ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 454/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 454/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr.
454/2017
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului Botoșani, secția I civilă, reclamanta SC A.
SRL Alba Iulia, a solicitat obligarea pârâtei SC B. SRL Botoșani, la plata
sumei de 841.204,72 RON, constând în: suma de 571.915,21 RON cu TVA inclus - cu
titlu de penalități de întârziere, din care a fost exclusă
garanția de bună execuție de 5% (82.858,60 RON), sumă care
va fi actualizată până la momentul plății; suma de
72.138,51 RON - cu titlu de garanție aferentă lucrărilor
efectuate de subscrisa, la care se adaugă penalități calculate
de la data de 24 mai 2012 și până la momentul plății
și a daunelor-interese în cuantum de 197.151 RON, pe care pârâta le are
față de reclamantă, potrivit Contractului de prestări
servicii din 9 noiembrie 2010, sumă care va fi actualizată până
la momentul plății, cu cheltuieli de judecată.
Prin
precizările depuse pentru termenul din 18 decembrie 2015 reclamantul C. a
solicitat obligarea pârâtei SC B. SRL Botoșani la plata sumei de 1.050.016
RON, după cum urmează: suma de 459.285 RON cu TVA inclus cu titlu de
penalități de întârziere, din care a fost exclusă garanția de
bună execuție de 5%; suma de 103.054 RON cu titlu de garanție de
bună execuție aferentă lucrărilor efectuate de
reclamantă, la care se adaugă penalități aferente,
calculate de la data de 26 mai 2012 și până la data de 18 decembrie
2015, în cuantum de 204.521 RON; suma de 197.151 RON cu titlu de daune interese
pe care pârâta le are față de reclamant potrivit Contractului de
prestări servicii din 9 noiembrie 2010 și suma de 86.005 RON
reprezentând dobândă legală calculată pentru
penalitățile de întârziere și daunele interese actualizate
până la data de 18 decembrie 2015.
Tribunalul
Botoșani, secția I civilă, prin Sentința nr. 239 din 4
martie 2016, a respins, excepțiile lipsei calității procesuale
active a reclamantului C. și de inadmisibilitate a capătului de
cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 103.054 RON cu titlu de
garanție de bună execuție și a penalităților de
întârziere aferente, ca nefondate; a admis în parte acțiunea
formulată de reclamantul C. și a dispus obligarea pârâtei SC B. SRL
Botoșani, la plata sumei de 459.285 RON cu titlu de penalități
de întârziere și suma de 103.054 RON cu titlu de garanție de
bună execuție; a respins, ca nefondate, restul pretențiilor
solicitate.
În temeiul
art. 274 C. proc. civ., a fost obligată pârâta să plătească
reclamantului suma de 24.246,97 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
La
pronunțarea soluției, prima instanță a reținut, în
esență, că, în ce privește excepția lipsei
calității procesuale active a reclamantei inițiale SC A. SRL cât
și a reclamantului C., nu este întemeiată, întrucât scopul și
obiectul Contractului de cesiune de creanță din 24 mai 2011
intervenit între SC A. SRL și D. - Sucursala Alba Iulia, a privit
constituirea unei garanții reale mobiliare în vederea acordării
creditului, asupra încasărilor rezultate din Contractul de prestări
servicii din 9 noiembrie 2010 încheiat între reclamanta inițială
și pârâtă, în care se menționează că debitoarea SC A.
SRL constituie în favoarea D. SA Cluj - Sucursala Alba Iulia o garanție de
prim rang, având ca obiect creanțele prezente și viitoare, în
sumă de 4.408.719,750 RON ce urmează a fi încasate în baza
Contractului de prestări serviciu din 9 noiembrie 2010, garanție
constituită pentru garantarea obligațiilor de plată a creditului
în sumă de 1 milion RON, asumate prin Contractul de credit din 24 mai
2011.
În ceea ce
privește excepția de inadmisibilitate (de prematuritate a
introducerii cererii) a capătului de cerere privind solicitarea de
plată a sumei 103.054 RON cu titlu de garanție de bună
execuție aferentă lucrărilor efectuate de reclamantă,
instanța de fond, față de nerespectarea dispozițiilor art.
720
1
vechiul C. proc. civ., a respins-o.
Astfel, s-a
reținut că Notificarea din 10 mai 2012, pârâta SC B. SRL
Botoșani a fost convocată la conciliere directă privind
obligația de pată a sumei de 571.915,21 RON cu TVA inclus, cu titlu
de penalități de întârziere, precum și suma reprezentând daune
interese în cuantum de 197.151 RON, potrivit Contractului de prestări
servicii din 9 noiembrie 2010, context în care este evident că și
diferența de 30% a garanței de bună execuție, a fost
avută în vedere și nu se poate imputa reclamantei că nu a
încercat o soluționare a litigiului pe cale amiabilă, în conformitate
cu dispozițiile art. 720
1
vechiul C. proc. civ.
