ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 580/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 580/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-au
luat în examinare recursurile declarate de SC”Distrigaz Nord”SA Târgu Mureș,
precum și de DGFP a jud.Mureș și Ministerul Finanțelor Publice împotriva
sentinței civile nr.376 din 25 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu
Mureș-Secția comercială și de contencios administrativ.
La
apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă SC”Distrigaz Nord”SA Târgu
Mureș reprezentată de consilierul juridic V.C. și recurenții-pârâți DGFP
jud.Mureș și Ministerul Finanțelor Publice, ambii reprezentați de consilierul
juridic E.B..
Procedura
completă.
Reprezentantul
societății recurente a solicitat admiterea recursului cu referire la
motivele scrise depuse la dosar și respingerea recursului declarat de pârâți,
cu referire la motivele cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar.
Consilierul
juridic E.B. a solicitat, la rândul său, admiterea recursului declarat de
instituțiile pe care le reprezintă astfel cum a fost formulat și respingerea
recursului declarat de societatea reclamantă, conform întâmpinării formulate
în cauză.
Procurorul
a pus concluzii de respingere a recursului declarat de SC”Distrigaz Nord”SA
Târgu Mureș și de admitere a recursului declarat de instituțiile pârâte.
C
U R T E A
Asupra
recursurilor de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată la 25 ianuarie 2002, reclamanta SC”DISTRIGAZ NORD” SA a
solicitat anularea pct.2 din decizia nr.2050 din 19.12.2001 emisă de
Ministerul Finanțelor Publice.
In
motivarea acțiunii reclamanta arată că prin procesul verbal nr.16971 din
18.12.1999 întocmit de reprezentanți ai Direcției Controlului Financiar Fiscal
din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Mureș, s-a
stabilit în sarcina sa obligația de plată către bugetul de stat a sumei de
717.736.181.771 lei reprezentând impozit pe profit, impozit pe clădiri, TVA și
majorări de întârziere aferente acestora.
Mai
arată că prin decizia nr.2050/2001 Ministerul Finanțelor Publice a admis în
parte contestația, menținând procesul verbal pentru următoarele sume:
12.153.111.527 lei – impozit pe profit, 6.939.853.762 lei – majorări de
întârziere aferente impozitului pe profit, 152.086.799.009 lei TVA,
140.484.962.578 lei – majorări de întârziere aferente TVA și 8.548.672 lei –
impozit pe clădiri, sume pe care le contestă.
Menționează
că impozitul pe profit aferent cheltuielilor de reparații și pierderile
tehnologice, nu se datorează, deoarece reparațiile s-au făcut pentru a aduce la
parametrii de calitate și siguranță în exploatare construcțiilor , iar
pierderile tehnologice se datorează proprietății specifice a gazelor naturale.
In
ce privește TVA, arată că a livrat gaze naturale unor unități producătoare
de energie termică pentru populație, iar contravaloarea lor s-a facturat
fără TVA, conform Hotărârii Guvernului nr.240/1997 și notelor comune ale Ministerului
Finanțelor și Ministerului Industriei.
Curtea
de Apel Târgu Mureș-Secția comercială și de contencios administrativ, prin
sentința nr.376 din 25 noiembrie 2002 a admis în parte acțiunea și a dispus
anularea în parte a pct.2 din dispozitivul deciziei nr.2050/2001 a
Ministerului Finanțelor Publice, ca și a procesului verbal nr.16.971 din
8.12.1999, pentru sumele de 12.153.111.527 lei – impozit pe profit,
6.939.853.762 lei – majorări de întârziere aferente impozitului pe profit,
152.086.799.009 lei – TVA și 140.484.962.578 lei – majorări de întârziere
aferente TVA, cu obligarea pârâților de a restabili situația
economico-financiară a reclamantei în privința acestor sume.
De
asemenea, a respins cererea privind suma de 8.549.672 lei reprezentând
impozit pe clădiri, cu capetele de cerere subsecvente și a obligat pe pârâți
la 80.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanța
reține că reclamanta a înregistsrat, în anii 1997 și 1998, pierderi tehnologice
de numai 0,90% datorită unor fapte neimputabile și a diferențelor de măsurare
a consumurilor la cele 706.770 contoare, pierderi care se încadrează în
procentul admisibil de 3,57% și care s-au inclus în prețul de cost, așa cum
rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză și din expertiza tehnică
efectuată la Curtea de Conturi.
