ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1413/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1413/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe calea
contenciosului administrativ, reclamanta SC E. SA Târgu Mureș a chemat în
judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor
Publice Mureș, solicitând anularea deciziei nr. 1932 din 29 noiembrie2001,
procesul-verbal de control nr. 13522. din 28 septembrie 2001, prin care i-au
fost stabilite obligații fiscale la bugetul statului în sumă totală de
1.428.974.940 lei, din care:
-917.802.796 lei T.V.A. pentru
pierderile de energie termică din rețelele de transport și distribuție,
respectiv consumul propriu, distribuită populației de pe raza municipiului Târgu
Mureș și a încă două comune din județ, unor agenți economici, persoane juridice,
indiferent de forma capitalului și în unele situații și pentru consumul
propriu.
-511.172.144 lei la majorări de
întârziere aferente sumelor de la punctul a și cu obligarea pârâților de a
restabili situația anterioară și a plăti cheltuielile de judecată.
În motivarea contestației,
reclamanta a învederat că nu datorează nici debitul principal și pe cale de
consecință, nici pe cel subsecvent, din moment ce prețul energiei termice
stabilit conform O.U.G. nr. 17/2000 și H.G. nr. 512/1998, include și aceste
pierderi tehnologice.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 84 din 15
mai 2002, a admis acțiunea reclamantei SC E SA.
A dispus anularea deciziei nr. 1932
din 29 noiembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și procesul-verbal
de control nr. 13522 din 28 septembrie 2001, încheiat de Direcția Generală a
Finanțelor Publice Mureș, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei,
obligații fiscale la bugetul statului în sumă de 1.428.974.940 lei, ce se
compune din 917.802.796 lei T.V.A. și 511.172.144 lei majorări de întârziere,
cu obligarea pârâților de a restabili situația financiară a reclamantei în
privința sumei de mai sus.
A obligat pe pârâți să plătească
reclamantei, în solidar, suma de 14.330.000 lei cheltuieli de judecată.
A menținut încheierea de suspendare
a executării deciziei nr. 1932 din 29 noiembrie 2001, cu nr. 50 din 7 martie
2001, până la rămânerea irevocabilă a sentinței.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut următoarele:
-costurile generate de pierderi, se
regăsesc în produsul finit și se recuperează prin valoarea produsului finit ce
se facturează consumatorului în conformitate cu Normele referitoare la energia
termică, potrivit cărora energia termică nu se poate produce și livra fără
pierdere care reprezintă un fenomen obiectiv.
Ori, pentru aceste pierderi
tehnologice nu se poate stabili T.V.A., fără emiterea facturilor și deci nu
reprezintă nici o încălcare a O.U.G. nr. 17/2000 și H.G. nr. 512/1998, deoarece
nu există o lipsă în gestiune și nici depășirea consumurilor specifice.
În atare situație nu poate fi vorba
de încălcarea pct. 10 - 14 din H.G. nr. 512/1998, care stabilește obligația
plății de T.V.A., numai pentru bunuri lipsă, depreciate, pe bază de inventar,
nu și pierderile tehnologice de energie termică, pe rețele normate, din cauze
de neînlăturat , care în cazul reclamantei au fost sub 50% din cele normate, în
condițiile în care și gazul metan folosit pentru producerea unei gigacalorii a
fost redus de la 162 mc, la 157 mc, iar T.V.A. a fost inclus în prețul de cost
care s-a facturat beneficiarilor.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a
Finanțelor Publice Mureș - Administrația Finanțelor Publice Târgu Mureș care a
solicitat pentru motivele prevăzute la art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., modificarea sentinței civile atacate și menținerea ca temeinică și legală, a actului
administrativ jurisdicțional atacat.
Recurentul a susținut în esență că
în perioada iulie 1998 - 31 august 2001, unitatea a înregistrat în evidențe
drept consum propriu, cantități de energie care în fapt reprezintă pierderi din
rețeaua de distribuție și care nu se regăsesc în cantitatea de energie livrată
consumatorilor.
Că aceste pierderi depășesc limita
celor aprobate a fi luate în considerare la stabilirea producției realizate și
implicit, la stabilirea prețului de facturare, iar reclamanta nu a făcut dovada
că se încadrează în limitele admise de standardele în vigoare pentru consumul propriu
și că a fost inclusă în prețul de vânzare al energiei termice pentru a fi
destinată realizării de operațiuni impozabile.
Recursul urmează a fi admis pentru
următoarele considerente:
Organele de control ale Direcției controlului
fiscal au constatat că în perioada iulie 1998 - 31 august 2001, societatea a
înregistrat în evidențe drept consum propriu, cantități de energie termică în
valoare totală de 4.798.017.300 lei, care, în fapt reprezintă pierderi din
rețeaua de distribuție și care nu se regăsesc în cantitatea de energie termică
livrată consumatorilor.
Producția obținută de societate în
perioada controlată, la care s-a stabilit prețul de facturare, a fost calculată
în baza metodologiei de determinare a producției de energie termică
reglementată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice și amenajărilor
teritoriale nr. 29/N din 23 decembrie 1993, pentru aprobarea Normativului cadru
privind contorizarea apei și a energiei termice la populație, instituții
publice și agenți economici.
Această metodologie include în
calcul și pierderile de energie termică în rețele de transport și distribuție,
ceea ce înseamnă că pierderile înregistrate de societate drept consum propriu,
sunt pierderi peste limita celor aprobate a fi luate în considerare la
stabilirea producției realizate și implicit, la stabilirea prețului de
facturare.
Prețul de vânzare al energiei
termice are ca element distinct și pierderi normate de agent termic în rețele,
iar în cazul contestatoarei pentru nivelul pierderilor înregistrate drept consum
propriu în perioada controlată, nu s-au prezentat documente pentru a dovedi că
nivelul acestor pierderi a fost luat în calcul la stabilirea prețului care să
fi fost facturat și recuperat de la consumatori.
Această situație a fost reținută și
prin raportul de expertiză întocmit în cauză în care expertul desemnat
precizează că societatea înregistrează în perioada litigioasă o diferență între
cantitatea de energie produsă și cea facturată și că toate aceste pierderi și
consumuri nu au avut ca destinație realizarea de operațiuni impozabile.
Se constată, deci, că societatea
datorează T.V.A. în cuantumul calculat de organele de control, iar instanța de
fond a făcut o apreciere eronată a probelor dosarului și a pronunțat o hotărâre
nelegală și netemeinică.
Pentru aceste motive se va admite
recursul declarat în cauză, se va casa sentința atacată, cu consecința
respingerii acțiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a
județului Mureș - Administrația Finanțelor Publice Târgu Mureș, împotriva
sentinței nr. 84 din 15 mai 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția
comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond,
respinge acțiunea SC E. SA Târgu Mureș.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 15 aprilie 2004.