ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1270/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 28 ianuarie 2003, L.T. a solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială

Constanța, să se dispună anularea deciziei nr. 502 din 15 octombrie 2002, prin

care această autoritate publică i-a respins cererea de stabilire a calității de

beneficiară a prevederilor Decretului - lege nr. 118/1990, cu modificările

ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că împreună cu mama sa, a fost strămutată în perioada 1954 – 1964, din

localitatea Medgidia, la Bordușani, județul Ialomița. Deși a dovedit acest fapt

cu declarațiile autentice a 4 martori, în mod nejustificat pârâta i-a respins

cererea de acordare a drepturilor cuvenite, potrivit legii.

Prin sentința civilă nr. 32/CA din

27 martie 2003, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că reclamanta s-a născut în orașul

Medgidia, ceea ce presupune că mama ei nu a fost strămutată.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi

demonstrat strămutarea mamei, L.T. nu poate beneficia de dispozițiile Decretului

- lege nr. 118/1990, din moment ce nașterea sa a avut loc după strămutarea

mamei și legea recunoaște aceste drepturi, numai persoanei care a fost

strămutată.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamanta L.T.

Recurenta a susținut că prima

instanță a reținut o stare de fapt, care este contrazisă de declarațiile

autentificate ale unor persoane, ce confirmă precizarea din acțiune, în

legătură cu strămutarea efectivă a familiei sale, din Medgidia, în comuna Bordușani.

Din această cauză s-a concluzionat în mod greșit că cererea pentru acordarea

calității de beneficiar al Decretului - lege nr. 118/1990, nu poate fi admisă.

Au fost invocate în sprijinul

recursului, două înscrisuri noi, respectiv declarațiile autentificate date de N.R.

și F.D., cu privire la situația familiei recurentei, din perioada 1954 – 1964.

Critica formulată de recurentă este

neîntemeiată.

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, prin strămutare

în altă localitate, decât cea de domiciliu.

În speță, așa cum corect a reținut

instanța de fond, aceste condiții legale nu sunt îndeplinite, deoarece

reclamanta L.T. s-a născut la 11 iulie 1963, în orașul Medgidia, de unde

susține că ar fi avut loc strămutarea.

Pe de altă parte, declarațiile

autentificate date de B.N. și G.I. se referă la pretinsul domiciliu obligatoriu

al mamei reclamantei, în comuna Bordușani, județul Ialomița, dar împrejurarea respectivă

le este cunoscută din afirmații ale altor persoane, iar nu din constatări

directe, nemijlocite ale autorilor declarațiilor. O concluzie identică se

desprinde din declarațiile autentificate depuse de recurentă, în dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Toate aceste declarații nu sunt

susținute de un înscris oficial, emis de autoritățile publice competente, care

să ateste realitatea actelor de persecuție a familiei reclamantei, pentru

motive etnice, în perioada 1954 – 1964.

Având în vedere considerentele

expuse, se apreciază că soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii,

este legală și temeinică, urmând a fi menținută prin respingerea recursului, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.T.

împotriva sentinței civile nr. 32/CA din 27 martie 2003, a Curții de Apel

Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 martie 2004.