ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3170/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3170/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 3 februarie 2003, V.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței anularea hotărârii nr .6860 din 21 ianuarie 2003 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative menționate, fiind născută în refugiu la data de 6 august 1943. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 223 din 18 martie 2003, a admis contestația reclamantei V.E.
și a anulat hotărârea nr. 6860 din 21 ianuarie 2003, a Casei de Pensii Cluj. A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască calitatea de refugiat, în condițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pe perioada 6 august 1943 – 1 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile cuvenite de lege, începând cu data de 1 ianuarie 2003. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în considerarea dispozițiilor art. 100 C. fam. și art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 3/1945, era exclus ca reclamanta să aibă alt domiciliu decât al părinților și nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu minorilor născuți în refugiu, statul având îndatorirea de protecție și sprijin în mod egal, tuturor cetățenilor săi.
Împotriva sentinței nr. 223 din 18 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut în esență că intimata s-a născut la data de 6 august 1943 în comuna Bănești, județul Prahova, din părinți care s-au refugiat anterior nașterii, în această localitate și că nu are calitatea de refugiat, întrucât legea stabilește în mod imperativ și limitativ, categoriile care pot beneficia de aceste drepturi. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G.
nr. 105/1999 și soțului supraviețuitor. Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice. Cu această motivare, soluția Curții de apel este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 223 din 18 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.