ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 580/2003

S-au

luat în examinare recursurile declarate de SC”Distrigaz Nord”SA Târgu Mureș,

precum și de DGFP a jud.Mureș și Ministerul Finanțelor Publice împotriva

sentinței civile nr.376 din 25 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu

Mureș-Secția  comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal  s-au prezentat: recurenta-reclamantă SC”Distrigaz Nord”SA Târgu

Mureș  reprezentată de  consilierul juridic V.C. și recurenții-pârâți DGFP

jud.Mureș și Ministerul Finanțelor Publice, ambii reprezentați de  consilierul

juridic E.B..

Procedura

completă.

Reprezentantul

societății recurente a  solicitat  admiterea  recursului cu referire la

motivele scrise depuse la dosar și respingerea  recursului declarat de pârâți,

cu referire la motivele cuprinse  în întâmpinarea  depusă la dosar.

Consilierul

juridic E.B. a solicitat, la rândul său,  admiterea  recursului declarat de

instituțiile  pe care le reprezintă  astfel cum a fost formulat și respingerea

recursului declarat de  societatea reclamantă, conform întâmpinării formulate

în cauză.

Procurorul

a pus  concluzii de respingere a recursului declarat de SC”Distrigaz Nord”SA

Târgu Mureș și de  admitere a recursului declarat de  instituțiile pârâte.

C

U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 25 ianuarie 2002, reclamanta SC”DISTRIGAZ NORD” SA a

solicitat anularea pct.2 din decizia nr.2050 din 19.12.2001 emisă de

Ministerul Finanțelor Publice.

In

motivarea  acțiunii reclamanta  arată că prin procesul verbal nr.16971 din

18.12.1999 întocmit de reprezentanți ai Direcției Controlului Financiar Fiscal

din  cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Mureș, s-a

stabilit în sarcina sa obligația  de plată către  bugetul de stat a sumei de

717.736.181.771 lei reprezentând impozit pe profit, impozit pe clădiri, TVA și

majorări de întârziere  aferente acestora.

Mai

arată că prin decizia nr.2050/2001 Ministerul Finanțelor Publice a admis în

parte  contestația, menținând procesul verbal pentru următoarele  sume:

12.153.111.527 lei – impozit pe profit, 6.939.853.762 lei – majorări de

întârziere  aferente impozitului pe profit, 152.086.799.009 lei TVA,

140.484.962.578 lei – majorări de întârziere  aferente TVA și 8.548.672 lei –

impozit pe clădiri, sume  pe care le contestă.

Menționează

că impozitul pe profit aferent cheltuielilor de reparații și pierderile

tehnologice, nu se datorează, deoarece reparațiile s-au făcut pentru a aduce la

parametrii de calitate și  siguranță în exploatare construcțiilor , iar

pierderile tehnologice se datorează  proprietății specifice a gazelor naturale.

In

ce privește TVA, arată că a livrat  gaze naturale  unor unități  producătoare

de energie  termică pentru populație,  iar   contravaloarea lor s-a  facturat

fără TVA, conform Hotărârii Guvernului nr.240/1997 și notelor comune  ale Ministerului

Finanțelor și Ministerului Industriei.

Curtea

de Apel Târgu Mureș-Secția  comercială și de  contencios  administrativ, prin

sentința nr.376 din 25 noiembrie  2002 a  admis în parte acțiunea și a  dispus

anularea în parte  a pct.2  din dispozitivul deciziei nr.2050/2001  a

Ministerului Finanțelor Publice, ca și a procesului verbal nr.16.971 din

8.12.1999, pentru sumele  de 12.153.111.527 lei – impozit pe profit,

6.939.853.762 lei – majorări de întârziere  aferente impozitului pe profit,

152.086.799.009 lei – TVA și 140.484.962.578 lei – majorări de întârziere

aferente TVA, cu obligarea  pârâților  de a restabili situația

economico-financiară a  reclamantei în privința  acestor  sume.

De

asemenea, a respins  cererea privind  suma  de 8.549.672 lei reprezentând

impozit pe  clădiri, cu capetele de cerere subsecvente și a obligat  pe pârâți

la 80.000.000 lei cu titlu de  cheltuieli de judecată către  reclamantă.

Instanța

reține  că  reclamanta a  înregistsrat, în anii 1997 și 1998, pierderi tehnologice

de numai  0,90% datorită unor fapte neimputabile și a diferențelor  de măsurare

a consumurilor la cele 706.770 contoare, pierderi care se încadrează în

procentul admisibil de 3,57% și care  s-au inclus în prețul de  cost, așa cum

rezultă din expertiza  contabilă  efectuată în cauză și din expertiza tehnică

efectuată la Curtea  de Conturi.

