ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 944/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Universitatea Ecologică „D.C.”

Iași împotriva sentinței civile nr.530 din 22 mai 2002 a Curții

de Apel București – Secția contencios administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat Universitatea Ecologică „D.C.” Iași

reprezentată de avocatul B.I.G. și Consiliul Național de

Evaluare și Acreditare Academică București prin consilierul

juridic R.A.E.

Procedura

completă.

Avocatul

B.I.G. a susținut recursul și a solicitat admiterea acestuia cu

referire la motivele scrise.

Reprezentantul

C.N.E.A.A. a cerut respingerea recursului.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Universitatea

Ecologică „D.C.” – Iași în contradictoriu cu Consiliul Național

de Evaluare și Acreditare Academică (C.N.E.A.A.), a solicitat

obligarea pârâtului să-i răspundă solicitării ei de a o

invita la discutarea situației universității.

Curtea

de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin

sentința nr.530 din 22 mai 2002, a respins excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de C.N.E.A.A. și a

respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că în speță

sunt întrunite cerințele art.1 teza 2 a Legii nr.29/1990, dar cererea

reclamantei de a fi invitată la ședința CNEAA de analiză a

situației respectivei universități, este neîntemeiată.

Prin

recursul declarat, reclamanta solicită a se constata necompetența

teritorială a instanței de fond potrivit art.6 din Legea nr.29/1990

coroborat cu art.3 din Codul de procedură civilă și

solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre

competentă soluționare Curții de Apel Iași, pe raza

căreia își are sediul reclamanta.

Recursul

este nefondat.

Potrivit

art.6 alin.1 din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ, judecarea

acțiunii formulate în temeiul acestei legi, este de competența

instanței de contencios administrativ în a cărei rază

teritorială își are domiciliul (sediul) reclamanta.

Această

dispoziție este o derogare de la principiul dreptului  comun, potrivit

căruia acțiunile cu caracter personal sunt de competența

instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul pârâta (art.5 Cod procedură civilă), prin

aceasta legiuitorul a favorizat-o pe reclamantă, înlesnindu-i

posibilitatea de a introduce acțiunea la instanța de domiciliu.

Fiind

vorba de o competență ratione personae, iar nu de o

competență ratione material, reclamanta poate să renunțe la

favoarea ce i s-a creat prin lege și să introducă acțiunea

la instanța în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul pârâta (ca în speță).

Competența

ratione personae, nefiind de ordine publică, reclamanta poate renunța

la favoarea creată însă, potrivit art.158 alin.5 Cod procedură

civilă, odată aleasă instanța de către

reclamantă, aceasta nu mai poate reveni asupra opțiunii.

În

consedință, recursul fiind nefondat, urmează a fi respins în

baza art.312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Universitatea Ecologică „D.C.” Iași împotriva

sentinței civile nr.530 din 22 mai 2002 a Curții de Apel

București – Secția contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 martie 2003.