ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1454/2003

S-a luat

în examinare recursul declarat de  Direcția Generală de Muncă

și Solidaritate Socială cu sediul în Constanța împotriva sentinței

civile nr.127/CA din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța –

Secția contencios administrativ.

La

apelul nominal s-a prezentat intimata-reclamantă C.C., lipsind

recurenta-pârâtă Direcția Generală de Muncă și

Solidaritate Socială Constanța.

Procedura

completă.

Intimata-reclamantă

C.C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca

legală și temeinică a sentinței atacate pentru motivele din

întâmpinare pe care le-a reiterat în susținerea cauzei.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția

contencios administrativ la data de 10 iulie 2002 reclamanta C.C. a chemat în

judecată Direcția Generală de Muncă și Solidaritate

Socială Constanța și a solicitat anularea Deciziei nr.448 din 19

aprilie 2002, decizie emisă de pârâtă prin care a fost respinsă

cererea de a-i fi recunoscute drepturile acordate de Decretul nr. 118/1990, ca

persoană strămutată.

În

motivarea cererii, reclamanta a învederat că începând cu luna martie 1949

familia sa a fost dislocată din comuna Izvoru-Mare, sat Veteranu în satul

Izvorul Mare județul Constanța, revenind în anul 1955 în localitate

din care au fost strămutați. A mai precizat reclamanta că

tatăl său, P.V., are recunoscute aceste drepturi, conform Deciziei

Curții Supreme de Justiție nr.3127/2001.

Curtea

de Apel Constanța - Secția contencios administrativ a admis

acțiunea reclamantei și a anulat decizia nr.448 din 19 aprilie 2002

și a obligat pe pârâtă să recunoască reclamantei drepturile

de persoană strămutată de la domiciliu din motive politice, în

condițiile art.1 lit.”e” din Decretul Lege nr.118/1990, fiind pronunțată

în acest sens sentința nr.127/CA din 17 octombrie 2002.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală de

Muncă și Solidaritate Socială Constanța în care

critică soluția ca fiind nelegală, în sensul că în mod

greșit a fost respinsă excepția necompetenței materiale,

competență ce susține că revine Tribunalului, iar pe fond

că reclamanta nu a făcut dovezi în conformitate cu precizările

Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Recursul

este nefondat.

Decretul

nr.118/1990 a fost modificat și completat prin Legea nr. 189/2000 care a

aprobat O.G. nr.105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate din motive politice de dictatura instaurată după 6 martie

1945.

Prin

prevederile art.7(4) din Legea nr.189/2000 împotriva hotărârilor comisiei

persoana poate face contestație la Curtea de Apel în termen de 30 zile de

la data comunicării, text avut în vedere de instanța de fond când a

respins, și legal a procedat, excepția invocată de recurentă.

În

ceea ce privește motivul al doilea de casare, se constată că în

mod judicios instanța sesizată a stabilit că reclamanta este

beneficiară a drepturilor solicitate în conformitate cu prevederile art.1

din Decretul Lege nr.118/1990 cu modificările și completările

ulterioare, fiind persoană strămutată.

Curtea

apreciază că probele administrate oferă suficiente elemente prin

care s-a stabilit statutul de strămutat și perioada persecuției.

Față

de aceste considerente, Curtea urmează să respingă ca nefondat

recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Direcția Generală de Muncă și

Solidaritate Socială Constanța, împotriva Sentinței civile

nr.127/CA din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța –

Secția contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.