ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5667/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5667/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 22 aprilie 2003, reclamanta

SC C.C. SNC, a solicitat în

contradictoriu cu pârâta SC N.P.C.I. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună rezoluțiunea contractului real încheiat de părți la data de 8

august 2002, precum și repunerea părților în situația anterioară încheierii

acestui contract, în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de

290.558.342 lei, sumă ce va fi actualizată la data executării efective și

predarea bunurilor achiziționate în schimbul acestei sume; obligarea pârâtei la

plata sumei de 150.119.953 lei, reprezentând preț neachitat pentru marfa

livrată, sumă ce urmează a fi reactualizată; obligarea pârâtei la plata sumei

de 39.000.000 lei reparații efectuate la mașină și suma de 150 dolari S.U.A. /zi

staționare-depozitare începând cu data de 23 ianuarie 2003, obligarea pârâtei

la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1176/ E din 10

iunie 2003, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția comercială și contencios administrativ,

s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Mureș, secția comercială

și contencios administrativ.

Tribunalul Mureș prin sentința nr. 270

din 28 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 5482/2003 a respins excepția

prematurității, respectiv inadmisibilității acțiunii principale invocată de

pârâta SC N.P.C.I. SRL a admis în parte acțiunea principală formulată de

reclamanta SC C.C. SNC, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

încheiat între părți la 8 august 2002 și repunerea părților în situația

anterioară astfel:

- reclamanta va restitui în stare

existentă la data de 23 ianuarie 2003 autotractorul și semiremorca (descrise în

facturi) cât și taloanele de circulație a acestora.

- pârâta va restitui suma de

290.558.342 lei la care se va adăuga dobânda legală comercială începând cu data

de 23 ianuarie 2003 până la achitarea sumei.

Pârâta a mai fost obligată la plata

către reclamantă a sumei de 72.171.953 lei cu dobânda comercială legală

calculată de la data scadenței (7 noiembrie 2002) până la plata efectivă precum

și a cheltuielilor de judecată parțiale în cuantum de 15.353.252 lei. S-au

respins restul pretențiilor din acțiune precum și acțiunea reconvențională

precizată și extinsă cu toate capetele de cerere formulată de pârâtă cu

excepția petitului referitor la folosul nerealizat față de care s-a luat act de

renunțarea la judecată.

În opinia instanței suma și valoarea

contractului care a îmbrăcat forma licită din partea ambelor părți adică

290.558.343 lei a fost cea consemnată în cele două facturi emise de pârâtă și

acceptate de reclamantă.

În consecință instanța a dispus

rezoluțiunea contractului intervenit între părți la 8 august 2002 convenită

bilateral la 23 ianuarie 2003, când părțile au semnat facturile pentru suma de 290.558.343

lei. Livrările de către reclamantă a cherestelei au fost apreciate ca fiind

contraprestații a diferenței de valoare de la nivelul facturat al vehiculelor

de 290.558.343 lei la 742.000.000 lei. Această contraprestație se întemeiază

însă parțial pe aceeași cauză ilicită și anume intenția de a scoate din

evidențele contabile generatoare de obligații fiscale a valorii

corespunzătoare. Excepție face factura depusă la dosar, emisă după apariția

neînțelegerilor, pentru o parte din cherestea în valoare de 72.171.953 lei,

sumă la care fost obligată pârâta.

Capătul din acțiunea principală

privind obligarea pârâtei la plata sumei de 39.000.000 lei, reprezentând

reparații la vehicule și 150 dolari S.U.A. /zi, reprezentând taxă de depozitare

au fost respinse ca nefondate întrucât reclamanta fiind proprietara de drept a

vehiculelor, eventualele reparații cădeau în sarcina ei, iar izvorul juridic al

unei obligații de depozitare nu a fost dovedit.

Nu s-a făcut dovada că vehiculele au

dobândit un plus de valoare. Acțiunea reconvențională precizată și extinsă a fost

respinsă pe aceleași considerente.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială

și de contencios administrativ, prin decizia nr. 130/ A din 15 iulie 2004 a

admis apelul pârâtei SC N.P.C.I. SRL, a modificat sentința atacată în sensul

că:

A admis în parte acțiunea principală

formulată de reclamanta SC C.C. SNC.

A admis acțiunea reconvențională

formulată și precizată de reclamanta reconvențională SC N.P.C.I. SRL.

A constatat că prețul vânzării

autotractorului și semiremorca este de 747.000.000 lei la data încheierii

contractului din care 290.558.047 lei a fost stabilit în bani, iar diferența de

456.700.000 lei a fost stabilită în natură, respectiv material lemnos.

