ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 242/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 29 mai 2002 și precizată ulterior,

Universitatea Ecologică „Dimitrie Cantemir” din Iași a solicitat că în

contradictoriu cu Guvernul României, Consiliul Național de Evaluare și

Acreditare Academică, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului să se

dispună anularea parțială a H.G. nr. 410 din 25 aprilie 2002, de lichidare a

acestei universități, ca nelegală.

Prin

încheierea din 20 iunie 2002, la cererea reclamantei, Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ a suspendat executarea hotărârii

guvernamentale, conform art. 9 din Legea nr. 29/1990, până la soluționarea

cauzei.

Împotriva

acestei încheieri au declarat recurs pârâții Guvernul României și Consiliul

Național de Evaluare și Acreditare Academică.

În

cadrul recursului său, Guvernul a susținut că admițând cererea de suspendare a

aplicării actului administrativ, prima instanță a nesocotit prevederile art. 5

ale Legii nr. 29/1990.

Că în

realitate, reclamanta nu a exercitat anterior, recursul administrativ grațios, iar

încheierea pronunțată este nemotivată.

Recursul

este fondat.

Potrivit

art. 9 din Legea privind contenciosul administrativ, în cazuri bine justificate

și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanței

să dispună suspendarea actului administrativ până la soluționarea acțiunii.

În

speță, Curtea de apel investită cu acțiunea reclamantei Universitatea Ecologică

„Dimitrie Cantemir” Iași a admis cererea formulată de aceasta ulterior și a

suspendat executarea hotărârii guvernamentale până la soluționarea cauzei.

Măsura

respectivă este nemotivată devreme ce în cuprinsul încheierii nu au fost făcute

nici un fel de referiri la condițiile ce trebuiesc îndeplinite cumulativ,

potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, respectiv existența cazului bine

justificat și necesitatea prevenirii producerii  unei pagube  iminente pentru

reclamantă.

Motivele

suspendării trebuie să apară, chiar în această etapă a judecății, ca fiind

reale și temeinice, să creeze de la început o îndoială puternică asupra

legalității actului administrativ supus controlului jurisdicțional.

Ignorând

aceste cerințe elementare și soluționând cererea de suspendare fără citarea

Consiliului Național de Evaluare și Acreditare Academică (deși prin rezoluție

se dispusese măsura citării tuturor părților), instanța a pronunțat  o hotărâre

cu încălcarea esențială a legii.

În

consecință, urmează a se admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României

și a fi casată încheierea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe de fond.

Prin

întâmpinare, intimata – reclamantă a invocat excepția nulității recursului

acestui pârât, decurgând din lipsa dreptului de a semna al ministrului pentru

coordonarea Secretariatului General al Guvernului.

Intimata

s-a referit la prevederile art. 3 lit. (f) din H.G. nr. 900/2001 și la cele

cuprinse în Decretul nr. 611/2000, precum și în art. 13 din Legea nr. 90/2001.

Excepția

este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 3 lit. (f) din H.G. nr. 900/2001,

Secretariatul General al Guvernului asigură reprezentarea acestei autorități a

administrației publice centrale în fața instanțelor judecătorești, împreună cu

ministerele cărora le revine obligația de a pune în executare hotărârile

Guvernului împotriva cărora sau formulat acțiuni în justiție.

O atare

atribuție se regăsește și în H.G. nr. 747 din 3 iulie 2003, prin care hotărârea

precedentă a fost abrogată.

Ea

conferă indiscutabil, competența ministrului pentru coordonarea Secretariatului

General al Guvernului, de a exercita în numele Guvernului, cereri și căile

legale de atac privind hotărârile judecătorești care îi sunt opozabile.

Pe de

altă parte, art. 13 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea

Guvernului României nu este aplicabil în cauză, deoarece prin prevederile sale

reglementează atribuțiile primului-ministru, inclusiv pe aceea de reprezentare

în relațiile Guvernului cu Parlamentul și alte autorități publice.

Textul

legal, nu se referă deci, la asigurarea reprezentării Guvernului în fața

instanțelor judecătorești  care, așa cum s-a arătat, constituie o atribuție a

Secretariatului General al Guvernului.

Cât

privește recursul declarat de pârâtul Consiliul Național de Evaluare Academică

și Acreditare, se constată că este nul întrucât înregistrarea sa a fost făcută

direct la Curtea Supremă de Justiție și nu la instanța a cărei hotărâre se

atacă.

Văzând

și dispozițiile art. 302 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de Guvernul României împotriva încheierii din 20 iunie 2002

pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează

hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Constată

nul recursul declarat de Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare

împotriva aceleiași încheieri.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.