ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4075/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani la data de 10.09.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 10.460,89 RON, la care se adaugă penalitățile de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere calculate la debitul restant de la data de 08.09.2015 până la data plății cât și cheltuielile de judecată formată din:

- 6.316,55 RON reprezentând plata la facturile fiscale nr. x/20.02.2015; x/20.04.2015 și x/20.05.2015 facturi neachitate;

- 4.144,34 RON penalități de întârziere conform art. 8 din contract calculate de la data scadenței până la data de 08.09.2015, penalități facturate conform facturilor x/01.06.2015 și nr. x/08.09.2015 și solicită acordarea de penalități de 0,5% calculate de la data ultimei facturi de penalități până la data plății,

- Obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru și onorariu avocațial.

Prin sentința civilă nr. 1284 din 13 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Botoșani, s-a admis în parte cererea precizată, având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L; s-a respins cererea reconvențională, formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., ca nefondată; a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte penalități în cuantum de 0,5% aferente debitului principal datorat de către pârâtă, în temeiul facturilor fiscale nr. x/20.02.2015, nr. x/20.04.2015 și nr. x/20.05.2015 de la data împlinirii celor 10 zile de la data scadenței și până la data de 05.10.2015, conform art. 8 din contractul nr. x/13.11.2014, și a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 2128 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert.

Prin decizia nr. 1026A din 10 octombrie 2017, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că, a admis în parte cererea reconvențională și a obligat reclamantul - pârât S.C. A. S.R.L să restituie pârâtului - reclamant B. S.R.L. suma de 2.106,76 RON reprezentând garanție, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. Totodată, a obligat intimata să plătească apelantei suma de 168,70 RON reprezentând cheltuieli de judecată din prima instanță și apel constând în taxă judiciară de timbru.

Prin decizia nr. 82 din 18 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocate din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1026A din 10 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Botoșani, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată precizată.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

Totodată, este de reținut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și în consecință, a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

În aplicarea dispozițiilor legale menționate, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Botoșani revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Suceava, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. BOTOȘANI PRIN ADMINISTRATOR C. împotriva deciziei nr. 1026 din 10 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.10.2018.