ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2609/2003

S-au luat în examinare

recursurile declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, prin D.G.F.P.Constanța, Consiliul Local Constanța (Municipiul

Constanța, prin Primar), R.A.”Exploatarea Domeniului Public și Privat”

Constanța împotriva deciziei nr.112 C din     9 octombrie 2002 a Curții de Apel

Constanța, Secția civilă.

La apelul nominal s-au prezentat

intimații-reclamanți H.D.Ș., L.E.F., personal, lipsind toți recurenții-pârâți.

Procedura completă.

Curtea constată că

recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin

D.G.F.P.Constanța, a solicitat judecarea recursului în lipsă, conform art.242

alin.ultim din C.proc.civ.și acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a

fost investită.

Intimații-reclamanți H.D.Ș.

și L.E.F., având pe rând cuvântul, solicită respingerea tuturor recursurilor ca

nefondate, conform  art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ.

C U R T E A

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă

nr.131/01.03.2000 a Tribunalului Constanța, a fost admisă acțiunea în

revendicare formulată de reclamanții P.I., H.D.Ș., L.E.F., în contradictoriu cu

pârâții: Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P.C.F.S.Constanța, Consiliul Local

Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și R.A.E.D.P.P.Constanța și pe cale

de consecință, pârâții au fost obligați să lase reclamanților deplina

proprietate și posesie cu privire la imobilul situat în Constanța,

str.Arhiepiscopiei nr.22 (fostă Gr.Cantacuzino, Muzeelor și E.P.), colț cu

str.Titulescu nr.19, compus din 1035 mp teren și construcție P + 1 cu

dimensiunile și vecinătățile identificate pe planul de situație anexă la

raportul de expertiză tehnică întocmit de ing.M.E..

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu compus din construcție P + 1

și teren aferent în suprafață de 1035 mp situat în Constanța,

str.Arhiepiscopiei nr.22 colț cu str.N.Titulescu nr.19 a aparținut autorului

reclamanților, L.H.F., astfel cum rezultă din actele de vânzare-cumpărare

autentice nr.1977/1906, nr.815/1909, nr.1146/1911 și autorizației de

construcție din 19.05.1909. Că reclamanții se legitimează sub aspectul

calității prin certificatul de moștenitor nr.3581/1992 în calitate de succesori

ai autorului H.F., decedat la data de 17.12.1958.

S-a mai reținut că,

imobilul în litigiu a fost pus la dispoziția armatei sovietice prin Ordinul de

rechiziție nr.758/1946, iar ulterior a trecut în proprietatea statului în baza

Decretului nr.712/1966. La data de 20.04.1952 autorului L.H.F. i s-a fixat

domiciliu obligatoriu în comuna Bicaz, satul Bicazul Ardelean.

De asemenea, s-a reținut că

imobilul în litigiu a intrat în posesia statului în mod abuziv, sens în care nu

sunt incidente prevederile Legii 112/1995 în vederea soluționării cauzei, iar

reclamanții au la dispoziție calea dreptului comun reglementată de art.480-481

C.civ., în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului din

litigiu.

Curtea de Apel Constanța

prin decizia civilă nr.112/C/9 octombrie 2002 a respins ca nefondate apelurile

declarate de pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin

Primar, R.A.E.D.P.P.Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu menționat în petitul acțiunii

în revendicare a aparținut autorului L.H.F.decedat la data de 17.12.1958, pe

urma căruia au rămas ca succesori legali, reclamanții. Că imobilul în litigiu a

fost pus la dispoziția armatei sovietice, cu începere de la 01.05.1946 și până

la 15.08.1947, prin Ordinul de rechiziție nr.758/2779/19.02.1946. Ulterior, respectiv

la 20.04.1952 autorul și soția lui au avut domiciliu obligatoriu în comuna

Bicaz.

De asemenea s-a reținut că

imobilul în litigiu a intrat în posesia Statului Român în baza Decretului

nr.712/02.09.1966, deci fără titlu valabil,deoarece acest act normativ

contravenea Constituției României din acea perioadă, Tratatelor internaționale

la care România era parte, dispozițiilor C.civ. – art.480-481 și Declarația

Universală a Drepturilor Omului.

Împotriva deciziei civile

mai sus menționată au declarat recurs: Ministerul Finanțelor Publice –

D.G.F.P.Constanța, Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar

și R.A.”Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța.