Referitor
la TVA, se reține că prin Hotărârea Guvernului nr.240/1997, dată în
aplicarea Legii nr.21/1996, s-a prevăzut că pentru gazele naturale destinate
populației și pentru producerea de energie termică și apă caldă destinate
populației, nu se facturează TVA.
Mai
reține că reclamanta datorează impozitul pe clădiri de 8.549.672 lei,
aferent cheltuielilor de reparații la sediul administrativ din Deva și impozitul
pe profit de 26.059.284 lei, cu majorările aferente de 20.620.282 lei pentru
aceste reparații, pentru că nu s-a mărit valoarea clădirii prin lucrările
efectuate.
Părțile
au declarat recurs împotriva sentinței.
Reclamanta
critică sentința numai în ce privește sumele pentru care nu s-a admis
acțiunea, susținând că prin lucrările de reparații s-a urmărit aducerea la
parametrii de calitate a sediilor sucursalei, în scopul prelungirii duratei de
exploatare, aprobate de conducerea societății conform prevederilor Legii
nr.15/1991 și Normelor de aplicare a acesteia.
Arată
că nu s-au făcut lucrări de modernizare, care să ducă la creșterea gradului de
confort și ambient cum greșit s-a reținut, ci lucrări de reparații, conform
tehnologiei actuale, pentru asigurarea unei durabilități sporite și siguranței
în exploatare.
Direcția
Generală a Finanțelor Publice Mureș, în nume propriu și în numele Ministerului
Finanțelor Publice, critică sentința pentru că, prin greșita aplicare a
actelor normative incidente în cauză s-au anulat eronat sumele stabilite în
sarcina reclamantei cu titlu de impozit pe profit, TVA și majorări de
întârziere aferente acestora, prin luarea în considerare a expertizei
contabile efectuată în cauză și a expertizei tehnice efectuată într-un
dosar aflat pe rolul altei instanțe.
Susține
că pierderile datorate unor neglijențe, erori de calcul, proastei
administrări a patrimoniului nu se includ în costuri și nu pot fi considerate
cheltuieli deductibile fiscal, iar pierderile datorate proprietăților
fizico-chimice ale gazelor naturale, unor lucrări specifice de reparații,
cele inerente activității de distribuție și transport sau cele ce
reprezintă consumuri tehnologicie care se reflectă în costurile de
producție, sunt deductibile fiscal numai dacă se încadrează în limitele admise
și dacă sunt recuperate prin preț de la clienți, ceea ce nu s-a dovedit de
către reclamantă.
Privitor
la TVA și majorările aferente, menționează că reclamanta avea obligația de a
colecta TVA pentru gazele naturale livrate agenților economici producători
de energie termică destinată populației, contrar motivării instanței că
Hotărârea Guvernului nr.240/1997 prevedea interdicția colectării TVA în
această situație, ceea ce nu este real.
Susține
și că organele de control au procedat legal la stabilirea TVA aferentă
pierderilor de gaze naturale și a majorărilor de întârziere, conform art.34
din Ordonanța Guvernului nr.3/1992, deoarece pierderile cantitative nu au fost
incluse în costuri și nu au fost recuperate prin preț de la clienți.
Recursurile
sunt nefondate.
In
ce privește recursul declarat de reclamantă, Curtea reține că se datorează
impozitul pe clădiri și impozitul pe profit, cu majorările aferente, pentru
lucrările de reparații aduse unor sedii ale acesteia, deoarece aceste lucrări
sunt de investiții, urmărind extinderea unui corp de clădire, înlocuirea
ușilor și geamurilor metalice cu altele din aluminiu și termopan și folosirea
unor materiale de construcții fonoabsorbante,ceea ce depășește caracterul
unor simple lucrări.
In
plus, în evidențele contabile nu s-a mărit valoarea clădirii reparate,
datorându-se astfel impozitul pe clădiri, ca și impozitul pe profit aferent cheltuielilor
făcute cu aceste îmbunătățiri, la care se adaugă majorările corespunzătoare.
