

și 2/a/b/1/2 și asupra terenului în suprafață de 4010 mp, înscris în C.F. nr. 2634

Zalău, top nr. 1855/a/2;

- obligarea Comisiei Locale

de aplicare a Legii nr. 18/1991, de a preda reclamanților, procesul-verbal de

punere în posesie nr. 27 din 20 aprilie 2002, privind o parte din suprafața

care li se cuvine, și anume, 9 ha, 6000 mp, în compensație pentru suprafața

ocupată de către clădirile edificate în amplasamentul menționat;

- constatarea nulității

absolute a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, emise în

favoarea pârâtei SC A. SA Sălaj, de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.

18/1991 privind suprafața de 4277 mp, înscrisă în C.F. nr. 465, suprafața de

7863 mp, înscrisă în C.F. nr. 465, precum și suprafața de 4010 mp, înscrisă în

C.F. nr. 2634 Zalău;

- constatarea nulității

absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis în

favoarea pârâtei Direcția Silvică Sălaj, de către pârâtul Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;

- obligarea pârâților la emiterea

titlului de proprietate pentru suprafețele de teren redobândite și la punerea

pe reclamanților în posesie;

- intabularea suprafeței de 2 ha, pe numele și în proprietatea reclamanților.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că terenul în litigiu nu putea face obiectul unui certificat de

atestare a dreptului de proprietate, nefiind proprietatea Statului Român, fiind

preluat fără titlu, precizând că nu au avut cunoștință de existența

certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, nefiindu-le comunicate.

Au mai arătat reclamanții, că terenurile în litigiu au fost solicitate

consecvent de aceștia, sub forma restituirii în natură, dar autoritățile pârâte

competente au ignorat cererile depuse în acest sens, continuând să dispună de

imobil, în mod abuziv.

Prin sentința civilă nr. 3486

din 29 septembrie 2003 a Judecătoriei Zalău, s-a declinat competența de

soluționare a cauzei având ca obiect anularea certificatelor de atestare a

dreptului de proprietate, seria M07 nr. 2546 din 1 august 2000 și seria M07 nr.

2715 din 25 februarie 2002, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială

și de contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr. 865/2004

din 29 iunie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, astfel învestită, a respins acțiunea reclamanților, ca

inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că în conformitate cu art. 5 alin. (1) din

Legea nr. 29/1990, înainte de a solicita tribunalului, anularea actului

administrativ, cel vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său

autorității emitente, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat

actul, or, în speță, reclamanții nu au efectuat această procedură prealabilă,

deși au luat cunoștință de existența certificatelor de atestare a dreptului de

proprietate în anul 2002, respectiv, în anul 2004.

A mai reținut prima instanță,

că reclamanții au recunoscut faptul că nu au efectuat procedura prealabilă,

aspect consemnat în încheierea de ședință din 17 februarie 2004, invocând în

cursul judecății excepția de neconstituționalitate a textului legal menționat

mai sus, excepție respinsă, însă, prin Decizia nr. 220 din 6 mai 2004 a Curții Constituționale.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, în termen legal, reclamanții T.M. și T.M.V.

Recurenții-reclamanți au

criticat hotărârea instanței de fond, pentru a fi respins acțiunea lor, ca

inadmisibilă, soluție apreciată ca fiind nelegală și netemeinică, potrivit art.

304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de

recurs formulate, recurenții au susținut, în esență, că instanța de fond a

ignorat nepermis împrejurarea că ei erau și sunt singurii proprietari tabulari,

certificatele de atestare contestate fiind emise de stat în mod abuziv. S-a mai

susținut că în realitate, în cauză, nu era necesară efectuarea nici unei

proceduri prealabile, temeiul principal al cererii lor constituindu-l

prevederile Legii nr. 10/2001, și nu cele ale Legii nr. 29/1990.

În fine, s-a mai arătat că

instanța de fond a nesocotit și împrejurarea că recurenții-reclamanți au luat

cunoștință de certificatele de atestare la o anumită dată, în raport cu care

trebuia calculat termenul de promovare al cererii, și nu de la data luării la

cunoștință.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte, examinând

actele și lucrările dosarului, în raport cu prevederile legale incidente

(incluzând art. 304

1

C. proc. civ.) și prin prisma criticilor

recurenților, reține că acestea nu pot fi primite și nu pot conduce la

modificarea sentinței atacate pentru următoarele considerațiuni.

Potrivit Legii speciale a

contenciosului administrativ nr. 29/1990, aplicabilă și incidentă cauzei de

față în măsura determinată de prima instanță învestită cu soluționarea acțiunii

civile [art. 5 alin. (1) și (5)] și de altfel, conform și cu reglementarea

actuală din Legea nr. 554/2004 [art. 7 alin. (3)], procedura prealabilă

administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la

acțiune, a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea acțiunii ca

inadmisibilă, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Dacă această obligație

imperativă nu este îndeplinită, acțiunea nu poate fi primită, chiar dacă

reclamanții s-au adresat inițial unei instanțe necompetente, iar instanța de

contencios administrativ a fost învestită în urma declinării de competență.

Practica instanței supreme

recunoaște neechivoc acest principiu (A se vedea în acest sens și decizia nr.

219 din 21 ianuarie 2003, secția de contencios administrativ)

care,

de altfel, este confirmat și de Curtea Constituțională, care, respingând

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) și art. 5 din

Legea nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, a statuat că nici o dispoziție

constituțională nu interzice ca, prin lege să se instituie o procedură

prealabilă, fără caracter jurisdicțional.

Față de cele învederate și

reținând că toate criticile recurenților vizează de fapt aspecte de fond care

nici nu au putut fi examinate de instanța de fond, acțiunea fiind soluționată

pe baza admiterii unei excepții peremptorii dirimante, Înalta Curte urmează să

respingă, ca nefondat, recursul de față, conform art. 312 C. proc. civ.

Independent, însă, de

modalitatea în care s-a impus soluționarea acțiunii de față, conform procedurii

speciale a contenciosului administrativ, Înalta Curte nu poate să nu precizeze

că recurenții-reclamanți, în măsura în care vor considera oportun, își pot

valorifica drepturile de proprietate pretinse pe calea civilă, de drept comun,

incluzând fără limitare, acțiunea în compararea de titluri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.M. r împotriva sentinței civile nr. 865 din 29 iunie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2006.