Ministerul Finanțelor

Publice – D.G.F.P.Constanța critică decizia atacată ca fiind netemeinică și

nelegală – invocând prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ., deoarece:

- Ministerul Finanțelor

Publice reprezintă interesele statului în justiție în litigiile al căror obiect

îl formează bunurile din domeniul public de interes național. Or în cauză

bunurile revendicate fac parte din domeniul unităților

administrativ-teritoriale. În atare situație Ministerul Finanțelor Publice nu

are calitate procesuală pasivă, o astfel de calitate o au unitățile

administrativ-teritoriale care le dețin în patrimoniu.

R.A.”Exploatarea Domeniului

Public și Privat” Constanța critică decizia atacată ca fiind netemeinică și

nelegală – invocând prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ., deoarece:

- Imobilul în litigiu a

fost preluat de stat cu titlu valabil, respectiv Decretul nr.712/1966 și

Decretul nr.218/1960. Conform acestor acte normative, acțiunea în restituirea

imobilului în natură sau prin echivalent se prescrie în termen de 2 ani

socotiți de la data când a avut loc intrarea în posesie. Reclamanții nu au

făcut dovada că s-au adresat instanțelor judecătorești în termenul de

prescripție de 2 ani prevăzut de lege.

Consiliul Local Constanța

și Municipiul Constanța prin Primar critică decizia atacată ca fiind

netemeinică și nelegală – invocând art.304 pct.9 C.proc.civ. – deoarece:

- În mod greșit, instanța

de apel a considerat că imobilul în litigiu a intrat în posesia statului fără

titlu, ignorând valabilitatea Decretelor nr.218/1960 și nr.712/1966 care

constituie titluri valabile de preluarea imobilului în litigiu de către Statul

Român.

- Instanța de apel trebuia

să verifice dacă reclamanții s-au adresat instanțelor judecătorești în termenul

de 2 ani prevăzut de Decretul nr.712/1966, în vederea restituirii imobilului

revendicat în natură sau echivalent.

Cu privire la recursurile

promovate de: Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și

R.A.”Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța se rețin următoarele:

Cum motivele de recurs ale

celor trei instituții sunt asemănătoare, ele vor fi analizate împreună.

Reclamanții H.C.și L.E.F.au

investit instanțele judecătorești cu o acțiune în revendicare, întemeiată pe

prevederile art.480 C.civ., prin care au solicitat restabilirea dreptului de

proprietate cu privire la imobilul compus din construcție P + 1 și terenul

aferent în suprafață de 1035 mp, situat în municipiul Constanța,

str.Arhiepiscopiei nr.22 (fostă Gr.Cantacuzino, Muzeelor și E.P.) colț cu

strada Titulescu nr.19 (fostă Lazăr Catargiu).

Reclamanții au făcut dovada

că imobilul în litigiu a aparținut autorului reclamanților, L.H.F. – decedat la

17.12.1958, astfel cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare

nr.1977/1906, 815/1909, 1146/1911 și autorizația de construcție din 19.05.1909

fila 8, filele 36-40 din dosarul nr.10436/1996 al Judecătoriei Medgidia, anexat

la dosarul cauzei.

De asemenea, reclamanții au

făcut dovada calității lor de succesori legali ai autorului L.H.F., certificat

de moștenitor nr.3581/15.09.1992 fila 5 dosar 10436/1996.

Prin ordinul de rechiziție

nr.758/09.02.1947 – fila 9 dosar 10436/1996, imobilul în litigiu a fost pus la

dispoziția armatei sovietice, iar prin decizia nr.233/1952 autorului L.H.F. i-a

fost stabilit domiciliu obligatoriu în comuna Bicaz, satul Bicazul Ardelean –

adresă nr.61038/06.12.1991 – dosar 10436/1996.

Ulterior, imobilul

revendicat a trecut în posesia statului în baza Decretului nr.712/1966, prin

care s-a stabilit că, se încadrează în prevederile art.III din Decretul

nr.218/1960 și se află în posesia unei organizații socialiste, de la data intrării

în posesia statului.

