ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1031/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC E. SA, sucursala de distribuție Târgu Mureș, a chemat în judecată pe pârâta SC E.G. SA Târgu Mureș, pentru ca, în calitate de succesoare cu titlu universal a schelei de producție gaze Târgu Mureș, să fie obligată la plata sumei de 1.294.787.066 lei majorări de tarif, calculate pe perioada 8 august 1996 – 1 mai 1997, conform art. 93 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 236/1993, plus cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 1466 din 8 octombrie 1999, Tribunalul Mureș a admis acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, solicitând reducerea majorărilor de tarif de la 1.294.787.066 lei la suma de 289.835.535 lei, invocând greșeli de calcul, precum și aplicarea greșită a legii.

Apelanta a mai invocat o serie de compensări reciproce între prețul gazului metan livrat unităților C.L. și prețul energiei electrice livrate R.Z. Prin decizia nr. 127 din 27 martie 2000, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința atacată și a admis în parte acțiunea reclamantei, obligând pe pârâtă să-i plătească suma de 289.835.535 lei majorări de tarif, în loc de 1.294.787.066 lei. S-a menținut obligarea pârâtei la plata sumei de 21.212.871 lei cheltuieli de judecată la fond. În motivarea deciziei, s-a reținut, în esență, că, în perioada 8 august 1996 – 7 mai 1997, pârâta a achitat cu o întârziere de 144 zile un număr de 28 facturi pentru care reclamanta a calculat și pretins majorări de tarif de 0,20%, conform art. 93 din H.G.

nr. 236/1993, în sumă de 1.294.787.066 lei. De asemenea, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 93 din H.G. nr. 236/1993 și art. 12 alin. (1) și (2) din contract, aceste majorări de tarif se puteau solicita numai pentru 15 zile de la data scadenței fiecărei facturi, iar după 5 zile, reclamanta avea obligația să întrerupă furnizarea energiei electrice, dar nu a procedat în acest fel. Majorările de tarif, astfel calculate, însumează 289.835.535 lei, conform calculului aflat la dosarul de apel și nu au fost contestate din punct de vedere matematic de reclamantă. Instanța de apel a mai reținut că, potrivit contractului [ art. 12 alin. (3)] în cazul neachitării facturilor restante, reclamanta putea pretinde, după 30 zile, penalități de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere, dar nu le-a solicitat.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Recurenta susține că întreruperea furnizării energiei electrice, prevăzută în art. 12 alin. (2) din contractele de furnizare a energiei electrice, este un drept, nu o obligație a furnizorului și nu întrerupe curgerea majorărilor. Susține că nu putea întrerupe furnizarea energiei electrice, deoarece intimata face parte din categoria societăților exceptate de la întrerupere. Învederează faptul că se puteau solicita concomitent majorări de tarif și penalități, întrucât majorările reprezintă preț, iar penalitățile sunt reglementate prin clauza penală.

Recursul este neîntemeiat. Critica recurentei, referitoare la aplicarea greșită a legii, nu poate fi reținută, deoarece, din conținutul art. 12 alin. (1) și (2) din contractul de furnizare a energiei electrice și art. 93 alin. (1) și (2) din R.F.U.E.E., aprobat prin H.G. nr. 236/1993, rezultă că furnizoarea de energie electrică este îndreptățită și obligată să recurgă la sistarea furnizării. Susținerea recurentei, că pârâta nu putea fi debranșată de la rețeaua de alimentare cu energie electrică, nu poate fi reținută, deoarece la art. 6 9 lit. c) din Regulament se prevede condiția care trebuie respectată de furnizorul de energie electrică, respectiv, neachitarea facturii de către consumator și nerespectarea preavizului de 5 zile lucrătoare pentru achitarea acesteia.

Susținerea recurentei, referitoare la natura juridică diferită a majorărilor de tarif și penalităților de întârziere, este neîntemeiată, întrucât majorarea de tarif, stabilită procentual de R.F.U.E., se aplică pentru plata cu întârziere a prețului, deci, constituie o sancțiune care nu are corespondent în cantitatea de energie electrică consumată și facturată. Pentru aceste considerente, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC Filiala D.F.E.E. Transilvania Sud SA Brașov, sucursala de distribuție și furnizare a energiei electrice Târgu Mureș, împotriva deciziei nr. 127 din 27 martie 2000 a Curții de apel Târgu Mureș, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2003.