ÎCCJ, Decizia nr. 614/2003

ÎCCJ, Decizia nr. 614/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

756/2000 al Tribunalului Brașov, urmare a admiterii cererii de strămutare a

judecării cauzei de la Tribunalul Maramureș, reclamanții G.G. și S.T. au

solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, făcându-se aplicarea art.

131 din Legea nr. 31/1990, să se constate nulitatea absolută a hotărârilor

adunării generale a acționarilor S.C. „U” S.A. Sighetu Marmației, din 25

noiembrie 1999.

În susținerea acțiunii, reclamanții

au arătat că structura reală a acționariatului, la data când a avut loc

adunarea generală a acționarilor, era alta decât cea consemnată pe listele de

prezență.

Astfel, în urma finalizării

plasamentului secundar privat în favoarea investitorilor S.C. „A.T. ‘94” S.R.L.

și S.T., S.I.F „M.” S.A., deținătoarea unui număr de 94.338 acțiuni, își

pierduse calitatea de acționar al societății comerciale pârâte.

Totodată, S.C. „S.” S.A. avea numai

120.948 acțiuni, rezultate din majorarea capitalului social cu aportul său în

natură, constând în investiții la corpul vopsitorie al societății pârâte,

restul de 22.539 acțiuni fiind fictiv.

Mai mult, adunarea generală a

acționarilor din 27 octombrie 1997, pe care s-a întemeiat încheierea

judecătorului delegat, din 5 august 1999, nu a discutat problema majorării

capitalului social.

Ca atare, adunarea generală

extraordinară a acționarilor, din 25 noiembrie 1999, nu a întrunit condițiile

de cvorum cerute de Legea nr. 31/1990 pentru validitatea deliberărilor.

Reclamanții au mai arătat că între

ordinea de zi dată publicității și hotărârile adoptate de adunarea generală a

acționarilor nu a existat o corespondență clară, în sensul că nu a fost dat

publicității textul integral privitor la proiectul de divizare.

De asemenea, locul ținerii adunării

generale a acționarilor a fost ilegal stabilit la București, deși societatea

comercială are sediul la Sighetu Marmației.

Prin întâmpinare, pârâtele S.C. „C.”

S.R.L. București și S.C. „T.U.” S.A. București, rezultate prin divizarea S.C.

„U.” S.A. Sighetu Marmației, care și-a încetat activitatea urmare a divizării,

și introduse în cauză în calitate de pârâte, au invocat excepția

inadmisibilității acțiunii, cu referire la faptul că nu se poate cere anularea

unei hotărâri a adunării generale a acționarilor a societății care și-a încetat

activitatea, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului S.T.,

motivat de faptul că la data ținerii ședinței adunării generale a acționarilor

acesta nu avea calitate de acționar, precum și lipsa calității procesuale

active a reclamantei G.G. care, în calitate de director general, nu era

îndreptățită la promovarea unei acțiuni în anulare.

Pe fond, pârâtele au susținut că

adunarea generală a acționarilor S.C. „U.” S.A. Sighetu Marmației din 25

noiembrie 1999 a respectat dispozițiile legii societăților comerciale, atât cu

privire la cvorum, cât și cu privire la locul ținerii acesteia.

În cauză, S.C. „A.T. 94” S.R.L. a

formulat o cerere de intervenție accesorie în interesul reclamanților,

susținând că la data ținerii adunării generale a acționarilor se cunoștea

faptul că structura acționariatului este alta, ca urmare a pierderii de către

S.I.F. „M.” S.A. a calității de acționar al S.C. „U.” S.A.

Invocând lipsa calității de acționar

a intervenientei, la data de 25 noiembrie 1999, pârâtele au invocat excepția

inadmisibilității cererii de intervenție formulată în cauză.

Prin sentința nr. 1468/C din 30

noiembrie 2000, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins excepțiile invocate, a admis acțiunea reclamanților, a

admis în fond cererea de intervenție în interesul acestora și a constatat

nulitatea absolută a hotărârii atacate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a arătat că adunarea generală extraordinară a acționarilor S.C. „U.” S.A.

