ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2419/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 5 decembrie

1995, reclamanta SC F.S. SRL Botoșani a chemat în judecată pârâta SC I.M. SRL

Botoșani, solicitând ca, în baza sentinței civile ce se va pronunța, să fie

obligată la plata sumei de 12.558.093 lei, reprezentând contravaloare lucrări

executate, 4.376.400 lei penalități de întârziere, precum și cheltuieli de

judecată.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Botoșani,

prin sentința civilă nr. 499 din 22 octombrie 1998, a admis acțiunea, astfel

cum a fost precizată, obligând pârâta la plata sumei de 41.302.900 lei

contravaloare lucrări executate, 41.302.900 lei penalități de întârziere,

precum și cheltuieli de judecată în sumă de 5.299.232 lei.

De asemenea, a fost respinsă cererea reconvențională

a pârâtei, având ca obiect obligarea reclamantei la refacerea unor lucrări de

construcții sau obligarea acesteia la plata sumei de 6.691.688 lei și 4.018.880

lei penalități de întârziere capăt de cerere la care a renunțat ulterior.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâta,

susținând că nu s-a determinat situația de fapt, pe care a reținut-o ca

adevărată prima instanță, că au fost înlăturate concluziile raportului de

expertiză întocmit de expert S.D., că nu s-a precizat care este raportul

juridic dedus judecății și că au fost încălcate dispozițiile art. 1484 C. civ.

De asemenea, a precizat că reclamanta, în calitate de

antreprenor, nu s-a conformat obligației de predare a lucrărilor executate în

condițiile stabilite prin contract și a fost obligată la plata penalităților

care depășesc cuantumul stabilit prin contract.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 292

din 7 iulie 1999, a respins apelul, ca nefondat, decizie casată de Curtea

Supremă de Justiție, cu motivarea că n-au fost analizate decât două din

susținerile apelantei și acestea cu caracter general, cauza fiind trimisă spre

rejudecare.

În apel, după casare, Curtea de Apel Suceava, prin

decizia civilă nr. 481 din 22 noiembrie 2001, a respins apelul ca nefondat.

În motivarea soluției date, instanța de apel a

reținut că probele administrate cauzei relevă faptul că, între părți, s-a

încheiat un contract comercial având ca obiect amenajarea sediului pârâtei, iar

raportul de expertiză efectuat de ing. L.C., raport de expertiză mai complet și

mai obiectiv față de lucrarea efectuată de D.S. a stabilit că s-au efectuat o

serie de lucrări de construcții și instalații în sumă de 41.302.900 lei, că,

deși nu au făcut obiectul contractului lucrările de instalații, au fost recepționate

de beneficiară prin reprezentant, respectiv, dirigintele de șantier audiat ca

martor.

De asemenea, s-a reținut că, potrivit clauzelor

stipulate în contract, decontarea urma să se facă pe baza situațiilor de plată

lunare, iar pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul

încheiat.

S-a apreciat că, în speță, nu sunt incidente

dispozițiile art. 1484 C. civ., întrucât, chiar apelanta recunoaște că

lucrările de instalații termice și electrice au fost executate, confirmând

devizul de lucrări.

Instanța de apel a considerat soluția de respingere a

cererii reconvenționale legală și temeinică, pârâta nefiind în măsură să

producă dovezi în sprijinul susținerilor privind neexecutarea contractului,

față de confirmarea acestora cantitativ și calitativ.

Cu petiția înregistrată la data de 30 ianuarie 2002,

pârâta a declarat recurs în termen și legal timbrat, criticile vizând aspecte

de nelegalitate și netemeinicie, cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 7,9

și 10 C. proc. civ.

În esență, aceste critici sunt aceleași din recursul

formulat anterior, respectiv, că instanța a motivat superficial decizia,

necuprinzând în mod concret motivele de fapt și de drept; a încălcat

dispozițiile art. 1484 C. civ.; nu a soluționat excepția de neexecutare a

contractului; penalitățile de întârziere la care a fost obligată depășesc

cuantumul stabilit prin contract, instanța trebuia să înlăture depoziția

martorului P.E., deoarece în momentul audierii era angajatul intimatei, iar

devizele de lucrări aflate în posesia societății nu poartă semnătura acestuia.

Recursul este nefondat.

Examinarea motivării soluției instanței de apel

relevă faptul că fiecare afirmație a considerentelor deciziei răspunde punctual

criticilor formulate în această fază procesuală, astfel că susținerile

recurentei, potrivit cărora aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină,

nu pot fi reținute.

Instanța este suverană în aprecierea probelor,

aceasta fiind cea care stabilește concludența acestora în aflarea adevărului,

astfel că instanța de apel a motivat de ce s-a luat în considerație expertiza

efectuată de ing. L.C., lucrarea tratând obiectiv și complet în comparație cu

cea efectuată de celălalt expert.

Că este așa, rezultă din comparația lucrărilor

efectuate, iar expertul tehnic L.C., ținând cont de susținerile pârâtei-beneficiare,

a aplicat un coeficient de diminuare a valorii de 100% și a avut în vedere și

durata de timp intervenită, apreciind că, după 3 ani, este foarte dificil de

reconstituit, cum arătau lucrările din punct de vedere calitativ la momentul

respectiv.

În ce privește depoziția martorului P.E., care a

semnat în calitate de diriginte de șantier și reprezentant al beneficiarei

situațiile de lucrări, Curtea urmează a înlătura criticile recurentei, având în

vedere, pe de o parte, că nu s-au produs dovezi privind reaua credință a

acestuia, depoziția luată fiind sub jurământ, iar pe de altă parte, recurenta

nu s-a înscris în fals pentru situațiile de lucrări contestate, faptul că, în

prezent, martorul este angajatul intimatei, fiind lipsit de relevanță.

De altfel, instanța, la pronunțarea soluției, a avut

în vedere ansamblul probator al cauzei și nu numai depoziția martorului,

raportul de expertiză stabilind, fără putință de tăgadă, executarea lucrărilor.

În cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 1484 C.

civ., chiar recurenta recunoscând lucrările termice și electrice executate,

semnate de reprezentantul său, fiind respectate dispozițiile art. 9 din

contractul încheiat.

Excepția de neexecutare a contractului, strâns legată

de cererea reconvențională, a fost în atenția instanței de apel, care a apreciat

netemeinicia acesteia, pârâta-recurentă nefiind în măsură să producă dovezi în

sensul celor susținute.

Cu privire la capătul de cerere referitor la

penalitățile de întârziere, Curtea apreciază nefondată critica formulată, având

în vedere clauzele stipulate la capitolul IX și X din contractul încheiat,

precum și faptul că reclamanta-intimată a limitat valoarea acestora la nivelul

prețului actualizat.

Față de cele arătate în considerarea dispozițiilor art.

312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta, SC I.M.

Botoșani, împotriva deciziei nr. 481 din 22 noiembrie 2001 a Curții de Apel

Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 aprilie

2003.