ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2358/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 23 ianuarie 2002, reclamantul C.I. a solicitat pe cale de contencios

administrativ, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării

și ministrul E.A., obligarea pârâților să-i răspundă la plângerile depuse prin poștă

și la registratura autorității publice și să-i plătească daune materiale și

morale estimate la 1 miliard de lei, ce urmează a fi actualizată în funcție de

rata inflației.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a arătat că nu i s-a răspuns la plângerile prin care solicita să se

respecte legea privind rezultatul concursului pentru postul de conferențiar,

poziția 6, Catedra de ingineria calculatoarelor din cadrul Universității

Craiova, fiind împiedicat astfel să-și desfășoare activitatea didactică în anul

universitar 2001 - 2002 și să asigure întreținerea familiei sale.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 74 din 22 martie 2002, a

respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că prin adresele nr. 19521, 19230, 20194, 20374, 20539 și 21405 din 14

ianuarie 2002, pârâții au făcut dovada că au răspuns reclamantului la

plângerile trimise, cerând conducerii universității să verifice modul de

desfășurare a concursului și aspectele semnalate de petent și să întocmească un

punct de vedere scris.

Împotriva sentinței reclamantul C.I.

a declarat, în termen legal și timbrat, potrivit cerințelor legale, „apel”,

care urmează a fi primit și analizat ca recurs, în conformitate cu dispozițiile

art. 84 C. proc. civ. și ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.

Motivându-și cererea, recurentul a

reiterat susținerile din acțiune, arătând în esență, că prima instanță i-a

judecat inechitabil acțiunea, ignorându-i apărările și cererile, cu privire la

refuzul intimatei E.A. de a-i înainta dosarul de concurs la Consiliul Național

de Atestare a Diplomelor și Certificatelor Universitare și tergiversarea

răspunsului, din cauză că dosarul său de concurs este reținut cu rea credință,

din motive de răzbunare de către organizatori.

A cerut obligarea aceleiași intimate

să-i plătească salariul pentru lunile martie și aprilie 2002 care nu i-a fost

achitat pentru faptul că, pierzând concursul, nu mai era titular.

Totodată, recurentul-reclamant a

formulat instanței de control judiciar următoarele solicitări, amplu detaliate

în sensul de constata că:

- în mod aberant prima instanță a

considerat ca parte litigantă Universitatea Craiova, aceasta nefiind chemată în

judecată și neavând calitate procesuală;

- fără motivație, deși s-a amânat

pronunțarea de către un judecător în vederea depunerii de concluzii scrise,

ceea ce s-a făcut, dosarul s-a judecat de către alt judecător;

- instanța a ignorat dispozițiile

Legii nr. 29/1990 și ale Legii nr. 128/1997, la dosar neexistând documente din

care să reiasă că intimata-pârâtă E.A. a făcut dovada că a răspuns la

plângerile sale, întrucât nu a discutat dosarul său de concurs;

- cele 6 adrese care au fost

invocate în sentință nu reprezintă un răspuns, referindu-se la un plagiat al

unui conferențiar care i-a „furat o lucrare” și pe care ministerul l-a

mușamalizat;

- instanța de fond a dovedit o

logică defectuoasă, demonstrând modul superficial și nelegal în interpretarea

legii și judecarea cauzei;

- simpla mențiune într-o adresă a

intimatului-pârât în care se afirmă că i se va răspunde petentului nu

reprezintă un răspuns.

Criticile formulate sunt

neîntemeiate.

În conformitate cu dispozițiile art.

1 din Legea nr. 29/1990 orice persoană, dacă se consideră vătămată în

drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin

refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea

referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței

judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

După cum a reținut și prima

instanță, obiectul acțiunii stabilit în conformitate cu principiul

disponibilității de către reclamantul-recurent îl constituie obligarea

intimaților-pârâți să-i răspundă la anumite plângeri adresate acestor

autorități și la care pretinde că nu i s-a respins și să-i plătească

despăgubiri pentru daune materiale și morale.

Recurentul nu poate lărgi cadrul

procesual în recurs, modificându-și obiectul acțiunii, aceasta putându-se face

numai în condițiile și limitele prevăzute de dispozițiile art. 132 alin. (1) și

ale art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Se vor avea în vedere, prin urmare,

numai criticile formulate în raport cu capetele de cerere din acțiunea

introductivă, celelalte cereri nefiind puse în dezbaterea părților și nefiind

analizate în primul grad de jurisdicție.

Ori, cum în mod corect a stabilit

instanța fondului, prin adresa nr. 19521, 19930, 20194, 20734, 20359, 21405 din

14 ianuarie 2001 s-a răspuns petentului și s-a solicitat Universității Craiova

verificarea aspectelor semnalate de către recurent și formularea unui punct de

vedere în raport cu acestea.

Nu poate fi vorba, prin urmare, de

un răspuns nejustificat, pentru exprimarea unui punct de vedere al autorității

administrative fiind necesare informații concrete de la instituția locală unde

s-a desfășurat concursul în discuție, iar petentul fiind încunoștiințat despre

aceasta.

În legătură cu celelalte critici

formulate de recurent, Curtea constată cele ce urmează.

Prin faptul că pricina a fost

inițial apreciată în stare de judecată, fiind, după amânarea pronunțării,

repusă pe rol, nu s-a încălcat nici o dispoziție procedurală, prevederile art.

146 și ale art. 151 C. proc. civ. permițând acest lucru.

Faptul că după repunerea cauzei pe

rol completul a fost compus din alt judecător nu constituie, de asemenea, nici

o încălcare a normelor de procedură, întrucât dezbaterile și cercetarea

judecătorească s-au finalizat în fața sa, așa cum rezultă din practicaua

sentinței recurate.

Faptul că un complet care a intrat

pe parcursul soluționării dosarului a apreciat că are calitate de pârâtă

Universitatea Craiova și a dispus citarea ei, nu constituie un motiv de

nelegalitate a hotărârii, întrucât așa cum rezultă din dispozitivul sentinței,

hotărârea s-a pronunțat numai în contradictoriu cu Ministerul Educației și

Cercetării și ministrul E.A.

Nu se poate reține nici că nu s-ar

fi respectat dispozițiile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului

didactic, în ceea ce privește trimiterea dosarului de concurs al recurentului

la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor

Universitare, întrucât potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (6) din Legea nr.

128/1997 și cele ale art. 154 alin. (4) din Legea nr. 84/1995 acesta se putea

face numai în ipoteza când la concursul desfășurat la nivelul universității

pentru ocuparea postului de conferențiar universitar recurentul-reclamant ar fi

fost declarat câștigător, ceea ce nu este cazul în speță.

În considerarea tuturor celor

expuse, Curtea reține că sentința atacată este legală și temeinică, stabilind

exact situația de fapt dedusă judecății și aplicând corect dispozițiile legale

incidente, motiv pentru care, potrivit dispozițiilor art. 312 teza a doua și

ale art. 314 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul C.I. împotriva sentinței civile nr. 74 din 22 martie 2002 a Curții

de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2003.