ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1263/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 iunie 2002 și completată cu cererea depusă la 26 septembrie 2002, reclamantul Institutul Biblic Român a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Guvernul României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 410/2002, Anexa 4, poziția 3, act administrativ prin care s-a dispus intrarea în lichidare a activității de învățământ superior pe care o desfășoară în baza autorizației provizorii de funcționare acordată prin H.G. nr. 442/1998.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că măsura de intrare în lichidare a instituției de învățământ superior a fost adoptată cu încălcarea prevederilor din Legea nr. 88/1993, Legea nr. 84/1995, Legea nr. 128/1998 și din Decretul nr. 31/1954, pentru că nu i-a fost retrasă autorizația provizorie de funcționare, nu a existat un raport negativ al Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare, în care să fie constatate abateri în activitatea desfășurată și că nu a existat un aviz negativ de funcționare emis de Ministerul Educației și Cercetării. Prin sentința civilă nr. 555 din 17 aprilie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului și a anulat parțial H.G.

nr. 410/2002, Anexa 4, poziția 3. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că este nelegal actul administrativ de intrare în lichidare a instituției reclamante, pentru că nu s-a întemeiat pe un raport al Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare, care are atribuții în evaluarea și acreditarea instituțiilor de învățământ superior, conform art. 3 și 5 din Legea nr. 88/1993. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere că măsura contestată de reclamant a fost adoptată numai pe baza procesului-verbal de control, încheiat la 7 noiembrie 2001, de echipa de control a Ministerului Educației și Cercetării, fără să fi existat un aviz negativ al acestui minister sau al Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare.

În privința actului de control din 7 noiembrie 2001, instanța de fond a reținut că neregulile constatate nu sunt conforme realității, întrucât reclamantul a dovedit îndeplinirea standardelor legale pentru funcționarea provizorie, atât în privința planurilor de învățământ, specializării personalului didactic, cât și în privința celor două specializări, care au fost evaluate favorabil de Consiliul Național de Evaluare și Acreditare, în urma controalelor efectuate în perioada 2000 - 2002. Împotriva acestei sentințe și în termen legal, au declarat recurs, pârâții Guvernul României și Ministerul Educației și Cercetării, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică.

În primul motiv de casare, s-a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr. 88/1993, deoarece nu s-a avut în vedere că intrarea în lichidare a unei instituții de învățământ superior poate fi dispusă și pe baza rezultatelor controlului efectuat de Ministerul Educației și Cercetării, nefiind necesar avizul sau raportul Consiliul Național de Evaluare și Acreditare Academică și nici un alt aviz al ministerului care a efectuat controlul. Prin cel de-al doilea motiv de casare, s-a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde considerentele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate apărările formulate de pârâți și pentru care s-a considerat că situația de fapt reținută în actul de control, este neconformă realității.

În ultimul motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere neregulile constatate în activitatea de învățământ superior desfășurată de reclamant și a apreciat eronat că nu este relevant în cauză, actul de control încheiat după adoptarea H.G. nr. 410/2002, deși actul respectiv reia concluziile primului raport de control și se întemeiază pe documente existente până la măsura de intrare în lichidare. În dezvoltarea acestui motiv de casare, Ministerul Educației și Cercetării a expus faptele constatate cu ocazia controlului și dispozițiile legale care au fost încălcate de reclamant și care au impus adoptarea măsurii de intrare în lichidare. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va admite cele două recursuri, pentru următoarele considerente: Prin H.G. nr. 442/1998, Institutul Biblic Român din București a fost autorizat să funcționeze provizoriu, ca instituție de învățământ superior la profilul teologie, cu specializarea teologie ecumenică pastorală. Ca urmare a nerespectării condițiilor prevăzute de Legea nr. 88/1993, constatată la controlul efectuat de Ministerul Educației și Cercetării, la sediul institutului, la data de 7 noiembrie 2001, a fost adoptată H.G. nr. 410/2002, privind lichidarea activității la această instituție de învățământ superior particular. Instanța de fond a constatat greșit necompetența autorității administrative care a întocmit raportul de control și nelegalitatea hotărârii de Guvern emisă în baza constatărilor cuprinse într-un asemenea raport.

