ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3079/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin actul de sesizare nr. 9237 din

28 mai 2001, ce a cuprins 5 puncte, Procurorul Financiar de pe lângă Camera de

Conturi a județului Hunedoara, a solicitat obligarea C.A.S. a județului

Hunedoara la plata sumei de 6.002.308.985 lei, reprezentând majorări de întârziere

în plata cotei de 25% din încasările lunare, în contul C.N.A.S., precum și

obligarea pârâților O.I. și C.E., la plata în solidar către C.A.S. a județului

în Hunedoara, a sumei de 14.133.257 lei cu dobânda legală aferentă,

reprezentând contravaloarea obiectelor de inventar, casate fără bază legală.

Colegiul jurisdicțional Hunedoara,

prin sentința nr. 10 din 15 martie 2002, a admis în parte actul de sesizare

formulat de Procurorul Financiar, și a dispus, printre altele, obligarea

pârâților O.I. și C.E., la plata în solidar a sumei de 14.133.257 lei

cheltuială nelegală, plus dobânda de 34,06% pe an, calculată de la 10 ianuarie

2000 și până la recuperarea prejudiciului.

Curtea de Conturi, secția

jurisdicțională, prin decizia nr. 329 din 20 iunie 2002, a respins recursurile

jurisdicționale declarate de Procurorul Financiar de pe lângă Camera de Conturi

Hunedoara și de către O.I., fost director al C.A.S. Hunedoara și C.E., director

adjunct economic al C.A.S. Hunedoara.

Impotriva acestei din urmă hotărâri,

a declarat recurs C.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând, în esență, că în decizia pronunțată, secția jurisdicțională a Curții

de Conturi nu a avut în vedere și nu a interpretat corect toate probele aflate

la dosarul cauzei, respectiv lista mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar

propuse pentru casare, aprobată de ordonatorul principal de credite și

procesul-verbal de distrugere din 15 noiembrie 2000.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi arătate.

Organul de control a reținut că

procesul-verbal de casare nu conține toate datele, necesare identificării cu

certitudine a mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar propuse pentru a fi

casate și nici informațiile care să ateste respectarea duratei normate de utilizare

a mijloacelor fixe. S-a mai reținut că la data efectuării controlului nu a

existat nici aprobarea ordonatorului de credite, obligație legală prevăzută de

art. 24 din Normele metodologice date în aplicarea Legii nr. 15/1994, aprobare

obținută ulterior controlului de la C.N.A.S.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului se reține că, deși unitatea a demonstrat existența aprobării

ordonatorului principal de credite pentru casarea mijloacelor fixe și

obiectelor de inventar, obținută, însă, ulterior acestei operațiuni,

dispozițiile legale în materie în vigoare nu au fost respectate în totalitate,

în sensul încălcării obligației de identificare a bunurilor casate, prin

întocmirea de acte corespunzătoare, neputându-se face dovada existenței

bunurilor care au rămas după casare și deci, a inexistenței pagubei.

Normele metodologice date în

aplicarea Legii nr. 15/1994, prevăd obligația ca în cazul operațiunilor de

casare a mijloacelor fixe și obiectelor de inventar de a se întocmi acte din

care să rezulte dezmembrarea efectivă a bunurilor sau să fie evidențiat ceea ce

a rezultat din dezmembrare, pentru a fi eventual reutilizate sau valorificate.

De asemenea, se reține că

procesul-verbal de casare a mijloacelor fixe, înregistrat sub nr. 138 din 30

noiembrie 2000,nu conține toate datele necesare identificării cu certitudine a

mijloacelor fixe și obiectelor de inventar propuse a fi casate și nici

informațiile care să ateste respectarea duratei normate de utilizare.

Astfel, în mod corect, atât Colegiul

jurisdicțional Hunedoara, cât și secția jurisdicțională a Curții de Conturi, au

reținut că, în calitate de director adjunct economic și președintă a comisiei

de casare, C.E. a încălcat prevederile Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 15/1994 și a H.G. nr. 568/2000, ceea ce a antrenat răspunderea

patrimonială a recurentei.

În raport cu normele legale

incidente cauzei și cu situația de fapt reținută, recursul se vădește nefondat

și urmează a fi respins, decizia atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.E.,

împotriva deciziei nr. 329 din 20 iunie 2002 a Curții de Conturi, secția

jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 octombrie 2003.