ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.03.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1069/2004

HOTĂRÂRE
12.03.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1069/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația, formulată de C.I.,

înregistrată sub nr. 73 din data de 22 noiembrie 2001, la Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Hunedoara, s-a solicitat anularea deciziei de

imputare nr. 4 din 26 octombrie 2001, emisă de Direcția Silvică Deva, pentru

suma de 37.544.608 lei reprezentând prejudiciu produs unității, ca urmare a

neînregistrării de către Ocolul Silvic Orăștie, a Ordinului R.N.P. nr. E 603

din 14 iunie 2001.

Prin sentința nr. 2/2002, Colegiul jurisdicțional

Hunedoara a respins contestația formulată de contestatorul C.I. și a menținut

decizia de imputare, ca fiind temeinică și legală.

Împotriva sentinței astfel

pronunțate a declarat recurs, contestatorul C.I., arătând, în esență, că

sentința atacată este nelegală, întrucât nu a ținut cont de toate probele de la

dosar.

Secția jurisdicțională a Curții de

Conturi s-a pronunțat prin decizia nr. 137 din 9 aprilie 2002, prin care a

casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în

vederea examinării unor aspecte legate de data când s-a cunoscut despre

existența prejudiciului, valoarea acestuia și vinovăția contestatorului.

Judecând în fond după casare,

Colegiul jurisdicțional Hunedoara s-a pronunțat prin sentința nr. 75 din 21

noiembrie 2002, în sensul că a admis contestația, a anulat decizia de imputare nr.

4/2001 emisă de Direcția Silvică Deva, pentru suma de 37.544.648 lei, ca fiind

tardiv emisă în sarcina contestatorului.

Totodată, a obligat unitatea, la

restituirea, atât a sumelor încasat,e cât și la plata sumei de 500.000 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 75 din 21

noiembrie 2002, prin care s-a admis contestația, Direcția Silvică Hunedoara a

declarat recurs jurisdicțional, criticând sentința pentru nelegalitate și

netemeinicie, arătând că numai din cauza unei erori, pe care instanța, susține

recurentul, o putea sesiza cu ușurință , s-a trecut în procesul-verbal și în

hotărârea Comitetului director, în loc de referatul nr. 1462 din 14 august

2001, referatul nr. 4621 din 14 august 2001, astfel încât instanța a considerat

că în realitate sunt două referate și nu un singur referat cu nr. 1462 din 14

august 2001.

Față de data la care referatul nr. 1462

din 14 august 2001 s-a discutat în Comitetul director, respectiv 27 august

2001, decizia de imputare nr. 4 a fost emisă la 26 octombrie 2001, deci în

termenul legal de 60 de zile.

Examinând actele și lucrările

dosarului, secția jurisdicțională a Curții de Conturi s-a pronunțat prin

decizia nr. 81 din 7 februarie 2003, în sensul că a admis recursul

jurisdicțional formulat de Direcția Silvică Hunedoara, a casat sentința atacată

și a trimis cauza aceluiași Colegiu jurisdicțional, pentru continuarea

judecății.

Pentru a hotărî astfel, secția

jurisdicțională a reținut, în esență, că instanța de fond trebuia să

concluzioneze - față de data de 27 august 2001, când conducerea Direcției

Silvice Hunedoara a luat cunoștință de producerea unei pagube în cadrul

Ocolului Silvic Hunedoara, că decizia de imputare s-a emis în termenul legal de

60 de zile.

Împotriva acestei decizii și în

termen legal a declarat recurs contestatorul C.I., criticând decizia pentru

nelegalitate și netemeinicie, în care sens a arătat că din actele de la dosar

rezultă că raportul a fost cunoscut cel puțin din data de 24 august 2001, așa

cum corect a reținut prin sentința nr. 75/2002, a Colegiului jurisdicțional

Hunedoara, cât și de către Procurorul financiar al secției jurisdicționale a

Curții de Conturi.

Față de data de 24 august 2001,

termenul de 60 de zile pentru emiterea deciziei este depășit, în raport cu

prevederile art. 108 alin. (2) C. muncii.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu dispozițiile art. 304 și 304

1

parțial, în sensul că trimite cauza, pentru continuarea judecății, la Tribunalul Hunedoara, pentru cele ce urmează:

Potrivit art. 108 alin. (2) C.

muncii, termenul de emitere a deciziei de imputare este de cel mult 60 de zile

de la data când cel în drept să emită decizia, a luat cunoștință de producerea

pagubei.

Raportul din 14 august 2001,

înregistrat sub nr. 1462 la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Cinegetic Hunedoara, care cuprinde unele deficiențe și abateri în ce privește gestionarea

Ocolului Silvic Orăștie, a ajuns în posesia Direcției Silvice Hunedoara, la

data de 27 august 2001, când a fost pus în discuția comitetului director,

astfel cum rezultă din hotărârea nr. 15 din 27 august 2001 și în baza căruia recurentul

C.I., în calitatea sa de șef al Ocolului Silvic Orăștie, a fost sancționat

disciplinar prin decizia nr. 107 din 27 august 2001, iar după aceea, în

termenul legal de 60 de zile, i s-a imputat prejudiciul stabilit conform notei

de constatare nr. 6014 din 20 septembrie 2001, în sumă de 37.544.648 lei prin

decizia nr. 4 din 26 octombrie 2001.

Ca atare, corect s-a reținut prin

decizia atacată că față de data de 27 august 2001, când conducerea Direcției

Silvice Hunedoara a luat la cunoștință de producerea unei pagube în cadrul

Ocolului Silvic Hunedoara și data emiterii deciziei de imputare, respectiv 26

octombrie 2001, termenul de 60 de zile a fost respectat.

Față de această situație, care

rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, instanța a stabilit judicios că

se impunea judecarea cauzei în fond, și nu anularea actului de imputare.

În consecință, față de cele de mai

sus, decizia de imputare fiind emisă în termen legal, se impune continuarea

judecății, motiv pentru care se va admite recursul, se va casa decizia atacată

parțial, în sensul că trimite cauza, spre continuarea judecății, la Tribunalul Hunedoara, căreia îi revine competența de soluționare a cauzei, în temeiul O.U.G. nr.

117/2003 [art. 2 alin. (1) lit. a)].

Admite recursul declarat de C.I. împotriva

deciziei nr. 81 din 7 februarie 2003, a Curții de Conturi, secția

jurisdicțională.

Casează decizia atacată parțial, în

sensul că trimite cauza, pentru continuarea judecății, la Tribunalul Hunedoara.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei atacate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2564/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub nr. 9 din 8 februarie 2002, contestatorul C.I. a solicitat anularea deciziei de imputare din 5 noiembrie 2001 emisă de c
ÎCCJ 2004-11-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8636/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 7 ianuarie 2003, reclamanta SC D. SA Deva a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Fin
ÎCCJ 2004-01-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 267/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.122 din 16 octombrie 2002, Colegiul Jurisdicțional Mehedinți a admis în parte contestația formulată de V.E. împotriva deciziei de imputar
ÎCCJ 2003-02-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 660/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de SC”C.”SA împotriva încheierii din 3 iulie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ pronunțată în dosarul nr.1763/2002. La apelul nominal s-a prezentat int
ÎCCJ 2003-10-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3396/2003
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 74 din 12 iunie 2002, Colegiul jurisdicțional Dâmbovița a respins contestația formulată de R.T. împotriva deciziei de imputare nr. 213
Sursă