ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3306/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 29 mai 2002, reclamanta U.D.C. Iași a solicitat anularea deciziei C.N.E.A.A.,

prin care i s-a ridicat autorizația provizorie de funcționare pentru

facultățile din cadrul reclamantei și a H.G. nr. 410/2002, de lichidare a universității,

considerând că cele două acte atacate sunt nelegale.

Printr-o cerere

„precizatoare-completatoare” depusă ulterior, reclamanta a chemat în judecată

și Guvernul României și Ministerul Educației și Cercetării, cerând suspendarea

executării H.G. nr. 410/2002, până la soluționarea cauzei, anularea avizului

emis de Ministerul Educației și Cercetării, care a stat la baza emiterii H.G. nr.

410/2000 și anularea raportului C.N.E.A.A., ce a stat la baza emiterii avizului

ministerului.

În ședința publică de la 20

iunie 2002 a secției de contencios administrativ de la Curtea de Apel București, s-a dispus suspendarea executării art. 5 și a Anexei nr. 4 pct. 15

din H.G. nr. 410/2002.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1306 din 19 mai 2004, a

respins acțiunea, pentru că plângerea prealabilă a fost formulată tardiv.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 242 din 27

ianuarie 2004, a admis recursul declarat de Guvernul României, împotriva

încheierii din 20 iunie 2002, a casat încheierea și a dispus trimiterea cauzei,

spre rejudecare, aceleiași instanțe, constatând, totodată, nul recursul

declarat de C.N.E.A.A. împotriva acestei încheieri.

Instanța a reținut că măsura

suspendării executării hotărârii este nemotivată și că cererea respectivă s-a

soluționat fără citarea C.N.E.A.A., ceea ce impune casarea încheierii, cu

trimiterea cauzei, spre rejudecare.

În ce privește recursul

declarat de C.N.E.A.A., a constatat că nu a fost înregistrat la instanța care a

dat soluția, ci direct la instanța de recurs.

Împotriva sentinței civile nr.

1306 din 19 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, s-a declarat recurs de către reclamantă, care susține

că este nelegală și netemeinică.

Consideră că instanța s-a

pronunțat cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 24 alin. (1) C.

proc. civ., deoarece judecătorul care a pronunțat hotărârea casată, s-a

pronunțat în aceeași cauză în fond după casare.

Mai consideră că nu s-a

ținut cont că instanța de recurs a casat hotărârea, numai pentru lipsa

motivării în admiterea cererii de suspendare și subsidiar, pentru lipsă de

procedură cu C.N.E.A.A., astfel că implicit a verificat și pretinsa neefectuare

a procedurii administrative prealabile, trecând la judecarea cauzei.

Arată că instanța de fond a

reținut greșit că înscrisul adresat Guvernului, înregistrat sub nr. 17/5589 din

27 mai 2002, nu ar reprezenta dovada îndeplinirii procedurii prealabile

prevăzută de art. 5 din Legea nr. 28/1990, cu toate că l-a intitulat

contestație, nu se impunea să aibă un anumit conținut și l-a adresat

autorității respective, în termen legal.

Referitor la fondul cauzei,

susține că este victima unor regretabile erori, pentru că și-a respectat toate

obligațiile legale, promovând cererile de autorizare și prezentând întreaga

documentație pe baza căreia i s-a acordat autorizarea de funcționare provizorie

și nici nu s-a constatat încălcări ale standardelor avute în vedere la data

autorizării.

Recursul va fi admis, în

sensul și pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Conform prevederilor art. 5

din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, „Înainte de a cere

instanței, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se

consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30

de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea

termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente, care este

obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta.

În cazul în care cel care se

consideră vătămat, nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate

sesiza instanța, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției.

Sesizarea instanței se va

putea face și în cazul în care autoritatea administrativă emitentă sau

autoritatea ierarhic superioară nu rezolvă reclamația în termenul prevăzut la alin.

(1)”.

Acțiunea introductivă s-a

înregistrat la 29 mai 2002, când recurenta-reclamantă a chemat în judecată, în

calitate de pârât, numai C.N.E.A.A. și abia prin cererea completatoare din 20

iunie 2002 a înțeles să se judece și cu Guvernul României și Ministerul

Educației și Cercetării.

În cauză se atacă, în

principal, H.G. nr. 410/2002 (M. Of. nr. 313/13.05.2002), dată de la care

curgea termenul legal de 30 de zile pentru adresarea plângerii prealabile.

Recurenta s-a adresat

Guvernului, cu cererea intitulată „contestație”, la 27 mai 2002 și a introdus

acțiune împotriva acestuia, la 20 iunie 2002, astfel că a respectat termenele

prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

În cuprinsul cererii se

solicită expres anularea H.G. nr. 410/2002, astfel că această cerere îmbracă

forma unei plângeri prealabile.

În ce privește C.N.E.A.A.,

care a fost singura chemată în judecată inițial, și cu aceasta s-a îndeplinit

procedura prealabilă în termen legal, așa cum rezultă din adresa aflată la

dosarul nr. 967/2002, chiar dacă din conținutul adresei nu rezultă explicit că

se solicită anularea actului emis de acesta, dar rezultă că e nemulțumită de

măsura luată.

De altfel, hotărârea de

guvern este actul administrativ producător de efecte juridice, iar actul emis

de C.N.E.A.A. și avizul Ministerului Educației și Cercetării sunt acte

preparatorii.

Pentru considerentele

arătate mai sus, urmează să se admită recursul declarat de recurenta-reclamantă

și să se caseze sentința atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la

aceeași instanță.

Nu poate fi, însă, reținut

motivul de recurs privitor la încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) C.

proc. civ., pentru că instanța de fond s-a pronunțat inițial, numai în ce

privește suspendarea executării hotărârii Guvernului, prin încheiere, recurată

pe chestiuni care nu antamau fondul cauzei, astfel că nu a existat un motiv de

incompatibilitate pentru judecătorul ce s-a pronunțat asupra suspendării

executării, de a nu putea soluționa fondul pricinii.

Văzând și prevederile art. 313

și 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

U.D.C. Iași împotriva sentinței civile nr. 1306 din 19 mai 2004 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 mai 2005.