Conform art. 23 alin. (6) din Legea nr. 88/1993, republicată, în perioada de funcționare provizorie instituția de învățământ superior este obligată să respecte standardele care au stat la baza acordării autorizației. În această perioadă, Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare, precum și alte autorități publice abilitate prin lege, efectuează controale ori de câte ori consideră necesar și dacă se constată neîndeplinirea condițiilor legale, se aplică dispozițiilor alin. (5) ale aceluiași text de lege, în sensul că facultatea, colegiul sau specializarea intră în procesul de lichidare, începând cu anul I. Ministerul Educației și Cercetării, ca organ de specialitate al statului în domeniul învățământului, este una din autoritățile publice abilitate prin lege să controleze dacă activitatea de învățământ superior autorizată provizoriu, corespunde standardelor stabilite pe plan național.

În art. 141 lit. a) și r) din Legea nr. 84/1995, republicată și art. 3 din H.G. nr. 23/2001, sunt prevăzute expres atribuțiile și răspunderea Ministerului Educației și Cercetării, de a controla sistemul național de învățământ și de a evalua acest sistem, inclusiv în învățământul superior, pe baza standardelor naționale, pe care le-a aprobat la propunerea Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare. În consecință, reglementarea referitoare la competența Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare, în evaluarea și acreditarea instituțiilor de învățământ superior, nu exclude exercitarea de către Ministerul Educației și Cercetării, a propriilor atribuții în acest domeniu, printre care și atribuția de a verifica respectarea standardelor naționale, de instituțiile autorizate să funcționeze provizoriu.

Lichidarea activității la instituția de învățământ superior particular a fost prevăzută în art. 23 alin. (5) și (6) din Legea nr. 88/1993, republicată, pentru situația neîndeplinirii condițiilor legale în perioada de funcționare provizorie și adoptarea acestei măsuri nu este condiționată de întocmirea unui aviz sau a unui raport negativ de evaluare de către Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare, cum greșit a reținut instanța de fond, ca reprezentând un prim motiv de nelegalitate a H.G. nr. 410/2002. De asemenea, instanța de fond a înlăturat neîntemeiat, constatările din actul de control întocmit la 7 noiembrie 2001, de Ministerul Educației și Cercetării și față de probele administrate în cauză, se vădește a fi eronată concluzia privind emiterea H.G.

nr. 410/2002, pe baza unei situații neconforme realității. Apărările formulate în acest sens de intimatul reclamant, au fost însușite de instanța de fond, fără a se verifica dacă ele corespund înscrisurilor depuse la dosar și dispozițiilor legale referitoare la învățământul superior particular. Institutul Biblic Român s-a înființat ca instituție de învățământ superior, după modificarea statutului Asociației religioase C.C. București, conform înscrierii admise de Judecătoria sectorului 6, prin încheierea din ședința publică de la 29 ianuarie 1997. Pentru desfășurarea activității de învățământ superior teologic, intimatu-reclamant avea obligația ca, potrivit art. 28 lit. c) și art. 34 din Decretul nr. 31/1954, art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 88/1993, republicată și art. 9 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, să obțină avize, atât de la Ministerul Educației și Cercetării, cât și de la Secretariatul de Stat pentru Culte.

Avizul nr. 8587 din 22 octombrie 1992 a fost emis de Secretariatul de Stat pentru Culte, dar în anul 1992, la înființarea ca persoană juridică a unei asociații religioase, care nu avea ca obiect, activitatea de învățământ superior teologic. Această activitate nu a fost avizată nici de Ministerul Educației și Cercetării, fapt necontestat de către intimatul-reclamant, care a susținut fără temei că nu era necesară obținerea unui asemenea aviz. De asemenea, se constată că începând cu anul universitar 2001 - 2002, intimatul-reclamant a desfășurat activitate de învățământ superior la specializarea teologie-asistență socială, deși nu avea autorizarea de funcționare provizorie și numai la data de 15 mai 2001 s-a înaintat la Ministerul Educației și Cercetării, raportul întocmit de Consiliul Național de Evaluarea Academică și Acreditare, cu propunerea de autorizare provizorie.

