ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1270/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 ianuarie 2003, L.T. a solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Constanța, să se dispună anularea deciziei nr. 502 din 15 octombrie 2002, prin care această autoritate publică i-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiară a prevederilor Decretului - lege nr. 118/1990, cu modificările ulterioare. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că împreună cu mama sa, a fost strămutată în perioada 1954 – 1964, din localitatea Medgidia, la Bordușani, județul Ialomița. Deși a dovedit acest fapt cu declarațiile autentice a 4 martori, în mod nejustificat pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor cuvenite, potrivit legii.

Prin sentința civilă nr. 32/CA din 27 martie 2003, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că reclamanta s-a născut în orașul Medgidia, ceea ce presupune că mama ei nu a fost strămutată. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi demonstrat strămutarea mamei, L.T. nu poate beneficia de dispozițiile Decretului - lege nr. 118/1990, din moment ce nașterea sa a avut loc după strămutarea mamei și legea recunoaște aceste drepturi, numai persoanei care a fost strămutată. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta L.T. Recurenta a susținut că prima instanță a reținut o stare de fapt, care este contrazisă de declarațiile autentificate ale unor persoane, ce confirmă precizarea din acțiune, în legătură cu strămutarea efectivă a familiei sale, din Medgidia, în comuna Bordușani.

Din această cauză s-a concluzionat în mod greșit că cererea pentru acordarea calității de beneficiar al Decretului - lege nr. 118/1990, nu poate fi admisă. Au fost invocate în sprijinul recursului, două înscrisuri noi, respectiv declarațiile autentificate date de N.R. și F.D., cu privire la situația familiei recurentei, din perioada 1954 – 1964. Critica formulată de recurentă este neîntemeiată. Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, prin strămutare în altă localitate, decât cea de domiciliu.

În speță, așa cum corect a reținut instanța de fond, aceste condiții legale nu sunt îndeplinite, deoarece reclamanta L.T. s-a născut la 11 iulie 1963, în orașul Medgidia, de unde susține că ar fi avut loc strămutarea. Pe de altă parte, declarațiile autentificate date de B.N. și G.I. se referă la pretinsul domiciliu obligatoriu al mamei reclamantei, în comuna Bordușani, județul Ialomița, dar împrejurarea respectivă le este cunoscută din afirmații ale altor persoane, iar nu din constatări directe, nemijlocite ale autorilor declarațiilor. O concluzie identică se desprinde din declarațiile autentificate depuse de recurentă, în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Toate aceste declarații nu sunt susținute de un înscris oficial, emis de autoritățile publice competente, care să ateste realitatea actelor de persecuție a familiei reclamantei, pentru motive etnice, în perioada 1954 – 1964. Având în vedere considerentele expuse, se apreciază că soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii, este legală și temeinică, urmând a fi menținută prin respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.T. împotriva sentinței civile nr. 32/CA din 27 martie 2003, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2004.