A obligat reclamanta la plata către

pârâta-reconvențională a sumei de 306.680.047 lei rezultată în urma compensării

sumei de 456.700.000 lei datorată de reclamantă cu 150.119.953 lei datorată de

pârâta-reconvențională, reprezentând contravaloarea materialului lemnos livrat

pârâtei-reconvenționale.

Suma de 306.680.047 lei urmează a fi

reactualizată în raport de indicele de inflație începând din 12 decembrie 2002

și până la data plății efective.

A respins restul pretențiilor

formulate de reclamantă în acțiunea principală precum și petitul privind rezoluțiunea

contractului din 8 august 2002 încheiat între părți.

A obligat reclamanta la plata către

pârâta-reconvențională a sumei de 33.772.947 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată parțiale în primă instanță și apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut în esență că prețul vehiculelor stabilit inițial de părți a fost

de 747.000.000 lei, o parte din preț suma de 290.558.342 lei a fost achitată,

iar pentru diferența de 456.700.000 lei reclamata trebuia să livreze material

lemnos. Reclamanta a livrat cherestea în valoare totală de 150.119.953 lei refuzând

plata diferenței de preț.

Astfel instanța de apel a reținut în

speță culpa reclamantei pentru neexecutarea contractului întrucât a refuzat

să-și execute integral obligația de a livra material lemnos până la valoarea

integrală a prețului, rămânând cu o restanță în sumă de 306.680.047 lei.

Deci instanța a apreciat că în mod

greșit s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, iar la o

repunere a părților în situația anterioară, nu s-a avut în vedere starea

mijloacelor de transport care fuseseră intens utilizate de reclamantă.

În termen legal împotriva deciziei

pronunțată în apel, reclamanta SC C.C. SNC a declarat recurs solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei și pe cale de consecință menținerea

sentinței nr. 270 din 28 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Mureș ca fiind

legală și temeinică.

Prin motivele de recurs invocate

reclamanta critică decizia pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că:

- instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra mijloacelor de apărare și dovezilor administrate care erau hotărâtoare

pentru o corectă soluționare a cauzei, art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Astfel, se arată că în mod greșit și

în contradicție cu probatoriul administrat în cauză, atât instanța de fond cât

și cea de apel au înlăturat apărările sale care constau în faptul că între cele

două societăți au avut loc două raporturi juridice distincte, unul de

vânzare-cumpărare a celor două vehicule, iar celălalt de vânzare-cumpărare

cherestea.

Mai susține recurenta în contextul

acestui motiv că nu există dovezi că cele două societăți ar fi acceptat să

lucreze în sistemul barter și nu există dovezi din care să rezulte că valoarea

celor două vehicule s-ar fi ridicat la suma de 747.000.000 lei și că s-ar fi

acceptat această ofertă.

Fără a avea suport probatoriu arată

recurenta cele două instanțe de fond și apel au stabilit în mod greșit că între

ea și intimată s-a încheiat un singur raport juridic în baza căruia recurenta

reclamantă ar fi livrat ulterior diferite cantități de cherestea. Recurenta

precizează că în materie comercială sistemul probator nu se bazează pe

prezumții ci pe acte și în speță nu există dovezi care să probeze împrejurarea

că între părți ar fi existat un singur raport juridic. Mai menționează că

valoarea celor două vehicule nu se ridică la suma de 747.000.000 lei, la data

cumpărării aveau o vechime de peste 15 ani.

- la data încheierii contractului nu

a avut cunoștință că intimata pârâtă nu avea în proprietate cele două vehicule,

actele și taloanele acestora fiind pe numele altei societăți, deci acesta este

motivul pentru care nu s-a perfectat actul de vânzare-cumpărare, rezultând

astfel culpa intimatei;

- s-a reținut greșit  de instanța de

fond și de apel culpa sa în neexecutarea contractului prin refuzul de a livra

material lemnos, în cauză de fapt nu există nici o dovadă că a acceptat o

ofertă de preț raportată la suma de 747.000.000 lei.

Faptul că utilajele nu au avut

cărțile de identitate și revizia tehnică făcută, a dus la imposibilitatea

folosirii acestora din ianuarie 2003 data expirării reviziei tehnice.

- în mod greșit instanța de apel a

reținut că între recurentă și intimată nu ar fi existat două raporturi juridice

distincte unul de vânzare a celor două vehicule și altul de vânzare-cumpărare

cherestea.