Analizând actele pe baza

cărora Statul Român a preluat imobilul în litigiu, urmează a se constata că

art.III din Decretul nr.218/1960 prevede că „dreptul la orice acțiune având ca

obiect restituirea în natură sau prin echivalent, a unui bun intrat, înainte de

data publicării decretului în posesia statului, în aceea a unei organizații

obștești – fie fără nici un titlu, se prescrie prin 2 ani socotiți de la data

când a avut loc intrarea în posesie”.

Acest decret statuează

asupra unor împrejurări ce s-au petrecut înainte de apariția sa, deci

retroactivează.

Se consfințește, de

asemenea, practic împiedicarea accesului la justiție a celui deposedat, punând

pe posesor (statul) la adăpostul oricărei acțiuni, având ca obiect restituirea

în natură sau echivalent a bunului intrat fără titlu, deci prin abuz, în

posesia sa, înainte de 01.07.1960.

În orice caz – chiar și în

aceste condiții – nu i se conferă statului titlu de proprietate conform art.645

C.civ., pentru că statul, intrând în stăpânirea imobilului, fără titlu și în

mod abuziv, nu a exercitat o posesie utilă în spiritul art.1846-1847 C.civ..

Cel de-al doilea decret,

respectiv nr.712/1966 reprezintă o dovadă că nici măcar legiuitorul din acea

epocă nu a crezut în legalitatea Decretului nr.218/1960 și, încălcând și mai

flagrant principiile de drept și prevederile constituționale, consfințește

abuzul început prin Decretul nr.218/1960, în sensul că statuează că bunurile ce

se încadrează în prevederile art.III din decretul mai înainte menționat, aflate

în posesia statului sunt considerate proprietate de stat de la data intrării în

posesia statului.

Prin  urmare, ambele

decrete contravin Constituției României din 1952 și respectiv Constituției din

1965, legi organice și Tratatelor internaționale la care România este parte,

astfel că cele două decrete nu conferă titlu Statului, având în vedere și

prevederile art.6 din Legea nr.213/1998.

Având în vedere supremația

Constituției față de celelalte legi, cele două decrete contravin art.12 din

Constituția din 1952 care cuprinde norme de protecția generală a proprietății

private și respectiv art.12 și 36 din Constituția din 1965, precum și art.481

C.civ., potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară

numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă

despăgubire.

Așadar, instanțele au

constatat legal și temeinic, având în vedere prevederile art.480-481 C.civ. ce

constituie temeiul de drept al acțiunii, că reclamanții au titlu valabil de

proprietate cu privire la imobilul în litigiu, iar statul care a devenit

posesor prin decretele mai sus menținute, nu are titlul de proprietate.

Cum reclamanții sunt

titularii dreptului de proprietate cu privire la imobilul revendicat, acțiunea

în revendicare formulată în cauză este imprescriptibilă, ceea ce înseamnă că

poate fi introdusă oricând și nu în termenul de 2 ani prevăzut de Decretul

nr.712/1966 așa cum susțin recurenții.

Față de aceste considerente

susținerea recurenților că reclamanții au posibilitatea să urmeze procedura

prevăzută de Legea nr.112/1995 este neîntemeiată pentru că această procedură

poate fi urmată în cazul în care imobilul a intrat cu titlu în proprietatea

statului, ceea ce în speță nu este cazul.

Cu privire la recursul

declarat de Ministerul Finanțelor – D.G.F.P.Constanța, se rețin următoarele:

Potrivit art.6 alin.2 și 12

pct.5 din Legea nr.213/1998, în litigiile referitoare la bunurile preluate de

Statul Român fără titlu valabil – abuziv – ele pot fi revendicate pe calea

dreptului comun - art.480-481 C.civ., iar statul este reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice.

Față de actul normativ mai

sus menționată, se constată că în speță statul prin Ministerul Finanțelor

Publice are calitate procesuală pasivă.

Așadar, față de cele reținute

Curtea constată că recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice –

D.G.F.P.Constanța, Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța, precum și

R.A.”Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța împotriva deciziei

civile nr.112/09.10.2002 a Curții de Apel Constanța sunt nefondate și în

conformitate cu art.312 alin.1 C.proc.civilă se vor respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile

declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția

Generală a Finanțelor Publice Constanța, Consiliul Local Constanța și

R.A.”Exploatarea Domeniului Public și Privat”Constanța împotriva deciziei 112

din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța, Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2003.