ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1004/2003

In sedinta publica de la 26 februarie 2003 au avut loc dezbaterile asupra recursului recursul declarat de reclamanta D.O.impotriva deciziei nr. 50 din 28 mai 2002 a Curtii de Apel Ploiesti - Sectia civila. Pronuntarea asupra recursului a fost amanata la 13 martie 2003, continutul dezbaterilor si amanarea de pronuntare fiind consemnate in incheierea de la 26 februarie 2003. Deliberand asupra recursului CURTEA retine urmatoarele Prin actiunea formulata la 9 noiembrie 2001 si intitulata “CONTESTATIE” D.O., reprezentata prin mandatarul sau D.I., a chemat in judecata PRIMARIA MUNICIPIULUI PLOIESTI solicitand anularea Dispozitiei nr. 2370 emise de parata la 11 octombrie 2001 si prin care a fost respinsa cererea prin care reclamanta solicitase,in conditiile prevazute de Legea nr. 10/2001 restituirea imobilului format din constructie si casa de locuit situat in Ploiesti , str. Italiana nr. 2, judetul Prahova.

In motivarea actiunii - intemeiate in drept pe dispozitiile art. 480 din C.civ.si respectiv ale art. 24 punctul 7 si urmatoarele din Legea nr. 10/2001 - s-a mentionat ca imobilul a apartinut numitilor C.I.si C.V.a caror unica mostenitoare legala este reclamanta. S-a sustinut de asemenea ca refuzul paratei de restituire a respectivului bun pe considerentul ca acesta ar fi fost preluat legal de catre stat este nejustificat intrucat hotararea judecatoreasca prin care s-a incuviintat scoaterea imobilului la licitatie nu a fost pusa in executare. Actiunea astfel formulata a fost inregistrata pe rolul Sectiei civile a Tribunalului Ploiesti cu numarul de dosar 10918/2001. In ceea ce o priveste parata PRIMARIA MUNICIPIULUI PLOIESTI a solicitat respingerea actiunii sens in care a formulat si o intampinare.

Prin sentinta nr.109 pronuntata la 8 martie 2002 instanta astfel sesizata a respins actiunea ca neintemeiata. Apelul facut ulterior de reclamanta impotriva acestei sentinte a fost de asemenea respins prin decizia nr. 50/28 mai 2002 pronuntata de Sectia civila a Curtii de Apel Ploiesti in dosarul nr. 3470/2002. Pentru a pronunta acesta decizie instanta de apel a retinut in esenta ca , in mod incontestabil, imobilul in litigiu a apartinut initial parintilor reclamantei, C.I.si C.V., mentionandu-se totodata ca ulterior respectivul bun a trecut in proprietatea statului in urma unei proceduri judiciare de executare silita efectuate conform Decretului nr. 221/1951..

Intrucat executarea silita a avut ca obiect debite de natura fiscala inregistate in sarcina lui C.I.instanta de apel a apreciat ca reclamanta nu este indreptatita sa solicite restituirea imobilului deoarece nu s-a conformat cerintelor art. 2 alin. 1 litera d. din Legea nr. 10/2001 in sensul de a face dovada ca neplata impozitelor s-ar fi datorat unor motive independente de vointa proprietarilor. La 26 iunie 2002 reclamanta D.O.

a declarat recurs impotriva deciziei astfel pronuntate, cauza fiind apoi inregistrata pe rolul Sectiei Civile a Curtii Supreme de Justitie cu numarul de dosar 3138 / 2002. In motivarea recursului intemeiat pe dispozitiile art. 304 punctele 7, 8, 9 si 10 din C.proc.civ.au fost reiterate sustinerile recurentei potrivit carora in cazul imobilului ce formeaza obiectul litigiului procedura prevazuta de Decretul nr. 221 / 1951 nu a fost finalizata astfel incat nu exista temeiuri pentru a se aprecia ca bunul ar fi fost preluat de catre stat cu titlu legal.

Aprecierea instantei de apel referitoare la neindeplinirea de catre reclamanta a cerintelor art. 2 alin. 1 litera d din Legea nr. 10 / 2002 a fost de asemenea criticata evocandu-se in acest sens declaratiile notariale aflate in dosarul de fond (filele 48 si 49) si prin care numitii M.R.si A.N.care atesta ca proprietarul C.I.nu a fost in masura sa isi indeplineasca obligatiile restante de natura fiscala in principal datorita bolilor de care suferea. In ceea ce o priveste intimata - parata PRIMARIA MUNICIPIULUI PLOIESTI a solicitat respingerea recursului. Recursul este fondat pentru considerentele care se vor arata in continuare.

In acest sens este de retinut ca prin Decretul 224/1951 s-a instituit o procedura speciala, preponderent administrativa, de executare silita imobiliara “pentru realizarea creantelor Statului”, art. 1 din actul normativ mentionat prevazand expres ca aceasta reglementare urma sa se aplice pentru “urmarirea restantelor si majorarilor din impozite, taxe si alte venituri bugetare, datorate de populatie”. Este de asemenea de observat ca prin art. 2, art. 7 si art. 15 din Decretul 224/1951 instantelor de judecata le-au fost conferite prerogative care vizau in principal verificarea legalitatii formelor de de urmarire efectuate de organele administrative abilitate sa initieze aceasta procedura si anume de “organele Ministerului Finantelor”.

