ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3845/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București la data de 4 martie 2003, reclamanta P.D. a chemat în

judecată pe pârâtul C.S., executor judecătoresc, solicitând ca instanța să

dispună anularea procesului-verbal de licitație mobiliară- întocmit de pârât la

24 ianuarie 2003.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, prin încălcarea flagrantă a prevederilor art. 5 C. civ. și cu

fraudarea Legii nr. 99/1999, prin procesul-verbal contestat- pârâtul a declarat

și constatat adjudecarea bunurilor- părți sociale ale celor două debitoare ale

sale din cadrul societății comerciale la care erau asociate, cu toate că

anterior, pe cale amiabilă, acestea i-au cesionat reclamantei părțile lor

sociale.

Ulterior, reclamanta și-a completat

și precizat cererea introductivă, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra

legalității actelor care au stat la baza întocmirii procesului-verbal de

licitație, investirea cu formulă executorie a titlului executoriu,

încuviințarea instanței pentru sechestrarea și vânzarea părților sociale în

discuție, validarea popririi.

De asemenea, a solicitat ca instanța

să constate că pârâtul a întocmit actele cu încălcarea dispozițiilor imperative

ale art. 11 alin. (2) și art. 66 din Legea nr. 31/1990, modificată, urmând ca

în temeiul art. 11 din Legea nr. 29/1990, să-i achite și suma de 3 miliarde

lei, cu titlu de daune materiale.

La termenul din 7 mai 2003,

apărătorul pârâtului a invocat excepția de necompetență a instanței în

soluționarea cauzei, solicitând a se declina competența în favoarea

Judecătoriei sectorului 4 a municipiul București.

Prin sentința civilă nr. 632 din 7

mai 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta P.D.,

împotriva pârâtului C.S., executor judecătoresc, în favoarea Judecătoriei

sectorului 4 a municipiul București.

A obligat pe reclamantă să plătească

pârâtului suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a avut în vedere obiectul acțiunii și prevederile Codului de

procedură civilă, în sensul că împotriva executării silite însăși, precum și

împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație care se

introduce la instanța de executare, aceasta fiind în speță Judecătoria

sectorului 4 București.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs P.D., care a susținut, în esență, că obiectul

acțiunii privește un act administrativ și în consecință, competența de

soluționare aparține instanței de contencios administrativ, și nu judecătoriei.

Recursul este nefondat.

Din cuprinsul cererii de chemare în

judecată, din cererea completatoare și din celelalte acte aflate la dosar, se

reține că recurenta a contestat procesul-verbal de licitație și actele care au

stat la baza întocmirii acestuia, deci acte de executare întocmite de pârât în

calitatea sa de executor judecătoresc.

Conform prevederilor art. 58 din

Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătorești: „Cei interesați sau

vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în

condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă”, iar dispozițiile din Codul

de procedură civilă referitoare la contestația la executare, sunt cuprinse în

Cartea a V-a, cap. I, secțiunea a VI-a, art. 399- 404.

Art. 399 teza I prevede că

„Împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de

executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin

executare”.

Conform prevederilor art. 400 alin.

(1) C. proc. civ., „contestația se introduce la instanța de executare” care

este Judecătoria sectorului 4 București, astfel cum în mod legal și temeinic a

reținut instanța de fond, întrucât obiectul acțiunii nu privește anularea unui

act administrativ sau suspendarea executării acestuia, actul atacat în instanță

nefiind un act administrativ, în sensul Legii nr. 29/1990, care să atragă

competența de soluționare a instanței de contencios administrativ.

Față de cele ce preced, recursul de

față este nefondat și urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.D.

împotriva sentinței civile nr. 632 din 7 mai 2003 a Curții de București, secția

de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 noiembrie 2003.