ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1389/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Răcari, reclamanta

SC I.R. SRL București a chemat în judecată pe pârâtul P.I., solicitând ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea contractului de vânzare–cumpărare

încheiat în formă autentică la data de 23 decembrie 1998.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în

baza acestui contract, pârâta a cumpărat ferma din comuna Lungulețu, județul

Dâmbovița, obligându-se să plătească suma de 500.000.000 lei, dar ferma a fost

subevaluată, numitul I.D. substituindu-se în calitatea de asociat unic al

societății și semnând contractul, fără a avea calitatea de reprezentant al

societății. Mai arată că pârâtul nu a achitat prețul prevăzut în contractul a

cărui anulare se cere.

P.V., în calitate de asociat al SC I.R. SRL București

a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând anularea

contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2856 din 23 decembrie

1998 de B.N.P. D.D. din București, arătând că actul este simulat și fictiv și

interesul său constă în reîntregirea patrimoniului societății.

Prin sentința civilă nr. 473 din 25 martie 1999,

Judecătoria Răcari a declinat competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Prin sentința civilă nr. 146 din 29 februarie 2000,

Tribunalul Dâmbovița a luat act de renunțarea reclamantei SC I.R. SRL București

la acțiune și a respins, ca nefondată, cererea de intervenție în interes

propriu formulată de P.V.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

reclamanta și intervenientul.

Prin decizia nr. 36 din 22 ianuarie 2001, Curtea de

Apel Ploiești a anulat apelul reclamantei ca netimbrat și a admis apelul

intervenientului P.V., a schimbat în parte sentința atacată, a admis cererea de

intervenție formulată de P.V. și a anulat contractul de vânzare-cumpărare,

autentificat sub nr. 2856 din 23 decembrie 1998.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

S-a dispus obligarea intimatului-pârât la plata sumei

de 23.761.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond și apel către

apelantul-intervenient.

În motivarea deciziei, s-a reținut, în esență, că

apelul intervenientului este întemeiat, întrucât acesta avea legitimare

procesuală activă pentru a promova cererea de intervenție în interes propriu,

prin care a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat

sub nr. 2856 din 23 decembrie, fiind asociat al SC I.R. SRL București.

De asemenea, s-a reținut că ferma, proprietatea

societății, situată în comuna Lungulețu, județul Dâmbovița, era compusă din: 6

pătule plasă, una bucătărie furajeră, W.C., un siloz aerian, două fânare

metalice, una magazie îngrășăminte, 3 puțuri, 7 padocuri, un depozit

carburanți, 8 grajduri, o maternitate scroafe, un atelier gospodărie, o

bucătărie porci, o îngrășătorie porci, o calină cu două bascule, un castel de

apă, 3 magazii cereale, un pătul porumb, 3 silozuri furajere, o clădire fost

sediu C.A.P., 5 boxe metalice, 10 cușete viței, 1200 ml alei betonate, 1700 ml

gard plasă, 18 podețe, 900 mp pistă betonată, 100 ml șosea asfalt. 3 rezervoare,

1500 ml rețele electrice, un tablou electric, 8 camere îngrijitor, o bucătărie

și 65.000 mp teren.

Potrivit dispozițiilor art. 1303 C. civ., pentru ca

prețul unei vânzări să fie serios, trebuie să existe o proporție între

cuantumul prețului stabilit de părți și valoarea reală a bunului vândut.

Constatând că patrimoniul fermei a fost vândut la un

preț inferior valorii reale, respectiv, că prețul vânzării este neserios și că

acesta nu a fost plătit, instanța de apel a admis cererea de intervenție și a

dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește apelul reclamantei, acesta a fost

anulat, ca netimbrat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, privind taxele

judiciare de timbru, precum și a Legii nr. 123/1997, privind timbru judiciar,

constatându-se că nu s-a achitat taxa de timbru datorate.

Pârâtul a declarat recurs împotriva acestei decizii.

Recurentul susține că nu sunt expuse motivele de fapt

și de drept, care justifică soluția instanței de apel, astfel că este incident

motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Printr-un alt motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel a

interpretat greșit actul autentificat, întrucât acesta face dovada transmiterii

proprietății și achitării prețului către vânzător.

Recurentul mai susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) deoarece anularea contractului,

pe baza art. 975 C. civ. invocat de intervenient, este nelegală.

În ceea ce privește prețul, consideră că s-au

interpretat greșit prevederile art. 1303 C. civ., întrucât prețul achitat

reprezintă valoarea fermei vândute.

Recurentul mai susține că hotărârea se întemeiază pe

o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor

administrate (art. 304 pct. 11 C. proc. civ.).

Recursul este neîntemeiat.

Examinându-se primul motiv de recurs, se constată că

este neîntemeiat, întrucât decizia atacată cuprinde motivele pentru care s-a

admis apelul intervenientului și s-a admis cererea de intervenție în interes

propriu formulată de P.V.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținut, întrucât, din probele administrate în

cauză, inclusiv expertiza contabilă efectuată în cauză, rezultă că prețul

prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare nu a fost plătit SC I.R. SRL

București de către pârâtul P.I.

Constatând că prețul prevăzut în contract este

inferior valorii reale a bunurilor înstrăinate, contrar prevederilor art. 1303 C.

civ.

Instanța de apel a dispus, în mod corect, anularea

contractului de vânzare-cumpărare, pe motiv că prețul vânzării nu a fost

serios.

În această situație, susținerea recurentului,

întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se respinge ca

neîntemeiată.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului

rezultă că instanța a făcut o corectă apreciere a probelor administrate,

pronunțând o soluție temeinică și legală.

Pentru aceste considerente, recursul pârâtului

urmează să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul P.I. împotriva

deciziei nr. 36 din 22 ianuarie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția de

contencios administrativ și comercial, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 6 martie

2003.