ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 944/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Universitatea Ecologică „D.C.” Iași împotriva sentinței civile nr.530 din 22 mai 2002 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat Universitatea Ecologică „D.C.” Iași reprezentată de avocatul B.I.G. și Consiliul Național de Evaluare și Acreditare Academică București prin consilierul juridic R.A.E. Procedura completă. Avocatul B.I.G. a susținut recursul și a solicitat admiterea acestuia cu referire la motivele scrise. Reprezentantul C.N.E.A.A. a cerut respingerea recursului. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Universitatea Ecologică „D.C.” – Iași în contradictoriu cu Consiliul Național de Evaluare și Acreditare Academică (C.N.E.A.A.), a solicitat obligarea pârâtului să-i răspundă solicitării ei de a o invita la discutarea situației universității.

Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin sentința nr.530 din 22 mai 2002, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de C.N.E.A.A. și a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în speță sunt întrunite cerințele art.1 teza 2 a Legii nr.29/1990, dar cererea reclamantei de a fi invitată la ședința CNEAA de analiză a situației respectivei universități, este neîntemeiată. Prin recursul declarat, reclamanta solicită a se constata necompetența teritorială a instanței de fond potrivit art.6 din Legea nr.29/1990 coroborat cu art.3 din Codul de procedură civilă și solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel Iași, pe raza căreia își are sediul reclamanta.

Recursul este nefondat. Potrivit art.6 alin.1 din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ, judecarea acțiunii formulate în temeiul acestei legi, este de competența instanței de contencios administrativ în a cărei rază teritorială își are domiciliul (sediul) reclamanta. Această dispoziție este o derogare de la principiul dreptului comun, potrivit căruia acțiunile cu caracter personal sunt de competența instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâta (art.5 Cod procedură civilă), prin aceasta legiuitorul a favorizat-o pe reclamantă, înlesnindu-i posibilitatea de a introduce acțiunea la instanța de domiciliu. Fiind vorba de o competență ratione personae, iar nu de o competență ratione material, reclamanta poate să renunțe la favoarea ce i s-a creat prin lege și să introducă acțiunea la instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâta (ca în speță).

Competența ratione personae, nefiind de ordine publică, reclamanta poate renunța la favoarea creată însă, potrivit art.158 alin.5 Cod procedură civilă, odată aleasă instanța de către reclamantă, aceasta nu mai poate reveni asupra opțiunii. În consedință, recursul fiind nefondat, urmează a fi respins în baza art.312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Universitatea Ecologică „D.C.” Iași împotriva sentinței civile nr.530 din 22 mai 2002 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2003.