ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1993/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 18 octombrie 2002, reclamantul L.F. a solicitat în contradictoriu cu U.A.R.,

anularea deciziei nr. 8532 din 15 decembrie 2001, pronunțată de Consiliul

Avocaților din România.

În motivarea cererii, s-a arătat că

U.A.R., prin decizia Comisiei Permanente, i-a respins cererea de admitere în

profesia de avocat, pe considerentul că la data depunerii cererii, ar fi

depășit vârsta prevăzută de art. 28 alin. (9) din Statutul profesiei de avocat,

în sensul că până la împlinirea vârstei standard de pensionare, ar mai avea mai

puțin de 5 ani.

Contestația formulată împotriva

deciziei emisă de Comisia Permanentă a fost respinsă de Consiliul U.A.R., prin

decizia nr. 8532 din 15 decembrie 2001.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 105/F/C din

20 noiembrie 2002, a respins ca tardiv formulată contestația reclamantului L.F.

Pentru a soluționa astfel, instanța

a reținut că decizia contestată a fost comunicată la data de 16 februarie 2002,

iar sesizarea instanței de judecată s-a făcut după trecerea termenului de 30

zile, prevăzute de lege.

Considerând sentința nelegală și

netemeinică, a declarat recurs L.F.

În motivarea cererii de recurs s-a

arătat, în esență, că decizia Consiliului U.A.R., nr. 8532 din 15 decembrie

2001, a fost comunicată reclamantului la data de 18 ianuarie 2002, și nu la 16

ianuarie 2002, cum a reținut instanța și că nu a fost depășit termenul de 30

zile.

Recurentul a susținut că, prin

rezoluția președintelui instanței, cererea i-a fost restituită pentru timbrare

și pentru a depune încă un exemplar pentru comunicare, în cadrul termenului de

decădere de un an, revenind cu cererea la data de 14 octombrie 2002, pe care a

expediat-o prin poștă.

Recursul nu este fondat.

La data de 10 ianuarie 2001,

reclamantul a solicitat să i se aprobe primirea în profesia de avocat, cu

scutire de examen, considerând că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, așa cum a fost modificată prin Legea

nr. 23/2000. Baroul de Avocați Vâlcea a apreciat că reclamantul nu poate fi

primit în profesie fără examen. deoarece nu sunt întrunite condițiile cerute de

Statutul aprobat la data de 18 martie 2001, în sensul că are o vârstă mai mare

de 56 ani și nu poate fi respectată condiția ca cererea să fie formulată

anterior împlinirii vârstei standard de pensionare.

Comisia Permanentă U.A.R., prin

decizia nr. 1154 din 13 iunie 2001, a respins cererea de acordare a scutirii de

examen pentru primirea în profesia de avocat, iar prin decizia nr. 8532 din 15

decembrie 2001, a U.A.R. – Consiliul Uniunii, a fost respinsă contestația

formulată de L.F.

Nemulțumit de soluționarea cererii

în procedura administrativă prealabilă, reclamantul s-a adresat instanței la

data de 18 octombrie 2002.

Potrivit art. 5 din Legea nr.

29/1990, în cazul în care cel ce se consideră vătămat în drepturile sale,

recunoscute de lege, printr-un act administrativ nu este mulțumit de soluția

dată reclamației sale în cadrul procedurii prealabile sau dacă autoritatea

administrativă emitentă sau autoritatea ierarhic superioară nu rezolvă

reclamația în termenul de 30 de zile de la primirea acesteia, poate sesiza

instanța în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției și în toate

cazurile, introducerea cererii la instanță nu se va putea face mai târziu de un

an de la data comunicării actului administrativ, a cărei anulare se cere.

În cauză, decizia nr. 8532 din 15

decembrie 2001 emisă de Consiliul U.A.R. a fost comunicată reclamantului la

data de 16 februarie 2002, iar contestația a fost înregistrată la data de 18

octombrie 2002, cu depășirea celor 30 zile prevăzute de Legea nr. 29/1990.

Împrejurarea că reclamanta a sesizat

instanța la data de 16 februarie 2002, iar instanța i-a restituit acțiunea

pentru a achita taxa de timbru și pentru a fi redactată în două exemplare, nu

este de natură să întrerupă cursul prescripției de 30 de zile, întrucât acestea

nu se înscriu în motivele de suspendare a cursului prescripției prevăzute

expres de art. 13 din Decretul nr. 167/1958.

Față de considerentele expuse mai

sus, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.F.,

împotriva sentinței civile nr. 105/F/C din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 mai 2003.