ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1975/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC F.N. SA a solicitat,

prin acțiunea înregistrată la 27 august 1998, obligarea pârâtei SC V.I. SRL

București la plata sumei de 802.648.770 lei, reprezentând contravaloarea în lei

a diferenței de preț, stabilit în dolari, în contractele de vânzare-cumpărare

cherestea nr. 52 din 19 februarie 1997 și nr. 45 din 13 februarie 1997, la

momentul pronunțării sentinței, precum și la plata dobânzilor aferente acestei

sume.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată

că, prin contractele nr. 45 din 13 februarie 1997 și nr. 52 din 19 februarie

1997, a vândut pârâtei 850 mc și, respectiv, 1358 mc cherestea, condiția de livrare

fiind Franco, depozit P. Constanța, transportul cu vagoane C.F.R. , iar

asigurarea mijloacelor de transport în sarcina vânzătorului, dar pârâta, din

prețul de 1.707.210.048 lei, a plătit numai 1.385.761.095 lei, refuzând plata

diferenței de 321.449.095 lei, sub motiv că, datorită calității

necorespunzătoare, la rândul său, a fost prejudiciată în relațiile cu partenerii

externi.

Pârâta, la 17 septembrie 1998, a

formulat cerere reconvențională, și anume, o acțiune estimatorie, în baza art.

1355 C. civ., prin care solicită obligarea reclamantei la plata sumei de

411.954.292 lei, sumă pe care a trebuit să o plătească partenerilor străini,

urmare a livrărilor necorespunzătoare de cherestea, și la plata sumei de

100.000.000 lei daune morale.

Aceasta, deoarece reclamantei

vânzătoare îi incumbă obligația de garanție pentru vicii, în baza art. 1352 C.

civ., așa cum susține pârâta, iar deficiențele calitative ale mărfii livrate de

aceasta fiind atestate prin certificatul nr. 96/2086 din 1996 de Romcontrol,

pentru 35% din cantitate, reclamația partenerului extern, care a refuzat plata,

datând din 10 septembrie 1996.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința nr. 5624 din 18 noiembrie 1999, a admis acțiunea și a

obligat pe pârâtă la plata sumei de 1.576.015.842 lei, cu titlu de preț.

Valorificând expertiza contabilă

administrată în cauză, se reține că pârâta nu a achitat contravaloarea a 2000 mp

cherestea, preluată de aceasta fără obiecțiuni.

Cererea reconvențională a fost respinsă,

cu motivarea că pârâta nu a reclamant viciile aferente în termenul de 2 zile, prevăzut

de art. 70 C. com.

Curtea de Apel București, secția comercială,

prin decizia nr. 880 din 17 martie 2000, a admis apelul declarat de pârâta SC

V.I. SRL București împotriva sentinței, pe care a schimbat-o, în sensul că a

respins acțiunea și a admis cererea reconvențională.

Reclamanta a fost obligată la plata

sumei de 390.390.718 lei, reprezentând diferența dintre suma de 1.904.796.110

lei - valoarea cherestelei necorespunzătoare calitativ și refuzată de

partenerii externi și suma de 1.576.015.842 lei, care a fost reclamată de

intimată ca neplătită și a respins cererea privind daunele morale.

În motivarea deciziei, se arată că instanța

de fond a interpretat greșit art. 70 C. com., deoarece cheresteaua se

depozitează pachetizată și este imposibil de verificat înaintea încărcării

navei. Constatările expertizei s-au preluat trunchiat și s-au ignorat

certificatele de inspecție, care atestă deficiențele calitative, cheresteaua fiind

destinată exportului.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamanta SC F.N. SA, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 9, 10

și 11 C. proc. civ.

Criticile formulate vizează, în

esență, aplicarea greșită a prevederilor art. 70 C. com., deoarece:

- pârâta nu a făcut dovada

reclamării viciilor în termen de 2 zile nici de la data întocmirii certificatelor

de calitate de către Romcontrol și nici de la data reclamațiilor partenerilor externi,

singura notificare datând din 24 noiembrie 1997;

- greșit a reținut instanța de apel

că marfa, în speță, era destinată exportului și trebuia să îndeplinească

cerințele pentru export;

- din adresele partenerilor externi

nu rezultă că reclamația privește cheresteaua cumpărată de la reclamantă

- deși a invocat insuficienta

timbrare a apelului, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare,

prin care solicită respingerea recursului, susținând că:

- art. 70 alin. (1) C. com. se

referă la mărfuri provenind de pe o altă piață, iar, în speță, recepția inițială

s-a efectuat de Romcontrol, chiar la depozitul recurentei, fiind, deci, vorba

de aceeași piață;

- acțiunea intimatei-pârâte este o acțiune

în răspundere pentru vicii, în conformitate cu art. 1352, 1354, 1356 C. civ. și

art. 1336 C. civ., iar termenul de prescripție începe să curgă de la data

descoperirii viciilor, însă, cel mai târziu la împlinirea unui an de la

predarea lucrului;

- loturile de cherestea trebuie să

îndeplinească condițiile stipulate în contracte.

