ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1975/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC F.N. SA a solicitat, prin acțiunea înregistrată la 27 august 1998, obligarea pârâtei SC V.I. SRL București la plata sumei de 802.648.770 lei, reprezentând contravaloarea în lei a diferenței de preț, stabilit în dolari, în contractele de vânzare-cumpărare cherestea nr. 52 din 19 februarie 1997 și nr. 45 din 13 februarie 1997, la momentul pronunțării sentinței, precum și la plata dobânzilor aferente acestei sume. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, prin contractele nr. 45 din 13 februarie 1997 și nr. 52 din 19 februarie 1997, a vândut pârâtei 850 mc și, respectiv, 1358 mc cherestea, condiția de livrare fiind Franco, depozit P. Constanța, transportul cu vagoane C.F.R.

, iar asigurarea mijloacelor de transport în sarcina vânzătorului, dar pârâta, din prețul de 1.707.210.048 lei, a plătit numai 1.385.761.095 lei, refuzând plata diferenței de 321.449.095 lei, sub motiv că, datorită calității necorespunzătoare, la rândul său, a fost prejudiciată în relațiile cu partenerii externi. Pârâta, la 17 septembrie 1998, a formulat cerere reconvențională, și anume, o acțiune estimatorie, în baza art. 1355 C. civ., prin care solicită obligarea reclamantei la plata sumei de 411.954.292 lei, sumă pe care a trebuit să o plătească partenerilor străini, urmare a livrărilor necorespunzătoare de cherestea, și la plata sumei de 100.000.000 lei daune morale.

Aceasta, deoarece reclamantei vânzătoare îi incumbă obligația de garanție pentru vicii, în baza art. 1352 C. civ., așa cum susține pârâta, iar deficiențele calitative ale mărfii livrate de aceasta fiind atestate prin certificatul nr. 96/2086 din 1996 de Romcontrol, pentru 35% din cantitate, reclamația partenerului extern, care a refuzat plata, datând din 10 septembrie 1996. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 5624 din 18 noiembrie 1999, a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 1.576.015.842 lei, cu titlu de preț. Valorificând expertiza contabilă administrată în cauză, se reține că pârâta nu a achitat contravaloarea a 2000 mp cherestea, preluată de aceasta fără obiecțiuni.

Cererea reconvențională a fost respinsă, cu motivarea că pârâta nu a reclamant viciile aferente în termenul de 2 zile, prevăzut de art. 70 C. com. Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 880 din 17 martie 2000, a admis apelul declarat de pârâta SC V.I. SRL București împotriva sentinței, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acțiunea și a admis cererea reconvențională. Reclamanta a fost obligată la plata sumei de 390.390.718 lei, reprezentând diferența dintre suma de 1.904.796.110 lei - valoarea cherestelei necorespunzătoare calitativ și refuzată de partenerii externi și suma de 1.576.015.842 lei, care a fost reclamată de intimată ca neplătită și a respins cererea privind daunele morale.

În motivarea deciziei, se arată că instanța de fond a interpretat greșit art. 70 C. com., deoarece cheresteaua se depozitează pachetizată și este imposibil de verificat înaintea încărcării navei. Constatările expertizei s-au preluat trunchiat și s-au ignorat certificatele de inspecție, care atestă deficiențele calitative, cheresteaua fiind destinată exportului. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta SC F.N. SA, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ.

Criticile formulate vizează, în esență, aplicarea greșită a prevederilor art. 70 C. com., deoarece: - pârâta nu a făcut dovada reclamării viciilor în termen de 2 zile nici de la data întocmirii certificatelor de calitate de către Romcontrol și nici de la data reclamațiilor partenerilor externi, singura notificare datând din 24 noiembrie 1997; - greșit a reținut instanța de apel că marfa, în speță, era destinată exportului și trebuia să îndeplinească cerințele pentru export; - din adresele partenerilor externi nu rezultă că reclamația privește cheresteaua cumpărată de la reclamantă - deși a invocat insuficienta timbrare a apelului, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri. Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, susținând că: - art. 70 alin. (1) C. com.

se referă la mărfuri provenind de pe o altă piață, iar, în speță, recepția inițială s-a efectuat de Romcontrol, chiar la depozitul recurentei, fiind, deci, vorba de aceeași piață; - acțiunea intimatei-pârâte este o acțiune în răspundere pentru vicii, în conformitate cu art. 1352, 1354, 1356 C. civ. și art. 1336 C. civ., iar termenul de prescripție începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă, cel mai târziu la împlinirea unui an de la predarea lucrului; - loturile de cherestea trebuie să îndeplinească condițiile stipulate în contracte. - din certificatele de inspecție întocmite de Romcontrol rezultă că mărfurile au fost încărcate pe nave, înscriindu-se denumirea acestora. Mai susține intimata că insuficiența timbrajului nu este motiv de recurs.

