ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3722/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: N.A. a chemat în judecată Primăria comunei Răcari, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 pentru a fi obligată să-i restituie o suprafață de 1300 mp teren situat în comuna Răcari, județul Dîmbovița în continuarea terenului de 1000 mp teren care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a sesizat Primăria comunei Răcari, respectiv la 14 august 2001 solicitând restituirea în natură a terenului de 1300 mp însă nu a primit nici un răspuns motiv pentru care a sesizat instanța de judecată. Tribunalul Dîmbovița, secția civilă, prin sentința nr. 47 din 7 februarie 2003, a respins ca nefondată acțiunea.

În motivarea soluției instanța a reținut că reclamanta nu a depus notificare în sensul Legii nr. 10/2001, iar pentru suprafața de 1300 mp teren solicitată, reclamantul a fost pus în posesie alături ce ceilalți moștenitori ai părinților lor în temeiul Legii nr. 18/1991. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 82 din 9 aprilie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul N.A. împotriva sentinței civile nr. 47 din 7 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul Dîmbovița cu motivarea că reclamantul recurent nu a notificat persoana juridică deținătoare, în speță Primăria comunei Răcari, prin executorul judecătoresc așa cum o cer expres dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel că nu a respectat procedura administrativă impusă de lege, că sesizarea instanței cu plângere se poate face numai împotriva deciziei emisă de unitatea deținătoare, or în speță nu a fost eliberată o astfel de decizie.

Referitor la criticile vizând fondul cauzei instanța de apel le-a apreciat ca fiind neîntemeiate. În contra menționatei decizii a declarat recurs N.A. care fără a invoca vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. a susținut în esență că s-a adresat Primăriei Răcari cu o cerere de retrocedare a terenului în litigiu încă din anul 1998 fără însă să primească vreun răspuns. A revenit cu o nouă cerere la 14 august 2001 dar din nou unitatea deținătoare nu i-a făcut vreo comunicare. A mai susținut că terenul în litigiu era aferent construcției ce a aparținut tatălui său și a fost înstrăinată către T.N. și să în anul 1999 a refuzat primirea titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991.

Pe cale de consecință a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în cauză și obligarea pârâtei de a-l pune în posesie cu suprafața de 1300 mp pe care a moștenit-o de la tatăl său până în 1994. Recursul nu este fondat. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 a instituit o procedură prealabilă administrativă pe care orice persoană îndreptățită urmează a o parcurge atunci când solicită restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor, terenuri și construcții, ce cad sub incidența legii. Astfel, conform art. 21 din actul normativ menționat, persoana îndreptățită are obligația de a notifica persoana juridică deținătoare indicând între altele și elementele de identificare a bunului imobil solicitat iar notificarea trebuie comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria a cărei circumscripție teritorială se află imobilul sau sediul persoanei juridice deținătoare.

Executorul judecătoresc astfel sesizat o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării. Cu referire la cazul în speță rezultă că reclamantul nu a formulat o astfel de notificare ci s-a adresat la 14 august 2002 cu o cerere olografă direct Primăriei comunei Răcari, cerere care însă nu întrunea cerințele art. 21 din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte, la dosar a fost depus titlul de proprietate nr. 88339 din 6 decembrie 1999 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin care s-a constituit în favoarea reclamantului și a celorlalți moștenitori ai autorului I.I.D., dreptul de proprietate pentru o suprafață de 2 ha și 2800 ha.

Pe teritoriul comunei Săbiești-Răcari, județul Dîmbovița. Din cele expuse rezultă pe de o parte, că întrucât reclamantul nu a urmat procedura administrativă prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 acesta nu putea pretinde emiterea de către persoana juridică deținătoare a vreunei dispoziții cu privire la terenul în discuție. Pe de altă parte, așa cum recurentul-reclamant a susținut constant, terenul a cărui restituire a solicitat-o se află pe raza teritorială a comunei Răcari, sat Săbiești și provenea de la autorul I.I.D. Or, în legătură cu terenurile ce au aparținut acestui autor în cauză s-a probat că atât reclamantului cât și celorlalți moștenitori li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

Din această perspectivă este de menționat că art. 8 din Legea nr. 10/2001 statuează că nu intră sub incidența legii terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea nr. 1/2000. Astfel fiind și întrucât reclamantul nu a probat că terenul a cărui restituire a solicitat-o intră sub incidența Legii nr. 10/2001 pentru a beneficia de măsurile reparatorii acordate și în orice caz având în vedere că oricum recurentul-reclamant nu a îndeplinit nici procedura prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.A. împotriva deciziei nr. 82 din 9 aprilie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2004.