ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2228/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.10.2015, reclamanta Universitatea Politehnică Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Cercetare, din cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea:

- Procesului-verbal nr. x/05.06.2015 și a Scrisorii de notificare a debitului către beneficiar cu nr. x/18.06.2015, comunicate reclamantei la data de 23.06.2015 și înregistrate cu nr. x/23.06.2015, prin care s-a stabilit un debit în valoare de 421.299,29 RON;

- Deciziei nr. 9912 din 4 august 2015, comunicată la data de 7 august 2015, prin care pârâta a respins contestația formulată împotriva actelor administrative mai sus menționate, ca netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință declararea sumei de 421.299,29 RON drept cheltuială eligibilă.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 1840 din 31 mai 2016, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Universitatea Politehnică Timișoara, care a solicitat casarea acesteia și, în urma judecării cauzei, admiterea acțiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a prezentat situația de fapt și a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

* Instanța de fond în mod eronat s-a raportat strict la structura de formă a actelor administrative, fără a analiza în concret conținutul acestora. În contractul de finanțare nicio clauză nu prevedea expres faptul că solicitantul va avea o contribuție proprie de 2,071%. Modul de calcul al sumelor stabilite drept creanțe nu este detaliat, aspect care a fost recunoscut de către intimată prin precizările depuse pentru termenul de judecată din data de 12.04.2016. Procedura de calcul/prevederea contractuală trebuia să existe la data emiterii Procesului-verbal contestat, deoarece numai într-o astfel de situație se putea face dovada faptului că beneficiarul ar fi avut o conduită neconformă și ar fi încălcat prevederile contractuale.

Din conținutul art. 3 alin. (2) din contractul de finanțare rezultă faptul că beneficiarul ar avea o contribuție proprie de 1,41% și nu de 2,071%, după cum autoritatea de management a stabilit în mod unilateral. Pe parcursul implementării proiectului, intimata nu a adus la cunoștința Universității Politehnica Timișoara o procedură de calcul a contribuției proprii și nu a inițiat o modificare a contractului de finanțare în acest sens.

* În mod greșit, prima instanță a reținut faptul că sumele sunt consemnate în anexele la procesul-verbal, iar recurenta nu ar fi formulat critici concrete cu privire la acestea. Dimpotrivă, s-a criticat în concret fiecare sumă și s-a solicitat administrarea probei cu expertiza judiciară în specialitatea contabilitate pentru a se pronunța asupra obiectivelor prezentate. Această probă a fost respinsă în mod nejustificat de către judecătorul fondului.

* Recurenta a formulat critici și cu privire la netemeinicia sentinței atacate în care a menționat, în esență, faptul că prima instanță a concluzionat în sensul că susținerile sale conform cărora au fost atinși toți indicatorii stabiliți prin contract și s-au înregistrat economii nu au nicio legătură cu prezenta cauză fără ca acestea să fie analizate în corespondență cu prevederile Ghidului Solicitantului.

Intimata Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

Instanța a luat act, la solicitarea părții, de transmiterea calității procesuale pasive de la Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare la Ministerul Cercetării și Inovării.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Așa cum s-a prezentat la pct. 1 din prezenta decizie, controlul judiciar declanșat de recurenta Universitatea Politehnică Timișoara are ca obiect verificarea legalității:

- Procesului-verbal nr. x/05.06.2015 și a Scrisorii de notificare a debitului către beneficiar cu nr. x/18.06.2015, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei un debit în valoare de 421.299,29 RON;

- Deciziei nr. 9912/04.08.2015, prin care intimata a respins contestația formulată împotriva actelor administrative mai sus menționate, ca netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, a considerat suma de 421.299,29 RON drept cheltuială eligibilă.

Prima instanță a confirmat soluția administrativă, reținând, în esență, următoarele argumente juridice:

* În Procesul-verbal atacat este descrisă situația de fapt relevantă, respectiv faptul că reclamanta nu a respectat obligația de a avea o contribuție proprie de 2,071% din cheltuielile pentru dotări și activități fixe. Este nerelevant că aceste fapte sunt cuprinse la punctul 8 referitor la concluziile activității de verificare, iar nu la punctul 6 referitor la motivele de fapt, cât timp descrierea faptelor se regăsește în cuprinsul actului.