Referitor

la TVA, se  reține  că prin Hotărârea Guvernului nr.240/1997, dată în

aplicarea Legii nr.21/1996, s-a prevăzut  că pentru gazele naturale destinate

populației și pentru producerea de  energie termică și apă caldă destinate

populației, nu se facturează TVA.

Mai

reține  că reclamanta datorează impozitul pe  clădiri de 8.549.672 lei,

aferent  cheltuielilor de reparații la  sediul administrativ din Deva și impozitul

pe profit  de 26.059.284 lei, cu majorările  aferente  de 20.620.282 lei pentru

aceste reparații, pentru că nu  s-a mărit valoarea  clădirii prin lucrările

efectuate.

Părțile

au declarat  recurs împotriva  sentinței.

Reclamanta

critică  sentința numai în ce  privește  sumele pentru care  nu s-a admis

acțiunea, susținând  că prin lucrările  de reparații s-a urmărit  aducerea la

parametrii de  calitate a sediilor sucursalei, în scopul prelungirii duratei de

exploatare, aprobate de conducerea societății conform prevederilor Legii

nr.15/1991 și Normelor de  aplicare a acesteia.

Arată

că nu s-au făcut lucrări de modernizare, care  să ducă la creșterea gradului de

confort și ambient cum greșit  s-a  reținut, ci lucrări de  reparații, conform

tehnologiei actuale, pentru asigurarea unei durabilități  sporite și siguranței

în exploatare.

Direcția

Generală a Finanțelor Publice Mureș, în nume propriu și în numele Ministerului

Finanțelor Publice, critică sentința  pentru că, prin greșita  aplicare a

actelor normative incidente în cauză s-au anulat eronat  sumele stabilite în

sarcina reclamantei cu titlu de impozit pe profit, TVA și majorări de

întârziere aferente acestora, prin luarea  în considerare a expertizei

contabile  efectuată în cauză   și a expertizei tehnice efectuată într-un

dosar  aflat pe  rolul altei instanțe.

Susține

că pierderile  datorate  unor neglijențe, erori de  calcul, proastei

administrări a patrimoniului nu se includ în  costuri și nu pot fi considerate

cheltuieli deductibile  fiscal, iar pierderile datorate proprietăților

fizico-chimice  ale gazelor naturale, unor lucrări specifice de reparații,

cele inerente activității de  distribuție și transport  sau cele  ce

reprezintă  consumuri tehnologicie care se  reflectă în costurile  de

producție, sunt deductibile fiscal numai dacă se încadrează în limitele  admise

și dacă sunt recuperate prin  preț de la  clienți, ceea ce nu s-a  dovedit  de

către reclamantă.

Privitor

la TVA și majorările  aferente,  menționează că  reclamanta avea obligația de a

colecta TVA pentru gazele naturale  livrate  agenților  economici producători

de energie termică destinată populației, contrar motivării instanței că

Hotărârea Guvernului nr.240/1997 prevedea interdicția colectării TVA în

această situație, ceea ce nu este  real.

Susține

și că organele  de  control  au procedat legal la  stabilirea TVA aferentă

pierderilor  de gaze naturale și a majorărilor  de întârziere, conform art.34

din Ordonanța Guvernului nr.3/1992, deoarece pierderile  cantitative nu au fost

incluse  în costuri și nu au fost  recuperate prin preț de la  clienți.

Recursurile

sunt nefondate.

In

ce privește recursul declarat de  reclamantă, Curtea  reține  că se datorează

impozitul pe  clădiri și  impozitul pe profit, cu majorările  aferente, pentru

lucrările  de reparații aduse  unor sedii ale acesteia, deoarece aceste lucrări

sunt  de investiții, urmărind  extinderea unui corp de clădire, înlocuirea

ușilor și geamurilor metalice  cu altele din aluminiu și termopan și folosirea

unor materiale de construcții fonoabsorbante,ceea ce depășește  caracterul

unor  simple lucrări.

In

plus, în evidențele  contabile nu s-a mărit  valoarea  clădirii reparate,

datorându-se  astfel impozitul pe  clădiri, ca și impozitul pe profit aferent  cheltuielilor

făcute  cu aceste  îmbunătățiri, la care se adaugă majorările  corespunzătoare.

