ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 152/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 26 aprilie 2000, reclamantul C.I.M. prin procuratorii C.D.P. și C.M.V. a

solicitat, pe calea de contencios adimistrativ, în contradictoriu cu pârâții

Consiliul General al municipiului București și Primarul General al municipiului

București, obligarea pârâților să execute sentința civilă nr. 510/6 iunie 1996

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, rămasă

irevocabilă prin decizia nr. 254/6 februarie 1998 a Curții Supreme de Justiție,

secția de contencios administrativ, ce a avut ca obiect cererea de

împroprietărie pentru calitatea de veteran de război și punere în posesie

pentru suprafața de 500 m.p. teren construcție casă .

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 684 din 20 iunie 2000 a

respins acțiunea pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că prezenta pricină are același obiect și este

întemeiată pe aceeași cauză ca și acțiunea soluționată prin sentința civilă nr.

443/25 aprilie 1998 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, prin care s-a admis cererea reclamantului și s-a aplicat

pârâtului Primarul General al municipiului București amendă în sumă de 500 lei

pentru fiecare zi de întârziere până la executarea sentinței nr. 510/1996,

rămasă definitivă prin decizia nr. 2344/1998.

Ca atare, a apreciat că sunt

aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ. și ale art. 161 C. proc. civ.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamantul prin procuratorii C.P. și C.V., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 660 din 16

februarie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ,

a admis recursul și a casat sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță.

Motivându-și soluția, instanța de

control judiciar a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat, în speță

instanța urmând a se pronunța cu privire la daunele pricinuite reclamantului

pentru repunerea în executare a sentinței, deosebit de amenda aplicată

conducătorului autorității pârâte prin sentința civilă nr. 443/1998.

În fond după casare, reclamantul,

prin procuratori, și-a precizat acțiunea arătând că înțelege să solicite daune

pentru întîrziere pentru neexecutarea sentinței de către foștii primari H.C. și

L.V., chemați în judecată în calitate de pârâți, ei fiind cei cărora le-a

adresat cereri nerezolvate pe perioada decembrie 1994 – februarie 2000.

Pe cale de excepții, în apărare,

pârâții au invocat necompetența materială a instanței, inadmisibilitatea

acțiunii, lipsa capacității lor procesuale pasive, iar pârâtul L.V. a formulat

și o cerere de chemare în garanție.

Prin sentința civilă nr. 1326 din 11

octombrie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins ca neîntemeiate excepția necompetenței materiale și pe cea a

inadmisibilității acțiunii și a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în

garanție.

A admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților și a respins acțiunea precizată de reclamant, în

contradictoriu cu pârâții L.V. și H.C., ca fiind formulată împotriva unor

persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Și împotriva acestei sentințe a

promovat, în termen legal, recurs reclamantul C.I.M. prin procuratorii C.P. și

C.V.

Reiterând susținerile din acțiune,

reclamantul a subliniat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate,

arătând că, în mod eronat, instanța de fond a apreciat că pârâții nu au

calitate procesuală pasivă, deoarece fiecare a deținut funcția de primar

general la momentul formulării petițiilor, al pronunțării hotărârilor

judecătorești sau al cererii de punere în executare.

Critica este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art.

16 alin

(

1) din Legea nr. 29/1990 a

contenciosului administrativ, autoritatea administrativă este ținută să execute

hotărârea definitivă prin care a fost obligată să înlocuiască sau să modifice

actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt

înscris la termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de

termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Această executare nu se face la

cererea creditorului, ci

ope legis

, fără somație sau punere în

întârziere, în termenul specificat în hotărârea judecătorească sau în temeiul

legal indicat.

În cauză , se constată că

reclamantul a solicitat, în repetate rânduri, Primarului General al

municipiului București punerea în executare a sentinței civile nr. 510 din 6

iunie 1996 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 254 din 6 februarie 1998, prin care i s-a

admis acțiunea formulată împotriva pârâtului Consiliul Local al municipiului

București, a fost obligat pârâtul să întocmească situația terenurilor

intravilane disponibile si să soluționeze cererea reclamantului de

împroprietărire conform art. 13 din Legea nr. 44/1994.

În același sens a dispus Curtea de

Apel București, secția de contencios administrativ și prin sentința civilă nr.

1008 din 23 octombrie 1997, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2394 din 27

noiembrie 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios

administrativ, menținându-se obligația de soluționare a cererii reclamantului

conform art. 1 lit. b) din Legea nr. 44/1994.

Întrucât, prin autoritatea

administrativă obligată să pună în executare aceste hotărâri judecătorești se

înțelege și conducătorului ei și cum dispozițiile instanțelor judecătorești nu

au fost executate, s-a dispus amendarea Primarului General al municipiului

București în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) teza 1 din Legea

nr. 29/1990 cu 500 lei pe zi de întârziere cu începere de la 6 martie 1998 și

până la executare (prin sentința civilă nr. 443/23 aprilie 1998 a Curții de

Apel București-Secția de contencios administrativ).

Distinct de această amendă aplicată

conducătorului autorității pârâte, reclamantul recurent a solicitat și

acordarea daunelor pricinuite pentru nepunerea în executare a hotărârilor

judecătorești, cerere care constituie obiectul prezentei cauze.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor

art. 16 alin. (2) teza a-II-a din Legea nr. 29/1990, reclamantul este

îndreptățit, pentru neexecutarea hotărârii definitive în termen, pe lângă

amenda aplicată conducătorului autorității administrative și la acordarea de

despăgubiri, daune pentru întârziere.

De aceea, având în vedere că

intimații-pârâți au deținut pe rând, funcția de conducător al autorității

administrative, respectiv de Primar General al municipiului București pe câte o

perioadă și că, în această calitate, nu au urmărit și dispus punerea în

executare a hotărârilor judecătorești irevocabile în cauză, în mod eronat s-a

reținut de către instanța de fond după casare că nu au calitate procesuală

pasivă.

Cât privește valoarea daunelor

solicitate, aceasta trebuie stabilită printr-un calcul efectuat de un expert de

specialitate care să aibă în vedere datele pronunțării hotărârilor, formulării

cererilor de executare și perioada mandatului fiecărui intimat-pârât în parte.

Pentru a se realiza de către

instanță evaluarea acestor despăgubiri și pentru a li se da părților

posibilitatea verificării exactității sumelor calculate și a nu le priva de un

dublu grad de jurisdicție, în considerea dispozițiilor art. 313 teza 1 C. proc.

civ., Curtea va admite recursul și va casa sentința atacată cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de

reclamantul C.M. prin C.P. și C.V., împotriva sentinței civile nr. 1326 din 11

octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 ianuarie 2003.