Sighetu Marmației din 25 noiembrie 1999 a fost convocată de către

administratori, prin publicarea în M. Of., nr. 3028/03.11.1999 și cotidiene de

rezonanță în localitatea în care este situat sediul social al societății

comerciale pârâte, potrivit art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și dispozițiilor

statutare.

În ordinea de zi propusă și dată

publicității prin convocator, a fost înserat și un punct privind divizarea

societății comerciale, precum și majorarea capitalului social prin emisiune de

noi acțiuni .

La adunarea generală extraordinară a

acționarilor S.C. „U.” S.A. Sighetu Marmației din 25 noiembrie 1999 au fost

prezenți acționarii U.S.E., S.I.F. „M.” S.A. și S.C. „S.B.” S.R.L.

Pentru a aprecia asupra cvorumului

s-a avut în vedere structura acționariatului la data de 8 noiembrie 1999, așa

cum aceasta rezulta din Registrul acționarilor.

La acea dată S.C. „S.” S.R.L. avea

un număr de 120.948 acțiuni, S.I.F. „M.” S.A. avea un număr de 94.338 acțiuni,

iar U.S.E. un număr de 1.156 acțiuni. Restul de acțiuni era deținut de alte

persoane fizice.

La 11 noiembrie 1999 a fost însă

încheiat plasamentul privat secundar efectuat de Societatea de Intermediere a

Valorilor Imobiliare „T.” S.A., în numele S.I.F. „M.” S.A., prin vânzarea către

S.C. „A.T. ’94” S.R.L. și S.T. a acțiunilor deținute la S.C. „U.” S.A.

Deși aveau calitatea de acționari,

S.C. „A.T. ’94” S.A. și S.T. nu au fost avuți în vedere la repartizarea

acțiunilor, deși S.C. „U.” S.A. a fost înștiințată expres cu privire la

modificarea structurii acționariatului.

Ca atare, au fost încălcate dispozițiile

art. 101 alin. (1) din Legea societăților comerciale privitoare la dreptul la

vot.

Totodată, s-a mai reținut că au fost

nesocotite dispozițiile art. 236 din Legea nr. 31/1990, cu referire la

procedura divizării totale, în sensul că nu s-a dovedit parcurgerea celor două

etape prevăzute de lege, ce se concretizează în emiterea a două hotărâri a

adunării generale a acționarilor, cu respectarea termenului legal pentru

formularea și depunerea opozițiilor.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

pârâtele au declarat apel, susținând că în mod greșit aceasta a reținut că la

data ținerii adunării generale extraordinare a acționarilor structura

acționariatului era alta decât cea din Registrul acționarilor, în raport de

care s-a statuat cu privire la prezență.

Totodată, s-a susținut că obiectul

acțiunii cu care instanța de fond a fost sesizată privea legalitatea hotărârii

adunării generale extraordinare a acționarilor din 25 noiembrie 1999 și nu

legalitatea procedurii divizării.

De altfel, prin hotărârea atacată

s-a declanșat, potrivit art. 236 din Legea nr. 31/1990, procedura de divizare.

Ca atare, toate formalitățile prevăzute de lege trebuia să urmeze acestei

hotărâri, iar nu să o preceadă, așa cum a conchis prima instanță, prin

hotărârea atacată cu apel.

Împotriva aceleași sentințe a

declarat apel și intervenienta, calea de atac exercitată privind doar obligarea

la cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 404 din 27 iunie

2002, a admis apelul declarat de către cele două pârâte și a schimbat hotărârea

atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamanților, precum și a

cererii de intervenție în interesul acestora și constatării nulității absolute

a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor S.C. „U.” S.A.

Sighetu Marmației, numai cu privire la divizare.

Prin aceeași decizie, instanța de

control judiciar a admis și apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe

de intervenientă și a obligat pârâtele, în solidar, la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a reținut în esență, că reclamanții au calitate procesuală

activă, dată fiind calitatea lor de acționari la data de 8 noiembrie 1999.

