ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 139/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 26 iulie

2001, reclamantul Consiliul local al municipiului Brăila a chemat în judecată

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – A.N.R.E. –

solicitând anularea deciziei emisă de aceasta cu nr. 533/25 mai 2001 privind concilierea

neînțelegerilor apărute la încheierea contractului de furnizare a energiei

electrice nr. 4205670/2000 dintre reclamant și SC E. SA.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a susținut că actele normative avute în vedere la emiterea deciziei

contestate, respectiv O.G. nr. 63/1998 și O.G. nr. 29/1998, l-au asimilat cu

marii consumatori finali industriali și similari acestora, fără a ține cont că

în fapt este o autoritate publică locală, iar furnizarea energiei electrice se

face către comunitatea locală, prețurile și tarifele stabilinându-se în raport

de bugetul local.

În opinia reclamantei, clauzele

contractului cadru aprobat prin decizia nr. 57/1999 a Președintelui A.N.R.E. ca

și clauzele speciale din contractul 4205670/2000, cu precădere cele referitoare

la încasarea de penalități de 0,3% pentru neachitarea în termen a facturilor

către furnizori, încalcă dispozițiile Legii nr. 193/2000.

Prin sentința civilă nr. 468/25

aprilie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ

căreia cauza i-a revenit spre soluționare prin declinare de la Curtea de Apel

Galați, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că temeiul legal al emiterii deciziei contestate l-a constituit decizia

Președintelui A.N.R.E. nr. 57/1999, care a aprobat contractul cadru de

furnizare a energiei electrice, în vigoare în decembrie 1999 și prin care s-a

urmărit protecția consumatorilor casnici, reclamantul încadrîndu-se în

categoria marilor consumatori – prin cantitate de energie contractată, peste

100 KW.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul Consiliul local al municipiului Brăila.

Recurentul a susținut că prin

decizia contestată i-a fost încălcat un drept fundamental, acela de a avea

posibilitatea de renegociere a clauzelor specifice dintr-un contract cadru și

mai mult, a fost asimilat în mod greșit marilor consumatori finali, deși este o

instituție publică care furnizează energie electrică pentru comunitatea locală.

Ca atare nu înregistrează profit, astfel că nici nu poate fi obligat la plata

penalizărilor de întârziere de 0,3%.

În fine, recurentul a susținut

nelegalitatea deciziei atât pentru faptul că nu a avut la bază prevederile

Legii nr. 193/2000, cât și pentru faptul că la încheierea contractului de

furnizare a energiei electrice nu au fost prezentate avizele Oficiului pentru

Protecția Consumatorilor și Oficiul Concurenței, cerute „

ad validitatem

”

de dispozițiile art. 5 și 16 din Legea nr. 193/2000.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu prevederile

O.U.G. nr. 29/1998, privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.R.E.,

cu modificările ulterioare, ANRE

:

„stabilește și aprobă contractele cadru dintre agenții economici din sector,

privind vânzarea, achiziția, transportul, dispecerizarea și distribuția

energiei electrice și termice, precum și a energiei electrice și termice către

consumatorii finali” (art. 5).

Contractul cadru elaborat de

A.N.R.E. în baza acestor atribuții, pentru furnizarea energiei electrice este

în fapt un contract comercial, atipic, cu clauze obligatorii apărute din

necesitatea intervenției statului pentru protejarea consumatorilor de un

eventual abuz pe care l-ar putea exercita furnizorul.

În sensul acestor prevederi, s-a

emis și decizia nr. 57/1999 prin care Președintele A.N.R.E. a aprobat

contractul cadru,

(

M. Of., nr.

623/21.12.1999), necontestată de reclamant.

Faptul că la încheierea contractului

de furnizare a energiei electrice nr. 4205670/2000, s-au avut în vedere

dispozițiile acestei decizii nu a produs reclamantului nici o vătămare în

dreptul său de a negocia clauzele pretinse abuzive . Invocarea dispozițiilor

Legii nr. 193/2000 este nerelevantă în cauză, întrucât acest act normativ

definește o clauză contractuală ca fiind abuzivă  numai dacă nu a putut fi

negociată direct cu consumatorul.

Ori, divergențele semnalate cu

prilejul încheierii contractului de furnizare a energiei electrice între

reclamant și SC E. SA, au fost soluționate de A.N.R.E. conform cu dispozițiile

O.G. nr. 63/1998 – decizia pronunțată devenind obligatorie pentru părți.

Pe de altă parte, legea nu este

aplicabilă și pentru motivul că ea se referă exclusiv la două categorii de

contracte, respectiv cele încheiate între furnizorul de servicii și consumatori

și contractele standard, ceea ce înseamnă că se referă numai la relațiile consumatori

– furnizor, fără a implica și autoritatea emitentă.

În ce privește lipsa avizelor

Oficiului pentru Protecția Consumatorilor și a avizului Oficiului Concurenței,

evocate de recurentă drept temei pentru anularea deciziei nr. 533/2000, urmează

a se reține ca nejustificată, întrucât cu excepția avizului Oficiului

Concurenței prevăzut de O.G. nr. 68/1998 și care s-a dovedit a fi existat,

avizul Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, nu era necesar, el fiind

prevăzut abia ulterior prin Legea nr. 193/2000 și ca atare necesar pentru

contractele încheiate după apariția acesteia.

În fine, nefondată este și critica

din recurs potrivit cu care recurenta ar fi fost greșit încadrată în categoria

marilor consumatori finali, întrucât această încadrare se face în funcție de

puterea contractată potrivit art. 5 din Anexa 1 la contractul cadru aprobat de

decizia nr. 57/1999 fiind considerați marii consumatori cei cu puteri

contractate de peste 100 KW. Cum reclamantul se încadrează în această categorie

și definirea lui din acest punct de vedere s-a făcut corect.

Astfel fiind, în raport de toate

aceste considerente urmează a se aprecia ca soluția Curții de Apel București

este temeinică și legală, motive pentru care recursul declarat de Consiliul

local al municipiului Brăila va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de

Consiliul local al municipiului Brăila împotriva sentinței civile nr. 468 din

25 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 ianuarie 2003.