ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1263/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25

iunie 2002 și completată cu cererea depusă la 26 septembrie 2002, reclamantul Institutul

Biblic Român a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației și Cercetării

și Guvernul României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 410/2002, Anexa

4, poziția 3, act administrativ prin care s-a dispus intrarea în lichidare a

activității de învățământ superior pe care o desfășoară în baza autorizației

provizorii de funcționare acordată prin H.G. nr. 442/1998.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că măsura de intrare în lichidare a instituției de învățământ superior a

fost adoptată cu încălcarea prevederilor din Legea nr. 88/1993, Legea nr. 84/1995,

Legea nr. 128/1998 și din Decretul nr. 31/1954, pentru că nu i-a fost retrasă

autorizația provizorie de funcționare, nu a existat un raport negativ al

Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare, în care să fie

constatate abateri în activitatea desfășurată și că nu a existat un aviz

negativ de funcționare emis de Ministerul Educației și Cercetării.

Prin sentința civilă nr. 555 din 17

aprilie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea reclamantului și a anulat parțial H.G. nr. 410/2002, Anexa 4,

poziția 3.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut că este nelegal actul administrativ de intrare în lichidare a

instituției reclamante, pentru că nu s-a întemeiat pe un raport al Consiliului

Național de Evaluare Academică și Acreditare, care are atribuții în evaluarea

și acreditarea instituțiilor de învățământ superior, conform art. 3 și 5 din

Legea nr. 88/1993.

De asemenea, instanța de fond a avut

în vedere că măsura contestată de reclamant a fost adoptată numai pe baza

procesului-verbal de control, încheiat la 7 noiembrie 2001, de echipa de

control a Ministerului Educației și Cercetării, fără să fi existat un aviz

negativ al acestui minister sau al Consiliului Național de Evaluare Academică

și Acreditare. În privința actului de control din 7 noiembrie 2001, instanța de

fond a reținut că neregulile constatate nu sunt conforme realității, întrucât

reclamantul a dovedit îndeplinirea standardelor legale pentru funcționarea

provizorie, atât în privința planurilor de învățământ, specializării

personalului didactic, cât și în privința celor două specializări, care au fost

evaluate favorabil de Consiliul Național de Evaluare și Acreditare, în urma

controalelor efectuate în perioada 2000 - 2002.

Împotriva acestei sentințe și în

termen legal, au declarat recurs, pârâții Guvernul României și Ministerul

Educației și Cercetării, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și

netemeinică.

În primul motiv de casare, s-a

susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea

greșită a Legii nr. 88/1993, deoarece nu s-a avut în vedere că intrarea în

lichidare a unei instituții de învățământ superior poate fi dispusă și pe baza

rezultatelor controlului efectuat de Ministerul Educației și Cercetării,

nefiind necesar avizul sau raportul Consiliul Național de Evaluare și

Acreditare Academică și nici un alt aviz al ministerului care a efectuat

controlul.

Prin cel de-al doilea motiv de

casare, s-a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde considerentele de fapt și

de drept pentru care au fost înlăturate apărările formulate de pârâți și pentru

care s-a considerat că situația de fapt reținută în actul de control, este

neconformă realității.

În ultimul motiv de recurs, s-a

susținut că instanța de fond nu a avut în vedere neregulile constatate în

activitatea de învățământ superior desfășurată de reclamant și a apreciat

eronat că nu este relevant în cauză, actul de control încheiat după adoptarea H.G.

nr. 410/2002, deși actul respectiv reia concluziile primului raport de control

și se întemeiază pe documente existente până la măsura de intrare în lichidare.

În dezvoltarea acestui motiv de

casare, Ministerul Educației și Cercetării a expus faptele constatate cu ocazia

controlului și dispozițiile legale care au fost încălcate de reclamant și care

au impus adoptarea măsurii de intrare în lichidare.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va admite cele două recursuri, pentru

următoarele considerente:

Prin H.G. nr. 442/1998, Institutul Biblic

Român din București a fost autorizat să funcționeze provizoriu, ca instituție

de învățământ superior la profilul teologie, cu specializarea teologie

ecumenică pastorală.

Ca urmare a nerespectării

condițiilor prevăzute de Legea nr. 88/1993, constatată la controlul efectuat de

Ministerul Educației și Cercetării, la sediul institutului, la data de 7

noiembrie 2001, a fost adoptată H.G. nr. 410/2002, privind lichidarea

activității la această instituție de învățământ superior particular.