Recurenta arată că a făcut dovada cu

facturi și avize de expediție a livrării cantității de aproximativ 90 mc în

valoare totală de 150.119.953 lei, dar instanța de apel greșit apreciază că

această sumă ar reprezenta compensare pentru diferența de preț stabilită în mod

arbitrar.

- motivele pe care se sprijină

hotărârea atacată sunt contradictorii cu probele și actele aflate la dosar.

- instanța de apel a trecut la

soluționarea cauzei cu toate că din motive obiective s-a solicitat amânarea

cauzei, iar litigiul s-a soluționat în lipsa apărătorului ales.

În drept reclamanta a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata a

solicitat respingerea recursului, menținerea hotărârii ca legală și temeinică

și obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.

Curtea, analizând motivele de recurs

invocate de reclamantă prin prisma actelor și lucrărilor aflate la dosar, le

apreciază ca nefondate situație în care va respinge recursul cu următoarea

motivare:

Referitor la primul motiv de recurs

referitor la faptul că în mod greșit instanțele nu au reținut că între cele

două părți au avut loc două raporturi juridice distincte unul de

vânzare-cumpărare a celor două vehicule, iar celălalt de vânzare-cumpărare

cherestea rezultă că instanța de apel a interpretat corect actele dosarului și

anume facturile emise la data de 8 august 2002, pentru suma de 290.558.343 lei

contravaloare preț autovehicule și avizele de expediție a cherestelei din 16

august 2002, 27 august 2002 și 17 septembrie 2002, corelate cu faptul ce

rezultă fără echivoc că recurenta-reclamantă la data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare cunoștea că suma de 290.558.343 lei nu reprezenta întregul

preț al vehiculelor, în situația în care intimata-pârâtă îi reținuse cărțile de

identitate ale acestora.

Din probele administrate în cauză

rezultă că la data de 8 august 2002 intimata SC N.P.C.I. SRL a vândut

recurentei SC C.C. SNC un autotractor și o semiremorcă cu prețul de 747.000.000

lei, din care s-a achitat suma de 290.558.342 lei, iar pentru diferență

recurenta trebuia să livreze o cantitate de cherestea.

După livrarea a trei transporturi de

material lemnos, între părți au apărut neînțelegeri și pentru rezolvarea

acestora au stabilit la 23 ianuarie 2003 revinderea mijloacelor de transport

către părți la valoarea din facturile emise la 8 august 2002.

După ce pârâta a semnat convenția,

reclamanta (recurenta) a făcut mențiunea că mijloacele de transport rămân în

custodia sa până la achitarea contravalorii cherestelei livrate, condiții în

care pârâta a refuzat să ia un exemplar de pe factură.

În mod corect instanța de apel a

reținut că părțile au convenit la această dată, 23 ianuarie 2003, rezoluțiunea

contractului de vânzare-cumpărare.

Față de cele reținute, susținerea

recurentei că prețul vânzării a fost de 290.558.342 lei va fi înlăturată pe de

o parte pentru că nu are suport probator, iar pe de altă parte pentru că

intimata-pârâtă achiziționase anterior aceste bunuri la prețul de 580.720.000

lei și deci este greu de crezut că ulterior le-a vândut la aproximativ jumătate

din suma cu care le-a cumpărat.

Afirmația recurentei că intimata nu

era proprietara bunurilor, este contrazisă de actele aflate la dosar, respectiv

facturile de achiziționare a acestora.

Recurenta a precizat în mod generic

că decizia atacată are o motivare contradictorie, fără însă a specifica în ce

constă aceasta.

Critica recurentei că instanța de

apel a soluționat cauza deși s-a solicitat amânarea acesteia, iar litigiul s-a

judecat în lipsa apărătorului său nu este întemeiată.

Astfel, la data soluționării

litigiului, 15 iulie 2004, reprezentantul recurentei a lipsit și nu trebuia să

fie citat pentru că a fost prezent la un termen anterior, iar pe de altă parte

cererea pentru amânarea cauzei a fost depusă de către intimata-pârâtă SC N.P.C.I.

SRL și nu de către recurenta-reclamantă așa cum aceasta a susținut.

Pentru toate considerentele

reținute, urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

să se respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

Conform dispozițiilor art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la 1.000 RON cheltuieli de judecată

către intimată reprezentând onorar de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC C.C. SNC, împotriva deciziei nr. 130/ A din 15 iulie 2004 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Obligă recurenta la 10.000.000 lei

(1.000 RON) cheltuieli de judecată intimatei-pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 24 noiembrie 2005.