ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 212/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Mehedinți sub nr. 1775 din 17 februarie 2002, D.Ș. – fost șef al Ocolului Silvic Jiana, în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică Mehedinți, a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 20 din 7 decembrie 2000 emisă de pârâtă prin care a fost imputată în sarcina sa suma de 15.800.800 lei reprezentând cotă parte creanțe nerecuperate de la societăți comerciale aflate în faliment sau dispărute.

În motivarea contestației, contestatorul a arătat următoarele: - la data de 18 decembrie 1997, Direcția Silvică Mehedinți a încheiat un contract de vânzare – cumpărare prin care masa lemnoasă din parchetul nr. 16 aparținând Cantonului Silvic nr. 9 Jiana a fost vândută unei societăți comerciale cu răspundere limitată, contra sumei de 47.391.750 lei; - în baza contractului de vânzare – cumpărare încheiat, Ocolul Silvic Jiana avea obligația să pună la dispoziție parchetul vândut iar cumpărătorul avea obligația să taie, să fasoneze și să ridice masa lemnoasă din parchet; - obligația încasării prețului masei lemnoase vândute revenea vânzătorului, respectiv – Direcția Silvică Mehedinți; - ocolul silvic, nefiind parte în contract, nu poate răspunde pentru neplata prețului de către cumpărător și nici pentru insolvabilitatea acestuia, cu atât mai mult cu cât nu a primit nici o înștiințare din partea Direcției Silvice Mehedinți cu privire la sistarea exploatării materialului lemnos din parchet ca urmare a neplății acesteia; - cumpărătorul a fost acționat în judecată iar prin sentința civilă nr. 182/C din 28 aprilie 1999 a Tribunalului Mehedinți, acesta a fost obligat să plătească suma de 35.469.117 lei reprezentând contravaloarea masei lemnoase ridicată și neachitată, punerea în executare a sentinței fiind făcută de Direcția Silvică Mehedinți.

Prin sentința civilă nr. 254 din 5 aprilie 2002, Tribunalul Mehedinți a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Colegiului Jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Mehedinți, reținând că funcția deținută de contestator, respectiv aceea de șef al Ocolului Silvic Jiana, se circumscrie celor prevăzute la art. 46 din Legea nr. 94/1992, republicată, competența de soluționare a contestației revenind Colegiului Jurisdicționalal al Camerei de Conturi. Colegiul Jurisdicțional al Camerei de Conturi Mehedinți, prin sentința nr. 113 din 7 octombrie 2002, a admis contestația și a anulat decizia de imputare pentru suma de 15.800.800 lei impusă în sarcina contestatorului D.Ș.

Pentru a pronunța astfel, instanța juridsdicțională a reținut următoarele: - contestatorul a făcut diligențele cuvenite pentru încasarea debitului, astfel că nu se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea vreunei fapte ilicite în legătură cu munca sa; - cu adresa 1343 din 3 septembrie 1998, contestatorul a încunoștiințat-o pe intimată că în urma investigațiilor întreprinse la firma „W” rezultă că aceasta se află în incapacitate de plată a datoriei restante, singura cale de recuparare a debitului fiind acționarea în judecată; - după rămânerea definitivă a sentinței nr. 182/C a Tribunalului Mehedinți, prin care a fost admisă acțiunea formulată de intimată, contestatorul și contabilul șef al Ocolului Silvic Jiana au adus la cunoștința intimatei că încă nu a fost recuperată suma datorată de firma „W”; - din conținutul fișei postului contestatorului nu rezultă că acesta are atribuții de serviciu cu privire la încheierea contractelor, urmărirea încasării facturilor și punerea în executare a titlurilor executorii, ocolul silvic fiind o subunitate fără personalitate juridică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Direcția Silvică Mehedinți, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Prin motivele de recurs, recurenta a susținut că sentința atacată este rezultatul interpretării eronate a probelor administrate, arătând următoarele: - contestatorul nu a făcut nici un demers prin care să solicite debitoarei achitarea sumelor restante, acesta neproducând nici o dovadă din care să rezulte că a somat sau înștiințat debitoarea în legătură cu suma de plată restantă înregistrată în contabilitatea ocolului silvic; - societatea debitoare nu s-a aflat în incapacitate de plată, iar dacă s-ar fi insistat de către contestator pentru achitarea sumei restante, ocolul silvic ar fi încasat întreaga sumă sau o parte mult mai mare, încă din anii 1998 și 1999; - după începerea executării silite a societății debitoare, contestatorul nu a acordat sprijinul pentru identificarea bunurilor pe care le mai are aceasta, pentru continuarea executării silite.