Conform acelorasi prerogative instanta putea pronunta o hotarare de incuviintare a vanzarii imobilului aflat in proprietatea debitorului. In raport cu textele de lege amintite Curtea retine ca hotararea judecatoresca astfel pronuntata nu echivala cu o pierdere a dreptului de proprietate imobiliara al debitorului ci crea doar premisele pentru o asemenea expropriere in conditiile continuarii formelor de urmarire silita. In acelasi sens sunt de amintit si dispozitiile 16 alin. 1 din Decretul 224/1951 care ii confereau debitorului dreptul de a “achita suma datorata, majorarile si cheltuielile de judecata” pana cel mai tarziu in ziua fixata pentru vanzarea la licitatie a imobilului, deci si ulterior pronuntarii de catre instanta a hotararii mentionate.

Asa fiind pierderea dreptului de proprietate al debitorului in conditiile Decretului nr. 224/1951 putea interveni numai in situatiile prevazute de art. 17 si 18 adica fie prin vanzarea efectiva a imobilului la licitatie, fie - ca varianta subsidiara - prin “predarea” respectivului bun “fara plata Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare” locale, in ambele situatii fiind insa obligatorie intocmirea unui “proces-verbal”.

In speta s-a facut in mod incontestabil dovada ca impotriva autorului contestatoarei, C.I., a fost inceputa procedura de executare silita instituita prin Decretul nr. 224/1951 si ca Tribunalul Popular al Orasului Ploiesti a incuviintat vanzarea imobilului proprietatea acestuia situat in Ploiesti , str. Italiana nr. 2 “pentru lichidarea restantelor in suma totala de 1618,50 lei” , sens in care a fost pronuntata sentinta civila nr. 1384 din 26 septembrie 1953. Legat de aceasta imprejurare punctul de vedere al instantelor care s-au pronuntat in cauza de fata - astfel cum apare el reflectat in considerentele hotararilor date in speta - pare a fi fost in sensul ca exproprierea imobilului debitorului a operat la data pronuntarii sentintei de incuviintare a vanzarii silite a respectivului bun.

Asa dupa cum s-a evidentiat deja aceasta constituie o aplicare gresita a prevederilor Decretului 224 / 1951, ceea ce atrage in speta incidenta art. 304 punctul 9 din C.proc.civ. De altfel instanta de apel nici nu a analizat apararile recurentei-contestatoarei care in mod expres a sustinut ca ulterior pronuntarii sentintei de scoatere a imobilului la licitatie nu s-au efectuat celelate acte procedurale pe care le presupunea finalizarea formelor de executare silita. Prin urmare in cauza isi gasesc aplicarea si prevederile art. 304 punctul 10 din C.proc.civ. In alta ordine de idei Curtea retine ca in fata primei instante si in apel nu au fost administrate probe care sa permita o corecta stabilirea a dinamicii raporturilor juridice si a situatiilor de fapt intervenite ulterior pronuntarii sentintei de incuviintare a scoaterii imobilului la vanzare.

O asemenea clarificare este insa absolut necesara cu atat mai mult cu cat in recurs (fila 12 din dosar) contestatoarea a prezentat ca inscris nou un “proces-verbal” intocmit la 17 martie 1954 si din care pare a rezulta ca imobilul in litigiu ar fi intrat in “administrarea” unei intreprinderi de stat (I.L.L”C.”) in temeiul unei “decizii” emise la 29 ianuarie 1954 de catre o autoritate neprecizata. Asa fiind Curtea urmeaza a face in cauza aplicarea art. 312 alin. 3 si art. 313 din C.proc.civ.admitand recursul si casand hotararile pronuntate in speta cu consecinta trimiterii cauzei la aceesi instanta de fond in vederea rejudecarii. Cu ocazia rejudecarii instanta de trimitere urmeaza a pune in vedere intimatei necesitatea administrarii unor probe suplimentare de natura a clarifica regimul juridic avut de imobil ulterior pronuntarii sentintei de scoatere a lui la vanzare.

Se va tine seama in acest sens ca materialul probatoriu deja administrat nu permite instantelor sa stabileasca cu certitudine daca si in ce conditii imobilul a fost trecut in proprietatea statului si nici sa determine imprejurarile in care acelasi bun a ajuns in administrarea “I.L.L. C.”. In egala masura instanta de trimitere urmeaza a pune in discutia partilor necesitatea efectuarii unei expertize tehnice imobiliare, proba care, alaturi de inscrisurile aflate in dosar, ar permite o corecta identificare a imobilului aflat in litigiu mai cu seama sub aspectul actualei situatii de fapt a acestuia. Celelalte aparari invocate de parti urmeaza a fi de asemenea analizate de catre instanta de trimitere in conditiile prevazute de art. 315 alin. 3 din C.proc.civ.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta D.O.impotriva deciziei nr. 50 din 28 mai 2002 a Curtii de Apel Ploiesti - Sectia civila si in consecinta: Caseaza decizia recurata precum si sentinta nr. 109 din 8 martie 2002 a Tribunalului Ploiesti - Sectia civila si trimite cauza aceluiasi tribunal pentru rejudecare. Irevocabila. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 3 martie 2003.