ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6187/2005

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea

de Apel Ploiești sub nr. 8763 din 9 octombrie 2003, petiționara D.D.F. a

solicitat, în contradictoriu cu intimații T.I.M., C.B. și Primăria comunei

Voinești și în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea deciziilor nr.

578 din 19 martie 2002 și respectiv nr. 1697 din 16 septembrie 2003 pronunțate

de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

În motivarea cererii s-a arătat că,

la data de 23 mai 2000, intimatul T.I.M. a formulat o acțiune la Judecătoria Târgoviște,

prin care a chemat-o în judecată pe revizuentă precum și Primăria comunei

Voinești, și pe C.B., solicitând să se constate validitatea convenției de

vânzare-cumpărare încheiată la data de 21 decembrie 1968 și materializată

într-un act sub semnătură privată, privind suprafața de 5000 mp teren

intravilan în satul Gemenea, la punctul numit “Barbă Rară”, convenție încheiată

cu autorii intimatului C.B., respectiv cu C.D. și M.

Acțiunea a fost admisă în parte,

prin sentința civilă nr. 3780 din 28 iunie 2001 a Judecătoriei Tîrgoviște.

Apelul declarat de revizuentă a fost

admis, prin decizia nr. 1603 din 30 noiembrie 2001 a Tribunalului Dâmbovița,

schimbându-se în tot sentința prin respingerea acțiunii. Soluția a fost

menținută, prin respingerea recursului declarat de T.I.M. (decizia nr. 578 din 19

martie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă).

S-a reținut că vânzătorul terenului,

respectiv C.D. nu era proprietarul acestuia întrucât schimbul de terenuri

invocat ca temei al dobândirii proprietății de către el nu fusese valabil.

Schimbul se realizase cu antecesorul revizuentei, respectiv cu P.A.

La data de 31 mai 2002, respectiv

după circa două luni de la finalizarea litigiului menționat, intimatul T.I.M.

formulează o nouă acțiune, înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr.

4165/2002, prin care, în contradictoriu cu aceleași părți solicită să se

constate că a dobândit proprietatea terenului de 5000 mp prin uzucapiunea de 30

de ani și, ca urmare, să se anuleze titlul de proprietate al revizuentei pentru

acest teren. Acțiunea a fost admisă în parte, prin sentința civilă nr. 5855 din

12 noiembrie 2002 a Judecătoriei Târgoviște. Soluția a fost menținută prin

respingerea apelului și apoi a recursului declarat de revizuentă (ultima fiind

decizia nr. 1697/16 septembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă).

În acest al doilea litigiu s-a

reținut validitatea schimbului de terenuri dintre antecesorii lui C.B. și al

revizuentei, respingându-se excepția autorității de lucru judecat invocată de

revizuentă.

Examinând cererea de revizuire,

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a stabilit că nu sunt îndeplinite

condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel că a respins-o, ca nefondată,

prin decizia nr. 2189 din 17 decembrie 2003.

S-a reținut că, în al doilea litigiu

s-a discutat excepția autorității de lucru judecat, existența acesteia fiind o

condiție esențială pentru a opera motivul de revizuire prevăzut de art. 322

pct. 7 C. proc. civ. și întrucât s-a respins, cererea întemeiată pe acest motiv

nu poate fi admisă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs revizuenta, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de

nelegalitate invocate se fac referiri, în mod exclusiv, la excepția autorității

de lucru judecat, susținându-se că respingerea ei de către instanța care a

pronunțat a doua decizie, ce face obiectul revizuirii, constituie o soluție

greșită, atât sub aspectul interpretării textului care o reglementează cât și

sub aspectul aplicării lui concrete în speță.

Recursul este nefondat.

Revizuirea întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. implică îndeplinirea cumulativă a

unor condiții, respectiv:

a) să fie vorba de hotărâri

contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei;

b) să fie vorba de hotărâri

pronunțate în același litigiu, adică să existe identitate de părți, obiect și

cauză;

c) hotărârile să fi fost pronunțate

în procese (dosare) diferite);

d) în al doilea proces să nu se fi

invocat excepția puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost ridicată să nu

se fi discutat și

e) să se ceară anularea celei de a

doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea puterii lucrului judecat.

În cauză, cererea petiționarei nu

îndeplinește trei dintre aceste condiții, cum bine a reținut Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă.

Astfel, cele două hotărâri nu sunt

contradictorii; contrarietatea trebuie să existe între dispozitivele celor două

hotărâri, iar nu între considerente. Prin decizia civilă nr. 1697 din 16

septembrie 2003 s-a menținut soluția prin care s-a stabilit că T.I.M. a

dobândit proprietatea terenului prin uzucapiune, în timp ce prin decizia civilă

nr. 578 din 19 martie 2002 s-a menținut soluția prin care s-a stabilit că T.I.M.

nu a dobândit proprietatea aceluiași teren prin cumpărare.

Această condiție este strâns legată

de cea privind existența triplei identități de elemente, respectiv părți,

obiect și cauză. Dacă părțile sunt aceleași în cele două litigii, obiectul și

cauza diferă. Primul are ca obiect constatarea validității unei convenții de

vânzare-cumpărare, în timp ce al doilea vizează dobândirea proprietății prin

uzucapiune; evident că și cauza lor este diferită: primul a avut ca temei

juridic dispozițiile art. 1073-1075 C. civ., iar al doilea, dispozițiile art.

1846-1890 C. civ.

Deasemeni, cererea nu îndeplinește,

cumulativ, nici condiția potrivit căreia în al doilea litigiu să nu se fi

invocat excepția puterii de lucru judecat. Neîndeplinirea acestei condiții este

evidentă și ea are ca justificare imposibilitatea înfrângerii autorității de

lucru judecat cu privire la această problemă.

Împrejurarea că instanța care a

examinat excepția în al doilea litigiu ar fi greșit nu poate constitui argument

în favoarea revizuirii pentru că, bucurându-se ea însăși de autoritatea

lucrului judecat nu poate fi cenzurată.

De altfel, în revizuirea întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu se face o judecată

propriu-zisă, nu se exercită controlul judiciar, ci se procedează pur și simplu

la anularea ultimei hotărâri, adică a aceleia care s-a dat cu violarea lucrului

judecat. Or, în cauză nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, așa cum s-a

arătat.

În raport de considerentele expuse

mai sus se constată că nu există motivele de nelegalitate invocate de recurenta

revizuentă, astfel că se va respinge recursul ca nefondat [art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de revizuenta D.D.F. împotriva deciziei nr. 2189 din 17 decembrie 2003

a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2005.