ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 786/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.10.2015 sub numărul x/2/2015 reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, a formulat contestație prin care a solicitat: anularea procesului-verbal nr. x/05.06.2015, și a scrisorii de notificare a debitului către beneficiar cu nr. 8930/18.06.2015, comunicate reclamantei la data de 23.06.2015 și înregistrate cu nr. x/23.06.2015, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în valoare de 2.783 RON; anularea Deciziei nr. 9915/04.08.2015, comunicată reclamantei la data de 07.08.2015, prin care pârâta a respins contestația formulată împotriva actelor administrative mai sus - menționate, ca netemeinice și nelegale și pe cale de consecință declararea sumei de 2.783 RON drept cheltuială eligibilă; cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 545 pronunțată la data de 22.02.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice.

Împotriva Sentinței nr. 545 pronunțată la data de 22.02.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recurenta-reclamantă Universitatea Politehnică Timișoara a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

Criticând hotărârea din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești iar hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Apreciază în acest sens recurenta că instanța de fond s-a substituit pârâtei motivând actele administrative contestate.

În plus, la pag. 4, alin. (2) - (4) din hotărâre instanța a reținut 2 motive contradictorii, respectiv, că Autoritatea de Management a aplicat dispozițiile de drept substanțial din O.G. nr. 79/2003 deși acest fapt nu este consemnat expres în procesul-verbal de constatare a neregulii.

De asemenea, susține recurenta că instanța nu avea atributul de a stabili ce norme de drept substanțial au fost avute în vedere de pârâtă; obligația motivării și încadrării în normele de drept material căzând în sarcina exclusivă a pârâtei și, în condițiile în care pârâta a invocat doar O.U.G. nr. 66/2011, apreciază recurenta că sancțiunea a fost aplicată cu încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alineat (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta precizează că singurul temei de drept invocat de pârâta-intimată în actele administrative contestate, în baza căruia s-a constatat în sarcina instituției de învățământ superior o creanță bugetară în cuantum de 2.783 RON, a fost O.U.G. nr. 66/2011.

Este adevărat că nu s-au aplicat corecțiile stabilite de O.U.G. nr. 66/2011, dar intimata-pârâtă nu a indicat normele de drept substanțial în baza cărora a declarat suma de 2.783 RON drept cheltuială neeligibilă.

Apreciază recurenta-reclamantă că, din aspectele consemnate în procesul-verbal nr. x/05.06.2015 și Decizia nr. 9915/04.08.2015 singurele concluzii corecte și legale ar trebuie să fie în sensul că:

Mai susține recurenta-reclamantă că prima instanță a reținut apărările intimatei din întâmpinare, conform cărora cursul valutar la care s-a raportat este cursul Băncii Naționale a României de la data întocmirii documentelor de plată, în condițiile în care documentele de plată nu au fost analizate și nu s-a avut în vedere că în procesul-verbal nr. x/05.06.2015 această precizare nu există.

Împotriva recursului promovat de recurenta-reclamantă, s-a formulat întâmpinare de către Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare, aceasta solicitând respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.

În esență, intimata-pârâtă susține că prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă își invocă propria culpă, acestea fiind astfel neîntemeiate.

În cauză a fost întocmit Raportul potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ.

Ulterior, față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că " procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrative și fiscal", procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, acordându-se termen de judecată în ședință publică, potrivit încheierii din 25 septembrie 2018.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, de apărările intimatului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În prealabil, Înalta Curte, analizând cererea de recurs constată că recurenta a indicat, ca temei de drept al recursului, dispozițiile art. 488 pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești", Înalta Curte apreciază că, prin această sintagmă se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

Ar putea fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 4 C. proc. civ., cu titlu de exemplu, următoarele situații, în care s-ar putea considera că instanța depășește atribuțiile puterii judecătorești, respectiv atunci când:

- săvârșește un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face;

- consfințește cu valoare legală texte abrogate;

- contestă puterea legală a unor texte;

- aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare;

- se pronunță pe cale de dispoziții generale;

