ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3444/2020

Ședința publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 octombrie 2015, reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, din cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, anularea Notei de constatare nr. x/05.06.2015 și a Scrisorii de notificare a debitului către beneficiar nr. 8928/18.06.2015, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în valoare de 30.012,82 RON, anularea Deciziei nr. 9917/04.08.2015, de respingere a contestației formulate împotriva actelor administrative mai sus menționate, și pe cale de consecință, declararea sumei de 30.012,82 RON drept cheltuială eligibilă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3537 din 09 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată, și a fost respinsă contestația formulată de reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3537 din 09 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea administrării probei cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea electronică.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă a formulat, în esență, următoarele critici:

Cu privire la susținerea Universității Politehnica Timișoara în sensul că asupra unor elemente tehnice de specialitate s-au pronunțat persoane care nu aveau expertiză în domeniu, în mod nelegal instanța de fond a reținut că acest aspect nu este relevant.

Aprecierile primei instanțe potrivit cărora împrejurarea că activitatea de verificare nu ar fi fost realizată de specialiști în materie, nu determină lipsa de obiectivitate a controlului și a constatărilor, nu este corectă, întrucât tocmai specificațiile tehnice ale produselor au făcut imposibilă achiziționarea acestora în cadrul unei singure proceduri.

Mai mult, din expertiza tehnică judiciară în specialitatea electronică reiese că cele două echipamente de laborator sunt diferite, nu răspund aceleiași necesități, nu au același obiect și pe cale de consecință, nu puteau face obiectul aceluiași contract de achiziție.

În mod nelegal instanța de fond a respins susținerile Universității Politehnica Timișoara, conform cărora procedura aplicată pentru achiziționarea echipamentelor nu a încălcat dispozițiile art. 19 și art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006.

Prima instanță nu a ținut seama de constatările tehnice din raportul de expertiză, reținând în mod eronat că echipamentele, fiind necesare dotării unor laboratoare în executarea aceluiași contract de finanțare, ar fi trebuit să fie achiziționate în cadrul aceleiași proceduri.

Coroborând concluziile raportului de expertiză cu prevederile contractului de finanțare, rezultă că achiziționarea echipamentelor prin două proceduri de achiziție directă, este pe deplin justificată.

Art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006 impune autorității contractante interdicția de a nu diviza contractul de achiziție. Or, această divizare se referă Ia obiectul contractului și nu la alte situații.

Universitatea Politehnica Timișoara a făcut dovada faptului că obiectele celor două contracte sunt diferite, fiind vorba despre echipamente electronice distincte, ce nu corespund sub nicio formă aceleiași necesități.

În mod nelegal prima instanță a menținut valoarea corecției financiare în procent de 25%.

În cauză, achiziționarea celor două echipamente, în baza a două contracte diferite, are la bază un element obiectiv, și anume faptul că cele două echipamente sunt distincte, au caracteristici tehnice diferite și corespund unor necesități diferite.

Universitatea Politehnica Timișoara a respectat prevederile contractului de finanțare, la individualizarea sancțiunii, neluându-se în considerare faptul că în cererea de finanțare s-a prevăzut că vor fi dotate laboratoare cu destinații diferite.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Educației și Cercetării (fost Ministerul Cercetării și Inovării) a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât a învederat, în esență, că susținerile recurentei referitoare la consecințele juridice ale lipsei unui personal specializat, precum încălcarea dreptului de apărare, lipsa de obiectivitate și aplicarea unei măsuri arbitrare și subiective, sunt critici lipsite de conținut.

Instanța de fond a analizat cuprinsul raportului de expertiză și, pe baza acestei analize, a concluzionat în mod corect că, deși conform acestui raport cele două tipuri de echipamente vizează în fapt utilizări tehnice specifice, totuși, în esență, acestea au fost achiziționate de reclamantă în executarea contractului de finanțare având ca obiect dotarea laboratoarelor de cercetare.

Totodată, prima instanță a apreciat în mod corect și faptul că nu se impune cenzurarea nivelului corecției financiare în procent de 25%, dată fiind încălcarea principiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 27 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 09 aprilie 2020, față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Critica recurentei-reclamante potrivit căreia asupra unor elemente tehnice de specialitate s-au pronunțat persoane care nu aveau expertiză în domeniu, este nefondată.

Sub un prim aspect, se reține că echipa de control care a constatat neregula sancționată a fost însoțită de persoane avizate, analiza obiectelor celor două contracte de furnizare încheiate de reclamantă cu societatea A. S.R.L. fiind efectuată de către experți tehnici specializați în domeniu, prezenți în cadrul vizitei la fața locului, în urma căreia a fost întocmit și Raportul de verificare la fața locului.