Prin desfășurarea unei activități pentru care nu a primit autorizarea impusă de lege, intimatul-reclamant a încălcat prevederile art. 15 din Legea nr. 88/1993, republicată. La specializarea teologie ecumenică pastorală, singura pentru care s-a acordat în anul 1998, autorizarea provizorie de funcționare, echipa de control a Ministerului Educației și Cercetării a constatat nereguli cu privire la statele de funcții și la încadrarea personalului didactic. Pentru anul universitar 2000 – 2001, s-au prezentat două variante ale statului de funcții, cuprinzând posturi și persoane diferite, discipline și normări de asemenea diferite. În statele de funcții din anii universitari 1998 – 1999, 1999 - 2000 și 2001 – 2002, figurează mai multe posturi vacante sau ocupate de persoane pentru care nu s-au prezentat actele de studii.

Pentru multe din posturile ocupate se constată că nu au fost respectate prevederile legale referitoare la condițiile de ocupare a funcțiilor didactice din învățământul superior. Astfel, intimatul-reclamant nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 55 și 136 din Statutul cadrelor didactice, aprobat prin Legea nr. 128/1997, art. 68 din Legea nr. 84/1995, republicată și art. 19 alin. (2) din Legea nr. 88/1993, republicată, cu privire la studiile superioare în specialitatea fiecărui post, la absolvirea cursurilor de pregătire a personalului didactic și la vechimea minimă necesară pentru ocuparea funcțiilor didactice în învățământul superior.

Aceeași concluzie rezultă și din evaluările efectuate de Comisiile de Științe Umaniste și de Științe Sociale, în vederea întocmirii raportului din 19 martie 2001, prin care Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare a propus autorizarea de funcționare provizorie și pentru specialitatea teologie – asistență socială. Raportul întocmit la 21 martie 2002, și prin care același Consiliu a propus menținerea autorizării provizorii eliberate intimatului-reclamant, la specializarea teologie ecumenică pastorală, nu dovedește îndeplinirea cerințelor legale privind încadrarea personalului didactic, întrucât nu cuprinde mențiuni concrete referitoare la pregătirea persoanelor care ocupă funcțiile didactice, statele de funcții și actele de studii pe care s-a întemeiat concluzia de respectare a standardelor impuse de lege.

De altfel, din actul de control încheiat la 21 martie 2002 și în baza căruia a fost întocmit raportul menționat anterior, rezultă că procentul de 70% din posturi acoperite cu cadre didactice titularizate în învățământul superior și procentul de 20% cadre didactice cu titlul de profesor universitar sau conferențiar universitar, s-au calculat în raport cu un număr de 19 cadre didactice la ambele specializări, și nu la fiecare specializare, cum se prevede în art. 19 alin. (3) din Legea nr. 88/1993, republicată și fără a se avea în vedere că pentru anul universitar în curs la acea dată, 2001 – 2002, s-au întocmit patru variante diferite ale statului de funcții, numai la specializarea teologie ecumenică pastorală.

Din același act de control, se reține că, până la data de 21 martie 2002, rectorul institutului nu a solicitat confirmarea sa în funcția respectivă, prin ordin al Ministrului Educației și Cercetării, în condițiile art. 74 alin. (1) din Statutul personalului didactic. Față de considerentele expuse, se constată că a fost legal emis, actul administrativ contestat de intimatul-reclamant și că este nefondată acțiunea în anulare, formulată pe calea contenciosului administrativ. În consecință, Curtea va admite ambele recursuri, va casa hotărârea pronunțată de instanța de fond și va respinge acțiunea formulată de Institutul Biblic Român.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României și Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului împotriva sentinței civile nr. 555 din 17 aprilie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează hotărârea atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul Institutul Biblic Român. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2004.