Pe fondul
cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că
acțiunea reclamantului este întemeiată, în parte, în ceea ce
privește capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de
459.285 RON cu titlu de penalități de întârziere și cu privire
la suma de 103.054 RON cu titlu de garanție de bună execuție
și nefondată, cu privire la capetele de cerere privind obligarea
pârâtei la plata penalităților aferente garanției de bună
execuție, calculate de la data de 26 mai 2012 și până la data de
18 decembrie 2015, în cuantum de 204.521 RON, capătul de cerere privind
suma de 197.151 RON cu titlu de daune interese pe care pârâta le are
față de reclamant potrivit Contractului de prestări servicii din
9 noiembrie 2010 și suma de 86.005 RON reprezentând dobândă legală
calculată pentru penalitățile de întârziere și daunele
interese actualizate până la data de 18 decembrie 2015.
În acest
sens, a constatat că la data de 9 noiembrie 2010 între societatea
reclamantă inițială SC A. SRL și pârâta SC B. SRL a
intervenit Contractul de prestări servicii din 9 noiembrie 2010, având ca
obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrării
"Locuințe pentru tineri destinate închirierii, municipiul Alba Iulia,
având regim de înălțime S + P + 1 + E + M, tronson A, B, C",
valoarea totală a contractului fiind stabilită la suma de
4.408.719,756 RON. Contractul a avut ca termen de finalizare data de 15 aprilie
2011, iar la data de 8 aprilie 2011 s-a semnat un Act adițional de
prelungire care stabilea ca termen de finalizare a contractului data de 4 septembrie
2011, în executarea contractului, SC A. SRL Alba Iulia, efectuând lucrări
în valoare de 2.054.893,16 RON, pentru care a emis Factura din 15 aprilie 2011.
Pe de
altă parte, Tribunalul Botoșani a mai reținut că prin
Sentința civilă nr. 4.501 din 16 decembrie 2011 pronunțată
în Dosarul nr. x/40/2011 de Tribunalul Botoșani s-a dispus emiterea unei
ordonanțe parțiale de plată în sarcina debitoarei SC B. SRL
Botoșani pentru suma de 1.122.034,56 RON rămasă de achitat din totalul
sumei menționate în factura emisă la data de 15 aprilie 2011, la
momentul introducerii prezentei acțiuni întreaga sumă fiind
achitată.
Având în
vedere faptul că pârâta nu a achitat la termen Factura din 15 aprilie 2011
reclamantul este îndreptățit să pretindă
penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere
începând cu data scadenței, potrivit art. 13.1 din contract, de 7 zile de
la aprobarea situațiilor de lucrări și plata lucrărilor de
către beneficiarul final ANL București.
Nu au fost
reținute apărările pârâtei, referitor la faptul că data
scadenței este 16 octombrie 2011, deoarece începând cu data de 9 noiembrie
2010 reclamanta a notificat și a solicitat societății pârâte
plata lucrărilor executate, care erau recunoscute prin semnarea situațiilor
de lucrări aferente facturii de către reprezentantul
societății pârâte și nici faptul că nu a fost pusă
întârziere față de penalitățile pretinse, deoarece prin
formularea cererii de emitere a somației de plată, înregistrată
pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 26 octombrie 2011 a fost
pusă în întârziere.
În aceste
circumstanțe, prima instanță a făcut aplicarea
dispozițiilor contractuale și ale dispozițiilor art. 1535 C.
civ., pârâta SC B. SRL Botoșani fiind obligată la plata sumei de
459.285 RON cu titlu de penalități calculate conform înscrisului de
la dosar.
De asemenea,
instanța de fond a constatat că reclamanta este
îndreptățită la restituirea sumei reținute cu titlu de
garanție de bună execuție în valoare de 103.055,02 RON,
față de împrejurarea că din actele dosarului, constând în
procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor încheiat la data
de 20 martie 2012 între SC A. SRL Alba Iulia și SC B. SRL Botoșani,
s-a confirmat faptul că lucrările executate corespund calitativ
și respectă prevederile proiectului.
De altfel, Tribunalul
Botoșani a reținut și dispozițiile art. 8.3 din contractul
de prestări servicii, privind obligația de restituire a
garanției de bună execuție de 70% din valoarea garanției în
termenul de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la
terminarea lucrărilor și 30% din valoarea garanției în termen de
14 zile de la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate,
respectiv de la data semnării procesului-verbal de recepție
finală, pârâta fiind obligată să plătească
reclamantului C. întreaga sumă de 103.055,02 RON, cu titlu de
garanție de bună execuție.
