ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 143/2004

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 9 februarie 2000 reclamanta S.C. „E.” S.A. a

chemat în judecată pârâta S.C. “A.” S.A., solicitând  ca în baza sentinței ce

se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 2.751.462.634 lei

contravaloare energie electrică, 786.957.158 lei majorări de întârziere, precum

și cheltuieli de judecată.

Prin

sentința civilă nr.192 din 19 aprilie 2001 Tribunalul Vrancea a admis în parte

acțiunea, obligând pârâta la plata sumei de 1.710.654.151 lei preț precum și

786.992.016 lei majorări tarif.

La

pronunțarea soluției date, instanța de fond a reținut temeinicia pretențiilor

reclamantei, înlăturând apărările pârâtei cu privire la nedatorarea majorărilor

de tarif, motivat de faptul că suma solicitată se referă la facturi achitate cu

întârziere anterior procesului, când era în vigoare H.G. nr.236/1993, iar odată

cu abrogarea acesteia, legiuitorul a prevăzut o normă tranzitorie prin care

sancțiunea majorărilor de întârziere a fost menținută până la încheierea noilor

contracte de furnizare în baza H.G.nr.170/1999.

Împotriva

acestei sentințe a promovat apel pârâta, criticile făcând referire la faptul că

nu s-a observat că nu datorează majorările de tarif în sumă de 786.992.016 lei

întrucât nu există bază legală deoarece H.G.nr.236/1993 a fost abrogată în baza

H.G. nr.170 din 18 martie 1999.

Curtea

de Apel Galați prin decizia civilă nr.711 din 30 octombrie 2001 a respins

apelul ca nefondat.

În

motivarea soluției date, instanța de control judiciar a reținut că termeiul

legal al majorărilor de întârziere îl reprezintă H.G. nr.236/1993 care eraîn

vigoare la data scadenței facturilor în litigiu, abrogarea fiind ulterioară,

iar pe de altă parte, arată că sumele plătite din preț urmează să fie avute în

vedere cu ocazia executării, calculul fiind corect stabilit cu ocazia judecării

fondului pricinii.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs S.C. “A.” S.A., criticile vizând aspecte de

nelegalitate și netemeinicie, dezvoltarea acestora făcând referire la art.304

pct.9 C. proc. civ.

Se

susține că nu a existat contract de furnizare energie electrică, iar  perioada

petnru care s-au calculat penalitățile de întârziere acopereau perioada 4 mai

1998 – 1 noiembrie 1999 , iar H.G. nr.236 era abrogat în martie 1999.

Motivarea

instanței de apel nu poate fi primită pentru că nu se precizează despre care

normă tranzitorie este vorba, aceasgta negăsindu-se în H.G.nr.170/1999.

Prin

concluziile scrise, intimata arată că  între părți a intervenit convenția

nr.10044 din 31 octombrie 2003 completată cu procesul verbal de eșalonare a

datoriilor fiind incluse și majorările ce fac obiectul prezentului dosar, fiind

anexate aceste înscrisuri.

Recursul

este nefondat.

Din

înscrisurile depuse rezultă că pârâta recurentă a recunoscut debitul constând

în plata penalităților de întârziere conform H.G.nr.236/1993 , act normativ

care stabilea plata de majorări de tarif, penalitate legală, care se datora

chiar și în lipsa unui contract de furnizare energie electrică.

Deși

susține că nu a existat un contract de furnizare, în apărările făcute face

forbire de faptul că prin contractul încheiat nu s-a obligat la plata

majorărilor de tarif.

Mai

mult, deși în motivele de recurs, susține lipsa raporturilor contractuale și în

prezent, în conținutul convenției încheiată la data de 31 octombrie 2003,

părțile fac referire la existența contractului de furnizare nr.70MK/2000.

Este

adevărat că prin H.G.nr.170 din 18 iulie 1999 a fost abrogată H.G.nr.236/1993

prin aprobarea Regulamentului pentru furnizarea și utilizarea energiei

electrice, făcându-se referire că relațiile contractuale dintre părți se vor

stabili prin contracte - cadru care vor fi emise și aprobate de Autoritatea

Națională de Reglementare în Domeniul Energiei înființată prin O.U.G. nr.29/22

octombrie 1998.

În exercitarea acestor atribuțiuni A.N.R.D.E.

a emis decizia nr.1 din 8 martie 1999 pentru aprobarea contractelor de

furnizare a energiei eelctrice care stabilea în art.3 că „până la semnarea

noilor contracte, relațiile dintre furnizori și consumatori sunt reglementate prin

contractele existente”.

Mai

mult, decizia nr.57 din 11 octombrie 1999 a aceleiași Autorități, la art.2(2)

stabilea că „contractele de furnizare a energiei electrice încheiate în baza

Regulamentului aprobat  prin H.G.nr.236/1993 rămân valabile până la semnarea

noilor contracte.

Față de

cele arătate, critica potrivit căreia pentru perioada 4 mai 1998 – 1 noiembrie

1999 nu a existat norme tranzitorie, nu poate fi reținută, justificat

instanțele reținând culpa recurentei-pârâte pentru achitarea cu întârziere a

energiei electrice furnizată prin aplicarea tarifului majorat, debit recunoscut

ulterior, așa cum rezultă din convenția privind reeșalonarea plăților, astfel

că în considerarea dispozițiilor art.312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. “A.” S.A. împotriva deciziei

nr.711/A din 30 octombrie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de

contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi  20 ianuarie 2004.