Instanța de fond a constatat greșit

necompetența autorității administrative care a întocmit raportul de control și

nelegalitatea hotărârii de Guvern emisă în baza constatărilor cuprinse într-un

asemenea raport.

Conform art. 23 alin. (6) din Legea nr.

88/1993, republicată, în perioada de funcționare provizorie instituția de

învățământ superior este obligată să respecte standardele care au stat la baza

acordării autorizației. În această perioadă, Consiliul Național de Evaluare

Academică și Acreditare, precum și alte autorități publice abilitate prin lege,

efectuează controale ori de câte ori consideră necesar și dacă se constată

neîndeplinirea condițiilor legale, se aplică dispozițiilor alin. (5) ale

aceluiași text de lege, în sensul că facultatea, colegiul sau specializarea

intră în procesul de lichidare, începând cu anul I.

Ministerul Educației și Cercetării,

ca organ de specialitate al statului în domeniul învățământului, este una din

autoritățile publice abilitate prin lege să controleze dacă activitatea de

învățământ superior autorizată provizoriu, corespunde standardelor stabilite pe

plan național.

În art. 141 lit. a) și r) din Legea nr.

84/1995, republicată și art. 3 din H.G. nr. 23/2001, sunt prevăzute expres

atribuțiile și răspunderea Ministerului Educației și Cercetării, de a controla

sistemul național de învățământ și de a evalua acest sistem, inclusiv în

învățământul superior, pe baza standardelor naționale, pe care le-a aprobat la

propunerea Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare.

În consecință, reglementarea

referitoare la competența Consiliului Național de Evaluare Academică și

Acreditare, în evaluarea și acreditarea instituțiilor de învățământ superior,

nu exclude exercitarea de către Ministerul Educației și Cercetării, a

propriilor atribuții în acest domeniu, printre care și atribuția de a verifica

respectarea standardelor naționale, de instituțiile autorizate să funcționeze

provizoriu.

Lichidarea activității la instituția

de învățământ superior particular a fost prevăzută în art. 23 alin. (5) și (6)

din Legea nr. 88/1993, republicată, pentru situația neîndeplinirii condițiilor

legale în perioada de funcționare provizorie și adoptarea acestei măsuri nu

este condiționată de întocmirea unui aviz sau a unui raport negativ de evaluare

de către Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare, cum greșit a

reținut instanța de fond, ca reprezentând un prim motiv de nelegalitate a H.G. nr.

410/2002.

De asemenea, instanța de fond a

înlăturat neîntemeiat, constatările din actul de control întocmit la 7

noiembrie 2001, de Ministerul Educației și Cercetării și față de probele

administrate în cauză, se vădește a fi eronată concluzia privind emiterea H.G. nr.

410/2002, pe baza unei situații neconforme realității.

Apărările formulate în acest sens de

intimatul reclamant, au fost însușite de instanța de fond, fără a se verifica

dacă ele corespund înscrisurilor depuse la dosar și dispozițiilor legale

referitoare la învățământul superior particular.

Institutul Biblic Român s-a înființat

ca instituție de învățământ superior, după modificarea statutului Asociației

religioase C.C. București, conform înscrierii admise de Judecătoria sectorului

6, prin încheierea din ședința publică de la 29 ianuarie 1997.

Pentru desfășurarea activității de

învățământ superior teologic, intimatu-reclamant avea obligația ca, potrivit art.

28 lit. c) și art. 34 din Decretul nr. 31/1954, art. 5 alin. (1) lit. d) din

Legea nr. 88/1993, republicată și art. 9 alin. (3) din Legea nr. 84/1995,

republicată, să obțină avize, atât de la Ministerul Educației și Cercetării, cât și de la Secretariatul de Stat pentru Culte.

Avizul nr. 8587 din 22 octombrie 1992 a fost emis de Secretariatul de Stat pentru Culte, dar în anul 1992, la înființarea ca persoană

juridică a unei asociații religioase, care nu avea ca obiect, activitatea de

învățământ superior teologic. Această activitate nu a fost avizată nici de

Ministerul Educației și Cercetării, fapt necontestat de către

intimatul-reclamant, care a susținut fără temei că nu era necesară obținerea

unui asemenea aviz.