Referitor

la recursul declarat de pârâte, și acesta  este nefondat.

Curtea

are în vedere că reclamanta a înregistrat pierderi tehnologice  în procesul de

stocare, transport și distribuție a gazelor naturale, dar pierderile respective

erau inerente și s-au încadrat în limitele admise legal.

Pierderile

s-au datorat  scurgerilor  de gaze accidentale (accidente tehnice, avarii în

sistemele  de distribuție, pierderi cu ocazia  înlocuirii unor  conducte etc),

construcției și calității diferite ale contoarelor care măsoară utilizarea

gazelor, dilatării gazelor urmare temperaturii aerului, calității

necorespunzătoare a gazelor livrate (având impurități) etc,  ceea ce a dus la

existența unei diferențe  cantitative între gazele naturale  cumpărate  de

reclamantă și cele  vândute de aceasta.

Trebuia

ținut  cont  că rețeaua  de  conducte  de distribuție  era  de 11.930 km în

anul 1999, din care o mare parte avea o stare tehnică precară, cu depășirea

duratei normale  de  serviciu, ceea ce a făcut posibilă intervenirea a

numeroase  avarii,  cu  scurgeri de gaze naturale.

Nu

s-a  făcut  dovada  că pierderile s-ar  datora unor neglijențe sau proastei

administrări pentru a  se putea  reține neincluderea  contravalorii  lor în

categoria  cheltuielilor nedeductibile fiscal, cum susțin recurentele-pârâte.

Acestea

sunt pierderile tehnologice, inerente într-o activitate de natura  celei

desfășurată de reclamantă și în limitele pierderilor  admisibile legal.

Reclamanta

a înregistrat în evidențele  contabile cheltuielile  cu livrările de gaze în

cuantum  valoric egal cu cel al gazelor cumpărate, ceea ce duce la  concluzia

că s-a înregistrat la cheltuieli și contravaloarea gazelor pierdute în rețeaua

de distribuție și în urma  erorilor  de măsurare, deci considerate ca nefiind

livrate la consumatori.

Pierderile

tehnologice  s-au inclus în prețul  de facturare  cu ridicata către beneficiar,

măsură avizată de Ministerul Finanțelor și de Oficiul Concurenței.

Prin

Hotărârea Guvernului nr.240/1997 s-a prevăzut stabilirea unor prețuri maximale

la gazele naturale și energia termică, iar prin Ordine  ale Ministerului

Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului și ale Ministerului Industriei și

Construcțiilor  s-au stabilit pierderi tehnologice de 3,57%, pe  când

reclamanta a  avut pierderi tehnologice mult  mai mici.

In

ce privește TVA și majorările  de întârziere  aferente, reținute  ca datorate

prin decizia  contestată și ca nedatorate de către instanța  de  fond, Curtea

consideră că soluția  acesteia  din urmă este cea corectă.

Are

în vedere că prin Hotărârea Guvernului nr.240/1997 s-au stabilit prețuri

diferențiate pentru gazele naturale livrate consumatorilor industriali și

altor  agenți economici, față de  cele livrate populației și cele livrate

agenților  economici producători de  energie termică și apă caldă destinate

populației, pentru cele folosite direct  sau indirect pentru energia  termică

și apă caldă de  către populație prevăzându-se  scutirea de  plată a TVA,

conform art.6 lit.A din Ordonanța Guvernului nr.3/1992,republicată, modificată

și  completată.

Pârâții

susțin că pierderile  cantitative  de gaze naturale nu au fost  cuprinse în

costuri și nu au fost  recuperate de la clienți prin preț și din acest motiv

reclamanta nu poate beneficia de deducerea TVA aferentă gazelor naturale

pierdute.

Insă

, acest punct  de  vedere nu poate fi reținut pentru că, așa cum am menționat

mai sus, pierderile au caracter tehnologic, se  încadrează în limitele

admisibile legal, nu pot fi imputabile reclamantei, iar la cheltuieli în

evidența  contabilă a inclus valoric și cele  cu gazele pierdute.

Ca

atare, pentru considerentele  arătate mai sus, în temeiul art.14 din Legea

nr.29/1990 și art.299 și următoarele din Codul de procedură civilă, se vor

respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursurile declarate de  Societatea comercială „Distrigaz Nord”SA Târgu Mureș

precum, și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș și

Ministerul Finanțelor Publice împotriva  sentinței civile nr.376 din 25

noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș-Secția  comercială și de

contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 februarie  2003.