ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1911/2005

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Universitatea B. Timișoara,

în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat anularea în parte a H.G. nr.

410/2002, respectiv a poziției nr. 19 din Anexa nr. 4 la care se face trimitere

prin art. 5 alin. (2) din hotărâre, referitor la intrarea în lichidare a

Universității B. Timișoara începând cu anul universitar 2002 - 2003, obligarea

pârâtului la plata de daune materiale echivalente 300.000 dolari SUA, în lei,

și la plata daunelor morale, echivalentul în lei, în sumă de 100.000 dolari SUA,

suspendarea hotărârii contestate și obligarea la plata cheltuielilor de

judecată.

În cauză, Ministerul

Educației și Cercetării a formulat cerere de intervenție în interesul

pârâtului, având în vedere calitatea sa de inițiator a hotărârii contestate.

De asemenea, C.N.E.A.A., a

formulat cerere de intervenție în interes propriu.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 253 din 30 iunie

2003, a respins acțiunea și a admis în fond, cererile de intervenție.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 766 din 25

februarie 2004, a respins recursul declarat de Universitatea B. Timișoara, ca

nefondat.

Împotriva acestei decizii a

formulat contestație în anulare, Universitatea B. Timișoara, întemeiată pe

dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. - omisiunea de cercetare a unui

motiv de recurs.

Se susține că instanța nu

s-a pronunțat asupra motivului de nelegalitate a sentinței civile nr. 253 din

30 iunie 2003, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, emiterea H.G. nr. 410/2002, Anexa nr. 4, prin care s-a dispus

intrarea în lichidare a Universității B., fără a exista un raport de evaluare

negativ întocmit de C.N.E.A.A., condiție

sine qua non

impusă de art. 6 alin.

(3) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 88/1993.

Contestația în anulare este

nefondată.

Potrivit art. 318 alin. (1) C.

proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație,

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

Din examinarea deciziei

contestate, rezultă că instanța s-a pronunțat pe acest aspect, când a reținut

avizul negativ al C.N.E.E.A.

Împrejurarea că C.N.E.A.A. și-a

intitulat evaluarea făcută, „aviz negativ”, nu poate duce la concluzia că

instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acestui motiv de recurs.

Prin avizul negativ s-a realizat

îndeplinirea cerinței legii.

Coroborat acesta, cu actele

de la dosar, s-a reținut că filialele contestatoare au funcționat fără

autorizație, astfel că H.G. nr. 410/2002 s-a dat cu respectarea Legii nr. 881/1993

și este legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de Universitatea B. Timișoara împotriva deciziei nr. 766 din

25 februarie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ, ca nefondată

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2005.