- din certificatele de inspecție întocmite

de Romcontrol rezultă că mărfurile au fost încărcate pe nave, înscriindu-se

denumirea acestora.

Mai susține intimata că insuficiența

timbrajului nu este motiv de recurs.

Recursul este fondat pentru considerentele

care urmează:

Părțile au încheiat două contracte

de vânzare-cumpărare, la 13 februarie 1997, și, respectiv, 19 februarie 1997,

având ca obiect cherestea. Condiția de livrare convenită a fost franco depozit

P. Constanța, cumpărătoarea pârâtă obligându-se să o preia până la data de 30

mai 1997.

Cum, la data inspectării mărfii de

către autoritatea de specialitate - Romcontrol, anterioară datei stabilită pentru

preluare, s-a constat, prin certificatele întocmite de aceasta, deficiențe

calitative, urmare a influenței factorilor atmosferici, datorită depozitării la

30 – 38% din cantitate, rezultă că vânzătoarea recurentă nu și-a respectat

întocmai obligația de predare, cât privește calitatea produselor și care, în

lipsa unei stipulații contractuale, se referă, conform art. 1103 C. civ., la

bunuri de calitate mijlocie.

În atare situație, cererea sa de

obligare a pârâtei la plata diferenței de preț, corespunzătoare cantității

deteriorate, nu poate fi primită, refuzul cumpărătoarei de executare fiind

justificat.

Prin urmare, pentru considerentele

expuse, acțiunea principală a fost bine respinsă prin decizia atacată cu

recurs.

Curtea Supremă, la cererea părților,

a acordat mai multe termene în vederea rezolvării litigiului pe cale amiabilă,

prin tranzacție.

Recurenta a refuzat, însă, semnarea

înscrisului cu această destinație și, prin urmare, ea nu poate invoca recunoașterea

datoriei de către intimata semnatară, pe această cale, pe de o parte, pentru că

înscrisul nu poate produce decât efectele juridice specifice actului juridic

calificat de lege ca tranzacție, a cărei finalitate este stingerea procesului,

iar nu perpetuarea lui, imperfectă în speță, în lipsa semnăturii reclamantei,

iar pe de altă parte, cererea reclamantei de a da eficiență recunoașterii de datorie,

în acest context, este și imorală, contrară, deci, prevederilor art. 723 alin. (2)

C. proc. civ., care instituie obligația exercitării drepturilor procedurale cu

buna credință.

Instanța de apel a dat o rezolvare

greșită cererii reconvenționale, promovată de pârâta-cumpărătoare, soluția

corectă fiind respingerea acesteia în totalitate.

Intimata-pârâtă a sesizat instanța

cu o acțiune estimatorie, întemeiată pe prevederile art. 1355 C. civ., ca

urmare a viciilor constatate la marfa cumpărată, fără a preciza natura

acestora; ascunse sau aparente, știut fiind că, în materie comercială,

vânzătorul răspunde și pentru acestea din urmă.

Invocând, prin întâmpinarea depusă în

recurs, termenul de prescripție reglementat de art. 5 din Decretul nr. 167/1958,

pentru viciile ascunse, și apreciind că, în speță, nu se aplică art. 70 C.

com., pe a căror interpretare s-au sprijinit soluțiile instanțelor de fond și

de apel, intimata-pârâtă se referă la vicii ascunse.

Numai că, atât instanțele, cât și

pârâta au confundat nerespectarea calității mărfii, constatată prin certificatele

de inspecție Romcontrol și care se circumscrie obligației de predare a

vânzătorului, cu existența viciilor ascunse și a obligației de garanție pentru

acestea.

Or, în speță, deficiențele calitative

nu au existat la momentul vânzării și nu au făcut marfa vândută improprie destinației,

iar din cuprinsul certificatelor de inspecție menționate rezultă că cheresteaua

cumpărată este bună pentru export.

Prin urmare, acțiunea estimatorie

formulată trebuia respinsă în raport cu temeiul de drept invocat, art. 1356 C.

civ., iar nu admisă, criticile recurentei fiind întemeiate sub acest aspect.

Cât privește critica referitoare la insuficienta

timbrare a cererii de apel, aceasta nu poate forma motiv de casare sau

modificare, obligația fiscală, cu acest obiect, având un alt izvor decât

raportul juridic de drept privat dedus judecății.

Așa fiind Curtea, pentru

considerentele expuse, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite

recursul, va modifica decizia, în sensul că va respinge și cererea

reconvențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta SC F.N. SA Nehoiu.

Modifică

decizia nr. 880 din 17 martie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială,

în sensul că respinge ambele cereri – principală și reconvențională.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 31 martie 2003.