ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1413/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC E. SA Târgu Mureș a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, solicitând anularea deciziei nr. 1932 din 29 noiembrie2001, procesul-verbal de control nr. 13522. din 28 septembrie 2001, prin care i-au fost stabilite obligații fiscale la bugetul statului în sumă totală de 1.428.974.940 lei, din care: -917.802.796 lei T.V.A. pentru pierderile de energie termică din rețelele de transport și distribuție, respectiv consumul propriu, distribuită populației de pe raza municipiului Târgu Mureș și a încă două comune din județ, unor agenți economici, persoane juridice, indiferent de forma capitalului și în unele situații și pentru consumul propriu.

-511.172.144 lei la majorări de întârziere aferente sumelor de la punctul a și cu obligarea pârâților de a restabili situația anterioară și a plăti cheltuielile de judecată. În motivarea contestației, reclamanta a învederat că nu datorează nici debitul principal și pe cale de consecință, nici pe cel subsecvent, din moment ce prețul energiei termice stabilit conform O.U.G. nr. 17/2000 și H.G. nr. 512/1998, include și aceste pierderi tehnologice. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 84 din 15 mai 2002, a admis acțiunea reclamantei SC E SA.

A dispus anularea deciziei nr. 1932 din 29 noiembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și procesul-verbal de control nr. 13522 din 28 septembrie 2001, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligații fiscale la bugetul statului în sumă de 1.428.974.940 lei, ce se compune din 917.802.796 lei T.V.A. și 511.172.144 lei majorări de întârziere, cu obligarea pârâților de a restabili situația financiară a reclamantei în privința sumei de mai sus. A obligat pe pârâți să plătească reclamantei, în solidar, suma de 14.330.000 lei cheltuieli de judecată. A menținut încheierea de suspendare a executării deciziei nr. 1932 din 29 noiembrie 2001, cu nr. 50 din 7 martie 2001, până la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: -costurile generate de pierderi, se regăsesc în produsul finit și se recuperează prin valoarea produsului finit ce se facturează consumatorului în conformitate cu Normele referitoare la energia termică, potrivit cărora energia termică nu se poate produce și livra fără pierdere care reprezintă un fenomen obiectiv. Ori, pentru aceste pierderi tehnologice nu se poate stabili T.V.A., fără emiterea facturilor și deci nu reprezintă nici o încălcare a O.U.G. nr. 17/2000 și H.G. nr. 512/1998, deoarece nu există o lipsă în gestiune și nici depășirea consumurilor specifice. În atare situație nu poate fi vorba de încălcarea pct. 10 - 14 din H.G.

nr. 512/1998, care stabilește obligația plății de T.V.A., numai pentru bunuri lipsă, depreciate, pe bază de inventar, nu și pierderile tehnologice de energie termică, pe rețele normate, din cauze de neînlăturat , care în cazul reclamantei au fost sub 50% din cele normate, în condițiile în care și gazul metan folosit pentru producerea unei gigacalorii a fost redus de la 162 mc, la 157 mc, iar T.V.A. a fost inclus în prețul de cost care s-a facturat beneficiarilor. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș - Administrația Finanțelor Publice Târgu Mureș care a solicitat pentru motivele prevăzute la art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ., modificarea sentinței civile atacate și menținerea ca temeinică și legală, a actului administrativ jurisdicțional atacat. Recurentul a susținut în esență că în perioada iulie 1998 - 31 august 2001, unitatea a înregistrat în evidențe drept consum propriu, cantități de energie care în fapt reprezintă pierderi din rețeaua de distribuție și care nu se regăsesc în cantitatea de energie livrată consumatorilor. Că aceste pierderi depășesc limita celor aprobate a fi luate în considerare la stabilirea producției realizate și implicit, la stabilirea prețului de facturare, iar reclamanta nu a făcut dovada că se încadrează în limitele admise de standardele în vigoare pentru consumul propriu și că a fost inclusă în prețul de vânzare al energiei termice pentru a fi destinată realizării de operațiuni impozabile.

Recursul urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Organele de control ale Direcției controlului fiscal au constatat că în perioada iulie 1998 - 31 august 2001, societatea a înregistrat în evidențe drept consum propriu, cantități de energie termică în valoare totală de 4.798.017.300 lei, care, în fapt reprezintă pierderi din rețeaua de distribuție și care nu se regăsesc în cantitatea de energie termică livrată consumatorilor. Producția obținută de societate în perioada controlată, la care s-a stabilit prețul de facturare, a fost calculată în baza metodologiei de determinare a producției de energie termică reglementată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice și amenajărilor teritoriale nr. 29/N din 23 decembrie 1993, pentru aprobarea Normativului cadru privind contorizarea apei și a energiei termice la populație, instituții publice și agenți economici.

Această metodologie include în calcul și pierderile de energie termică în rețele de transport și distribuție, ceea ce înseamnă că pierderile înregistrate de societate drept consum propriu, sunt pierderi peste limita celor aprobate a fi luate în considerare la stabilirea producției realizate și implicit, la stabilirea prețului de facturare. Prețul de vânzare al energiei termice are ca element distinct și pierderi normate de agent termic în rețele, iar în cazul contestatoarei pentru nivelul pierderilor înregistrate drept consum propriu în perioada controlată, nu s-au prezentat documente pentru a dovedi că nivelul acestor pierderi a fost luat în calcul la stabilirea prețului care să fi fost facturat și recuperat de la consumatori.

Această situație a fost reținută și prin raportul de expertiză întocmit în cauză în care expertul desemnat precizează că societatea înregistrează în perioada litigioasă o diferență între cantitatea de energie produsă și cea facturată și că toate aceste pierderi și consumuri nu au avut ca destinație realizarea de operațiuni impozabile. Se constată, deci, că societatea datorează T.V.A. în cuantumul calculat de organele de control, iar instanța de fond a făcut o apreciere eronată a probelor dosarului și a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică. Pentru aceste motive se va admite recursul declarat în cauză, se va casa sentința atacată, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș - Administrația Finanțelor Publice Târgu Mureș, împotriva sentinței nr. 84 din 15 mai 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea SC E. SA Târgu Mureș. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2004.