ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3306/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 mai 2002, reclamanta U.D.C. Iași a solicitat anularea deciziei C.N.E.A.A., prin care i s-a ridicat autorizația provizorie de funcționare pentru facultățile din cadrul reclamantei și a H.G. nr. 410/2002, de lichidare a universității, considerând că cele două acte atacate sunt nelegale. Printr-o cerere „precizatoare-completatoare” depusă ulterior, reclamanta a chemat în judecată și Guvernul României și Ministerul Educației și Cercetării, cerând suspendarea executării H.G. nr. 410/2002, până la soluționarea cauzei, anularea avizului emis de Ministerul Educației și Cercetării, care a stat la baza emiterii H.G.

nr. 410/2000 și anularea raportului C.N.E.A.A., ce a stat la baza emiterii avizului ministerului. În ședința publică de la 20 iunie 2002 a secției de contencios administrativ de la Curtea de Apel București, s-a dispus suspendarea executării art. 5 și a Anexei nr. 4 pct. 15 din H.G. nr. 410/2002. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1306 din 19 mai 2004, a respins acțiunea, pentru că plângerea prealabilă a fost formulată tardiv. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 242 din 27 ianuarie 2004, a admis recursul declarat de Guvernul României, împotriva încheierii din 20 iunie 2002, a casat încheierea și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, constatând, totodată, nul recursul declarat de C.N.E.A.A.

împotriva acestei încheieri. Instanța a reținut că măsura suspendării executării hotărârii este nemotivată și că cererea respectivă s-a soluționat fără citarea C.N.E.A.A., ceea ce impune casarea încheierii, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare. În ce privește recursul declarat de C.N.E.A.A., a constatat că nu a fost înregistrat la instanța care a dat soluția, ci direct la instanța de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1306 din 19 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, s-a declarat recurs de către reclamantă, care susține că este nelegală și netemeinică. Consideră că instanța s-a pronunțat cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 24 alin. (1) C. proc.

civ., deoarece judecătorul care a pronunțat hotărârea casată, s-a pronunțat în aceeași cauză în fond după casare. Mai consideră că nu s-a ținut cont că instanța de recurs a casat hotărârea, numai pentru lipsa motivării în admiterea cererii de suspendare și subsidiar, pentru lipsă de procedură cu C.N.E.A.A., astfel că implicit a verificat și pretinsa neefectuare a procedurii administrative prealabile, trecând la judecarea cauzei. Arată că instanța de fond a reținut greșit că înscrisul adresat Guvernului, înregistrat sub nr. 17/5589 din 27 mai 2002, nu ar reprezenta dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 28/1990, cu toate că l-a intitulat contestație, nu se impunea să aibă un anumit conținut și l-a adresat autorității respective, în termen legal.

Referitor la fondul cauzei, susține că este victima unor regretabile erori, pentru că și-a respectat toate obligațiile legale, promovând cererile de autorizare și prezentând întreaga documentație pe baza căreia i s-a acordat autorizarea de funcționare provizorie și nici nu s-a constatat încălcări ale standardelor avute în vedere la data autorizării. Recursul va fi admis, în sensul și pentru considerentele care se vor arăta în continuare. Conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, „Înainte de a cere instanței, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta.

În cazul în care cel care se consideră vătămat, nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate sesiza instanța, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției. Sesizarea instanței se va putea face și în cazul în care autoritatea administrativă emitentă sau autoritatea ierarhic superioară nu rezolvă reclamația în termenul prevăzut la alin. (1)”. Acțiunea introductivă s-a înregistrat la 29 mai 2002, când recurenta-reclamantă a chemat în judecată, în calitate de pârât, numai C.N.E.A.A. și abia prin cererea completatoare din 20 iunie 2002 a înțeles să se judece și cu Guvernul României și Ministerul Educației și Cercetării. În cauză se atacă, în principal, H.G. nr. 410/2002 (M. Of.

nr. 313/13.05.2002), dată de la care curgea termenul legal de 30 de zile pentru adresarea plângerii prealabile. Recurenta s-a adresat Guvernului, cu cererea intitulată „contestație”, la 27 mai 2002 și a introdus acțiune împotriva acestuia, la 20 iunie 2002, astfel că a respectat termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990. În cuprinsul cererii se solicită expres anularea H.G. nr. 410/2002, astfel că această cerere îmbracă forma unei plângeri prealabile. În ce privește C.N.E.A.A., care a fost singura chemată în judecată inițial, și cu aceasta s-a îndeplinit procedura prealabilă în termen legal, așa cum rezultă din adresa aflată la dosarul nr. 967/2002, chiar dacă din conținutul adresei nu rezultă explicit că se solicită anularea actului emis de acesta, dar rezultă că e nemulțumită de măsura luată.

De altfel, hotărârea de guvern este actul administrativ producător de efecte juridice, iar actul emis de C.N.E.A.A. și avizul Ministerului Educației și Cercetării sunt acte preparatorii. Pentru considerentele arătate mai sus, urmează să se admită recursul declarat de recurenta-reclamantă și să se caseze sentința atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță. Nu poate fi, însă, reținut motivul de recurs privitor la încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ., pentru că instanța de fond s-a pronunțat inițial, numai în ce privește suspendarea executării hotărârii Guvernului, prin încheiere, recurată pe chestiuni care nu antamau fondul cauzei, astfel că nu a existat un motiv de incompatibilitate pentru judecătorul ce s-a pronunțat asupra suspendării executării, de a nu putea soluționa fondul pricinii.

Văzând și prevederile art. 313 și 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de U.D.C. Iași împotriva sentinței civile nr. 1306 din 19 mai 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.