Referitor
la recursul declarat de pârâte, și acesta este nefondat.
Curtea
are în vedere că reclamanta a înregistrat pierderi tehnologice în procesul de
stocare, transport și distribuție a gazelor naturale, dar pierderile respective
erau inerente și s-au încadrat în limitele admise legal.
Pierderile
s-au datorat scurgerilor de gaze accidentale (accidente tehnice, avarii în
sistemele de distribuție, pierderi cu ocazia înlocuirii unor conducte etc),
construcției și calității diferite ale contoarelor care măsoară utilizarea
gazelor, dilatării gazelor urmare temperaturii aerului, calității
necorespunzătoare a gazelor livrate (având impurități) etc, ceea ce a dus la
existența unei diferențe cantitative între gazele naturale cumpărate de
reclamantă și cele vândute de aceasta.
Trebuia
ținut cont că rețeaua de conducte de distribuție era de 11.930 km în
anul 1999, din care o mare parte avea o stare tehnică precară, cu depășirea
duratei normale de serviciu, ceea ce a făcut posibilă intervenirea a
numeroase avarii, cu scurgeri de gaze naturale.
Nu
s-a făcut dovada că pierderile s-ar datora unor neglijențe sau proastei
administrări pentru a se putea reține neincluderea contravalorii lor în
categoria cheltuielilor nedeductibile fiscal, cum susțin recurentele-pârâte.
Acestea
sunt pierderile tehnologice, inerente într-o activitate de natura celei
desfășurată de reclamantă și în limitele pierderilor admisibile legal.
Reclamanta
a înregistrat în evidențele contabile cheltuielile cu livrările de gaze în
cuantum valoric egal cu cel al gazelor cumpărate, ceea ce duce la concluzia
că s-a înregistrat la cheltuieli și contravaloarea gazelor pierdute în rețeaua
de distribuție și în urma erorilor de măsurare, deci considerate ca nefiind
livrate la consumatori.
Pierderile
tehnologice s-au inclus în prețul de facturare cu ridicata către beneficiar,
măsură avizată de Ministerul Finanțelor și de Oficiul Concurenței.
Prin
Hotărârea Guvernului nr.240/1997 s-a prevăzut stabilirea unor prețuri maximale
la gazele naturale și energia termică, iar prin Ordine ale Ministerului
Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului și ale Ministerului Industriei și
Construcțiilor s-au stabilit pierderi tehnologice de 3,57%, pe când
reclamanta a avut pierderi tehnologice mult mai mici.
In
ce privește TVA și majorările de întârziere aferente, reținute ca datorate
prin decizia contestată și ca nedatorate de către instanța de fond, Curtea
consideră că soluția acesteia din urmă este cea corectă.
Are
în vedere că prin Hotărârea Guvernului nr.240/1997 s-au stabilit prețuri
diferențiate pentru gazele naturale livrate consumatorilor industriali și
altor agenți economici, față de cele livrate populației și cele livrate
agenților economici producători de energie termică și apă caldă destinate
populației, pentru cele folosite direct sau indirect pentru energia termică
și apă caldă de către populație prevăzându-se scutirea de plată a TVA,
conform art.6 lit.A din Ordonanța Guvernului nr.3/1992,republicată, modificată
și completată.
Pârâții
susțin că pierderile cantitative de gaze naturale nu au fost cuprinse în
costuri și nu au fost recuperate de la clienți prin preț și din acest motiv
reclamanta nu poate beneficia de deducerea TVA aferentă gazelor naturale
pierdute.
Insă
, acest punct de vedere nu poate fi reținut pentru că, așa cum am menționat
mai sus, pierderile au caracter tehnologic, se încadrează în limitele
admisibile legal, nu pot fi imputabile reclamantei, iar la cheltuieli în
evidența contabilă a inclus valoric și cele cu gazele pierdute.
Ca
atare, pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art.14 din Legea
nr.29/1990 și art.299 și următoarele din Codul de procedură civilă, se vor
respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursurile declarate de Societatea comercială „Distrigaz Nord”SA Târgu Mureș
precum, și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș și
Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.376 din 25
noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș-Secția comercială și de
contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.