ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 477/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 4.01.2002 la Curtea de Apel Brașov, reclamanta

„Fundația de Prietenie româno-canadiană – Universitatea româno-canadiană

Brașov” a solicitat anularea H.G. nr. 1026/2001, poziția nr. 2 din anexă

privind înscrierea sa pe lista instituțiilor de învățământ superior pentru care

s-a dispus intrarea în lichidare începând cu anul I.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu-i sunt aplicabile prevederile

art. 23 alin. (5) din Legea nr. 88/1993, întrucât de la data autorizării –

17.08.2000, nu a avut o serie de absolvenți pentru a se verifica procentul de

promovabilitate, iar măsura dispusă de Guvernul României nu s-a întemeiat pe un

raport nefavorabil al Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare

sau pe un act de constatare a încălcării standardelor avute la data acordării

autorizației de funcționare provizorie.

La data

de 22.01.2002, Ministerul Educației și Cercetării a formulat cerere de

intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând respingerea

acțiunii ca nefondată și menținerea H.G. nr. 1026/2001.

În

temeiul art. 52 C. proc. civi., în ședința publică de la 5.02.2002, cererea de

intervenție accesorie a fost admisă în principiu.

Prin

sentința nr. 34/F din 27.03.2002, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și

de contencios administrativ a admis cererea de intervenție formulată de

Ministerul Educației și Cercetării și a respins  acțiunea formulată de

reclamantă.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că H.G. nr. 1026/2001 este legală

și temeinică, fiind adoptată pe baza raportului întocmit de comisia de control

a Ministerului Educației și Cercetării, care a constatat că reclamanta

desfășoară activități de învățământ superior fără avizul ministerului, a

organizat nelegal concurs de admitere în anul 1999, a depășit cifra de

școlarizare și nu a prezentat documente privind încadrarea personalului

didactic și acoperirea posturilor cu personal titularizat în învățământul

superior.

Împotriva

acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând

casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

În

primul motiv de casare, recurenta a susținut că instanța de fond a aplicat

greșit dispozițiile legale care reglementează modalitatea de evaluare a

învățământului universitar. În acest sens, recurenta a arătat că Ministerul

Educației și Cercetării nu are abilitarea legală să efectueze controalele

prevăzute de art. 23 alin. (6) din Legea nr. 88/1993 și că Legea nr. 84/1995 nu

prevede o asemenea competență de evaluare a învățământului universitar, pentru

care au fost reglementate forme specifice de control, în conformitate cu

dispozițiile legale și cu normele autonomiei universitare.

Prin cel

de-al doilea motiv de casare, s-a invocat încălcarea prevederilor art. 261

alin. (5) C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea atacată nu cuprinde

considerentele pentru care s-a reținut

că lipsa raportului

C.N.E.A.A. nu afectează legalitatea actului administrativ, deși Legea nr. 88/1993

prevede expres în art.4 că evaluarea academică se realizează exclusiv de către

C.N.E.A.A. și lipsa acestui raport de specialitate are drept consecință

nulitatea proiectului de hotărâre privind intrarea în lichidare a instituției

de învățământ superior.

În cel

de-al treilea motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond a omis să se

pronunțe asupra nulității actului administrativ față de contradicția dintre

fișele de control și raportul comisiei de control, dat fiind că verificarea

efectuată a avut în vedere alte aspecte decât cele care au făcut obiectul controlului

și care se refereau la îndeplinirea standardelor prevăzute de Legea nr. 88/1993.

Hotărârea

instanței de fond a fost criticată și pentru interpretarea greșită a Legii nr. 88/1993,

cu motivarea că instanța de fond a apreciat că organul de control avea

competență să analizeze respectarea tuturor condițiilor legale, deși după

obținerea autorizației de funcționare provizorie, procedura de evaluare prevede

numai verificarea respectării standardelor care au stat la baza autorizării. De

asemenea, recurenta a arătat că instanța de fond nu a verificat perioadele la

care se referă înscrisurile depuse la dosar și nu a avut în vedere probele

privind ponderea cadrelor didactice titularizate în învățământul superior și a

cadrelor didactice cu titlul de profesor universitar și conferențiar.

Analizând

actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate și de

dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge

prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin H.G.

nr. 696/2000, Universitatea „Româno-Canadiană” din Brașov a fost autorizată să

funcționeze provizoriu la profilul și specializarea jurnalistică.

Ca

urmare a nerespectării condițiilor prevăzute de Legea nr. 88/ 1993, constatată

la controlul efectuat de Ministerul Educației și Cercetării la sediul

universității recurente la data de 18.09.2001, a fost adoptată H.G. nr. 1026/2001

privind lichidarea activității de la această instituție de învățământ superior

particular.

Apărările recurentei privind necompetența autorității

administrative care a întocmit raportul de control și nulitatea hotărârii de

Guvern emisă în baza constatărilor unui asemenea control, sunt lipsite de temei

și urmează să fie respinse.

