ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2609/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.Constanța, Consiliul Local Constanța (Municipiul Constanța, prin Primar), R.A.”Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța împotriva deciziei nr.112 C din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța, Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat intimații-reclamanți H.D.Ș., L.E.F., personal, lipsind toți recurenții-pârâți. Procedura completă. Curtea constată că recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.Constanța, a solicitat judecarea recursului în lipsă, conform art.242 alin.ultim din C.proc.civ.și acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită.

Intimații-reclamanți H.D.Ș. și L.E.F., având pe rând cuvântul, solicită respingerea tuturor recursurilor ca nefondate, conform art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ.

C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr.131/01.03.2000 a Tribunalului Constanța, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamanții P.I., H.D.Ș., L.E.F., în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P.C.F.S.Constanța, Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și R.A.E.D.P.P.Constanța și pe cale de consecință, pârâții au fost obligați să lase reclamanților deplina proprietate și posesie cu privire la imobilul situat în Constanța, str.Arhiepiscopiei nr.22 (fostă Gr.Cantacuzino, Muzeelor și E.P.), colț cu str.Titulescu nr.19, compus din 1035 mp teren și construcție P + 1 cu dimensiunile și vecinătățile identificate pe planul de situație anexă la raportul de expertiză tehnică întocmit de ing.M.E..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu compus din construcție P + 1 și teren aferent în suprafață de 1035 mp situat în Constanța, str.Arhiepiscopiei nr.22 colț cu str.N.Titulescu nr.19 a aparținut autorului reclamanților, L.H.F., astfel cum rezultă din actele de vânzare-cumpărare autentice nr.1977/1906, nr.815/1909, nr.1146/1911 și autorizației de construcție din 19.05.1909. Că reclamanții se legitimează sub aspectul calității prin certificatul de moștenitor nr.3581/1992 în calitate de succesori ai autorului H.F., decedat la data de 17.12.1958. S-a mai reținut că, imobilul în litigiu a fost pus la dispoziția armatei sovietice prin Ordinul de rechiziție nr.758/1946, iar ulterior a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.712/1966.

La data de 20.04.1952 autorului L.H.F. i s-a fixat domiciliu obligatoriu în comuna Bicaz, satul Bicazul Ardelean. De asemenea, s-a reținut că imobilul în litigiu a intrat în posesia statului în mod abuziv, sens în care nu sunt incidente prevederile Legii 112/1995 în vederea soluționării cauzei, iar reclamanții au la dispoziție calea dreptului comun reglementată de art.480-481 C.civ., în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu. Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr.112/C/9 octombrie 2002 a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, R.A.E.D.P.P.Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu menționat în petitul acțiunii în revendicare a aparținut autorului L.H.F.decedat la data de 17.12.1958, pe urma căruia au rămas ca succesori legali, reclamanții. Că imobilul în litigiu a fost pus la dispoziția armatei sovietice, cu începere de la 01.05.1946 și până la 15.08.1947, prin Ordinul de rechiziție nr.758/2779/19.02.1946. Ulterior, respectiv la 20.04.1952 autorul și soția lui au avut domiciliu obligatoriu în comuna Bicaz. De asemenea s-a reținut că imobilul în litigiu a intrat în posesia Statului Român în baza Decretului nr.712/02.09.1966, deci fără titlu valabil,deoarece acest act normativ contravenea Constituției României din acea perioadă, Tratatelor internaționale la care România era parte, dispozițiilor C.civ.

– art.480-481 și Declarația Universală a Drepturilor Omului. Împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs: Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P.Constanța, Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și R.A.”Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța. Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P.Constanța critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală – invocând prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ., deoarece: - Ministerul Finanțelor Publice reprezintă interesele statului în justiție în litigiile al căror obiect îl formează bunurile din domeniul public de interes național. Or în cauză bunurile revendicate fac parte din domeniul unităților administrativ-teritoriale.

În atare situație Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, o astfel de calitate o au unitățile administrativ-teritoriale care le dețin în patrimoniu. R.A.”Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală – invocând prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ., deoarece: - Imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil, respectiv Decretul nr.712/1966 și Decretul nr.218/1960. Conform acestor acte normative, acțiunea în restituirea imobilului în natură sau prin echivalent se prescrie în termen de 2 ani socotiți de la data când a avut loc intrarea în posesie. Reclamanții nu au făcut dovada că s-au adresat instanțelor judecătorești în termenul de prescripție de 2 ani prevăzut de lege.

Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală – invocând art.304 pct.9 C.proc.civ. – deoarece: - În mod greșit, instanța de apel a considerat că imobilul în litigiu a intrat în posesia statului fără titlu, ignorând valabilitatea Decretelor nr.218/1960 și nr.712/1966 care constituie titluri valabile de preluarea imobilului în litigiu de către Statul Român. - Instanța de apel trebuia să verifice dacă reclamanții s-au adresat instanțelor judecătorești în termenul de 2 ani prevăzut de Decretul nr.712/1966, în vederea restituirii imobilului revendicat în natură sau echivalent. Cu privire la recursurile promovate de: Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și R.A.”Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța se rețin următoarele: Cum motivele de recurs ale celor trei instituții sunt asemănătoare, ele vor fi analizate împreună.

