ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 212/2004

Asupra recursului de

față;

Din

examinarea lucrărilor  dosarului, constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată la Tribunalul Mehedinți sub nr. 1775 din 17 februarie

2002, D.Ș. – fost șef al Ocolului Silvic Jiana, în contradictoriu cu pârâta Direcția

Silvică Mehedinți, a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 20 din 7

decembrie 2000 emisă de pârâtă prin care a fost imputată în sarcina sa suma de

15.800.800 lei reprezentând cotă parte creanțe nerecuperate de la societăți

comerciale aflate în faliment sau dispărute.

În

motivarea contestației, contestatorul a arătat următoarele:

- la

data de 18 decembrie 1997, Direcția Silvică Mehedinți a încheiat un contract de

vânzare – cumpărare prin care masa lemnoasă din parchetul nr. 16 aparținând

Cantonului Silvic nr. 9 Jiana a fost vândută unei societăți comerciale cu

răspundere limitată, contra sumei de 47.391.750 lei;

- în

baza contractului de vânzare – cumpărare  încheiat, Ocolul Silvic Jiana avea

obligația să pună la dispoziție parchetul vândut iar cumpărătorul avea

obligația să taie, să fasoneze și să ridice masa lemnoasă din parchet;

-

obligația încasării prețului masei lemnoase vândute revenea vânzătorului,

respectiv – Direcția Silvică Mehedinți;

-

ocolul silvic, nefiind parte în contract, nu poate răspunde pentru neplata

prețului de către cumpărător și nici pentru insolvabilitatea acestuia, cu atât

mai mult cu cât  nu a primit nici o înștiințare din partea Direcției Silvice

Mehedinți cu privire la sistarea exploatării materialului lemnos din parchet ca

urmare a neplății acesteia;

-

cumpărătorul a fost acționat în judecată iar prin sentința civilă nr. 182/C din

28 aprilie 1999 a Tribunalului Mehedinți, acesta a fost obligat să plătească

suma de 35.469.117 lei reprezentând contravaloarea masei lemnoase ridicată și

neachitată, punerea în executare a sentinței fiind făcută de Direcția Silvică

Mehedinți.

Prin

sentința civilă nr. 254 din 5 aprilie 2002, Tribunalul Mehedinți a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Colegiului Jurisdicțional al

Camerei de Conturi a județului Mehedinți, reținând că funcția deținută de contestator,

respectiv aceea de șef al Ocolului Silvic Jiana, se circumscrie celor prevăzute

la art. 46 din Legea nr. 94/1992, republicată, competența de soluționare a

contestației revenind Colegiului Jurisdicționalal al Camerei de Conturi.

Colegiul

Jurisdicțional al Camerei de Conturi Mehedinți, prin sentința nr. 113 din 7

octombrie 2002, a admis contestația și a anulat decizia de imputare pentru suma

de 15.800.800 lei impusă în sarcina contestatorului D.Ș.

Pentru

a pronunța astfel, instanța juridsdicțională a reținut următoarele:

-

contestatorul a făcut diligențele cuvenite pentru încasarea debitului, astfel

că nu se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea vreunei fapte ilicite în

legătură cu munca sa;

- cu

adresa 1343 din 3 septembrie 1998, contestatorul a încunoștiințat-o pe intimată

că în urma investigațiilor întreprinse la firma „W” rezultă că aceasta se află

în incapacitate de plată a datoriei restante, singura cale de recuparare a

debitului fiind acționarea în judecată;

- după rămânerea

definitivă a sentinței nr. 182/C a Tribunalului Mehedinți, prin care a fost

admisă acțiunea formulată de intimată, contestatorul și contabilul șef al

Ocolului Silvic Jiana au adus la cunoștința intimatei că încă nu a fost

recuperată suma datorată de firma „W”;

- din

conținutul fișei postului contestatorului nu rezultă că acesta are atribuții de

serviciu cu privire la încheierea contractelor, urmărirea încasării facturilor

și punerea în executare a titlurilor executorii, ocolul silvic fiind o

subunitate fără personalitate juridică.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs intimata Direcția Silvică Mehedinți,

criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Prin

motivele de recurs, recurenta a susținut că sentința atacată este rezultatul

interpretării eronate a probelor administrate, arătând următoarele:

-

contestatorul nu a făcut nici un demers prin care să solicite debitoarei

achitarea sumelor restante, acesta neproducând nici o dovadă din care să

rezulte că a somat sau înștiințat debitoarea în legătură cu suma de plată

restantă înregistrată în contabilitatea ocolului silvic;

-

societatea debitoare nu s-a aflat în incapacitate de plată, iar dacă s-ar fi

insistat de către contestator pentru achitarea sumei restante, ocolul silvic ar

fi încasat întreaga sumă sau o parte mult mai mare, încă din anii 1998 și 1999;

- după

începerea executării silite a societății debitoare, contestatorul nu a acordat

sprijinul pentru identificarea bunurilor pe care le mai are aceasta, pentru

continuarea executării silite.