Conform

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 88/1993 republicată, în perioada de funcționare

provizorie instituția de învățământ superior este obligată să respecte

standardele care au stat la baza acordării autorizației. În această perioadă,

Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare, precum și alte

autorități publice abilitate prin lege, efectuează controale ori de câte ori se

consideră necesar și dacă se constată neîndeplinirea condițiilor legale, se

aplică dispozițiile art. 5 ale aceluiași text de lege, în sensul că,

facultatea, colegiul sau specializarea intră în procesul de lichidare, începând

cu anul I.

Ministerul

Educației și Cercetării, ca organ de specialitate al statului în domeniul

învățământului, este una din autoritățile publice abilitate prin lege să controleze

dacă activitatea de învățământ superior autorizată provizoriu corespunde

standardelor stabilite pe plan național.

În art.

141 lit. a) și r) din Legea nr. 84/1995 republicată și art. 3 din H.G. nr. 23/2001

sunt prevăzute expres atribuțiile și răspunderea Ministerului Educației și

Cercetării de a controla sistemul național de învățământ și de a evalua acest

sistem, inclusiv în învățământul superior, pe baza standardelor naționale, pe

care le-a aprobat la propunerea Consiliului Național de Evaluare Academică și

Acreditare.

În

consecință, reglementarea referitoare la competența C.N.E.A.A. în evaluarea și

acreditarea instituțiilor de învățământ superior nu exclude exercitarea de

către Ministerul Educației și Cercetării a propriilor atribuții în acest domeniu,

printre care și atribuția de a verifica respectarea standardelor naționale de

instituțiile autorizate să funcționeze provizoriu.

Lichidarea

activității la instituția de învățământ superior particular a fost prevăzută în

art. 23 alin. (5) și (6) din Legea nr. 88/1993 republicată pentru situația

neîndeplinirii condițiilor legale în perioada de funcționare provizorie și

adoptarea acestei măsuri nu este condiționată de întocmirea unui raport negativ

de evaluare de către Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare.

În

consecință, instanța de fond a constatat judicios, motivând în fapt și în drept

concluzia sa că, lipsa unui raport al Consiliului Național de Evaluare

Academică și Acreditare nu afectează legalitatea H.G. nr. 1026/2001 și nu reprezintă,

conform art. 4 din Legea nr. 88/1993 republicată, o cauză de nulitate a actului

administrativ, cum neîntemeiat s-a susținut în recurs.

Critica

privind contradicțiile dintre obiectivele și concluziile controlului efectuat

de Ministerul Educației și Cercetării urmează a fi respinsă, constatându-se că

acest motiv de nelegalitate a actului administrativ nu a fost invocat în

acțiune sau într-o cerere completatoare până la închiderea dezbaterilor și nici

în cadrul procedurii prealabile.

Ultimul

motiv de casare va fi de asemenea respins, întrucât instanța de fond a apreciat

corect toate probele administrate în cauză și în raport de situația de fapt

dovedită, a constatat judicios că este legală și temeinică hotărârea de Guvern

contestată prin acțiune.

Astfel,

din raportul de control întocmit de reprezentanții Ministerului Educației și

Cercetării rezultă că universitatea recurentă nu a respectat prevederile art. 3

alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (3), art.30 alin. (1) din Legea nr. 88/1993

republicată, art. 3 pct. 2 lit. a) și art. 68 din Legea nr. 21/ 1924, art. 28

lit. c) și art. 31 din Decretul nr. 31/1954, pentru că posturile didactice din

statul de funcții nu au fost ocupate de personal didactic titularizat în

învățământul superior, a organizat concurs de admitere și școlarizare în anul

universitar 1999 – 2000, deși autorizația de funcționare provizorie i-a fost

acordată începând cu anul universitar  2000 – 2001 și a desfășurat activități

de învățământ superior fără a avea avizul Ministerului Educației și Cercetării.

Recurenta

nu a infirmat prin probe concludente, această situație de fapt, motivând însă

că aceste condiții au fost deja verificate la data autorizării provizorii și

că, în mod nelegal au făcut obiectul unui nou control, permițând autorității

administrative să-și invoce propria culpă.

Apărarea

recurentei este lipsită de temei, întrucât prin obținerea autorizației de

funcționare provizorie nu a dobândit un drept câștigat de a desfășura

activitatea de învățământ superior și de a continua această activitate și în

cazul nerespectării unuia sau mai multor criterii generale și standarde

obligatorii.

Față de

considerentele expuse și constatând că nu există motive de casare sau de

modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca

nefondat prezentul recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de Fundația de Prietenie Româno-Canadiană – Universitatea

Româno-Canadiană împotriva sentinței civile nr. 34/F din 27 martie 2002 a

Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 februarie 2004.