ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 267/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 267/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința nr.122 din 16 octombrie 2002, Colegiul Jurisdicțional Mehedinți a
admis în parte contestația formulată de V.E. împotriva deciziei de imputare
nr. 3 din 2 martie 2001, emisă de Direcția Silvică Mehedinți, prin care i s-a
imputat suma de 67.491.819 lei reprezentând 126,445 mc cioate lipsă în
gestiune P.456 și P.39 și a menținut-o pentru suma de 6.397.965 lei.
Împotriva
soluției instanței de fond a formulat recurs jurisdicțional Regia Națională a
Pădurilor – Direcția Silvică Mehedinți, cu motivarea că, în primul rând este
tardiv introdusă contestația pe considerentul că s-a depus contestația la o
altă instanță decât cea competentă iar Colegiul Jurisdicțional a fost sesizat
după trecerea timpului de 30 zile de la comunicare.
Cu
privire la fondul cauzei, pentru a beneficia de riscul normal al serviciului,
pădurarul trebuia să depună la sediul ocolului în termen de 24 ore de la
constatarea faptei care a produs o pagubă, un act în care să se precizeze
procedura prejudiciului și să se solicite ajutorul șefului de destrict și al
conducerii Ocolului în depistarea făptuitorului.
În
lipsa sesizării, contestatorului nu i se poate acorda riscul normal al
serviciului.
Prin
interpretarea eronată a Ordonanței Guvernului nr.17/ 2000, s-a înlăturat
obligarea contestatorului la plata TVA aferent deși acesta era datorat de la
data constatării.
Prin
decizia nr. 12 din 17 ianuarie 2003 a Secției Jurisdicționale a Curții de
Conturi, s-a respins recursul jurisdicțional declarat de Regia Națională a Pădurilor
– Direcția Silvică Mehedinți împotriva sentinței nr. 122 din 16 octombrie 2002
a Colegiului Jurisdicțional Mehedinți.
Pentru
a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:
În
cauză s-a efectuat o expertiză tehnică prin care s-a concluzionat că valoarea
reală a prejudiciului este de 6.536.545 lei, fără TVA.
Prejudiciul
stabilit de intimată s-a supraevaluat cu un volum de 70,11 mc masă lemnoasă,
deoarece s-au imputat 287 cioate pe care s-a observat conturul a două-trei
mărci care au făcut obiectul unor marcări legale, justificate la controalele
ulterioare, de asemenea nu s-a acordat deși se impunea riscul normal al
serviciului.
S-a
reținut paguba reală de 6.397.965 lei.
Cu
referire la introducerea tardivă a contestației s-a avut în vedere că inițial V.E.
a introdus contestația la Judecătoria Strehaia, iar potrivit practicii
instanțelor, în aceste situații se ia în calcul termenul la care a fost
sesizată prima instanță.
Împotriva
deciziei nr. 12/2003, a formulat recurs Regia Națională a Pădurilor – Direcția
Silvică Mehedinți, criticând-o astfel:
Instanța
de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs ce erau documentate
pe bază de acte – respectiv motivele cu numărul 3 și 4.
Nu
s-a pronunțat dacă la bunurile lipsă imputabile se aplică sau nu TVA deși era
obligatoriu.
Nu
s-a avut în vedere că expertizele efectuate în cauză nu au stabilit corect
despăgubirile datorate fondului forestier printr-o interpretare greșită a Legii
nr. 81/1993. În acest sens se impune efectuarea unei noi expertize tehnice.
Pentru
stabilirea exactă a prejudiciului se impunea analizarea celor 1013 cioate
reținute în actul de control.
Acordarea
riscului normal al serviciului este atributul exclusiv al Comitetului Director
al Direcției Silvice conform art. 22 din Regulamentul de pază aprobat prin
Ordinul Ministrului Silviculturii nr.15/1998.
Nu
rezultă din dosarul de fond că s-au îndeplinit dispozițiile legale privind
acordarea acestui risc.
În
mod eronat prin expertizele efectuate s-a acordat riscul normal pentru toți
arborii cu diametrul sub 16 cm. deși nu s-a invocat nici o dispoziție legală.
Instanța
nu a avut în vedere faptul că nu s-a depus contestația în termenul de 30 de
zile de la instanța competentă, mai ales că în decizie s-a menționat instanța
la care eventual ar putea depune contestație.
Analizându-se
actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Într-adevăr,
instanța de fond nu a analizat în lumina susținerilor și actelor depuse precum
și temeiurilor de drept invocate, punctele 3 și 4 din motivele de recurs ale
Regiei Naționale a Pădurilor – Direcția Silvică Mehedinți.
Față
de obiecțiunile formulate la expertizele efectuate neanalizate, impunându-se o
verificare privind cele 1013 cioate reținute în actul de control conform Legii
ne.81/1993, în cauză este necesară efectuarea unei noi expertize tehnice.
Deși
s-a reținut că trebuia acordat și avut în vedere riscul normal al serviciului
de 30% nu s-a analizat și îndeplinirea condițiilor legale conform cărora se
admite și cu elucidarea în situația arborilor cu diametru sub 16 cm.
Cu
privire la tardivitate ce se va analiza cu prioritate se va avea în vedere și
mențiunea recurentei privind indicarea în decizia de imputare a instanței
competente în soluționarea contestației.
Pentru
considerentele de mai sus, se va admite recursul, se va casa decizia nr. 12 din
17 ianuarie 2003 a Secției Jurisdicționale a Curții de Conturi și sentința nr. 122
din 16 octombrie 2002 a Colegiului Jurisdicțional Mehedinți și se va trimite
cauza spre rejudecare, instanței competente Tribunalului Mehedinți.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
DECIDE:
Admite recursul
declarat de Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Mehedinți împotriva
deciziei nr. 12 din 17 ianuarie 2003 a Curții de Conturi – Secția
jurisdicțională.
Casează
decizia nr.12 din 17 ianuarie 2003 a Secției jurisdicționale a Curții de
Conturi și sentința nr. 122 din 16 octombrie 2002 a Colegiului Jurisdicțional
Mehedinți și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.