De asemenea,
s-a mai reținut că reclamantul a aplicat procentul de 0,2% pe zi
întârziere prevăzut ca sancțiune pentru neonorarea la termen a
facturilor aferente lucrărilor (art. 6.3) și garanțiilor de
bună execuție (art. 8.3 din contract), extinzând aceste
penalități cu toate că în contract nu s-a prevăzut
sancțiune pentru neplata la termen a garanției de bună
execuție.
Cum
părțile nu au menționat în contract penalități pentru
acest aspect și cum reclamantul C. nu a solicitat dobânda legală, a
respins capătul de cerere referitor la plata sumei de 204.521 RON cu titlu
de penalitățile aferente sumei de 103.054 RON solicitată cu
titlu de garanție de bună execuție.
Referitor la
suma de 197.151 RON solicitată de reclamant cu titlu de daune interese
potrivit Contractului de prestări servicii din 9 noiembrie 2010, prima
instanță a reținut că este nefondată, întrucât în
cauză nu poate fi reținută culpa societății pârâte
pentru întârzierea reclamantei la plata serviciilor și obligațiilor
contractate și care au condus în final la falimentul societății.
Astfel,
instanța de fond a constatat că problemele financiare ale SC A. SRL
Alba Iulia au fost determinate de cauze exterioare contractului încheiat cu
pârâta, situație ce rezultă și din calculul
penalităților de întârziere de la dosar, în care se
menționează ca și zile de întârziere, o singură întârziere
de 53 de zile și 6 de peste 20 de zile, pentru perioada 23 martie 2011 -
15 martie 2012, dintr-un total de 12 luni.
În acest
context, Tribunalul Botoșani a reținut că nu poate aprecia ca
hotărâtoare pentru situația economică a SC A. SRL Alba Iulia,
plata cu întârziere a lucrărilor efectuate, ci mai degrabă o
lipsă de previziune a reclamantei în calcularea cheltuielilor necesare
pentru o garantare și funcționare normală a
societății, în condițiile economice actuale și în
executarea unui contract cu valoare foarte mare față de capacitatea
sa financiară.
Referitor la
capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea
societății pârâte la plata sumei de 86.005 RON cu titlu de
dobândă legală calculată pentru penalitățile de
întârziere și daunele interese, actualizată până la data de 18
decembrie 2015, Tribunalul Botoșani a constatat că nu sunt justificate,
față de faptul că părțile au stabilit deja remediul
contractual pentru plata cu întârziere a sumelor datorate, respectiv plata de
penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere,
nefiind admisibilă o dublă sancționare, dobânda legală
putând fi solicitată în cazul în care părțile nu ar fi convenit
și stabilit plata de penalități contractuale ceea ce nu este
cazul în situația de față.
Cum pârâta a
căzut în pretenții, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc.
civ., a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 24.246,97 RON
cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 16.000 RON onorariu avocat,
3.842,21 RON cheltuieli transport, 3.721,5 RON cheltuieli cazare și 692,26
RON cheltuieli diverse.
Curtea de
Apel Suceava, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 212 din 1 iulie
2016 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC B. SRL Botoșani,
împotriva Sentinței civile nr. 239 din 4 martie 2016 pronunțată
de Tribunalul Botoșani, secția I civilă, a obligat apelanta SC
B. SRL să plătească intimatului C. suma de 1.265,47 RON cu titlu
de cheltuieli de judecată din apel, în temeiul art. 20 alin. (5) din Legea
nr. 146/1997 a dat în debit pe reclamantul intimat C. cu suma de 14.410,41 RON
reprezentând taxă judiciară de timbru datorată și
neavansată de la judecarea în fond a cauzei și a dispus comunicarea
deciziei organelor fiscale competente de la domiciliul reclamantului C. în
vederea executării sumei de 14.410,41 RON, prezenta decizie constituind
titlu executoriu în privința acestei sume.
În
argumentarea acestei decizii, instanța de apel analizând cu prioritate
excepția netimbrării acțiunii cu ocazia judecării cauzei în
fond, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei
SC A. SRL și a cesionarului C., precum și excepția inadmisibilității
capătului de cerere privind restituirea garanției de bună
execuție pentru neparcurgerea procedurii reglementate de art. 720
1
C. proc. civ., a reținut, în esență, următoarele.
În ce
privește excepția netimbrării acțiunii s-a reținut
că din conținutul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 (în
vigoare la data sesizării instanței și, deci, aplicabilă în
raport de norma tranzitorie prevăzută în art. 55 din O.U.G. nr.
80/2013) rezultă că neachitarea taxelor datorate la judecarea cauzei
în fond nu pot fi sancționate cu anularea cererii pentru prima oară
în căile de atac, soluția adoptată de legiuitor fiind aceea a
dării în debit a persoanei ce nu și-a îndeplinit obligațiile
prevăzute de Legea nr. 146/1997 de către instanța învestită
cu soluționarea căii de atac.
Totodată,
s-a reținut că în cauză nu are relevanță împrejurarea
că reclamanta cedentă de drepturi litigioase a intrat ulterior în
procedura insolvenței, întrucât, la data sesizării instanței,
aceasta nu beneficia de prevederile art. 77 din Legea nr. 85/2006 și, mai
mult, chiar la data la care s-a amânat plata taxei judiciare de timbru nu era
deschisă procedura insolvenței, aceasta fiind dispusă prin
Încheierea din 25 februarie 2013 a Tribunalului Alba.
S-a apreciat
că întrucât cesiunea de drepturi litigioase presupune transmiterea
convențională a calității de reclamant de la cedent la
cesionar, cu toate drepturile și obligațiile ce derivă din
această calitate, cesionarului C. îi incumbă obligația de
plată a taxei judiciare de timbru conform celor anterior menționate.
Privitor la
lipsa calității procesuale active a reclamantei SC A. SRL și a
cesionarului C., instanța de apel interpretând voința reală a
părților din perspectiva dispozițiilor art. 977 C. civ. la
încheierea contractelor a reținut că la pct. 7 al Contractului de
credit din 24 mai 2011 încheiat între reclamantă și D. SA la
capitolul garanții apare înscris Contractul din 9 noiembrie 2010 drept un
contract de garanție reală mobiliară ce a fost înscris în Arhiva
Electronică de Garanții Reale Imobiliare.
Instanța
de apel nu a admis împrejurarea că reclamanta ar fi cedat o
creanță de 4.408.718,75 RON pentru un plafon revolving de credite pe
termen scurt în sumă de 1.000.000 RON. În aceeași ordine de idei, D.
SA nu și-a "arogat" niciodată calitatea de creditor al SC
B. SRL și chiar din susținerile făcute de pârâtă reiese
că s-a înscris în tabelul de creanțe al debitoarei SC A. SRL cu suma
nerambursată din Contractul de credit din 24 mai 2015.
Având în
vedere cele ce preced, instanța de apel a reținut că, apare cu
suficientă evidență care a fost intenția comună a
părților la încheierea contractului intitulat în mod greșit ca
fiind de cesiune de creanță, respectiv aceea de a institui o
garanție reală mobiliară asupra sumelor pe care SC A. SRL le
avea de primit de la SC B. SRL în baza Contractului de prestări servicii
din 9 noiembrie 2010, astfel că a respins excepția lipsei
calității procesuale active a reclamantei SC A. SRL, aceasta necedând
creanța deținută împotriva pârâtului și justificată prin
contractul anterior precizat.
S-a apreciat
că în raport de contractul de cesiune de drepturi litigioase încheiat
între SC A. SRL și C. la 31 iulie 2015 cesionarul C. își
justifică în speță calitatea procesuală activă.
Instanța
de apel a reținut că, reclamanta SC A. SRL nu a cedat creanța sa
către D., astfel că cedarea dreptului litigios către C. este
perfect valabilă, și a respins și excepția lipsei
calității procesuale active a reclamantului C.
Cu privire la
excepția inadmisibilității capătului de cerere pentru
restituirea garanției de bună execuție vizând neparcurgerea
procedurii reglementate de dispozițiile art. 720
1
C. proc.
civ., instanța de apel a reținut că "aceasta nu este
dată".
S-a
reținut că din cuprinsul convocării pentru conciliere
directă efectuată de reclamantă la 10 mai 2012 și
primită de SC B. SRL la 17 mai 2012, reiese că reclamanta a solicitat
și emiterea biletului la ordin avalizat pentru 70% din garanția de
bună execuție, așa cum părțile conveniseră
anterior, pentru diferența de 30% nefiind împlinit termenul de restituire,
conform contractului, la data sesizării instanței.
Rezultă
așadar, reține instanța de apel, faptul că reclamanta a
efectuat procedura concilierii directe cu privire la acest capăt de cerere
și că această excepție a fost invocată în mod cu totul
șicanatoriu în condițiile în care reclamanta a solicitat
contravaloarea garanției de bună execuție prin petitul cererii
introductive, iar pârâta a înțeles să invoce o atare excepție
chiar prin intermediul concluziilor scrise, cu evidentă încălcare a
prevederilor art. 108 alin. (3) C. proc. civ.
Privitor la
fondul cauzei, instanța de apel a reținut, în esență,
că în baza art. 969 C. civ., legea aplicabilă părților, cu
privire la penalitățile de întârziere datorate de beneficiar prestatorului
sunt prevăzute la 13.1 din Contractul de prestări servicii din 9
noiembrie 2010 încheiat între SC B. SRL în calitate de beneficiar și SC A.
SRL, în calitate de prestator în care se arată că: "Beneficiarul
are obligația de a efectua plata către Prestatorul în termen de 7
zile, de la aprobarea situațiilor de lucrări și plata
lucrărilor de către beneficiarul final (70 de zile de la acceptul
"bun de plată")".
Față
de această situație, instanța de apel a constatat că
facturile emise de către prestator și acceptate de către
beneficiar pentru lucrările executate devin scadente la trecerea unui
termen de 7 zile de la efectuarea plăților de către beneficiarul
final, care în speță este ANL București. Plățile
efectuate de către ANL București către SC B. SRL pentru
lucrările executate pe diferite stadii sunt evidențiate în anexa nr.
1 din răspunsul dat de către beneficiarul final la solicitarea
instanței.
Susținerea
privitoare la neobținerea mențiunii "bun de plată" nu
a fost luată în considerare de instanța de apel, în condițiile
în care aceasta privește efectuarea plăților de către
beneficiarul final în urma executării lucrărilor pe diverse faze.
Or,
reține instanța de apel, așa cum s-a precizat anterior,
beneficiarul final a efectuat plăți către beneficiarul SC B.
SRL, așa cum reiese din răspunsul oferit instanței de ANL
București, pentru lucrările executate de SC A. SRL.
S-a constatat
că, cuantumul penalităților de întârziere este specificat în
art. 6.3 din contractul de prestări servicii în care se arată că
beneficiarul are obligația de a plăti o penalitate de 0,2% pentru
fiecare zi de întârziere după expirarea termenului de 7 zile de la
efectuarea plății de către beneficiarul final.
Instanța
de apel a reținut că întrucât contractul nu prevede vreo formalitate
privitoare la punerea în întârziere pentru neefectuarea plății, în
cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 43 C. com.
În aceste
circumstanțe, reține instanța de apel, rezultă cu
îndestulătoare evidență că în cazul obligațiilor
comerciale, debitorul este de drept în întârziere, începând cu data
exigibilității datoriei, astfel că susținerile apelantei
privitoare la nepunerea în întârziere apar ca simple alegații,
nefundamentate juridic.
Cu privire la
cuantumul acestor penalități de întârziere, instanța de apel a
arătat că, așa cum rezultă din calculul efectuat de
reclamant în temeiul criteriilor stabilite de art. 6.3 și art. 13.1 din
contractul de prestări servicii și cu luarea în considerare a
situației plăților efectuate de beneficiarul final către SC
B. SRL, acestea sunt în cuantum de 459.285 RON, așa că prima
instanță a dat o justă dezlegare acestui capăt de cerere
prin raportare la normele anterior menționate.
Instanța
de apel a apreciat că pentru garanția de bună execuție sunt
aplicabile dispozițiile art. 8.3 din contractul de prestări servicii.
Astfel, la emiterea facturilor pentru lucrările efectuate, beneficiarul nu
a ridicat pretenții asupra calității lucrărilor, ce ar fi
putut duce la indisponibilizarea garanției de bună execuție, în
vederea acoperirii eventualelor prejudicii și doar în aceste
circumstanțe, strict delimitate de contractul încheiat de părți,
beneficiarul ar fi fost în măsură să procedeze la măsura
indisponibilizării garanției, astfel că, după momentul
semnării procesului-verbal de terminare a lucrărilor, în lipsa unor
pretenții ale beneficiarului ridicate până la această dată,
prestatorul este îndreptățit la restituirea garanției de
bună execuție.
Împotriva
acestei decizii pârâta SC B. SRL a declarat recurs întemeiat pe
dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
În
susținerea motivelor de recurs invocate, recurenta a arătat, în
esență, că instanța de apel a tratat excepția
netimbrării acțiunii ca fiind invocată, pentru prima oară,
în fața instanței de apel și astfel a aplicat în mod nelegal
dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.
Recurenta
susține că instanța de apel avea obligația să
soluționeze critica cu privire la nelegalitatea respingerii acestei
excepții de către instanța de fond și nu să trateze
problema netimbrării ca pe un incident constatat, pentru prima oară,
în calea de atac a apelului.
În opinia
recurentei reținerea instanței de apel potrivit căreia
"neachitarea taxelor datorate la judecarea cauzei în fond nu pot fi
sancționate cu anularea cererii pentru prima oară în căile de
atac" este una eronată și în contradicție cu normele legale
aplicabile, având în vedere că aceasta a fost învestită cu
soluționarea unei căi de atac și a unor critici raportate la
modul nelegal prin care instanța de fond a respins excepția
netimbrării acțiunii reclamantelor.
În ce
privește excepția lipsei calității procesuale active a
reclamanților SC A. SRL și C., recurenta-pârâtă a susținut
că în virtutea principiului disponibilității în procesul civil
reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual prin cererea de
chemare în judecată, inclusiv asupra persoanei chemată în
judecată în calitate de pârât, iar instanța este obligată
să verifice acest lucru fie înainte de începerea dezbaterilor, fie în
cadrul dezbaterilor asupra fondului.
După
redarea dispozițiilor art. 40 alin. (1) Noul C. proc. civ.
recurenta-pârâtă a arătat că, în concret, a adus în
discuție clauzele și efectele juridice ale Contractului de cesiune de
creanță din 24 mai 2011 încheiat între D. - Sucursala Alba Iulia
și SC A. SRL înregistrat la Arhiva Electronică de Garanții Reale
Mobiliare (cu valabilitate până la data de 30 mai 2016).
În
continuarea motivării, recurenta-pârâtă a prezentat criteriile din
care rezultă obiectul și caracterul cert al contractului de cesiune
de creanță, definiția dreptului de creanță, clauzele
Contractului de cesiune de creanță din 24 mai 2011 în ce
privește obiectul său cât și efectele juridice ale acestuia,
susținând că, prin contractul de cesiune de creanță
cedentul SC B. SRL a transmis către cesionarul D. - Sucursala Alba Iulia
toate drepturile de creanță aferente contractului de prestări
servicii încheiat cu pârâta, inclusiv garanțiile și accesoriile
acestor drepturi.
Efectul
juridic al acestui contract, susține recurenta-pârâtă, constă în
transmiterea dreptului de a se solicita debitorului SC B. SRL îndeplinirea
oricărei obligații rezultate din Contractul de prestări servicii
din 9 noiembrie 2010.
Recurenta-pârâtă
subliniază faptul că, raportat la momentul încheierii acestui Contract
de cesiune - 24 mai 2011 și acțiunea promovată de cedentul SC A.
SRL la data de 30 iulie 2011, aceasta a fost introdusă de către o
persoană care nu mai era titulara dreptului de creanță și
nici a garanțiilor sau accesoriilor față de către ea,
dreptul de creanță rezultând din Contractul din 9 noiembrie 2010.
În opinia
recurentei-pârâte interpretarea sistematică a Contractului de cesiune din
24 mai 2011 prevalează față de orice altă modalitate de
interpretare, iar înțelesul tuturor clauzelor din cuprinsul acestuia,
demonstrează existența unui contract de cesiune de creanțe, cu
toate efectele, drepturile și obligațiile expres prevăzute în
acesta și dispozițiile legale.
Referitor la
nelegalitatea respingerii inadmisibilității capătului de cerere
vizând garanția de bună execuție, recurenta-pârâtă a
solicitat să se constate reținerea eronată a instanței de
apel cu privire la îndeplinirea procedurii de conciliere cu privire la
capătul de cerere referitor la garanția de bună execuție,
având în vedere reținerea că acest petit a intervenit urmare a
completării cererii principale.
În ce
privește fondul cauzei, recurenta-pârâtă după o prezentare a
situației de fapt, a derulării raporturilor contractuale dintre
părțile litigante, a modalității de plată a
facturilor, a prezentat considerații privind plata sumei de 571.915,21 RON
cu TVA inclus reprezentând penalități de întârziere, a sumei de
72.138,51 RON cu titlu de garanție aferentă lucrărilor și
penalităților de întârziere aferente invocând excepția
inadmisibilității acestui capăt de cerere pentru nerespectarea
dispozițiilor art. 720
1
C. proc. civ. și a sumei de
197.151 RON cu titlu de daune interese.
În ceea ce
privește raportarea daunelor interese la contractul neexecutat, recurenta
a prezentat aspecte ale situației de fapt și opinii privind
neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă,
susținând că reclamanta invocă propria culpă în solicitarea
daunelor interese.
Referitor la
suma de 30.916,51 RON solicitată cu titlu de cota de 30% din garanția
de bună execuție, recurenta a invocat inadmisibilitatea acestui
capăt de cerere având în vedere nerespectarea dispozițiilor art. 720
1
C. proc. civ. și precizează că textul art. 8.3 - teza a 2-a din
contract stipulează că: "... Beneficiarul se obligă
să restituie garanția de bună execuție astfel: ... - 30%
din valoarea garanției în termen de 14 zile de la expirarea perioadei de
garanție a lucrărilor executate, pe bază de proces-verbal de
recepție finală".
Totodată,
recurenta susține că având în vedere inexistența unui asemenea
proces-verbal de recepție finală, care să constate faptul
că nu a existat nicio problemă în decursul perioadei de garanție
de 3 ani de la terminarea lucrărilor, imposibil de încheiat ca urmare a
neexecutării în timp util și la standardele impuse a lucrărilor,
este evident că pretenția reclamantei apare ca fiind netemeinică
și lipsită de fundament legal.
Referitor la
suma de 65.194,38 RON solicitată cu titlu de dobândă legală
aferentă penalităților de întârziere și daunelor interese,
recurenta a invocat inadmisibilitatea acestui capăt de cerere având în
vedere nerespectarea dispozițiilor art. 720
1
C. proc. civ., iar
pe fond a solicitat respingerea ca nelegală a pretenției reclamantei
coroborând acest fapt cu dispozițiile art. 1535 C. civ.
În ce
privește suma de 92.625,85 RON pretinsă cu titlu de
penalități aferente cotei de 70% din garanția de
bună-execuție, precum și a penalităților
necuantificate inițial aferente cotei de 30% din garanția de
bună-execuție - precizate la termenul din 18 decembrie 2015 la suma
de 204.521 RON, recurenta a solicitat ca având în vedere inadmisibilitatea
sumelor reprezentând garanție de bună execuție cu
încălcarea dispozițiilor art. 720
1
C. proc. civ., precum
și principiul accesorium sequitur principale, să se constate
inadmisibilitatea și acestui capăt de cerere al reclamantei.
Pentru aceste
motive recurenta a solicitat admiterea excepției netimbrării
acțiunii, admiterea excepției lipsei calității procesuale
active a reclamantei inițiale SC A. SRL și a reclamantului-cesionar
al drepturilor litigioase C., admiterea excepției
inadmisibilității cererii reclamanților și pe fondul cauzei
admiterea recursului și modificarea în întregime a deciziei recurate.
Intimatul-reclamant
C. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca
nefondat.
Examinând
decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de
criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte
constată că recursul este nefondat, motiv pentru care acesta va fi
respins, pentru următoarele considerente:
Motivul
prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când
hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde
motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Din
perspectiva acestui motiv recurenta a susținut că reținerea
instanței de apel potrivit căreia "neachitarea taxelor datorate
la judecarea cauzei în fond nu pot fi sancționate cu anularea cererii
pentru prima oară în căile de atac" este una eronată
și în contradicție cu normele legale aplicabile, având în vedere
că aceasta a fost învestită cu soluționarea unei căi de
atac și a unor critici raportate la modul nelegal prin care instanța
de fond a respins excepția netimbrării acțiunii reclamantelor.
Înalta Curte
va înlătura susținerile recurentei privind presupusa
contradictorialitate a reținerilor instanței de apel cu normele
legale aplicabile, întrucât aspectele invocate de recurentă nu pot fi
asimilate ipotezei prevăzută de dispozițiile pct. 7 al art. 304
C. proc. civ.
Observând
considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel, se
constată că motivarea este convingătoare și
pertinentă, că între considerente sau între acestea și
dispozitiv, nu există contrarietate și că soluția este
motivată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc.
civ., astfel că nu există temei pentru atragerea efectelor motivului
de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivul
prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea
greșită a actului dedus judecății și schimbarea
naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al
acestuia. Aceste dispoziții vizează încălcarea principiului
potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între
părțile contractante.
Din sinteza
motivelor de recurs, se constată că recurenta nu a prezentat
veritabile critici de nelegalitate din care să rezulte în ce sens
instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății
sau a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit
neîndoielnic al acestuia.
Astfel,
recurenta s-a limitat la a prezenta natura contractului, derularea
relațiilor contractuale dintre părți, nemulțumirile sale
privind activitatea desfășurată de către reclamantă
și opinii personale raportate la situația de fapt a îndeplinirii
obligațiilor contractuale, argumente ce nu pot face obiectul analizei în
această etapă procesuală.
În recurs,
din perspectiva motivului invocat, instanța analizează aspectele de
nelegalitate, respectiv ce norme au fost încălcate și care au dus la
interpretarea greșită a actului dedus judecății și
schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit
neîndoielnic al acestuia, ori aspectele relevate de către recurentă
nu vizează nelegalitatea la care se referă prevederile art. 304 alin.
(8) C. proc. civ.
Motivul
prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are în vedere
încălcarea legii, mai precis aplicarea unui text de lege străin de
situația de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de
drept la situații neaplicabile în speță.
Critica
recurentei potrivit căreia instanța de apel a "tratat problema
netimbrării ca pe un incident constatat, pentru prima oară în calea
de atac a apelului" este nefondată.
Contrar
susținerii recurentei, instanța de apel nu a "tratat"
excepția netimbrării ca pe un incident constatat, pentru prima
oară în calea de atac a apelului, ci, în mod legal, a făcut aplicarea
dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, potrivit
cărora "în situația în care instanța
judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de
atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale
anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în
cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor
judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu
executoriu", astfel încât, criticile recurentei referitoare la analiza
excepției netimbrării acțiunii vor fi înlăturate.
Cu privire la
excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC A.
SRL și a reclamantului C., Înalta Curte constată că în mod
corect instanța de apel a apreciat că este neîntemeiată.
Astfel, prin
încheierea Contractului de credit din 24 mai 2011 intenția comună a
părților a fost de a institui o garanție reală
imobiliară asupra sumelor pe care SC A. SRL le avea de primit de la SC B.
SRL în baza Contractului de prestări servicii din 9 noiembrie 2010, astfel
încât reclamanta SC A. SRL, necedând creanța deținută împotriva
pârâtului își justifică calitatea procesuală activă.
Totodată,
așa cum corect a constatat și instanța de apel, în raport de
contractul de cesiune de drepturi litigioase încheiat între SC A. SRL și
C. la 31 iulie 2015, cesionarul C. își justifică în speță
calitatea procesuală activă.
Susținerile
recurentei referitoare la notele scrise depuse la dosar de către
reclamantă sau Adresa D. din 1 februarie 2016 privind contractul de
cesiune de creanță, alegațiile privind dreptul de
creanță, efectele și caracterul unui asemenea contract, vor fi
înlăturate, întrucât sunt aspecte de netemeinicie ce nu pot forma obiectul
analizei în această etapă procesuală, atât timp cât nu s-a
indicat în ce constă presupusa nelegalitate săvârșită de
instanța de apel în analiza excepției lipsei calității
procesuale active a reclamanților SC A. SRL și C.
Întreaga
argumentare a recurentei referitoare la presupusa reținere eronată a
instanței de apel cu privire la îndeplinirea procedurii de conciliere
reglementată de dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ.,
privind capătul de cerere referitor la garanție de
bună-execuție, va fi înlăturată.
Prin
instituirea procedurii concilierii prealabile legiuitorul a urmărit
soluționarea rapidă a neînțelegerilor dintre comercianți
fără a apela la procedura judiciară mai complexă și
mai lentă și degrevarea activității instanțelor
judecătorești.
Potrivit art.
720
1
C. proc. civ., în procesele și cererile în materie
comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare
în judecată reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin
conciliere directă cu cealaltă parte.
Este
adevărat că procedura concilierii prealabile nu trebuie realizată
ca simplă formalitate, ci cu scopul încercării efective de
soluționare a unei dispute legale pe cale amiabilă, însă, este
de necontestat că, tot așa, excepția lipsei procedurii
concilierii prealabile nu poate fi invocată în mod formal, pentru neîndeplinirea
unei simple formalități, ci doar în raport de posibilitatea
efectivă de soluționare amiabilă a litigiului și de o
eventuală vătămare produsă prin inexistența acestei
posibilități.
Or,
posibilitatea soluționării amiabile a litigiului a existat prin
convocarea pentru conciliere directă efectuată de reclamantă la
data de 10 mai 2012 și primită de pârâta SC B. SRL la data de 17 mai
2012, precum și în tot timpul scurs de la data sesizării
instanței de judecată, respectiv a Tribunalului Botoșani și
până la data invocării excepției în discuție.
Astfel fiind,
se constată că pârâta nu a invocat excepția lipsei concilierii
directe pentru a contracara acțiunea reclamantei, în sensul că ar
înțelege să rezolve litigiul pe cale amiabilă, ci a încercat a
denatura scopul prevederilor de la finalitatea urmărită de legiuitor
și, astfel cum corect a constatat și instanța de apel, a fost
invocată în mod șicanatoriu în condițiile în care reclamanta a
solicitat contravaloarea garanției de bună execuție prin petitul
cererii introductive.
Susținerile
recurentei privind fondul cauzei, vor fi înlăturate, având în vedere
că recurenta nu a indicat critici de nelegalitate ce ar putea fi analizate
de instanța de recurs din perspectiva motivelor de recurs invocate, ci a
prezentat nemulțumirile sale privind îndeplinirea obligațiilor
contractuale de către reclamantă modalitatea de plată a
lucrărilor, pretențiile reclamantei privind daunele interese și
unele considerații cu privire la plata anumitor sume, fără a
indica în ce măsură instanța de apel a încălcat sau nu vreo
dispoziție legală în analiza efectuată.
Având în
vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art.
312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de
recurenta-pârâtă SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 212 din 1 iulie 2016
pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.
Constatând
culpa procesuală a recurentei-pârâte în declanșarea căii de
atac, în raport de cererea formulată de intimatul - reclamant C.,
urmează a se aplica dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și a
obliga recurenta-pârâtă SC B. SRL la plata către intimatul-reclamant
C. a sumei de 2.603,19 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform
dovezilor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL împotriva
Deciziei nr. 212 din 1 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel
Suceava, secția a II-a civilă.
Obligă
recurenta-pârâtă SC B. SRL la plata sumei de 2.603,19 RON cheltuieli de
judecată către intimatul-reclamant C.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 16 martie 2017.
Procesat de