ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2204/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 1683/C/2000

al Tribunalului Dolj, reclamantul F.D. a acționat în judecată pe pârâta,

societatea de asigurare româno-germană – SC U.A. SA, sucursala Craiova și pe

pârâtul O.F. pentru ca pârâții să fie obligați la plata sumei de 4.261.176 lei,

reprezentând contravaloarea reparației autoturismului Cielo, proprietatea sa, precum

și la plata sumei de 5.000.000 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință

a acestei mașini pe perioada octombrie 1998 - februarie 1999.

Judecând cauza în primă instanță, Tribunalul Dolj a

admis acțiunea reclamantului față de societatea de asigurare, astfel cum a fost

formulată și a obligat-o pe pârâtă și la plata sumei de 1.312.500 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Față de pârâtul O.F., acțiunea reclamantului a fost

respinsă.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a

reținut că societatea de asigurare este răspunzătoare pentru pagubele suferite

de reclamant și, totodată, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 49 din

Legea nr. 136/1995, iar reclamantul a făcut dovada valorii pagubei prin actele depuse

la dosar.

Societatea de asigurare pârâtă a declarat apel

împotriva sentinței de mai sus, susținând că a fost obligată la plată, dar că

nu are capacitate procesuală, întrucât sucursalele și filialele SC U.A. SA au

capacitate juridică limitată, potrivit statutului, susținând, de asemenea, că

instanța de fond a făcut confuzie între răspunderea contractuală și răspunderea

civilă și a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 49 și 69 din Legea nr.

136/1995, încălcând prevederile art. 53 din aceeași lege.

Prin decizia nr. 275 din 4 aprilie 2001 a Curții de

Apel Craiova, secția comercială, apelul acestei pârâte a fost respins, ca

nefondat.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de apel a

avut în vedere că, atât acțiunea, cât și apelul au fost promovate de către

societatea de asigurare SC U.A. SA, sucursala Craiova, iar nu de către

sucursală în mod independent, că, la baza răspunderii pârâtei, nu s-a aflat o

tranzacție, ci un proces-verbal de contravenție încheiat de organele de poliție,

încât nu se pune problema unei confuzii între răspunderea contravențională și

răspunderea civilă delictuală, ci de forța probantă a procesului-verbal de

contravenție, care nu a fost contestat și ale cărui consemnări au fost

confirmate de probatoriile administrate în cauză.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat

recurs, atât reclamantul, care a susținut că, în mod greșit, instanța de apel

nu a obligat-o pe pârâtă să îi plătească cheltuielile de judecată ocazionate în

apel, deși apelul acesteia a fost respins, cât și pârâta, SC U.A. SA, sucursala

Craiova, care, reiterând motivele din apel, a solicitat admiterea recursului său,

casarea hotărârilor anterioare pronunțate în cauză și, pe fond, respingerea

acțiunii reclamantului, în temeiul art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ.

Cu privire la recursul reclamantului.

Acest recurs este întemeiat și se va admite.

Examinând practicaua deciziei recurate, se constată solicitarea

reclamantului, prin avocat, ca apelul pârâtei să fie respins, iar această

pârâtă să fie obligată să îi plătească cheltuieli de judecată.

Cum apelul pârâtei a fost respins, iar instanța de

apel nu a obligat pârâta, prin dispozitivul deciziei nr. 275 din 4 aprilie 2001,

la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantului în apel, în temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., care prevăd că „partea care cade în

pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, se

va modifica hotărârea recurată și pârâta va fi obligată la plata sumei de

3.600.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată dovedite, în favoarea

reclamantului F.D. Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Cu privire la recursul pârâtei S.C. U.I. SA, sucursala

Craiova.

Acest recurs nu este timbrat.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin.

(2) din O.G. nr. 32/1995, modificată prin Legea nr. 123/1997, recursul trebuia

timbrat cu suma de 211.267 lei taxă judiciară de timbru și 15.000 lei timbre judiciare.

Constatând că taxele nu au fost plătite anticipat,

s-a pus în vedere recurentei, în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997,

să plătească sumele datorate până la primul termen de judecată.

Art. 20 alin. (3) din legea menționată sancționează,

cu anularea cererii, neîndeplinirea obligației de plată a taxelor, până la

primul termen stabilit de instanță.

Cum recurenta nu s-a conformat dispozițiilor Curții,

recursul său va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul F.D. împotriva deciziei

nr. 275 din 4 aprilie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Modifică decizia în parte și obligă pe pârâta SC U.A.

SA Craiova să plătească reclamantului F.D., suma de 3.600.000 lei, cu titlul de

cheltuieli de judecată.

Menține celelalte dispoziții.

Anulează recursul declarat de pârâta SC U.A. SA

Craiova, împotriva aceleiași decizii, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 10 aprilie

2003.