ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3722/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

N.A. a chemat în judecată Primăria comunei

Răcari, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 pentru a fi obligată să-i

restituie o suprafață de 1300 mp teren situat în comuna Răcari, județul

Dîmbovița în continuarea terenului de 1000 mp teren care i s-a reconstituit

dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că

după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a sesizat Primăria comunei Răcari,

respectiv la 14 august 2001 solicitând restituirea în natură a terenului de

1300 mp însă nu a primit nici un răspuns motiv pentru care a sesizat instanța

de judecată.

Tribunalul Dîmbovița, secția civilă, prin

sentința nr. 47 din 7 februarie 2003, a respins ca nefondată acțiunea.

În motivarea soluției instanța a reținut că

reclamanta nu a depus notificare în sensul Legii nr. 10/2001, iar pentru

suprafața de 1300 mp teren solicitată, reclamantul a fost pus în posesie

alături ce ceilalți moștenitori ai părinților lor în temeiul Legii nr. 18/1991.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin

decizia nr. 82 din 9 aprilie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantul N.A. împotriva sentinței civile nr. 47 din 7 februarie 2003

pronunțată de Tribunalul Dîmbovița cu motivarea că reclamantul recurent nu a

notificat persoana juridică deținătoare, în speță Primăria comunei Răcari, prin

executorul judecătoresc așa cum o cer expres dispozițiile art. 21 din Legea nr.

10/2001, astfel că nu a respectat procedura administrativă impusă de lege, că

sesizarea instanței cu plângere se poate face numai împotriva deciziei emisă de

unitatea deținătoare, or în speță nu a fost eliberată o astfel de decizie.

Referitor la criticile vizând fondul cauzei

instanța de apel le-a apreciat ca fiind neîntemeiate.

În contra menționatei decizii a declarat recurs N.A.

care fără a invoca vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. a susținut în esență că s-a adresat Primăriei Răcari cu o cerere de

retrocedare a terenului în litigiu încă din anul 1998 fără însă să primească

vreun răspuns. A revenit cu o nouă cerere la 14 august 2001 dar din nou

unitatea deținătoare nu i-a făcut vreo comunicare.

A mai susținut că terenul în litigiu era aferent

construcției ce a aparținut tatălui său și a fost înstrăinată către T.N. și să

în anul 1999 a refuzat primirea titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991.

Pe cale de consecință a solicitat casarea

hotărârilor pronunțate în cauză și obligarea pârâtei de a-l pune în posesie cu

suprafața de 1300 mp pe care a moștenit-o de la tatăl său până în 1994.

Recursul nu este fondat.

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 a

instituit o procedură prealabilă administrativă pe care orice persoană

îndreptățită urmează a o parcurge atunci când solicită restituirea în natură

sau prin echivalent a imobilelor, terenuri și construcții, ce cad sub incidența

legii.

Astfel, conform art. 21 din actul normativ

menționat, persoana îndreptățită are obligația de a notifica persoana juridică

deținătoare indicând între altele și elementele de identificare a bunului

imobil solicitat iar notificarea trebuie comunicată prin executorul

judecătoresc de pe lângă judecătoria a cărei circumscripție teritorială se află

imobilul sau sediul persoanei juridice deținătoare. Executorul judecătoresc

astfel sesizat o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la

data înregistrării.

Cu referire la cazul în speță rezultă că

reclamantul nu a formulat o astfel de notificare ci s-a adresat la 14 august 2002

cu o cerere olografă direct Primăriei comunei Răcari, cerere care însă nu

întrunea cerințele art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, la dosar a fost depus titlul

de proprietate nr. 88339 din 6 decembrie 1999 emis de Comisia județeană pentru

stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin care s-a constituit

în favoarea reclamantului și a celorlalți moștenitori ai autorului I.I.D.,

dreptul de proprietate pentru o suprafață de 2 ha și 2800 ha. Pe teritoriul

comunei Săbiești-Răcari, județul Dîmbovița.

Din cele expuse rezultă pe de o parte, că

întrucât reclamantul nu a urmat procedura administrativă prevăzută de art. 21

din Legea nr. 10/2001 acesta nu putea pretinde emiterea de către persoana

juridică deținătoare a vreunei dispoziții cu privire la terenul în discuție.

Pe de altă parte, așa cum recurentul-reclamant a

susținut constant, terenul a cărui restituire a solicitat-o se află pe raza

teritorială a comunei Răcari, sat Săbiești și provenea de la autorul I.I.D. Or,

în legătură cu terenurile ce au aparținut acestui autor în cauză s-a probat că

atât reclamantului cât și celorlalți moștenitori li s-a reconstituit dreptul de

proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

Din această perspectivă este de menționat că

art. 8 din Legea nr. 10/2001 statuează că nu intră sub incidența legii

terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar

nr. 18/1991, republicată, și prin Legea nr. 1/2000.

Astfel fiind și întrucât reclamantul nu a probat

că terenul a cărui restituire a solicitat-o intră sub incidența Legii nr. 10/2001

pentru a beneficia de măsurile reparatorii acordate și în orice caz având în

vedere că oricum recurentul-reclamant nu a îndeplinit nici procedura prevăzută

de art. 21 din Legea nr. 10/2001, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul N.A. împotriva deciziei nr. 82 din 9 aprilie 2003 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 mai 2004.