ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2419/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 decembrie 1995, reclamanta SC F.S. SRL Botoșani a chemat în judecată pârâta SC I.M. SRL Botoșani, solicitând ca, în baza sentinței civile ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 12.558.093 lei, reprezentând contravaloare lucrări executate, 4.376.400 lei penalități de întârziere, precum și cheltuieli de judecată. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 499 din 22 octombrie 1998, a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, obligând pârâta la plata sumei de 41.302.900 lei contravaloare lucrări executate, 41.302.900 lei penalități de întârziere, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 5.299.232 lei.

De asemenea, a fost respinsă cererea reconvențională a pârâtei, având ca obiect obligarea reclamantei la refacerea unor lucrări de construcții sau obligarea acesteia la plata sumei de 6.691.688 lei și 4.018.880 lei penalități de întârziere capăt de cerere la care a renunțat ulterior. Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâta, susținând că nu s-a determinat situația de fapt, pe care a reținut-o ca adevărată prima instanță, că au fost înlăturate concluziile raportului de expertiză întocmit de expert S.D., că nu s-a precizat care este raportul juridic dedus judecății și că au fost încălcate dispozițiile art. 1484 C. civ. De asemenea, a precizat că reclamanta, în calitate de antreprenor, nu s-a conformat obligației de predare a lucrărilor executate în condițiile stabilite prin contract și a fost obligată la plata penalităților care depășesc cuantumul stabilit prin contract.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 292 din 7 iulie 1999, a respins apelul, ca nefondat, decizie casată de Curtea Supremă de Justiție, cu motivarea că n-au fost analizate decât două din susținerile apelantei și acestea cu caracter general, cauza fiind trimisă spre rejudecare. În apel, după casare, Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 481 din 22 noiembrie 2001, a respins apelul ca nefondat. În motivarea soluției date, instanța de apel a reținut că probele administrate cauzei relevă faptul că, între părți, s-a încheiat un contract comercial având ca obiect amenajarea sediului pârâtei, iar raportul de expertiză efectuat de ing. L.C., raport de expertiză mai complet și mai obiectiv față de lucrarea efectuată de D.S.

a stabilit că s-au efectuat o serie de lucrări de construcții și instalații în sumă de 41.302.900 lei, că, deși nu au făcut obiectul contractului lucrările de instalații, au fost recepționate de beneficiară prin reprezentant, respectiv, dirigintele de șantier audiat ca martor. De asemenea, s-a reținut că, potrivit clauzelor stipulate în contract, decontarea urma să se facă pe baza situațiilor de plată lunare, iar pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul încheiat. S-a apreciat că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 1484 C. civ., întrucât, chiar apelanta recunoaște că lucrările de instalații termice și electrice au fost executate, confirmând devizul de lucrări. Instanța de apel a considerat soluția de respingere a cererii reconvenționale legală și temeinică, pârâta nefiind în măsură să producă dovezi în sprijinul susținerilor privind neexecutarea contractului, față de confirmarea acestora cantitativ și calitativ.

Cu petiția înregistrată la data de 30 ianuarie 2002, pârâta a declarat recurs în termen și legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate și netemeinicie, cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 7,9 și 10 C. proc. civ. În esență, aceste critici sunt aceleași din recursul formulat anterior, respectiv, că instanța a motivat superficial decizia, necuprinzând în mod concret motivele de fapt și de drept; a încălcat dispozițiile art. 1484 C. civ.; nu a soluționat excepția de neexecutare a contractului; penalitățile de întârziere la care a fost obligată depășesc cuantumul stabilit prin contract, instanța trebuia să înlăture depoziția martorului P.E., deoarece în momentul audierii era angajatul intimatei, iar devizele de lucrări aflate în posesia societății nu poartă semnătura acestuia.

Recursul este nefondat. Examinarea motivării soluției instanței de apel relevă faptul că fiecare afirmație a considerentelor deciziei răspunde punctual criticilor formulate în această fază procesuală, astfel că susținerile recurentei, potrivit cărora aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu pot fi reținute. Instanța este suverană în aprecierea probelor, aceasta fiind cea care stabilește concludența acestora în aflarea adevărului, astfel că instanța de apel a motivat de ce s-a luat în considerație expertiza efectuată de ing. L.C., lucrarea tratând obiectiv și complet în comparație cu cea efectuată de celălalt expert.

Că este așa, rezultă din comparația lucrărilor efectuate, iar expertul tehnic L.C., ținând cont de susținerile pârâtei-beneficiare, a aplicat un coeficient de diminuare a valorii de 100% și a avut în vedere și durata de timp intervenită, apreciind că, după 3 ani, este foarte dificil de reconstituit, cum arătau lucrările din punct de vedere calitativ la momentul respectiv. În ce privește depoziția martorului P.E., care a semnat în calitate de diriginte de șantier și reprezentant al beneficiarei situațiile de lucrări, Curtea urmează a înlătura criticile recurentei, având în vedere, pe de o parte, că nu s-au produs dovezi privind reaua credință a acestuia, depoziția luată fiind sub jurământ, iar pe de altă parte, recurenta nu s-a înscris în fals pentru situațiile de lucrări contestate, faptul că, în prezent, martorul este angajatul intimatei, fiind lipsit de relevanță.

De altfel, instanța, la pronunțarea soluției, a avut în vedere ansamblul probator al cauzei și nu numai depoziția martorului, raportul de expertiză stabilind, fără putință de tăgadă, executarea lucrărilor. În cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 1484 C. civ., chiar recurenta recunoscând lucrările termice și electrice executate, semnate de reprezentantul său, fiind respectate dispozițiile art. 9 din contractul încheiat. Excepția de neexecutare a contractului, strâns legată de cererea reconvențională, a fost în atenția instanței de apel, care a apreciat netemeinicia acesteia, pârâta-recurentă nefiind în măsură să producă dovezi în sensul celor susținute. Cu privire la capătul de cerere referitor la penalitățile de întârziere, Curtea apreciază nefondată critica formulată, având în vedere clauzele stipulate la capitolul IX și X din contractul încheiat, precum și faptul că reclamanta-intimată a limitat valoarea acestora la nivelul prețului actualizat.

Față de cele arătate în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta, SC I.M. Botoșani, împotriva deciziei nr. 481 din 22 noiembrie 2001 a Curții de Apel Suceava. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2003.