Recursul este fondat pentru considerentele care urmează: Părțile au încheiat două contracte de vânzare-cumpărare, la 13 februarie 1997, și, respectiv, 19 februarie 1997, având ca obiect cherestea. Condiția de livrare convenită a fost franco depozit P. Constanța, cumpărătoarea pârâtă obligându-se să o preia până la data de 30 mai 1997. Cum, la data inspectării mărfii de către autoritatea de specialitate - Romcontrol, anterioară datei stabilită pentru preluare, s-a constat, prin certificatele întocmite de aceasta, deficiențe calitative, urmare a influenței factorilor atmosferici, datorită depozitării la 30 – 38% din cantitate, rezultă că vânzătoarea recurentă nu și-a respectat întocmai obligația de predare, cât privește calitatea produselor și care, în lipsa unei stipulații contractuale, se referă, conform art. 1103 C. civ., la bunuri de calitate mijlocie.

În atare situație, cererea sa de obligare a pârâtei la plata diferenței de preț, corespunzătoare cantității deteriorate, nu poate fi primită, refuzul cumpărătoarei de executare fiind justificat. Prin urmare, pentru considerentele expuse, acțiunea principală a fost bine respinsă prin decizia atacată cu recurs. Curtea Supremă, la cererea părților, a acordat mai multe termene în vederea rezolvării litigiului pe cale amiabilă, prin tranzacție.

Recurenta a refuzat, însă, semnarea înscrisului cu această destinație și, prin urmare, ea nu poate invoca recunoașterea datoriei de către intimata semnatară, pe această cale, pe de o parte, pentru că înscrisul nu poate produce decât efectele juridice specifice actului juridic calificat de lege ca tranzacție, a cărei finalitate este stingerea procesului, iar nu perpetuarea lui, imperfectă în speță, în lipsa semnăturii reclamantei, iar pe de altă parte, cererea reclamantei de a da eficiență recunoașterii de datorie, în acest context, este și imorală, contrară, deci, prevederilor art. 723 alin. (2) C. proc. civ., care instituie obligația exercitării drepturilor procedurale cu buna credință. Instanța de apel a dat o rezolvare greșită cererii reconvenționale, promovată de pârâta-cumpărătoare, soluția corectă fiind respingerea acesteia în totalitate.

Intimata-pârâtă a sesizat instanța cu o acțiune estimatorie, întemeiată pe prevederile art. 1355 C. civ., ca urmare a viciilor constatate la marfa cumpărată, fără a preciza natura acestora; ascunse sau aparente, știut fiind că, în materie comercială, vânzătorul răspunde și pentru acestea din urmă. Invocând, prin întâmpinarea depusă în recurs, termenul de prescripție reglementat de art. 5 din Decretul nr. 167/1958, pentru viciile ascunse, și apreciind că, în speță, nu se aplică art. 70 C. com., pe a căror interpretare s-au sprijinit soluțiile instanțelor de fond și de apel, intimata-pârâtă se referă la vicii ascunse. Numai că, atât instanțele, cât și pârâta au confundat nerespectarea calității mărfii, constatată prin certificatele de inspecție Romcontrol și care se circumscrie obligației de predare a vânzătorului, cu existența viciilor ascunse și a obligației de garanție pentru acestea.

Or, în speță, deficiențele calitative nu au existat la momentul vânzării și nu au făcut marfa vândută improprie destinației, iar din cuprinsul certificatelor de inspecție menționate rezultă că cheresteaua cumpărată este bună pentru export. Prin urmare, acțiunea estimatorie formulată trebuia respinsă în raport cu temeiul de drept invocat, art. 1356 C. civ., iar nu admisă, criticile recurentei fiind întemeiate sub acest aspect. Cât privește critica referitoare la insuficienta timbrare a cererii de apel, aceasta nu poate forma motiv de casare sau modificare, obligația fiscală, cu acest obiect, având un alt izvor decât raportul juridic de drept privat dedus judecății. Așa fiind Curtea, pentru considerentele expuse, în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va admite recursul, va modifica decizia, în sensul că va respinge și cererea reconvențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC F.N. SA Nehoiu. Modifică decizia nr. 880 din 17 martie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială, în sensul că respinge ambele cereri – principală și reconvențională. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 31 martie 2003.