- iese din cadrul atribuțiilor sale, prin imixtiunea în domenii excluse intervenției puterii judecătorești (de exemplu, imixtiunea în atribuțiile Curții Constituționale, imixtiunea în domeniul cultelor etc.);

- încalcă principii fundamentale dintre cele consacrate de Constituție sau de o lege organică (de exemplu, accesul liber la justiție, dreptul la apărare, publicitatea dezbaterilor, exercitarea căilor de atac.);

- refuză să judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclară sau incompletă (denegare de dreptate);

- încalcă dreptul la un proces echitabil, exigență a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, consacrată și prin art. 21 alin. (3) din Constituția României, respectiv prin art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Or, în cauza de față se constată că recurenta nu a formulat critici care să poată fi subsumate acestui motiv de casare.

Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Analizând recursul ce face obiectul litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte reține că subsumat acestui motiv de recurs criticile recurentei sunt în sensul că instanța de fond s-a substituit pârâtei, motivând actele administrative contestate, deși aceasta nu avea atributul de a stabili norme de drept substanțial ce au fost avute în vedere de pârâtă; obligația motivării și încadrării în normele de drept material căzând în sarcina exclusivă a acesteia.

Deși încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, nu se mai constituie într-o veritabilă critică, în continuare, tot în cadrul acestui motiv de recurs recurenta-reclamantă susține că sancțiunea a fost aplicată cu încălcarea acestui principiu prin simplul fapt că pârâta a invocat " doar O.U.G. nr. 66/2011".

Înalta Curte apreciază că aceste critici sunt neîntemeiate, recurenta reținând greșit că instanța de fond s-a substituit autorității pârâte, motivând în locul ei actele administrative contestate.

Analizând conținutul Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/05.06.2015, Înalta Curte constată că acesta este motivat atât în fapt cât și în drept.

Astfel, la rubrica "Temei de drept" organul fiscal a menționat "Contractul de finanțare nr. x/01.03.2009 și H.G. nr. 475/2007 Anexa 3 Plafoanele pe baza cărora se calculează costurile salariale directe la contractele de finanțare din fonduri bugetare", astfel cum la rubrica "Bază legală a verificării" a menționat:

"a) Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora;

b) Hotărârea de Guvern nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora;

c) Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) Contractul de finanțare nr. x/01.03.2009".

Faptul că în cuprinsul acestui proces-verbal nu s-a consemnat expres și actul normativ, respectiv O.G. nr. 79/2003, ce a stat la baza calificării neregulii și la stabilirea creanței bugetare, nu poate constitui prin el însuși un motiv de nulitate a procesului-verbal, în condițiile în care organele de control au aplicat dispozițiile de drept în vigoare la data săvârșirii neregulii, respectiv O.G nr. 79/2003, fără aplicarea vreunei corecții din cele reglementate de O.U.G. nr. 66/2011, respectându-se principiul " tempus regit actum".

De altfel, astfel cum se poate observa din cuprinsul procesului-verbal, acest act normativ - O.U.G. nr. 66/2011 se regăsește doar la rubrica "Bază legală a verificării" nu și la rubrica "Temei de drept", aplicabilitatea acestei norme - O.U.G. nr. 66/2011- fiind atrasă de data la care s-a desfășurat activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

În condițiile în care O.U.G. nr. 66/2011 se referă și reglementează activitatea de control iar activitatea propriu - zisă de constatare și de stabilire a neregulilor s-a desfășurat la o dată ulterioară intrării în vigoare a ordonanței, respectiv în perioada 10.03.2015 - 13.05.2015 (astfel cum este consemnat în procesul-verbal contestat, fila x), în mod temeinic și legal instanța de fond a apreciat că nu a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile prin aplicarea acestui act normativ.

