ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2699/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

S.C. E. S.A., sucursala de distribuție Iași, a

chemat în judecată Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei,

pentru a se dispune anularea în parte a deciziei nr. 206 din 6 martie 2002 și

suspendarea ei în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990.

Reclamanta a arătat că, pârâta prin decizia contestată

a soluționat greșit neînțelegerile ivite între ea, ca furnizor de energie

electrică și Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon”, ca beneficiar,

în sensul că l-a favorizat pe acesta din urmă, deși este rău platnic.

Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ, prin sentința nr. 775 din 5 septembrie 2002, a respins ca

neîntemeiată acțiunea, reținând că acțiunea formulată de reclamantă se bazează

pe o premisă greșită, aceea că nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 25 din

Legea nr. 326/2001, că nu i s-a vătămat nici un drept recunoscut de lege și nu

sunt întrunite nici cerințele art. 9 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului

administrativ, pentru a se dispune suspendarea deciziei contestate.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală,

reclamanta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și

în fond admiterea acțiunii.

Se susține că, instanța nu i-a pus în vedere

necesitatea administrării de probe pentru a dovedi paguba iminentă și arată că

se impune suspendarea deciziei conform art. 9 din Legea contenciosului

administrativ, decizia fiind nelegală, ea nefiind un serviciu de gospodărie

comunală.

Recursul este nefondat.

Prin decizia nr. 206/2002 emisă de pârâtă, s-a

prevăzut că, pentru termenul de plată al facturilor și cuantumul penalităților

de întârziere a plății se aplică prevederile art. 25 din Legea nr. 326/2001.

Reclamanta – recurentă, susține că aceste

prevederi nu-i sunt aplicabile, întrucât ea nu este serviciu public de

gospodărire locală, nu este de utilitate locală ci națională, nu este de

interes local ci național, nu desfășoară activități sub autoritatea

administrației publice locale ci se află în subordinea Ministerului Industriei

și Resurselor și nu se exercită controlul autorității lor de către

administrația locală.

Susținerea recurentei în mod justificat nu a

fost primită de instanță, pentru că art. 25 din Legea nr. 326/2001 instituie

modalitățile de plată, termenul de achitare a facturilor și cuantumul

penalităților de întârziere aplicabile persoanelor fizice și juridice

beneficiare ale serviciilor de gospodărire comunală și persoanelor juridice

consumatoare de energie electrică și termică, gaze naturale și combustibili.

Chiar dacă Legea nr. 326/2001 a fost modificată

prin O.U.G. nr. 9/2002 și în prezent doar iluminatul public reprezintă un

serviciu public de gospodărire comunală, art. 25 din Legea nr. 326/2001 nu a

fost modificat, este aplicabil tuturor consumatorilor de energie electrică, pentru

că nu distinge în raport de statul juridic al furnizorului, respectiv dacă este

sau nu subordonat autorității administrative locale.

Față de cele arătate, justificat instanța a

reținut că prin decizia contestată nu i s-a încălcat reclamantei un drept

legitim, nefiind întrunite cerințele art. 3 din Legea nr. 29/1990, a

contenciosului administrativ. Nu poate fi primită nici cererea de suspendare

formulată în baza art. 9 al aceluiași act, nefiind dovedite cerințele legale,

caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Partea care face cererea are obligația de a dovedi

acțiunea și nu se poate reproșa instanței lipsa de rol activ.

În consecință, soluția instanței este temeinică

și legală și cum nu există motive de casare, de ordine publică, care ar putea

fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul va

fi respins ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de S.C. E.

S.A., sucursala de distribuție și furnizare a energiei electrice Iași, împotriva

sentinței civile nr. 775 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 19

septembrie 2003.