Curtea

de Conturi, secția Jurisdicțională, prin decizia nr. 684 din 5 decembrie 2002 a

respins recursul jurisdicțional, reținând că:

-

încheierea contractului de vânzare – cumpărare cu S.C. „W” S.R.L. s-a făcut de

Direcția Silvică Mehedinți, aceasta înregistrând factura în evidența contabilă;

-

emiterea somației pentru încasarea debitului revenea Direcției Silvice

Mehedinți care trebuia să urmărească încasarea debitului;

-

recurenta, prin motivele de recurs, a invocat propria sa culpă care constă în

aceea că nu a depus nici o diligență pentru identificarea bunurilor debitoarei

și pentru executarea sentinței civile.

Împotriva

acestei decizii, intimata Direcția Silvică Mehedinți a declarat recurs în temeiul

art 82, alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată în anul 1999, criticând-o

ca netemeinică și ca nelegală.

Prin

motivele de recurs, recurenta a arătat, în esență, următoarele:

-

instanța jurisdicțională nu a ținut seama de faptul că la dosarul cauzei nu se

află nici un document din care să rezulte că petentul a încercat să lichideze

și să încaseze debitul rezultat din livrarea de material lemnos către S.C. „W”

S.R.L., deși, în anul 1998, societatea debitoare nu se afla în incapaciatate de

plată;

-

comunicarea lunară a situației facturilor neîncasate nu poate fi considerată ca

un demers pentru lichidarea debitului și a încasării penalităților de

întârziere;

- deși

s-a format un dosar de executare a societății debitoare iar acesta a fost

suspendat până la identificarea unor bunuri urmăribile, conducerea Ocolului

Silvic Jiana reprezentată în primul rând de contestator nu a făcut nici un

demers pentru identificarea acestor bunuri și continuarea executării.

Examinând

decizia atacată în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările

dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță

constată că recursul nu este fondat după cum se va arăta în cele ce urmează.

Contractul

de vânzare – cumpărare a masei lemnoase, nr. 10 din 18 decembrie 1997, a fost

încheiat între Direcția Silvică Mehedinți Drobeta Turnu Severin, județul

Mehedinți și S.C. „W.E.” S.R.L., județul Mehedinți.

Pentru

recuperarea creanței în sumă de 35.469.117 lei reprezentând contravaloare masă

lemnoasă vândută și neîncasată, aferentă facturilor nr. 1478288 din 14 ianuarie

1998 și nr. 2404561 din 26 februarie 1998, intimata, în a cărei evidență

contabilă se aflau aceste facturi, a acționat-o în judecată pe societatea

debitoare, acțiunea fiind admisă, în întregime, de Tribunalul Mehedinți –

Secția comercială prin sentința nr. 182/C din 28 aprilie 1999, rămasă

irevocabilă.

Nu

poate fi reținută în sarcina contestatorului neurmărirea încasării în termenele

legale a celor două facturi și nepunerea în executare a sentinței judecătorești

susmenționate, întrucât această sarcină revenea intimatei Direcția Silvică

Mehedinți, așa cum rezultă din fișa postului directorului economic al Direcției

Silvice Mehedinți .

Fișa

postului contestatorului D.Ș. care a deținut funcția de șef ocol nu prevede că

acesta ar fi avut atribuții în ceea ce privește urmărirea încasării creanțelor

rezultate din vânzarea de masă lemnoasă și nici în ceea ce privește punerea în

executare a hotărârilor judecătorești pentru realizarea acestor creanțe.

Din

conținutul probelor administrate în cauză, rezultă că, lunar, Ocolul Silvic

Jiana a comunicat intimatei situația facturilor privind masa lemnoasă vândută

și neîncasată.  Mai mult, contestatorul prin adresa nr. 4778 din 4 septembrie

1998, a informat-o pe intimată asupra incapacității de plată a societății

debitoare.

Prin

urmare, neîncasarea creanței confirmată prin sentința pronunțată de Tribunalul

Mehedinți nu poate fi pusă în sarcina contestatorului, în cauză nefiind făcută

dovada unei fapte ilicite pe care acesta să o fi săvârșit în legătură cu munca

sa și nici dovada vreunei culpe a sa în producerea prejudiciului imputat.

Nefiind

întrunite elementele răspunderii materiale în sensul reglementării Codului

Muncii, în mod corect, cele două instanțe jurisdicționale au apreciat că

imputația făcută în sarcina contestatorului este netemeinică și nelegală.

Pentru

considerentele arătate, motivele de recurs invocate nu pot fi primite iar

recursul declarat de Direcția Silvică Mehedinți urmează a fi respins ca

nefondat.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată în recurs solicitate de contestator, instanța

apreciază că acestea  se situează la nivelul sumei de 2.500.000 lei și, făcând

aplicarea dispozițiilor art. 274, alin.(1) C. proc. civ. o va obliga pe

recurentă la plata acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Mehedinți

împotriva deciziei nr. 684 din 5 decembrie 2002 a Curții de Conturi, secția

Jurisdicțională, ca nefondat.

Obligă

recurenta la 2.500.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul D.Ș.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2004.