ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 438/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 438/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
D E C
I Z I A Nr.438 Dosar
nr.3042/2002
La
data de 24 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat
de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
împotriva deciziei civile nr.1078/R din 29 iunie 2001 a Tribunalului București,
secția a IV-a civilă.
Dezbaterile
au fost consemnate în încheierea cu data de 24 ianuarie 2003 iar pronunțarea
s-a amânat la 5 februarie 2003.
C
U R T E A ,
Asupra
recursului în anulare de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
F.C.a
chemat în judecată pe R.B.și R.C., solicitând, în principal, evacuarea lor din
imobilul situat în București, Bdul Aviatorilor nr.68, et.1, ap.5, sectorul 1
și, în subsidiar, mutarea pârâților din acest imobil în apartamentul nr.40 din
București, str.Covasna nr.15, bl.A.3, sc.1, et.9, sectorul 4, prin schimb
obligatoriu.
Pârâții
au solicitat prin cerere reconvențională obligarea reclamantei de a încheia un
nou contract de închiriere pentru apartamentul în litigiu.
Prin
sentința civilă nr.16.857 din 3 octombrie 2000 a Judecătoriei Sectorului 1,
București a fost respinsă acțiunea principală, fiind admisă cererea reconvențională
în sensul solicitat.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta, proprietară a
apartamentului în litigiu, conform sentinței civile nr.1825 din 23.02.1995 a
Judecătoriei sectorului 1, nu i-a notificat pe pârâți în vederea încheierii
unui nou contract de închiriere și, în legătură cu cel de al doilea capăt de
cerere, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prev. de art.23 din OUG
nr.40/1999 pentru schimbul obligatoriu de locuință. În legătură cu cererea
reconvențională s-a reținut că vechiul contract de închiriere s-a prelungit de
drept, în conformitate cu prevederile art.32 alin.1 și 2 din același act
normativ.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta. Învestit astfel, Tribunalul
București, secția a IV-a civilă, prin încheierea din 23.04.2001 a disjuns
apelul declarat de reclamantă împotriva soluției dată în cererea
reconvențională, de recursul declarat împotriva soluționării cererii
principale.
Acesta
din urmă a fost admis prin decizia nr.1078/29.07.2001, prin care a fost
modificată sentința și, pe fond, a fost admisă cererea dispunându-se mutarea
pârâților în apartamentul oferit.
Împotriva
acestei ultime hotărâri Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, considerând că a fost
pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare
greșită a cauzei pe fond.
Criticile
făcute deciziei menționate vizează două aspecte de ordin procedural. În primul
rând, se susține că, în mod greșit tribunalul a dispus disjungerea cererii
principale de cea reconvențională, încălcând astfel principiul soluționării
unitare a procesului civil și, apoi că, prin judecarea recursului, ca prima
cale de atac, părțile au fost lipsite de un grad de jurisdicție, anume
apelul.
În
final, se solicită casarea deciziei și respingerea recursului declarat de
reclamantă împotriva sentinței.
Recursul
în anulare fiind întemeiat, va fi admis în sensul celor ce urmează :
Din
actele dosarului rezultă că acțiunea principală cuprinde două capete de cerere
– unul vizează evacuarea pârâților din apartament pentru lipsă de titlu și cel
de al doilea, accesoriu, subsidiar, se referă la schimbul obligatoriu de
locuință.
Această
a doua cerere se află în raport de dependență de cererea principală,
soluționarea ei depinzând de modul de rezolvare a cererii de evacuare.
Potrivit
art.17 din C.proc.civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea
instanței competente să judece cererea principală. Aceasta înseamnă că pentru
cererile accesorii și incidentale operează prorogarea legală de competență, în
sensul că pentru soluționarea cererii accesorii este competent judecătorul
cererii principale.
Aceeași
prorogare legală de competență operează și cu privire la cererea
reconvențională, care, de regulă, se judecă odată cu cererea principală,
astfel cum se prevede expres în art.120 C.proc.civ.
Alin.2
al aceluiași text prevede că, în situația în care numai cererea principală
este în stare de a fi judecată, instanța o poate judeca deosebit.
Din
redactarea textului rezultă că disjungerea, judecarea deosebită, separată este
o situație de excepție, ce poate fi luată motivat, astfel încât să nu se aducă
atingere operei de administrare a justiției prin dispoziții ce ar putea duce
la adoptarea unor soluții contradictorii.
Se
constată că soluția de disjungere a soluționării cererii reconvenționale de cea
principală este greșită, întrucât între cele două cereri există o strînsă
legătură, interdependentă chiar, pentru că, în situația încheierii sau
prelungirii contractului de închiriere, astfel cum se solicită prin cererea
reconvențională, primul capăt de cerere al acțiunii principale, de evacuare
pentru lipsă de titlu, nu poate fi admis.
Soluția
„irevocabilă” adoptată de tribunal este greșită și în raport de încălcarea
prevederilor art.282 C.proc.civ..
Potrivit
acestui text, hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse
apelului la tribunal, consacrându-se astfel principiul dublului grad de
jurisdicție. Excepțiile de la această regulă sunt de strictă interpretare și nu
pot rezulta decât dintr-o dispoziție expresă a legii.
Așa
fiind, cum cererea principală a avut ca obiect evacuarea pârâților pentru lipsă
de titlu, rezultă că hotărârea adoptată era susceptibilă de apel, în raport cu
textul procedural redat, și nu de recurs, cum în mod eronat a hotărât
tribunalul.
Este
adevărat că, potrivit art.25 din OUG nr.40/1999, hotărârea pronunțată de
judecătorie în litigiile dintre proprietari și chiriași legate de schimbul
obligatoriu de locuință poate fi atacată cu recurs, însă, așa cum s-a arătat, o
astfel de cerere a fost formulată în subsidiar, are caracter accesoriu și, ca
atare, este supusă căilor de atac corespunzătoare cererii principale.
Prin
urmare, hotărârea instanței de fond este susceptibilă de apel și nu de recurs
cum a hotărât în mod eronat tribunalul.
De
aceea, recursul în anulare de față va fi admis în sensul casării deciziei
atacate, cu trimiterea cauzei la tribunal pentru rejudecare în sensul celor ce
preced.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
:
Admite
recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție.
Casează
decizia civilă nr.1078 din 29 iunie 2001 a Tribunalului București, secția a
IV-a civilă și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.