Analizând astfel conținutul sentinței recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond a examinat cauza și s-a pronunțat în conformitate cu normele legale incidente speței, fără a depăși limitele și atribuțiile conferite de acestea. Faptul că instanța a analizat actul administrativ prin raportare la normele legale aplicabile, verificând inclusiv dacă neregula și creanțele bugetare au fost stabilite în acord cu legislația în vigoare la data săvârșirii neregulii, nu poate fi interpretată ca o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre în limitele atribuțiilor puterii judecătorești, motivul de recurs invocat fiind nefondat.

În continuare, analizând sentința recurată din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., conform cărora " casarea hotărârii se poate cerere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte apreciază că și acest motiv este nefondat, pe considerentul că prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu prevederile legale incidente în materie și a realizat o încadrare juridică adecvată, neputându-se susține că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Faptul că instanța a reținut că "deși neconsemnat expres în procesul-verbal de constatare a neregulilor (...) calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare s-a efectuat în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii, (...) respectiv s-au aplicat dispozițiile de drept substanțial din O.G. nr. 79/2003 (...)", nu poate fi interpretată ca fiind o contradicție; contrar susținerilor recurentei-reclamante; instanța expunând raționamentul pe baza căruia a reținut că temeiul de drept avut în vedere de autoritate la calificarea neregulii și la stabilirea creanțelor bugetare l-a constituit O.G. nr. 79/2003 și nu O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, Înalta Curte, verificând considerentele sentinței recurate, constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică, în mod convingător, soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susținerile părților și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a respins contestația, nefiind identificate " motive contradictorii".

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărârii se poate cere când "aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", Înalta Curte îl apreciază, de asemenea, ca nefondat, reținând atitudinea oscilantă a recurentei - reclamante care, pe de o parte, susține că singurul temei de drept în baza căruia s-a constatat în sarcina Universității Politehnica Timișoara o creanță bugetară a fost O.U.G. nr. 66/201, iar, pe de altă parte, recunoaște că "este adevărat că nu s-au aplicat corecțiile stabilite de O.U.G. nr. 66/2011".

Analizând în esență critica subsumată de recurentă acestui motiv de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica norma de drept material aplicată greșit de instanța de fond, recurenta - reclamantă reluând de fapt susținerile formulate în cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că intimata - pârâtă nu a indicat normele de drept substanțial în baza cărora a declarat suma de 2.783 RON, drept cheltuială neeligibilă.

Cât privește critica recurentei conform căreia instanța de fond a reținut susținerile autorității publice pârâte din cuprinsul întâmpinării, referitoare la cursul de schimb valutar menționat în cuprinsul tabelului ce detaliază cheltuielile de personal, ca fiind cursul oficial al Băncii Naționale a României, Înalta Curte o apreciază, de asemenea, ca nefondată, în condițiile în care instanța de fond, deliberând asupra contestației ce a făcut obiectul judecății sale a analizat actele administrative deduse judecății ținând cont de toate susținerile părților, inclusiv de punctul de vedere expus de autoritatea pârâtă prin întâmpinare, conformându-se întocmai dispozițiilor art. 22 alin. (1) C. proc. civ., ce consfințesc faptul că "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale".

Sentința recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care instanța de fond a apreciat că procesul-verbal contestat este legal, aceste argumente, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la dispozițiile aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Totodată, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu contestă valoarea acestui curs valutar, respectiv suma la care s-a făcut conversia valutară și, faptul că în cuprinsul procesului-verbal contestat nu se menționează expres că acest curs valutar este reprezentat de cursul oficial al BNR, nu poate constitui prin el însuși un motiv de nulitate a actului administrativ, în condițiile în care acest curs ar fi fost menționat în contractul de finanțare, conform susținerilor autorității publice pârâte, necombătute de recurenta-reclamantă.

De altfel, prin contestația formulată recurenta-reclamantă se rezumă la afirmația "cheltuielile salariale nu au depășit plafoanele stabilite de H.G. nr. 475/2007" - ca motiv de netemeinicie a actului contestat, fără însă a aduce argumente solide în acest sens, fără a expune propriul raționament și propriile calcule, care să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta - reclamantă și încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea Politehnică Timișoara împotriva Sentinței nr. 545 din 22 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV