ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1389/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Răcari, reclamanta SC I.R. SRL București a chemat în judecată pe pârâtul P.I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea contractului de vânzare–cumpărare încheiat în formă autentică la data de 23 decembrie 1998. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în baza acestui contract, pârâta a cumpărat ferma din comuna Lungulețu, județul Dâmbovița, obligându-se să plătească suma de 500.000.000 lei, dar ferma a fost subevaluată, numitul I.D. substituindu-se în calitatea de asociat unic al societății și semnând contractul, fără a avea calitatea de reprezentant al societății.

Mai arată că pârâtul nu a achitat prețul prevăzut în contractul a cărui anulare se cere. P.V., în calitate de asociat al SC I.R. SRL București a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2856 din 23 decembrie 1998 de B.N.P. D.D. din București, arătând că actul este simulat și fictiv și interesul său constă în reîntregirea patrimoniului societății. Prin sentința civilă nr. 473 din 25 martie 1999, Judecătoria Răcari a declinat competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Prin sentința civilă nr. 146 din 29 februarie 2000, Tribunalul Dâmbovița a luat act de renunțarea reclamantei SC I.R. SRL București la acțiune și a respins, ca nefondată, cererea de intervenție în interes propriu formulată de P.V.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și intervenientul. Prin decizia nr. 36 din 22 ianuarie 2001, Curtea de Apel Ploiești a anulat apelul reclamantei ca netimbrat și a admis apelul intervenientului P.V., a schimbat în parte sentința atacată, a admis cererea de intervenție formulată de P.V. și a anulat contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2856 din 23 decembrie 1998. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. S-a dispus obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 23.761.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond și apel către apelantul-intervenient. În motivarea deciziei, s-a reținut, în esență, că apelul intervenientului este întemeiat, întrucât acesta avea legitimare procesuală activă pentru a promova cererea de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2856 din 23 decembrie, fiind asociat al SC I.R.

SRL București. De asemenea, s-a reținut că ferma, proprietatea societății, situată în comuna Lungulețu, județul Dâmbovița, era compusă din: 6 pătule plasă, una bucătărie furajeră, W.C., un siloz aerian, două fânare metalice, una magazie îngrășăminte, 3 puțuri, 7 padocuri, un depozit carburanți, 8 grajduri, o maternitate scroafe, un atelier gospodărie, o bucătărie porci, o îngrășătorie porci, o calină cu două bascule, un castel de apă, 3 magazii cereale, un pătul porumb, 3 silozuri furajere, o clădire fost sediu C.A.P., 5 boxe metalice, 10 cușete viței, 1200 ml alei betonate, 1700 ml gard plasă, 18 podețe, 900 mp pistă betonată, 100 ml șosea asfalt. 3 rezervoare, 1500 ml rețele electrice, un tablou electric, 8 camere îngrijitor, o bucătărie și 65.000 mp teren.

Potrivit dispozițiilor art. 1303 C. civ., pentru ca prețul unei vânzări să fie serios, trebuie să existe o proporție între cuantumul prețului stabilit de părți și valoarea reală a bunului vândut. Constatând că patrimoniul fermei a fost vândut la un preț inferior valorii reale, respectiv, că prețul vânzării este neserios și că acesta nu a fost plătit, instanța de apel a admis cererea de intervenție și a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare. În ceea ce privește apelul reclamantei, acesta a fost anulat, ca netimbrat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, precum și a Legii nr. 123/1997, privind timbru judiciar, constatându-se că nu s-a achitat taxa de timbru datorate.

Pârâtul a declarat recurs împotriva acestei decizii. Recurentul susține că nu sunt expuse motivele de fapt și de drept, care justifică soluția instanței de apel, astfel că este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Printr-un alt motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel a interpretat greșit actul autentificat, întrucât acesta face dovada transmiterii proprietății și achitării prețului către vânzător. Recurentul mai susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) deoarece anularea contractului, pe baza art. 975 C. civ. invocat de intervenient, este nelegală.

În ceea ce privește prețul, consideră că s-au interpretat greșit prevederile art. 1303 C. civ., întrucât prețul achitat reprezintă valoarea fermei vândute. Recurentul mai susține că hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate (art. 304 pct. 11 C. proc. civ.). Recursul este neîntemeiat. Examinându-se primul motiv de recurs, se constată că este neîntemeiat, întrucât decizia atacată cuprinde motivele pentru care s-a admis apelul intervenientului și s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de P.V. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținut, întrucât, din probele administrate în cauză, inclusiv expertiza contabilă efectuată în cauză, rezultă că prețul prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare nu a fost plătit SC I.R.

SRL București de către pârâtul P.I. Constatând că prețul prevăzut în contract este inferior valorii reale a bunurilor înstrăinate, contrar prevederilor art. 1303 C. civ. Instanța de apel a dispus, în mod corect, anularea contractului de vânzare-cumpărare, pe motiv că prețul vânzării nu a fost serios. În această situație, susținerea recurentului, întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se respinge ca neîntemeiată. Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța a făcut o corectă apreciere a probelor administrate, pronunțând o soluție temeinică și legală. Pentru aceste considerente, recursul pârâtului urmează să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul P.I. împotriva deciziei nr. 36 din 22 ianuarie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 6 martie 2003.