ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3079/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin actul de sesizare nr. 9237 din 28 mai 2001, ce a cuprins 5 puncte, Procurorul Financiar de pe lângă Camera de Conturi a județului Hunedoara, a solicitat obligarea C.A.S. a județului Hunedoara la plata sumei de 6.002.308.985 lei, reprezentând majorări de întârziere în plata cotei de 25% din încasările lunare, în contul C.N.A.S., precum și obligarea pârâților O.I. și C.E., la plata în solidar către C.A.S. a județului în Hunedoara, a sumei de 14.133.257 lei cu dobânda legală aferentă, reprezentând contravaloarea obiectelor de inventar, casate fără bază legală. Colegiul jurisdicțional Hunedoara, prin sentința nr. 10 din 15 martie 2002, a admis în parte actul de sesizare formulat de Procurorul Financiar, și a dispus, printre altele, obligarea pârâților O.I.

și C.E., la plata în solidar a sumei de 14.133.257 lei cheltuială nelegală, plus dobânda de 34,06% pe an, calculată de la 10 ianuarie 2000 și până la recuperarea prejudiciului. Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 329 din 20 iunie 2002, a respins recursurile jurisdicționale declarate de Procurorul Financiar de pe lângă Camera de Conturi Hunedoara și de către O.I., fost director al C.A.S. Hunedoara și C.E., director adjunct economic al C.A.S. Hunedoara.

Impotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs C.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că în decizia pronunțată, secția jurisdicțională a Curții de Conturi nu a avut în vedere și nu a interpretat corect toate probele aflate la dosarul cauzei, respectiv lista mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar propuse pentru casare, aprobată de ordonatorul principal de credite și procesul-verbal de distrugere din 15 noiembrie 2000. Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate. Organul de control a reținut că procesul-verbal de casare nu conține toate datele, necesare identificării cu certitudine a mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar propuse pentru a fi casate și nici informațiile care să ateste respectarea duratei normate de utilizare a mijloacelor fixe.

S-a mai reținut că la data efectuării controlului nu a existat nici aprobarea ordonatorului de credite, obligație legală prevăzută de art. 24 din Normele metodologice date în aplicarea Legii nr. 15/1994, aprobare obținută ulterior controlului de la C.N.A.S. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se reține că, deși unitatea a demonstrat existența aprobării ordonatorului principal de credite pentru casarea mijloacelor fixe și obiectelor de inventar, obținută, însă, ulterior acestei operațiuni, dispozițiile legale în materie în vigoare nu au fost respectate în totalitate, în sensul încălcării obligației de identificare a bunurilor casate, prin întocmirea de acte corespunzătoare, neputându-se face dovada existenței bunurilor care au rămas după casare și deci, a inexistenței pagubei.

Normele metodologice date în aplicarea Legii nr. 15/1994, prevăd obligația ca în cazul operațiunilor de casare a mijloacelor fixe și obiectelor de inventar de a se întocmi acte din care să rezulte dezmembrarea efectivă a bunurilor sau să fie evidențiat ceea ce a rezultat din dezmembrare, pentru a fi eventual reutilizate sau valorificate. De asemenea, se reține că procesul-verbal de casare a mijloacelor fixe, înregistrat sub nr. 138 din 30 noiembrie 2000,nu conține toate datele necesare identificării cu certitudine a mijloacelor fixe și obiectelor de inventar propuse a fi casate și nici informațiile care să ateste respectarea duratei normate de utilizare. Astfel, în mod corect, atât Colegiul jurisdicțional Hunedoara, cât și secția jurisdicțională a Curții de Conturi, au reținut că, în calitate de director adjunct economic și președintă a comisiei de casare, C.E.

a încălcat prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 și a H.G. nr. 568/2000, ceea ce a antrenat răspunderea patrimonială a recurentei. În raport cu normele legale incidente cauzei și cu situația de fapt reținută, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins, decizia atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.E., împotriva deciziei nr. 329 din 20 iunie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2003.