ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 698/2003

R O M Â N I A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta S.C. C.L.G. S.R.L., a chemat în judecată

pe pârâta S.C. G.F.P.C. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumelor

de 14.214,40 DM valoarea a 8 mc panouri din cherestea de fag, 27.258.000 TVA și

6.238.160 lei cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă 2129 din 7 aprilie 2000,

Tribunalul București, a admis acțiunea precizată obligând pe pârâtă la

151.158.000 lei despăgubiri reprezentând contravaloarea cantității de 8 mc

panouri de fag și la 6.288.160 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că, reclamanta a emis

factură fiscală la data de 27 noiembrie 1996 pentru livrarea panourilor din

cherestea, pe care pârâta a primit-o dar nu a achitat-o, invocând vicii, pe

care nu le-a dovedit.

Curtea de Apel București, soluționând apelul declarat

de pârâtă, prin decizia civilă 3150 din 6 noiembrie 2000, a respins ca

nefondată cererea considerând contractul de vânzare – cumpărare intervenit între

părți și factura acceptată. În privința calității necorespunzătoare a mărfii instanța

de apel a reținut că acțiunea culpabilă a apelantei în recepția mărfii nu poate

fi imputată reclamantei.

Împotriva deciziei astfel pronunțată, pârâta a

declarat recurs la data de 23 februarie 2001, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 11 C. proc. civ.

Recurenta susține că vânzătorul a predat marfa

de altă calitate decât cea solicitată – grosimi diferite – fără a se face

vorbire în specificația întocmită de firma de expediere în procesul verbal de inventariere

precum și certificatele e calitate de la producător nu au fost aduse la

cunoștință, cumpărătorului, ele referindu-se la un alt beneficiar.

În expunerea situației de fapt recurenta face referire

și la elementele contractului de vânzare cumpărare, la forța probantă a corespondenței

prin fax și la dreptul cumpărătorului de a nu plăti integral plata prețului.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele

considerentele.

Contractul de vânzare cumpărare este acel act

sinalagmatic cu titlu oneros, comutativ, prin care o parte strămută proprietatea

unui bun al său asupra altei părți, care se obligă a plăti prețul (art. 1294 C.

civ.).

Contractul este perfect când părțile s-au învoit

asupra lucrului și prețului.

Potrivit art. 1352 C. civ., vânzătorul răspunde

de viciile ascunse ale lucrului, dacă din cauza lor este impropriu întrebuințării

sau micșorează valoarea de întrebuințare, atât încât dacă cumpărătorul ar fi știut

nu ar fi cumpărat. Pentru viciile aparente, precum și pentru cele aduse la cunoștința

cumpărătorului, vânzătorul nu răspunde.

Garanția pentru viciile lucrului, dă dreptul

cumpărătorului de a cere printr-o acțiune reabilitorie rezoluțiunea vânzării,

sau printr-o acțiune estimatorie, reducerea prețului, drept care poate fi exercitat

în termen de 6 luni de la descoperirea viciilor, dar nu mai mult de 1 an de la

predarea lucrului (art. 1355 – 1357 C. civ.).

Luarea în primire a lucrului fără obiecțiuni

certifică buna calitate a acestuia, cu atât mai mult cu cât în discuție s-a pus

chestiunea viciilor aparente. Faptul că ulterior preluării lucrului prin proces

verbal de inventariere, a existat o corespondență privind calitatea acestuia,

nu constituie o dovadă deplină a viciilor invocate.

Recepția mărfii fără obiecțiuni, în condițiile în

care acordul de voință al părților s-a încheiat în baza facturilor și avizelor

de expediție reprezintă un element probator indestructibil referitor la

calitatea lucrului vândut.

Apreciind astfel materialul probator

administrat, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale și temeinice.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C.

proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei

nr. 3150 din 6 noiembrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. G.F.P.C. S.R.L. București

împotriva deciziei nr. 3150 din 06 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

februarie 2003.