ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3183/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău, precizată ulterior, reclamanții T.M., F.A. și T.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Sălaj, Consiliul Județean Sălaj - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Direcția Silvică Sălaj, Primarul municipiului Zalău, A.V.A.S., Prefectul județului Sălaj, SC A. SA Zalău, prin lichidatori judiciari O.E.M. și N.V.D. și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale: - să li se constate dreptul de proprietate ce le revine ca moștenitori ai defuncților P.A. și P.E., asupra terenului în suprafață de 4277 mp înscris în C.F.

nr. 465, top nr. 1854/1/c/3/1/1/1/1/a, asupra terenului în suprafață de 7863 mp, înscris în C.F. nr. 465, top nr. 1854/1/c/3/1/1/1/1/a și 2/a/b/1/2 și asupra terenului în suprafață de 4010 mp, înscris în C.F. nr. 2634 Zalău, top nr. 1855/a/2; - obligarea Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, de a preda reclamanților, procesul-verbal de punere în posesie nr. 27 din 20 aprilie 2002, privind o parte din suprafața care li se cuvine, și anume, 9 ha, 6000 mp, în compensație pentru suprafața ocupată de către clădirile edificate în amplasamentul menționat; - constatarea nulității absolute a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, emise în favoarea pârâtei SC A. SA Sălaj, de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 privind suprafața de 4277 mp, înscrisă în C.F.

nr. 465, suprafața de 7863 mp, înscrisă în C.F. nr. 465, precum și suprafața de 4010 mp, înscrisă în C.F. nr. 2634 Zalău; - constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis în favoarea pârâtei Direcția Silvică Sălaj, de către pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale; - obligarea pârâților la emiterea titlului de proprietate pentru suprafețele de teren redobândite și la punerea pe reclamanților în posesie; - intabularea suprafeței de 2 ha, pe numele și în proprietatea reclamanților. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că terenul în litigiu nu putea face obiectul unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, nefiind proprietatea Statului Român, fiind preluat fără titlu, precizând că nu au avut cunoștință de existența certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, nefiindu-le comunicate.

Au mai arătat reclamanții, că terenurile în litigiu au fost solicitate consecvent de aceștia, sub forma restituirii în natură, dar autoritățile pârâte competente au ignorat cererile depuse în acest sens, continuând să dispună de imobil, în mod abuziv. Prin sentința civilă nr. 3486 din 29 septembrie 2003 a Judecătoriei Zalău, s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, seria M07 nr. 2546 din 1 august 2000 și seria M07 nr. 2715 din 25 februarie 2002, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Prin sentința civilă nr. 865/2004 din 29 iunie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, astfel învestită, a respins acțiunea reclamanților, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, înainte de a solicita tribunalului, anularea actului administrativ, cel vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său autorității emitente, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul, or, în speță, reclamanții nu au efectuat această procedură prealabilă, deși au luat cunoștință de existența certificatelor de atestare a dreptului de proprietate în anul 2002, respectiv, în anul 2004. A mai reținut prima instanță, că reclamanții au recunoscut faptul că nu au efectuat procedura prealabilă, aspect consemnat în încheierea de ședință din 17 februarie 2004, invocând în cursul judecății excepția de neconstituționalitate a textului legal menționat mai sus, excepție respinsă, însă, prin Decizia nr. 220 din 6 mai 2004 a Curții Constituționale.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții T.M. și T.M.V. Recurenții-reclamanți au criticat hotărârea instanței de fond, pentru a fi respins acțiunea lor, ca inadmisibilă, soluție apreciată ca fiind nelegală și netemeinică, potrivit art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurenții au susținut, în esență, că instanța de fond a ignorat nepermis împrejurarea că ei erau și sunt singurii proprietari tabulari, certificatele de atestare contestate fiind emise de stat în mod abuziv. S-a mai susținut că în realitate, în cauză, nu era necesară efectuarea nici unei proceduri prealabile, temeiul principal al cererii lor constituindu-l prevederile Legii nr. 10/2001, și nu cele ale Legii nr. 29/1990.

În fine, s-a mai arătat că instanța de fond a nesocotit și împrejurarea că recurenții-reclamanți au luat cunoștință de certificatele de atestare la o anumită dată, în raport cu care trebuia calculat termenul de promovare al cererii, și nu de la data luării la cunoștință. Recursul este nefondat. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu prevederile legale incidente (incluzând art. 304 1 C. proc. civ.) și prin prisma criticilor recurenților, reține că acestea nu pot fi primite și nu pot conduce la modificarea sentinței atacate pentru următoarele considerațiuni.

Potrivit Legii speciale a contenciosului administrativ nr. 29/1990, aplicabilă și incidentă cauzei de față în măsura determinată de prima instanță învestită cu soluționarea acțiunii civile [art. 5 alin. (1) și (5)] și de altfel, conform și cu reglementarea actuală din Legea nr. 554/2004 [art. 7 alin. (3)], procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. Dacă această obligație imperativă nu este îndeplinită, acțiunea nu poate fi primită, chiar dacă reclamanții s-au adresat inițial unei instanțe necompetente, iar instanța de contencios administrativ a fost învestită în urma declinării de competență.

Practica instanței supreme recunoaște neechivoc acest principiu (A se vedea în acest sens și decizia nr. 219 din 21 ianuarie 2003, secția de contencios administrativ) care, de altfel, este confirmat și de Curtea Constituțională, care, respingând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) și art. 5 din Legea nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, a statuat că nici o dispoziție constituțională nu interzice ca, prin lege să se instituie o procedură prealabilă, fără caracter jurisdicțional. Față de cele învederate și reținând că toate criticile recurenților vizează de fapt aspecte de fond care nici nu au putut fi examinate de instanța de fond, acțiunea fiind soluționată pe baza admiterii unei excepții peremptorii dirimante, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul de față, conform art. 312 C. proc.

civ. Independent, însă, de modalitatea în care s-a impus soluționarea acțiunii de față, conform procedurii speciale a contenciosului administrativ, Înalta Curte nu poate să nu precizeze că recurenții-reclamanți, în măsura în care vor considera oportun, își pot valorifica drepturile de proprietate pretinse pe calea civilă, de drept comun, incluzând fără limitare, acțiunea în compararea de titluri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.M. r împotriva sentinței civile nr. 865 din 29 iunie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2006.