S-a mai reținut că a fost

îndeplinită condiția cvorumului, în raport de dispozițiile art. 122 din Legea

nr. 31/1990, potrivit cărora acționarii cu drept de vot sunt cei care, la data

de referință, sunt înscriși în evidențele furnizate de registrul independent al

acționarilor.

Instanța de control judiciar a

reținut însă că administratorii societății comerciale nu au respectat procedura

divizării, cu referire la dispozițiile art. 236, art. 237 și art. 240 din Legea

nr. 230/1990, așa încât hotărârea adunării extraordinare a acționarilor este

lovită de nulitate numai sub acest aspect.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs pârâtele și reclamantul S.T.

Reclamantul, invocând cazurile de

modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., a criticat decizia

pronunțată în apel sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor legii

societăților comerciale privitoare la dreptul la vot în adunarea generală a

acționarilor.

Pârâtele și-au întemeiat recursul pe

motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.,

susținând că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății,

reținând un alt conținut al hotărârii adunării generale a acționarilor atacate

decât cel real și că, soluționând calea de atac exercitată, aceeași instanță nu

s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate.

Prin decizia nr. 7528 din 10

decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul

declarat de reclamantul S.T. și a modificat decizia atacată în sensul că a

admis apelul declarat de aceeași parte împotriva hotărârii primei instanțe și a

schimbat în parte sentința, constatând nulitatea absolută a hotărârii adunării

generale extraordinare a acționarilor S.C. „U.” S.A. Sighetu Marmației.

Celelalte dispoziții ale hotărârii

primei instanțe au fost menținute.

Prin aceeași hotărâre, recursul

declarat de pârâte a fost respins ca nefondat.

Instanța de recurs a reținut că

hotărârea atacată, atât cea a adunării ordinare cât și cea a adunării

extraordinare, sunt nule absolut, ca urmare a adoptării acestora cu nerespectarea

condițiilor de cvorum.

Împotriva celor trei hotărâri

pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare , întemeiat pe dispozițiile

art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

S-a susținut că hotărârile

judecătorești criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că, totodată,

acestea sunt și vădit netemeinice.

Astfel, din actele depuse la dosarul

cauzei rezultă că adunarea generală extraordinară a avut loc efectiv la a doua

convocare, la data de 25 noiembrie 1999, prima convocare fiind făcută pentru

data de 24 noiembrie 1999.

Potrivit convocatorului, data de

referință pentru determinarea acționarilor îndreptățiți să participe la vot a

fost stabilită ca fiind 8 noiembrie 1999.

Din examinarea hotărârilor adunării

generale extraordinare a acționarilor rezultă că acestea au fost adoptate, în

prezența acționarilor reprezentând 90,5% din capitalul social, determinați în

raport de data de referință menționată, cu votul acționarilor reprezentând

51,07% din capitalul social.

Prin urmare, rezultă că au fost

îndeplinite condițiile de cvorum prevăzute de art. 115 din Legea nr. 31/1990.

S-a mai susținut că, în raport de

cele arătate, rămâne fără relevanță în cauză faptul transmiterii acțiunilor

S.I.F. „M.” S.A. la 11 noiembrie 1999, ulterior datei de referință, către

reclamantul S.T. și intervenienta S.C. „A.T. ’94” S.R.L.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și, pe

fond, respingerea acțiunii reclamanților.

Recursul în anulare este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin recursul în anulare declarat

împotriva hotărârilor menționate, se susține că adunarea generală extraordinară

a acționarilor a îndeplinit condițiile de cvorum, în raport de data de

referință stabilită, împrejurare în raport de care în mod greșit hotărârile

adoptate au fost respinse , pentru acest motiv.

Or, este adevărat că prin art. 122

alin. (2) din Legea nr. 31/1990 s-a statuat în sensul stabilirii unei date de

referință.

Însă, potrivit alin. (2) al art. 122

din actul normativ menționat, data de referință vizează legala ținere a

adunării generale a acționarilor, scop realizat prin identificarea acționarilor

„îndreptățiți să fie înștiințați și să voteze în cadrul adunării generale”.