Curtea de Conturi, secția Jurisdicțională, prin decizia nr. 684 din 5 decembrie 2002 a respins recursul jurisdicțional, reținând că: - încheierea contractului de vânzare – cumpărare cu S.C. „W” S.R.L. s-a făcut de Direcția Silvică Mehedinți, aceasta înregistrând factura în evidența contabilă; - emiterea somației pentru încasarea debitului revenea Direcției Silvice Mehedinți care trebuia să urmărească încasarea debitului; - recurenta, prin motivele de recurs, a invocat propria sa culpă care constă în aceea că nu a depus nici o diligență pentru identificarea bunurilor debitoarei și pentru executarea sentinței civile. Împotriva acestei decizii, intimata Direcția Silvică Mehedinți a declarat recurs în temeiul art 82, alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată în anul 1999, criticând-o ca netemeinică și ca nelegală.

Prin motivele de recurs, recurenta a arătat, în esență, următoarele: - instanța jurisdicțională nu a ținut seama de faptul că la dosarul cauzei nu se află nici un document din care să rezulte că petentul a încercat să lichideze și să încaseze debitul rezultat din livrarea de material lemnos către S.C. „W” S.R.L., deși, în anul 1998, societatea debitoare nu se afla în incapaciatate de plată; - comunicarea lunară a situației facturilor neîncasate nu poate fi considerată ca un demers pentru lichidarea debitului și a încasării penalităților de întârziere; - deși s-a format un dosar de executare a societății debitoare iar acesta a fost suspendat până la identificarea unor bunuri urmăribile, conducerea Ocolului Silvic Jiana reprezentată în primul rând de contestator nu a făcut nici un demers pentru identificarea acestor bunuri și continuarea executării.

Examinând decizia atacată în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul nu este fondat după cum se va arăta în cele ce urmează. Contractul de vânzare – cumpărare a masei lemnoase, nr. 10 din 18 decembrie 1997, a fost încheiat între Direcția Silvică Mehedinți Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți și S.C. „W.E.” S.R.L., județul Mehedinți. Pentru recuperarea creanței în sumă de 35.469.117 lei reprezentând contravaloare masă lemnoasă vândută și neîncasată, aferentă facturilor nr. 1478288 din 14 ianuarie 1998 și nr. 2404561 din 26 februarie 1998, intimata, în a cărei evidență contabilă se aflau aceste facturi, a acționat-o în judecată pe societatea debitoare, acțiunea fiind admisă, în întregime, de Tribunalul Mehedinți – Secția comercială prin sentința nr. 182/C din 28 aprilie 1999, rămasă irevocabilă.

Nu poate fi reținută în sarcina contestatorului neurmărirea încasării în termenele legale a celor două facturi și nepunerea în executare a sentinței judecătorești susmenționate, întrucât această sarcină revenea intimatei Direcția Silvică Mehedinți, așa cum rezultă din fișa postului directorului economic al Direcției Silvice Mehedinți . Fișa postului contestatorului D.Ș. care a deținut funcția de șef ocol nu prevede că acesta ar fi avut atribuții în ceea ce privește urmărirea încasării creanțelor rezultate din vânzarea de masă lemnoasă și nici în ceea ce privește punerea în executare a hotărârilor judecătorești pentru realizarea acestor creanțe. Din conținutul probelor administrate în cauză, rezultă că, lunar, Ocolul Silvic Jiana a comunicat intimatei situația facturilor privind masa lemnoasă vândută și neîncasată.

Mai mult, contestatorul prin adresa nr. 4778 din 4 septembrie 1998, a informat-o pe intimată asupra incapacității de plată a societății debitoare. Prin urmare, neîncasarea creanței confirmată prin sentința pronunțată de Tribunalul Mehedinți nu poate fi pusă în sarcina contestatorului, în cauză nefiind făcută dovada unei fapte ilicite pe care acesta să o fi săvârșit în legătură cu munca sa și nici dovada vreunei culpe a sa în producerea prejudiciului imputat. Nefiind întrunite elementele răspunderii materiale în sensul reglementării Codului Muncii, în mod corect, cele două instanțe jurisdicționale au apreciat că imputația făcută în sarcina contestatorului este netemeinică și nelegală. Pentru considerentele arătate, motivele de recurs invocate nu pot fi primite iar recursul declarat de Direcția Silvică Mehedinți urmează a fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată în recurs solicitate de contestator, instanța apreciază că acestea se situează la nivelul sumei de 2.500.000 lei și, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274, alin.(1) C. proc. civ. o va obliga pe recurentă la plata acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Mehedinți împotriva deciziei nr. 684 din 5 decembrie 2002 a Curții de Conturi, secția Jurisdicțională, ca nefondat. Obligă recurenta la 2.500.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul D.Ș. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2004.