ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.02.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 434/2004

HOTĂRÂRE
04.02.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 434/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor  dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea  formulată la data de 6 august 2001, reclamantul R.F.  a chemat în

judecată Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială București, în

prezent Casa  de Pensii a municipiului București, solicitând anularea deciziei

nr. 523 din 26 iunie 2001 și obligarea pârâtei să-i recunoască beneficiul

prevederilor  Legii nr.189/2000.

In

motivarea cererii, reclamanta a învederat că  în perioada  22 iunie 1941 - 1

iunie 1944 a suferit persecuții din motive etnice, prestând neîntrerupt muncă

obligatorie pentru serviciile  Primăriei Iași.

Prin

sentința civilă nr.751 din 28 mai 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ a admis acțiunea, a anulat  actul administrativ contestat și a

dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de art.1

lit. d)  din Legea nr. 189/2000.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că solicitarea reclamantului

este întemeiată, prestarea muncii obligatorii fiind  dovedită cu actul emis de

Ministerul Apărării Naționale – UM 02405 Pitești, nr.1607 din 16 iulie 2001,

declarația martorului S.W. și hotărârea prin care s-a atestat acestui martor de

către pârâtă calitatea de beneficiar al dispozițiilor art.1 lit. d) din Legea

nr.189/2000.

Impotriva

sentinței a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a municipiului București,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel,

pârâta a învederat că,  reclamantul i s-a adresat invocând prevederile

Decretului-Lege nr.118/1990 cu modificările și completările dispuse prin O.G.

nr.105/1999, menționând că a fost persecutat politic pe motive etnice și

rasiale.

La data

formulării cererii și deci și a emiterii deciziei inr. 523 din 26 iunie 2001,

declarațiile  notariale nu puteau fi acceptate  ca dovezi referitoare la perioada

persecuției, acest mijloc de probă fiind prevăzut de-abia  în H.G. nr.127/2002.

Pârâta

a arătat astfel, că instanța era ținută  să se pronunțe în funcție de norma

legală  în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat și la data

depunerii acțiunii.

Casa

de  pensii a mai criticat sentința și sub aspectul duratei perioadei

persecuției etnice, neexistând acte oficiale privind intervalul în care

reclamantul a prestat muncă obligatorie.

Examinând

cauza în raport de motivele  invocate  și având în vedere prevederile art. 304/1

respins ca atare.

Astfel,

Curtea reține că  instanța de fond a aplicat în mod corect prevederile Legii

nr. 189/2000, astfel cum a fost  ea modificată și completată  în anii 2001 și

2002, apreciindu-se incidența cazului de persecuție etnică în raport de normele

aplicabile la data pronunțării sentinței.

De asemenea,

se constată că bine a interpretat instanța probele administrate în cauză din

care rezultă că reclamantul a făcut  parte din detașamentele de muncă forțată,

regăsindu-se cazul prevăzut de art.1 lit. d) din Legea nr.189/2000.

Astfel,

se  află la dosar adeverința eliberată de U.M. 02405 Pitești care atestă că

reclamantul a prestat  muncă obligatorie în perioadele 22 iunie 1941 – 8 august

1941, 31 octombrie 1941 – 22 decembrie 1941, 31 ianuarie 1942 – 14 mai 1942.

Pentru celelalte perioade  în care reclamantul a fost persecutat etnic,

adeverința  nr.117 din 17 ianuarie 2001 emisă de Centrul pentru Studiul

Istoriei Evreilor din România se  coroborează cu decizia nr. 3463/8366 din 18

noiembrie 1999 emisă de pârâtă și cu declarațiile  autentificate ale martorilor

R.H. și S.W.

In

raport de cele expuse, mai sus, criticile formulate de  pârâtă fiind

neîntemeiate, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

Respinge

recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva  sentinței

civile nr. 751 din 28 mai 2003  a Curții de Apel București, secția  de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  4 februarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 688/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 februarie 2004, reclamantul B.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București
ÎCCJ 2005-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 503/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 octombrie 2003, reclamantul V.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 8139/7399 din 26 septembrie 2003, emisă de Casa de Pe
ÎCCJ 2004-04-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1361/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 septembrie 2001, reclamanta V.A. a solicitat anularea deciziei nr. 616 din 26 iunie 2001, emisă de pârâta Direcția Genera
ÎCCJ 2004-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1865/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 3058 din 9 septembrie 2003, reclamanta N.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa d
ÎCCJ 2004-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8795/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 decembrie 2003, reclamantul C.I. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anulare
Sursă