Ca atare, obligația stabilită în

sarcina administratorilor societății comerciale, cu privire la precizarea datei

de referință, constă în identificarea acționarilor cu drept de vot în adunarea

generală, în raport de structura reală a acționariatului.

O altă interpretare a acestui text

este exclusă de dispozițiile art. 94 și art. 120 din Legea nr. 31/1990,

republicată, potrivit cărora „acțiunile trebuie să fie de valoare egală; ele

acordă posesorilor drepturi egale” și „acționarii exercită dreptul de vot în

adunarea generală, proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă.”,

precum și alin. (1) al art. 122 din același act normativ privitor la condițiile

exercitării dreptului de vot de către acționarii care posedă acțiuni la

purtător.

În consecință, atâta timp cât

stabilirea datei de referință nu satisface scopul prevăzut de art. 122 din

Legea nr. 31/1990 și nu există identitate între structura reală a

acționariatului și persoanele chemate a participa la adunarea generală în

calitate de acționari, nu se poate pretinde că a fost îndeplinită condiția de

cvorum, prevăzută de același act normativ.

Pe de altă parte, este de reținut că

pentru a-și îndeplini rolul său economic, societatea comercială a fost

concepută ca un organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate

juridică.

Ca persoană juridică, societatea

comercială are o voință de sine stătătoare. Voința societară, adusă la

îndeplinire de persoanele care realizează administrația societății, este voința

colectivă formată în adunările generale ale acționarilor , conform

dispozițiilor art. 37, art. 67, art. 83 și art. 128 din Legea nr. 31/1990,

reprezentând rezultanta voințelor individuale ale acționarilor.

Or, a raționa altfel, ar însemna că

la formarea voinței societare ar putea participa și terțe persoane, altele

decât acționarii societății comerciale, urmare a stabilirii datei de referință

cu neobservarea cerințelor art. 122 din Legea nr. 31/1990, în vederea

excluderii unor acționari de la participarea la adunarea generală a

acționarilor și, eventual, participarea unor persoane care nu au această

calitate, fie că nu au avut-o niciodată, nu o au încă sau au pierdut-o prin

înstrăinarea acțiunilor deținute la respectiva societate comercială.

În același timp, este de observat

că, urmărindu-se apărarea, concomitent, a intereselor publice și a creditului

comercial, precum și protejarea intereselor terților și ale comercianților

înșiși, prin Legea nr. 31/1990 au fost stabilite, printre altele, drepturi și

obligații precis determinate ale acționarilor, în raport de care excluderea

acestora de la dreptul de a-și exprima votul în adunarea generală, în lipsa

temeiului legal, este interzisă. Din acest motiv, adoptarea de hotărâri de

către adunarea generală a acționarilor în alte condiții decât cele prevăzute de

legea societăților comerciale este sancționată cu nulitatea.

Din probatoriul administrat în cauză

a rezultat că, la data ținerii adunării generale extraordinare a acționarilor,

reclamanții aveau calitatea de acționari ai societății comerciale pârâte, că

această situație era cunoscută de administratorii societății comerciale

menționate și că data de referință stabilită, din motivele arătate, nu răspundea

cerințelor art. 122 din Legea nr. 31/1990. Mai mult, dat fiind caracterul de

societate comercială deschisă și existența plasamentelor private în curs,

cunoscute de administratorii societății comerciale pârâte, data de referință a

fost stabilită contrar dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Instrucțiunile

Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 8/1996, potrivit cărora, în cazul

dat, data de referință trebuie să fie ulterioară datei la care a fost publicată

în presă convocarea adunării generale. Ca atare, dispunând anularea hotărârii

adunării generale extraordinare adoptate în aceste condiții, instanțele au

pronunțat hotărâri legale și temeinice, care nu sunt supuse cazului de casare

prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., invocat de procurorul general.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva sentinței nr. 1468 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului

Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, deciziei nr. 404/Ap

din 27 iunie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ și deciziei nr. 7528/R din 10 decembrie 2002 a Curții Supreme de

Justiție, secția comercială, ca nefondat.

Pronunțată astăzi 8 decembrie 2003,

în ședință publică.