* De asemenea, în Procesul-verbal s-au individualizat sumele afectate de neregulă în raport cu fiecare cerere de plată întocmită de reclamantă.

* Pârâta a interpretat în mod corect clauzele contractuale, iar reclamanta se află într-o vădită eroare cu privire la obligațiile sale contractuale, nominalizate la art. 9 alin. (2) din Contractul de finanțare nr. x/01.03.2009.

* La pct. 4.1 din cererea de finanțare se menționează o intensitate a intervenției publice aferente cheltuielilor pentru dotări și active fixe de 97,929%, rezultând o contribuție proprie de 2,071%.

Invocarea de către reclamantă a prevederilor art. 3 din contract referitoare la contribuția proprie de 1,41% nu are legătură cu litigiul, întrucât respectivul procent se raporta la contribuția proprie din totalul cheltuielilor în timp ce prevederile invocate de pârâtă se refereau la contribuția proprie pentru o categorie de cheltuieli.

* Afirmația reclamantei potrivit căreia în capitolului 4 pct. 4 din cererea de finanțare se prevede că suma la care se referă procentul de 2,071 % ar fi de 36.533,140 RON și acesteia i-ar corespunde o diferență de 561,10 RON, iar nu de 421.299,29 RON este, de asemenea, neîntemeiată. În primul rând, suma menționată în cererea de finanțare la care face referire reclamanta este 36.533.140 RON, iar nu de 36.533,14 RON. În al doilea rând, constatarea neregulii se raportează la sumele solicitate la rambursare de către reclamantă pentru această categorie de cheltuieli, nu la cele preconizate prin cererea de finanțare.

În speță, calculul concret al creanțelor bugetare a fost realizat: în procesul-verbal sunt detaliate aceste valori pe cereri de plată, iar în anexe se regăsesc sumele avute în vedere de către pârâtă. Reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la cheltuielile avute în vedere de emitentul actului atacat pentru ca instanța să poată verifica susținerile acesteia.

Înalta Curte nu împărtășește soluția pronunțată în cauză.

Recurenta a precizat faptul că instanța de fond a încălcat dreptul său la apărare, deoarece a refuzat să-i încuviințează administrarea probei cu expertiza judiciară în specialitatea contabilitate pentru a se pronunța asupra corectitudinii sumei 421.299,29 RON, stabilită prin Procesului-verbal nr. x/05.06.2015 și menținută prin Decizia nr. 9912 din 4 august 2015.

Critica recurentei, ce poate fi subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității") este fondată.

La solicitarea instanței de fond de la termenul de judecată din data de 15.03.2016, intimata a depus la dosar "precizări" cu privire la calcularea contribuției proprii a recurentei în procent de 2,071% aferentă "cheltuieli pentru dotări sau obiecte de inventar", așa cum s-a prevăzut la Capitolul 4 pct. 4.1 din cererea de finanțare . Recurenta a formulat "răspuns la precizările" intimatei în care a subliniat faptul că se confirmă susținerile sale în sensul că pe parcursul implementării proiectului nu exista o procedură/prevedere contractuală cu privire la modul de calcul al contribuției proprii. Totodată, în raport de această situație partea a solicitat efectuarea unei expertize contabile cu obiectivele depuse la dosar . Instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat motivat asupra utilității probei cu expertiză contabilă cerută de recurentă, ceea ce, în mod indubitabil, echivalează cu nerespectarea dreptului la apărare al părții. Prin urmare, curtea de apel nu a lămurit în mod corespunzător situația de fapt și de drept existentă în speța dedusă judecății. Cercetarea fondului cauzei presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului. Prin urmare, Înalta Curte consideră că se impune casarea sentinței atacate, în vederea administrării probei cu expertiză contabilă care să verifice corectitudinea algoritmului de calcul indicat de intimată.

În raport de motivul de casare anterior reținut, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere trebuie să se pronunțe asupra tuturor aspectelor invocate în cauză și să administreze toate probele impuse pentru o completă cercetare a fondului cauzei.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Universitatea Politehnică Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 1840 din 31 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CL