Reclamanții H.C.și L.E.F.au investit instanțele judecătorești cu o acțiune în revendicare, întemeiată pe prevederile art.480 C.civ., prin care au solicitat restabilirea dreptului de proprietate cu privire la imobilul compus din construcție P + 1 și terenul aferent în suprafață de 1035 mp, situat în municipiul Constanța, str.Arhiepiscopiei nr.22 (fostă Gr.Cantacuzino, Muzeelor și E.P.) colț cu strada Titulescu nr.19 (fostă Lazăr Catargiu). Reclamanții au făcut dovada că imobilul în litigiu a aparținut autorului reclamanților, L.H.F. – decedat la 17.12.1958, astfel cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare nr.1977/1906, 815/1909, 1146/1911 și autorizația de construcție din 19.05.1909 fila 8, filele 36-40 din dosarul nr.10436/1996 al Judecătoriei Medgidia, anexat la dosarul cauzei.

De asemenea, reclamanții au făcut dovada calității lor de succesori legali ai autorului L.H.F., certificat de moștenitor nr.3581/15.09.1992 fila 5 dosar 10436/1996. Prin ordinul de rechiziție nr.758/09.02.1947 – fila 9 dosar 10436/1996, imobilul în litigiu a fost pus la dispoziția armatei sovietice, iar prin decizia nr.233/1952 autorului L.H.F. i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu în comuna Bicaz, satul Bicazul Ardelean – adresă nr.61038/06.12.1991 – dosar 10436/1996. Ulterior, imobilul revendicat a trecut în posesia statului în baza Decretului nr.712/1966, prin care s-a stabilit că, se încadrează în prevederile art.III din Decretul nr.218/1960 și se află în posesia unei organizații socialiste, de la data intrării în posesia statului.

Analizând actele pe baza cărora Statul Român a preluat imobilul în litigiu, urmează a se constata că art.III din Decretul nr.218/1960 prevede că „dreptul la orice acțiune având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent, a unui bun intrat, înainte de data publicării decretului în posesia statului, în aceea a unei organizații obștești – fie fără nici un titlu, se prescrie prin 2 ani socotiți de la data când a avut loc intrarea în posesie”. Acest decret statuează asupra unor împrejurări ce s-au petrecut înainte de apariția sa, deci retroactivează. Se consfințește, de asemenea, practic împiedicarea accesului la justiție a celui deposedat, punând pe posesor (statul) la adăpostul oricărei acțiuni, având ca obiect restituirea în natură sau echivalent a bunului intrat fără titlu, deci prin abuz, în posesia sa, înainte de 01.07.1960.

În orice caz – chiar și în aceste condiții – nu i se conferă statului titlu de proprietate conform art.645 C.civ., pentru că statul, intrând în stăpânirea imobilului, fără titlu și în mod abuziv, nu a exercitat o posesie utilă în spiritul art.1846-1847 C.civ.. Cel de-al doilea decret, respectiv nr.712/1966 reprezintă o dovadă că nici măcar legiuitorul din acea epocă nu a crezut în legalitatea Decretului nr.218/1960 și, încălcând și mai flagrant principiile de drept și prevederile constituționale, consfințește abuzul început prin Decretul nr.218/1960, în sensul că statuează că bunurile ce se încadrează în prevederile art.III din decretul mai înainte menționat, aflate în posesia statului sunt considerate proprietate de stat de la data intrării în posesia statului.

Prin urmare, ambele decrete contravin Constituției României din 1952 și respectiv Constituției din 1965, legi organice și Tratatelor internaționale la care România este parte, astfel că cele două decrete nu conferă titlu Statului, având în vedere și prevederile art.6 din Legea nr.213/1998. Având în vedere supremația Constituției față de celelalte legi, cele două decrete contravin art.12 din Constituția din 1952 care cuprinde norme de protecția generală a proprietății private și respectiv art.12 și 36 din Constituția din 1965, precum și art.481 C.civ., potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Așadar, instanțele au constatat legal și temeinic, având în vedere prevederile art.480-481 C.civ. ce constituie temeiul de drept al acțiunii, că reclamanții au titlu valabil de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, iar statul care a devenit posesor prin decretele mai sus menținute, nu are titlul de proprietate. Cum reclamanții sunt titularii dreptului de proprietate cu privire la imobilul revendicat, acțiunea în revendicare formulată în cauză este imprescriptibilă, ceea ce înseamnă că poate fi introdusă oricând și nu în termenul de 2 ani prevăzut de Decretul nr.712/1966 așa cum susțin recurenții. Față de aceste considerente susținerea recurenților că reclamanții au posibilitatea să urmeze procedura prevăzută de Legea nr.112/1995 este neîntemeiată pentru că această procedură poate fi urmată în cazul în care imobilul a intrat cu titlu în proprietatea statului, ceea ce în speță nu este cazul.

Cu privire la recursul declarat de Ministerul Finanțelor – D.G.F.P.Constanța, se rețin următoarele: Potrivit art.6 alin.2 și 12 pct.5 din Legea nr.213/1998, în litigiile referitoare la bunurile preluate de Statul Român fără titlu valabil – abuziv – ele pot fi revendicate pe calea dreptului comun - art.480-481 C.civ., iar statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Față de actul normativ mai sus menționată, se constată că în speță statul prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă. Așadar, față de cele reținute Curtea constată că recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P.Constanța, Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța, precum și R.A.”Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța împotriva deciziei civile nr.112/09.10.2002 a Curții de Apel Constanța sunt nefondate și în conformitate cu art.312 alin.1 C.proc.civilă se vor respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, Consiliul Local Constanța și R.A.”Exploatarea Domeniului Public și Privat”Constanța împotriva deciziei 112 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța, Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.