În al doilea rând, în mod corect prima instanță a apreciat că, în analiza legalității actelor administrative contestate, care sunt motivate în fapt și în drept, este lipsită de relevanță împrejurarea că respectivele constatări nu au fost realizate de personal din cadrul echipei de control având o astfel de specializare tehnică, în condițiile în care nu s-a dovedit existența unei piețe extrem de restrictive, care să nu permită derularea unor proceduri de achiziție publică, cu respectarea principiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

În dezacord cu susținerile recurentei-reclamante, bazate pe concluziile expertizei tehnice judiciare administrate în cauză, împrejurarea că fiecare dintre cele două categorii de echipamente electronice achiziționate au servit unei necesități specifice și distincte, nu este de natură a conduce la nelegalitatea notei de constatare a neregulilor.

Aceasta întrucât în vederea respectării dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, nu era suficient faptul că cele două echipamente sunt distincte și au caracteristici tehnice diferite, în contextul în care exista posibilitatea achiziționării acestor echipamente în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, cu estimarea valorii totale a acestora, tocmai în considerarea obligației de a respecta principiul transparenței și al publicității în achizițiile publice.

Critica recurentei-reclamante potrivit căreia procedura aplicată pentru achiziționarea echipamentelor nu a încălcat dispozițiile art. 19 și art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, este nefondată.

Cu titlu prealabil examinării susținerilor recurentei, se observă că expertiza tehnică de specialitate a avut rolul de a oferi instanței de judecată o opinie de specialitate asupra documentației supuse analizei, însă aprecierea probelor s-a realizat pe baza raționamentului judecătorului, prin coroborarea probei cu expertiză tehnică judiciară cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză și analizarea acestora prin prisma dispozițiilor legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar reține, în acord cu judecătorul fondului, că obiectele contractelor nr. x/28.01.2014 și nr. y/28.01.2014, constând în două platforme integrate de laborator și respectiv, două plăci FGA, servesc aceleiași necesități, și anume dotarea laboratoarelor de cercetare, esențial fiind faptul că aceste contracte au fost încheiate în aceeași zi cu același furnizor, aspect ce denotă că achiziționarea echipamentelor se putea realiza prin estimarea totală a valorii acestora, cu consecința depășirii pragului valoric stabilit de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006.

Contrar susținerilor recurentei, în analiza obiectului celor două contracte de furnizare nu prezintă relevanță împrejurarea că cele două categorii de echipamente au specificații tehnice diferite, ci faptul că obiectul acestor contracte servește aceleiași necesități, respectiv dotarea laboratoarelor de cercetare.

Astfel, la momentul întocmirii planului de achiziții, se impunea ca recurenta-reclamantă să realizeze o estimare a costurilor achizițiilor necesare dotării laboratoarelor de cercetare, în scopul alegerii unei proceduri de achiziție competitive, având în vedere depășirea pragului impus de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 în cadrul contractelor ce au ca obiect achiziții pentru dotarea laboratoarelor de cercetare.

La formularea acestei concluzii se are în vedere că scopul reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006 este acela de prevenire a divizării contractului de achiziție în mai multe contracte cu valoare mică și de prevenire a supraevaluării valorii unui singur contract, ceea ce ar avea drept consecință încălcarea principiului utilizării eficiente a fondurilor publice sau dimpotrivă, subevaluarea valorii unui contract, cu nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, care obligă autoritatea contractantă să aplice anumite proceduri în funcție de anumite praguri valorice.

În contextul evidențiat, în mod judicios prima instanță a înlăturat concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară, potrivit cărora cele două tipuri de echipamente vizează în fapt utilizări tehnice specifice, reținând că acestea au fost achiziționate de către reclamantă în executarea contractului de finanțare având ca obiect dotarea laboratoarelor de cercetare, fără a se face dovada imposibilității obiective de respectare a dispozițiilor art. 19 și art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, în raport de natura specifică a echipamentelor achiziționate.

Critica recurentei-reclamante vizând menținerea de către instanța de fond a valorii corecției financiare în procent de 25%, este, de asemenea, neîntemeiată.

Așa cum s-a argumentat în considerentele prezentei decizii, faptul că cele două contracte de furnizare au ca obiect echipamente ce corespund unor necesități diferite, fiind destinate dotării unor laboratoare de cercetare diferite, sprijină concluzia că aceste echipamente erau necesare cercetărilor desfășurate în respectivele laboratoare, aceasta constituind, în fapt, necesitatea ce urma să fie acoperită de obiectul celor două contracte.

Ca atare, față de situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, ce denotă încălcarea principiilor instituite de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că nu se impune cenzurarea valorii corecției financiare stabilite în sarcina reclamantei prin nota de constatare a neregulilor, reținând că a fost afectat dreptul altor potențiali operatori economici de a-și oferi pe piață propriile produse, de aceeași natură.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara împotriva sentinței nr. 3537 din 09 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2020.