De asemenea, se constată că începând

cu anul universitar 2001 - 2002, intimatul-reclamant a desfășurat activitate de

învățământ superior la specializarea teologie-asistență socială, deși nu avea

autorizarea de funcționare provizorie și numai la data de 15 mai 2001 s-a

înaintat la Ministerul Educației și Cercetării, raportul întocmit de Consiliul

Național de Evaluarea Academică și Acreditare, cu propunerea de autorizare

provizorie. Prin desfășurarea unei activități pentru care nu a primit

autorizarea impusă de lege, intimatul-reclamant a încălcat prevederile art. 15

din Legea nr. 88/1993, republicată.

La specializarea teologie ecumenică

pastorală, singura pentru care s-a acordat în anul 1998, autorizarea provizorie

de funcționare, echipa de control a Ministerului Educației și Cercetării a

constatat nereguli cu privire la statele de funcții și la încadrarea

personalului didactic.

Pentru anul universitar 2000 – 2001,

s-au prezentat două variante ale statului de funcții, cuprinzând posturi și

persoane diferite, discipline și normări de asemenea diferite. În statele de

funcții din anii universitari 1998 – 1999, 1999 - 2000 și 2001 – 2002,

figurează mai multe posturi vacante sau ocupate de persoane pentru care nu s-au

prezentat actele de studii.

Pentru multe din posturile ocupate

se constată că nu au fost respectate prevederile legale referitoare la

condițiile de ocupare a funcțiilor didactice din învățământul superior. Astfel,

intimatul-reclamant nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 55

și 136 din Statutul cadrelor didactice, aprobat prin Legea nr. 128/1997, art. 68

din Legea nr. 84/1995, republicată și art. 19 alin. (2) din Legea nr. 88/1993,

republicată, cu privire la studiile superioare în specialitatea fiecărui post,

la absolvirea cursurilor de pregătire a personalului didactic și la vechimea

minimă necesară pentru ocuparea funcțiilor didactice în învățământul superior.

Aceeași concluzie rezultă și din

evaluările efectuate de Comisiile de Științe Umaniste și de Științe Sociale, în

vederea întocmirii raportului din 19 martie 2001, prin care Consiliul Național de

Evaluare Academică și Acreditare a propus autorizarea de funcționare provizorie

și pentru specialitatea teologie – asistență socială. Raportul întocmit la 21

martie 2002, și prin care același Consiliu a propus menținerea autorizării

provizorii eliberate intimatului-reclamant, la specializarea teologie ecumenică

pastorală, nu dovedește îndeplinirea cerințelor legale privind încadrarea

personalului didactic, întrucât nu cuprinde mențiuni concrete referitoare la

pregătirea persoanelor care ocupă funcțiile didactice, statele de funcții și

actele de studii pe care s-a întemeiat concluzia de respectare a standardelor

impuse de lege. De altfel, din actul de control încheiat la 21 martie 2002 și

în baza căruia a fost întocmit raportul menționat anterior, rezultă că

procentul de 70% din posturi acoperite cu cadre didactice titularizate în

învățământul superior și procentul de 20% cadre didactice cu titlul de profesor

universitar sau conferențiar universitar, s-au calculat în raport cu un număr

de 19 cadre didactice la ambele specializări, și nu la fiecare specializare,

cum se prevede în art. 19 alin. (3) din Legea nr. 88/1993, republicată și fără

a se avea în vedere că pentru anul universitar în curs la acea dată, 2001 –

2002, s-au întocmit patru variante diferite ale statului de funcții, numai la specializarea

teologie ecumenică pastorală.

Din același act de control, se

reține că, până la data de 21 martie 2002, rectorul institutului nu a solicitat

confirmarea sa în funcția respectivă, prin ordin al Ministrului Educației și

Cercetării, în condițiile art. 74 alin. (1) din Statutul personalului didactic.

Față de considerentele expuse, se

constată că a fost legal emis, actul administrativ contestat de intimatul-reclamant

și că este nefondată acțiunea în anulare, formulată pe calea contenciosului

administrativ.

În consecință, Curtea va admite

ambele recursuri, va casa hotărârea pronunțată de instanța de fond și va

respinge acțiunea formulată de Institutul Biblic Român.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Guvernul României și Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului împotriva

sentinței civile nr. 555 din 17 aprilie 2003, a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ.

Casează hotărârea atacată și pe fond,

respinge acțiunea formulată de reclamantul Institutul Biblic Român.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 martie 2004.