ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1941/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 iunie 2000, reclamanta SC E. SA, sucursala de distribuție Pitești, a chemat în judecată pe pârâta SC A.A.G. SA Curtea de Argeș, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța în cauză, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.137.006.259 lei tarif majorat energie electrică, 180.095.180 lei penalități întârziere și suma de 43.283.932 lei cheltuieli de judecată. Tribunalul Argeș, secția comercială, prin sentința nr. 1045/C din 29 noiembrie 2000, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 1.137.006.259 lei, cu titlu de tarif majorat, suma de 180.095.180 lei penalități de întârziere și suma de 44.233.932 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada culpei pârâtei în neîndeplinirea obligației de plată asumată prin contractele semnate, fără obiecțiuni.

În termen legal, pârâta a declarat apel împotriva sentinței, invocând următoarele motive: - nu toate contractele de furnizare a energiei electrice conțineau clauze referitoare la obligarea de plată a penalităților de întârziere, astfel că greșit s-a cerut obligarea pârâtelor la plata de penalități aferente debitului de 72.112.012 lei prevăzut în factura nr. 7479 din 9 august 1996. Această factură figurează în specificația de calcul la factura nr. 72482 din 9 iunie 1997, care cuprinde și penalități de întârziere pentru neplata la termen a energiei electrice facturate cu factura inclusă în ea; - penalitățile de întârziere se calculează, potrivit art. 7 din Legea nr. 76/1992, după 30 de zile de la scadență, iar pentru facturile nr. 7642 din 28 august 1996; nr. 7739 din 10 septembrie 1996, nr. 7888 din 27 septembrie 1996 și nr. 7991 din 10 octombrie 1996, acestea au fost calculate numai 10 zile de la scadență, situația fiind aceeași în privința majorărilor de tarif.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 477/A-C, pronunțată la data de 10 septembrie 2001, a admis apelul declarat de pârâta SC A.A.G. SA Curtea de Argeș, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că stabilește majorările la 750.864.441 lei și penalitățile la 23.581.343 lei, cu 26.134.055 lei cheltuieli de judecată la prima instanță, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum de 11.993.500 lei, apelantei-pârâte. Prin aceeași decizie a fost obligată pârâta la plata sumei de 4.588.500 lei taxă de timbru neachitată în apel. Instanța de apel a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile, care a luat în considerare motivele de apel inserate în obiectivele expertizei solicitate de pârâtă.

Expertul a stabilit că, în perioada 8 iunie 1997 – 8 iunie 2000, majorările de tarif datorate de SC A.A.G. SA însumează 750.869.441,24 lei, iar penalitățile 23.581.343,05 lei. Intimata-reclamantă a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, în sensul că, în mod eronat, s-au efectuat calculele majorărilor de tarif și a penalităților de întârziere pe termen de 3 ani în urmă de la data introducerii acțiunii și, deci, că s-au aplicat greșit prevederile Decretului nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă, deoarece, din procesul-verbal de reeșalonare a datoriilor rezultă că a operat întreruperea prescripției extinctive la data recunoașterii datoriei, respectiv, la 13 ianuarie 2001, dată de la care expertul trebuia să înceapă calculul prescripției.

Prin petiția înregistrată la data de 30 octombrie 2001, reclamanta SC E. SA – E.D.F.E.E. Pitești, a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Recurenta își motivează în drept recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ., susținând că: - decizia este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât a apreciat greșit prevederile Decretului nr. 167/1958, cu privire la prescripție, concluzionând că, pentru debitele anterioare datei de 8 iunie 2000, a operat prescripția. Instanța a respins în mod netemeinic obiecțiunile sale, cu privire la acest aspect, depuse la termenul din 10 septembrie 2001, fără a avea în vedere dispozițiile legale ale art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care prevăd că: „prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune”.

Recurenta arată că, în speță, calculul prescripției trebuia efectuat începând cu data scadenței fiecărei facturi, ținând cont și de datele la care s-au efectuat plăți parțiale, iar expertul a calculat greșit termenul de prescripție pornind de la data introducerii acțiunii, 8 iunie 2000, calculând trei ani în urmă, și instanța de apel nu a aplicat prevederile art. 16 lit. a) și art. 17 din Decretul nr. 167/1958, cu privire la întreruperea cursului prescripției prin plăți parțiale și prin recunoașterea debitelor, materializată în perfectarea graficului de reeșalonare a datoriei încheiat la data de 13 ianuarie 2000. - decizia se întemeiază pe următoarele greșeli de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, sub următoarele aspecte: - modul de calcul al penalităților de întârziere și al majorărilor aplicat de expert nu respectă prevederile din contract și din actul adițional, reducând în mod neîntemeiat cuantumul acestora, prin reducerea nejustificată a numărului de zile de întârziere, fapt semnalat în cererea de refacere a expertizei depusă la termenul din 11 iunie 2001, dar instanța nu a luat în considerare obiecțiunile formulate și nu a dispus expertului nici un obiectiv cu privire la acesta; - expertul consemnează în expertiza refăcută că părțile sunt de acord cu modul de calcul al penalităților, prezentat în expertiza din 17 mai 2001,

afirmație neadevărată, întrucât, la punctajul efectuat în data de 4 iulie 2001, „ne-am menținut obiecțiunile expuse în întâmpinare și am solicitat să se efectueze calcularea corectă a majorărilor și penalităților datorate în conformitate cu prevederile contractuale”; - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, concluzionând că, în contractele de furnizare a energiei electrice, anterioare datei de 30 august 1996, nu exista clauză penală fără să se pronunțe cu privire la contractul nr. 74300101 din 1995, depus odată cu întâmpinarea, contract în care, la art. 12 alin. (7), se prevede o penalitate de 0,4% pe zi întârziere.

Această probă existentă la dosar – nu a fost reținută de instanța de apel, care concluzionează că: „greșit s-a cerut obligarea pârâtei la plata de penalități aferente debitului de 72.112.012 lei, prevăzut în factura nr. 7479 din 9 august 1996”, motivarea dată de instanță fiind că „nu toate contractele de furnizare a energiei electrice conțineau clauza referitoare la obligația de plată a penalităților de întârziere”. Pentru motivele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței pronunțată de tribunal ca fiind temeinică și legală. Recursul declarat de reclamantă nu este fondat. Analizând decizia atacată în raport cu motivele de recurs invocate, se constată că hotărârea pronunțată de instanța de apel este temeinică și legală.

Astfel, primul și al doilea motiv de recurs nu pot fi primite, întrucât corect au fost interpretate și aplicate prevederile Decretului nr. 167/1958, cu privire la prescripție, astfel, penalitățile de întârziere și majorările de tarif, datorate reclamantei, au fost calculate pe perioada 8 iunie 1997 – 8 iunie 2000, perioadă ce nu intra în incidența prescripției extinctive și, de asemenea, expertul corect a reținut că recunoașterea debitelor materializată în graficul de eșalonare a datoriilor, încheiat la 13 ianuarie 2001, nu constituie o întrerupere a prescripției. În consecință, Curtea reține că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, instanța de apel corect a stabilit că, pe perioada 8 iunie 1997 – 8 iunie 2000, pârâta datorează majorări de tarif în cuantum de 750.849.441,24 lei și penalități de 23.581.343,05 lei, hotărârea pronunțată fiind temeinică și legală.

Față de aceste considerente, recursul declarat de reclamantă va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E. SA Pitești împotriva deciziei nr. 477/A/C din 10 septembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 28 martie 2003.