ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2270/2020

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminsitrativ și Fiscal la data de 28.04.2016, reclamanta Universitatea Politehnică Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării, succesor de drept al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare, a solicitat anularea notei de constatare x/08.12.2015, a scrisorii de notificare a debitului către beneficiar nr. 13176/08.12.2015, și a deciziei nr. 5740/17.02.2016.

Soluția instanței de fond Prin sentința pronunțată la data de 28 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a scrisorii de notificare a debitului, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Universitatea Politehnică Timișoara în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării, a anulat decizia nr. 5740/2016 și nota de constatare nr. x/08.12.2015 și a respins cererea de anulare a scrisorii de notificare a debitului, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 1093 din 28.03.2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs recurentul-pârât Ministerul Cercetării și Inovării, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În motivarea recursului, în esență, recurentul-pârât arată că, în mod greșit instanța de fond a reținut nemotivarea notei de constatare atacată, în condițiile în care nota supusă analizei reprezenta o completare a unei alte note de constatare nr. x/13.12.2012 care nu a fost contestată de intimata-reclamantă în ceea ce privește corecția aplicată pentru contractul nr. x/04.01.2010. În ceea ce privește corecția de 25% aplicată actelor adiționale nr. x/13.12.2010, nr. y/15.02.2011 și nr. 10801/21.07.2011, se arată că aplicarea corecției s-a dispus pentru încălcarea prevederilor art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, recurentul-pârât procedând la o corectare a modului de calcul, în cuprinsul notei regăsindu-se motivarea autorității. În opinia recurentului-pârât, reținerea instanței de fond în sensul nelegalității notei de constatare în raport de împrejurarea că dispune asupra acelorași aspecte care au făcut obiectul unor acte administrative care nu au fost anulate sau revocate, este nelegală în raport de dispozițiile art. 31 raportat la art. 60 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât prin nota de constatare atacată s-au corectat erorile constatate cu privire la aplicarea corecției pentru contractul nr. x/04.01.2010, precum și a corecției de 25% aplicată actelor adiționale.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la data de 14.08.2018, intimata-reclamantă Universitatea Politehnică Timișoara a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de împrejurarea că motivele de recurs nu se încadrează în ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond a reținut în mod corect că actul administrativ contestat nu descrie criteriile avute în vedere la aplicarea sancțiunii și dispune, totodată, asupra acelorași aspecte care au făcut obiectul unor acte administrative care nu au fost anulate sau revocate.

Procedura derulată în recurs Prin rezoluția din 6.12.2018 a completului investit cu soluționarea cauzei a fost fixat termen de judecată în ședință publică fără a mai fi parcursă, procedura de filtrare a recursului, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate decizia nr. 5740/17.02.2016 prin care s-a respins contestația administrativă formulată împotriva notei de constatare nr. x/8.12.2015 prin care s-a stabilit o corecție financiară în cuantum de 66.199,21 RON privind contractul de finanțare nr. x/1.03.2009 având ca obiect proiectul "Institutul de Cercetări pentru Energii Regenerabile". În cuprinsul notei contestate, autoritatea de control a menționat că, potrivit situației sumelor solicitate aferente contractului x/04.01.2010 și a actelor adiționale nr. x/13.12.2010, nr. y/15.02.2011 și nr. 10801/21.07.2011 precum și a calculelor efectuate, conform sumelor solicitate și rambursate către beneficiar rezultă: - aplicare corecție de 25% la actul adițional din 13.12.2010, la suma de 54.591,87 RON; - aplicare corecție de 20% la 50.556,05 RON aferentă actului adițional din 15.02.2011; - aplicare corecția de 20% la suma de 130.068,45 RON aferent actului adițional din 21.07.2015; - suma de 3613,59 RON + 867,26 RON TVA aferentă Act Adițional din 15.02.2011 neeligibilă (depășire față de valoarea actului adițional încheiat). Totodată, în prezentarea aspectelor din suspiciunea de neregulă s-a menționat că pentru actele adiționale la contractul nr. x/4.01.2010 s-au aplicat corecții conform listelor de verificare administrativă, iar corecția de 25% a fost aplicată pentru încălcarea prevederilor art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006. Soluționând cauza, instanța de fond a găsit întemeiate criticile de nelegalitate și a dispus anularea notei de constatare și a deciziei de soluționare a contestației administrative, reținând nemotivarea actelor administrative și necomunicarea raportului de audit al Curții de Conturi care a stat la baza verificărilor. Soluția instanței de fond este însușită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente. Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține că motivarea actului administrativ reprezintă o cerință de legalitate, constituind o garanție împotriva arbitrariului. Astfel, motivarea actului administrativ nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului ori la temeiul de drept, ci trebuie să conțină elemente de fapt care să permită, pe de o parte destinatarului să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. În cauza dedusă judecății, așa cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, considerentele de fapt ale notei de constatare nu reflectă aspectele relevante care fundamentează aplicarea dispozițiilor legale reținute. Contrar susținerilor autorității recurente, nota de constatare contestată nu poate fi considerată o completare a Notei de constatare nr. x/13.12.2012. Aceasta întrucât prin nota contestată în prezenta cauză s-au aplicat noi corecții, fără să se arate motivele de fapt și de drept care au stat la baza aplicării acestora, în timp ce prin Nota de constatare nr. x/13.12.2012 a fost aplicată o singură corecție de 5%, neregula reținută constând în folosirea unor criterii de calificare restrictive. În ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte reține că această critică a fost valorificată pentru prima oară în recurs, fără a fi supusă analizei instanței de fond, împrejurare ce contravine dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., în sensul în că în recurs nu se pot invoca omisso medio motive care nu au fost valorificate mai întâi la judecata în primă instanță. Cu toate acestea, și din perspectiva analizei actelor administrative contestate cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011, soluția primei instanțe se impune a fi menținută. Aceasta întrucât, conform art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 "Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi reluată de aceeași sau altă structură de control prevăzută la art. 20 dacă, până la data împlinirii termenului de prescripție, apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influențează rezultatele acestora." De asemenea, art. 14 din H.G. nr. 875/2011 stipulează că "datele suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor, prevăzute la art. 31 alin. (1) din ordonanță, sunt cuprinse, fără a se limita la acestea: în sesizări, în rapoarte de control/audit interne sau externe ori în hotărâri definitive și irevocabile pronunțate de instanțele judecătorești, primite de către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene după data emiterii Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare inițial". În speță, se constată că autoritatea recurentă a preluat recomandările din Raportul nr. x/24.07.2015 emis de Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României fără a proceda la o reverificare reală, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, recurentul-pârât era obligat să țină seama de recomandările formulate și să emită o nouă notă de constatare care să expună în mod clar și neechivoc raționamentul aplicării corecțiilor financiare. Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât autoritatea recurentă nu a arătat motivele de fapt și de drept care au fundamentat aplicarea corecțiilor de 20, respectiv 25%, se impune menținerea hotărârii instanței de fond prin care s-a dispus anularea actelor administrative contestate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele arătate din care rezultă că nu există motive care să atragă casarea sentinței recurate, Înalta Curte în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat.